Advent Rising.
M-a atras în primul rând promisiunea unui screnariu de calitate, la care a colaborat şi Orson Scott Card, autorul care a scris carţile din seria
Ender.
Problemele au început chiar de la intrarea în joc, sistemul de alegere a unui nou joc e destul de puţin intuitiv. În sfârşit, am zis să nu mă las descurajat şi am continuat. Eşti aruncat în joc fără un tutorial (prima misiune joacă acest rol, dar sunt explicate destul de puţine lucruri). Grafica e decentă (are un "parfum" de desen animat, nu ştiu dacă intenţionat sau nu), sunetul la fel, muzica e potrivită.
Introducerea în poveste e cam scurtă şi nu explică foarte multe. Băieţii răi apar foarte repede, şi de aici încolo toate o iau la vale. Jocul a fost portat de pe consolă, se vede asta din comportamentul camerei. Dar mişcarea personajului e haotică. Chiar şi cu sensibilitatea mouse-ului dată la minimum îmi trimiteam omul destul de des cu capul în ziduri. Cred că e un lucru cu care te obişnuieşti dacă avansezi destul de mult în joc. De asemena, vehiculele pe care le poţi conduce în joc nu se controlează uşor cu ajutorul direcţionalelor, ci cu o combinaţie de sus-jos şi mouse. Neintuitiv şi mult mai greu decât în modul clasic.
Lucrul care m-a enervat însă cel mai mult a fost un lucru aparent simplu: personajul, deşi poate avea două arme - una în fiecare mână - are prostul obicei să îşi pună armele în toc dacă nu e nevoie de ele pentru câteva secunde. Problema e că dacă apar tipii răi el încasează câteva lovituri până apucă să îşi scoată arma (cu o animaţie drăguţă, lentă şi inutilă).
Aş mai putea să spun de firul absolut liniar al acţiunii, de faptul că sunt peste tot "ziduri invizibile" pentru a obliga jucătorul să meargă pe un anumit drum. Nu ai o hartă ca să ştii pe unde mergi, aşa că jumătate din timp orbecăieşti în căutarea rutei corecte.
În concluzie: un joc cel mult mediocru, care ar fi putut fi salvat de poveste. Din păcate nu este, sau nu m-a reţinut jocul destul de mult ca să mă prindă povestea. Back to Rome Total Realism.