bogdan192
Membru Senior
... Untermensch
Ultimele jocuri cu care ne-am delectat - impresii
- Thread starter Styr
- Start date
bogdan192
Membru Senior
Am apucat sa incerc vreo doua ore Bioshock. Atmosfera este genial creata. Efectele de apa sunt superbe (la un moment dat la inceputul jocului am avut impulsul sa sterg ecranul de stropi), povestea (cat am apucat sa vad din ea pana acum) e destul de interesanta iar gameplay-ul pare sa se imbunatateasca pe masura ce avansezi (wrench... wham wham kill the splicer... uuu plasmid! niiice... tanti cu carucior? shit era splicer! uuu lookie revolver! alta splicer. revolver sucks... go wrench go! plasmid! wrench! dead splicer! uite o fetita... care scoate ceva cu o seringa imensa din capul unui nenea mort... samd.)
Cosmin_C
melomaniac
Eu am ambele DeusEx pe sistem, si le am de ani de zile de cand au aparut. Periodic imi aduc aminte de ele si le mai joc odata... mda, primul a fost mai complex, mai reusit, dar si al doilea a fost ok pentru ca au reusit sa pastreze atmosfera iar lucrul asta a reusit sa ma faca sa uit lipsurile la capitolul character development.
Întotdeauna tinzi să idealizezi lucrurile care îţi sunt mai vechi în memorie, ia încearcă DeusEx acum
min in el, cu tot cu loading screens. După ce l-am terminat cu tot ce era de terminat, nu mai am răbdare să o iau iar de la capăt cu char devel 
war4peace
Membru Senior
Hard Truck: Apocalypse, foarte asemănător cu mai vechiul Artificial Intelligence (nu găsesc link acum, că Gugăl raportează numai ciudăţenii), îl joc ca nebunul... merită aruncată o privire
burebista
Manic Miner
MoH: Airborne Probabil e cel mai frustrant FPS jucat de mine. Grafica frumoasa dar au omorit gameplay-ul. Respawn-ul infinit pina nu treci de anumite puncte si checkpoint-urile mi-au distrus placerea de a-l juca. Rambo style. Bleah.
Ma chinui sa-l termin in amintirea seriei MoH pe care am jucat-o cu placere.
Bioshock. L-am terminat a doua oara ca sa vad si finalul sensibil.
De data asta l-am jucat pe indelete, a meritat.
World in Conflict. Doar un singur cuvint: spectaculos. Sunt de-abia la a treia misiune dar de multe ori m-am trezit cu trupele macelarite pentru ca eu intre timp cascam gura la explozii & stuff. Pur si simplu breathtaking la un baraj de artilerie combinat cu un asalt al aviatiei in timp ce pe teren se macelaresc trupele.
Si in plus e RTT nu RTS asa ca am scapat de grija de a aduna tot felul de resurse pentru a-mi construi tot felul de unitati (lucru care m-a indepartat de genul RTS de mult pentru ca devenea prea monoton).
A, si un mare plus pentru toate trei: merg impecabil pe configuratia mea cu aproape tot la maxim (in general scot umbrele si tot ce seamana a HDR care-mi intoarce stomacul pe dos).
Dupa WiC urmeaza Company of Heroes: Opposing Fronts. Cam inghesuiala la jocuri in perioada asta.
Ma chinui sa-l termin in amintirea seriei MoH pe care am jucat-o cu placere.
Bioshock. L-am terminat a doua oara ca sa vad si finalul sensibil.
De data asta l-am jucat pe indelete, a meritat.
World in Conflict. Doar un singur cuvint: spectaculos. Sunt de-abia la a treia misiune dar de multe ori m-am trezit cu trupele macelarite pentru ca eu intre timp cascam gura la explozii & stuff. Pur si simplu breathtaking la un baraj de artilerie combinat cu un asalt al aviatiei in timp ce pe teren se macelaresc trupele.
Si in plus e RTT nu RTS asa ca am scapat de grija de a aduna tot felul de resurse pentru a-mi construi tot felul de unitati (lucru care m-a indepartat de genul RTS de mult pentru ca devenea prea monoton).
A, si un mare plus pentru toate trei: merg impecabil pe configuratia mea cu aproape tot la maxim (in general scot umbrele si tot ce seamana a HDR care-mi intoarce stomacul pe dos).
Dupa WiC urmeaza Company of Heroes: Opposing Fronts. Cam inghesuiala la jocuri in perioada asta.
Velkan
Moderator
Tomb Raider: Legend
A şaptea încarnare a seriei o ia practic de la zero cu povestea, în interpretarea Crystal Dynamics, fiind de fapt primul joc din ceea ce se presupune că va fi o trilogie. Finalul lăsat în aer pare să confirme acest lucru. TR:L are în prim plan legenda regelui Arthur şi sabia acestuia, Excalibur.
Atmosfera jocului a suferit o schimbare majoră prin introducerea headset-ului prin care Lara comunică permanent cu Zip (teh computer geek) şi Alister (arheolog, deci teh geek #2): a dispărut acea apăsare din jocurile anterioare dată de ideea că eşti singur(ă) acolo în catacombe, doar tu cu shotgun-ul, cu flare-ul care se stinge şi cu sarcofagul ăla care se deschide. Totuşi, conversaţiile sunt o sursă bună de umor şi totodată un fel de ghid superficial in-game.
