Portal: joc bazat pe engine-ul Source, care şi-a arătat forţa în Half Life 2, nu neapărat în sensul în care a făcut-o Cry Engine cu al său Crysis, ale cărui cerinţe de sistem sunt cu adevărat "de ultimă generaţie", ci mai degrabă printr-un level design ingenios, Source având încă destul de multe neajunsuri în faţa unui critic avizat.
Trebuie să recunosc că am fost intrigat de modul de joc, care trâmbiţează "tehnologia portalurilor" cât şi de faptul că jocul este în esenţă un puzzle.
Ce este un portal practic? Un portal este format dintr-o intrare şi o ieşire, obiectul păstrându-şi aceleaşi proprietăţi (de exemplu viteza) la intrare şi la ieşire, nu poţi avea la un moment dat decât două portaluri (intrarea şi ieşirea). O idee foarte simplă, dar care poate genera, după cum ne arată jocul, situaţii destul de complexe, un exemplu edificator fiind folosirea portalurilor ca să îţi măreşti viteza accelerând cu ajutorul unei căderi pentru a trece de un anumit obstacol. Pentru a complica puţin lucrurile, portalurile nu se pot crea pe orice suprafaţă, aşa că în ultimele niveluri trebuie să îţi faci atent planul pentru a trece de obstacolele gândite de producători.
La începutul jocului portalurile sunt deja create, pentru a te familiariza cu ele înainte de a primi arma care le poate şi genera (singura armă din joc de altfel). Nu cred că poate fi numită o armă de fapt, pentru că ea în sine nu distruge nimic, dar, ca şi Gravity Gun-ul din Half Life 2, poate fi folosită cu succes în interesele tale malefice. Pe parcursul jocului primeşi posibilitatea de a crea un portal de intrare, cel de ieşire fiind în continuare fix şi în cele din urmă, după ce familiarizarea cu modul de folosire a portalurilor s-a definitivat, distracţia este completă, avându-le la dispoziţie pe amândouă.
Sincer să fiu, primele niveluri îţi dau impresia că te afli mai degrabă într-un training mode mai degrabă decât în mijlocul "acţiunii", vocea feminină robotizată care te ghidează accentuând acest sentiment. Spaţiul de joc este familiar, la fel şi meniurile fiind identice cu cele din Half Life 2, micşorând efortul de adaptare la mecanismele jocului.
La terminarea celor 19 niveluri, apar noi moduri de joc care te forţează să abordezi fundamental diferit ce ai jucat deja, limitând timpul avut la dispoziţie, numărul de paşi sau de portaluri pe care le poţi folosi pentru a trece mai departe.
Povestea e destul de firavă, dar atât cât este, contribuie cu succes la atmosfera misterioasă a jocului şi lasă la sfârşit obişnuitele semne de întrebare care te fac să aştepţi următorul episod or something.
Deşi fantastic de scurt (am trecut prin cele 19 niveluri în cam 3 ore cu diverse întreruperi), jocul este cu siguranţă foarte distractiv de jucat. Micile glume făcute de vocea îndrumătoare ("Acest nivel este o greşeală de proiectare, nu încerca să îl termini, ne pare rău de inconvenient", "Vă aşteptăm la finalul acestei încercări cu o prăjitură" etc), ideea în sine a portalurilor, un level design foarte bine pus la punct, dificultatea frustrantă uneori a nivelurilor extra, toate fac din acest joc un titlu unic între cele jucate până acum, un titlu care iese din tendinţa generală de violenţă şi accent pe elementele grafice ale unui joc, o briză de aer curat între titlurile lansate în ultima vreme.
. A.I-ul este OK spre bun, arătându-şi puterea la niveluri de dificultate mai mari. Pe Easy e ca un walk in the park. Recomandat ca FPS. Se mişcă bine şi e foarte scalabil la rezoluţii mari: l-am jucat la 1280*1024 cu tot ce se poate pe Full, am o medie mai mult decât onorabilă de 130 fps. Trebuie să îl încerc şi la 1920*1200, dacă am peste 40 fps mă declar cât se poate de mulţumit.
) simultan.