Tocmai am înmatriculat-o și, având în vedere hățișul birocratic care nu e explicat nicăieri în totalitate, m-am gândit să descriu procedura pe care am urmat-o eu. Din câte știu, SRPCIV sunt stat în stat, așa că e posibil ca procedura să fie puțin nuanțată pe județe; ce scriu mai departe e valabil sigur doar pentru CL, unde încă am domiciliul. O să subliniez anumite nelămuriri pe care le-am văzut repetate pe forumuri.
Vorbim deci despre motocicletă SH adusă din UE pe platformă (relevant mai târziu).
Eu am primit odată cu moto factură, certificatul de înmatriculare (Fahrzeugbrief) și talonul (Fahrzeugschein) proprietarului actual neamț, certificatul de înmatriculare anterior anulat (ungültig) al dealerului de la care a fost luată moto de nouă (anularea e menționată și în certificatul curent) și scrisoarea de transport (CMR) cu mențiunea că numărul de înmatriculare a rămas în țara de origine.
Mă rog, am primit și certificat de conformitate, TÜV, manuale etc., dar astea nu sunt relevante pentru înmatriculare.
Una dintre întrebările pe care le-am văzut pe forumuri e dacă trebuie să prezinți la SRPCIV și contractul dintre proprietarul străin și dealerul care îți vinde bunul, în ideea că tu primești o factură între tine și dealer, deși actele nu sunt pe numele dealerului. Răspunsul e nu.
Primii pași sunt programarea la SRPCIV (pentru că la mine cel puțin erau ocupate toate locurile pentru următoarele trei săptămâni), programarea la RAR și traducerea facturii (toate se pot face online), în orice ordine.
Nu am fost personal la RAR, deci nu știu exact procedura, dar în principiu au fost suficiente actele de mai sus. RAR eliberează cartea de identitate a vehiculului (CIV), certificatul de autenticitate și certificatul de inspecție tehnică periodică.
Taxa pentru operațiunile RAR e 460 lei.
Traducerea am făcut-o la traduce.re foarte rapid și profi.
O întrebare aici e dacă trebuie traducere legalizată. Răspunsul e nu, doar autorizată.
Următorul pas e mersul la primăria de domiciliu, la impozite și taxe locale pentru înscrierea în REMTII. Sunt necesare:
- declarație fiscală model 2016 ITL - 005 și fișă de înmatriculare (ambele disponibile online, se pot completa cu un typewriter PDF);
- copie după buletin;
- copie după CIV;
- copie după factură și traducerea facturii ÎN ORIGINAL și oricâte copii după traducere vrei (în principiu două sunt suficiente).
Copiile după traducere se semnează conform cu originalul, una rămâne la ITL, una la tine, iar originalul trebuie pentru SRPCIV.
Deci de la primărie primești înapoi traducerea în original, o copie conform cu originalul (sau câte ai cerut) și fișa de înmatriculare, toate cu ștampila și numărul REMTII.
Mi s-a părut cam aiurea că dovada proprietății se face cu o traducere, factura fiind doar anexă, dar mă rog.
O întrebare importantă care apare în faza asta pentru achiziții intercomunitare e dacă trebuie mers la ANAF pentru certificatul de atestare a plății TVA, care apare în lista de documente necesare la SRPCIV. Răspunsul e: pentru motociclete nu, ceea ce găsesc extrem de ciudat ca criteriu, dar mă rog.
Ultimul pas e deplasarea la SRPCIV cu:
- cererea de înmatriculare (disponibilă online la DRPCIV ca PDF interactiv);
- fișa de înmatriculare cu ștampila REMTII (se înapoiază; și se aruncă probabil, deci de mare utilitate);
- buletin, original și copie;
- RCA, copie (se poate face online);
- factură (copie) și traducerea ÎN ORIGINAL cu ștampila REMTII (nici nu sunt sigur dacă trebuie copia după factură, dar mie mi-a oprit-o și pe aia că era capsată cu traducerea);
- CIV, original și copie;
- certificat de autenticitate;
- documentele de înmatriculare străine, original;
- CMR;
- certificat ITP (se înapoiază);
- taxă certificat de înmatriculare (49 lei la BCR, CEC sau poștă), taxă plăcuțe de înmatriculare (pentru moto 17 lei la Trezorerie) și, opțional, taxă de număr preferențial (45 lei la Trezorerie) (toate se pot plăti online prin transfer).
Eu am avut preventiv traducere și după certificatul de înmatriculare nemțesc valabil, dar nu e necesară că verifică doar seria de șasiu. De asemenea, deși a reținut toate documentele de înmatriculare străine, s-a uitat cam lung la certificatul anulat, deci tind să cred că nici ăla nu e necesar.
CMR e o variantă mai simplă de a evita să dai declarație în care să explici unde e numărul de înmatriculare.
De la SRPCIV primești CIV completat cu datele tale, număr de înmatriculare și dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare pe 15 zile. Talonul vine prin poștă ulterior.
Per total, cred că o variantă mai simplă e:
- cumperi moto din Germania;
- rămâi în Germania.