Nu că ar fi nevoie, puzzle-urile (care se bazează foarte mult pe fizică) din Legend rezumându-se la tras de-o sfoară şi apăsat nişte dale ca să deschizi uşa (fizica jocului şi interacţiunea cu mediul sunt destul de bune). Nici vorbă de nivele gen Thames Wharf, Aldwych, Lud's Gate, RX Tech Mines sau Lost City of Tinnos (cine a jucat TR3 ştie că astea sunt motivul principal pentru creşterea ratei sinuciderilor în '99). Acum accentul pare să fie pus pe lupte, şi într-adevăr prima parte din Paraíso, şi Tokyo în întregime sunt un fel de Die Hard - Lara Edition. Tot în acest sens există şi numeroase combinaţii pentru atacuri corp la corp: slide, kick, grappling hook şi un fel de bullet time, care probabil că în cele mai multe cazuri nici nu vor fi folosite. Lipsesc aproape cu desăvârşire inamicii non-umani şi secvenţele subacvatice.
Grafic, Legend arată pe alocuri bine (în special zonele exotice: junglă, catacombe, morminte) şi pe alocuri - nu atât urât cât - sărac în detalii (mediile antropice mai ales: barăcile militare din Kazakhstan sunt atât de monotone..., cu o textură omniprezentă pusă acolo să fie.) Skin-ul Larei a suferit îmbunătăţiri: acum se udă (destul de realist, aş spune), se zvântă, se murdăreşte. A, da: a dispărut costumul clasic, cel folosit încă din TR1.
Aş recomanda TR:A fanilor old-school Lara şi TR:L celor high-tech Lara (cu care ar trebui să ne obişnuim toţi având în vedere că CD vor dezvolta şi următoarele jocuri din serie). De fapt, încercaţi-l oricum: Legend e o combinaţie reuşită de Return to Castle Wolfenstein, Blade of Darkness (da, Excalibur e mai mişto ca toate shotgun-urile puse la un loc
) şi TR clasic. În plus, în ce joc mai ai ocazia să vezi o tipă în rochie de seară, desculţă şi cu mitraliera în spate sărind cu motocicleta de pe o clădire pe alta prin Tokyo?
Site oficial.
Ghid pentru doritori.
PS: Posibil să fi fost vreun spoiler.
PPS: Nu am jucat (şi nu voi juca) Angel of Darkness, deci dacă vreo informaţie de aici e outdated, ăsta e motivul.
LE: Am uitat să menţionez un aspect important - jocul are 8 nivele (comparativ cu TR3, care are 19+1, de exemplu) şi e destul de scurt (eu l-am terminat în două zile, fără soluţie şi fără să mă omor cu jucatul). Nu zic că aş prefera un joc lung şi plictisitor, dar cred că se mai putea lucra la partea asta.
A şaptea încarnare a seriei o ia practic de la zero cu povestea, în interpretarea Crystal Dynamics, fiind de fapt primul joc din ceea ce se presupune că va fi o trilogie. Finalul lăsat în aer pare să confirme acest lucru. TR:L are în prim plan legenda regelui Arthur şi sabia acestuia, Excalibur.
Atmosfera jocului a suferit o schimbare majoră prin introducerea headset-ului prin care Lara comunică permanent cu Zip (teh computer geek) şi Alister (arheolog, deci teh geek #2): a dispărut acea apăsare din jocurile anterioare dată de ideea că eşti singur(ă) acolo în catacombe, doar tu cu shotgun-ul, cu flare-ul care se stinge şi cu sarcofagul ăla care se deschide. Totuşi, conversaţiile sunt o sursă bună de umor şi totodată un fel de ghid superficial in-game.
Nu că ar fi nevoie, puzzle-urile (care se bazează foarte mult pe fizică) din Legend rezumându-se la tras de-o sfoară şi apăsat nişte dale ca să deschizi uşa (fizica jocului şi interacţiunea cu mediul sunt destul de bune). Nici vorbă de nivele gen Thames Wharf, Aldwych, Lud's Gate, RX Tech Mines sau Lost City of Tinnos (cine a jucat TR3 ştie că astea sunt motivul principal pentru creşterea ratei sinuciderilor în '99). Acum accentul pare să fie pus pe lupte, şi într-adevăr prima parte din Paraíso, şi Tokyo în întregime sunt un fel de Die Hard - Lara Edition. Tot în acest sens există şi numeroase combinaţii pentru atacuri corp la corp: slide, kick, grappling hook şi un fel de bullet time, care probabil că în cele mai multe cazuri nici nu vor fi folosite. Lipsesc aproape cu desăvârşire inamicii non-umani şi secvenţele subacvatice.
Grafic, Legend arată pe alocuri bine (în special zonele exotice: junglă, catacombe, morminte) şi pe alocuri - nu atât urât cât - sărac în detalii (mediile antropice mai ales: barăcile militare din Kazakhstan sunt atât de monotone..., cu o textură omniprezentă pusă acolo să fie.) Skin-ul Larei a suferit îmbunătăţiri: acum se udă (destul de realist, aş spune), se zvântă, se murdăreşte. A, da: a dispărut costumul clasic, cel folosit încă din TR1.
Aş recomanda TR:A fanilor old-school Lara şi TR:L celor high-tech Lara (cu care ar trebui să ne obişnuim toţi având în vedere că CD vor dezvolta şi următoarele jocuri din serie). De fapt, încercaţi-l oricum: Legend e o combinaţie reuşită de Return to Castle Wolfenstein, Blade of Darkness (da, Excalibur e mai mişto ca toate shotgun-urile puse la un loc
) şi TR clasic. În plus, în ce joc mai ai ocazia să vezi o tipă în rochie de seară, desculţă şi cu mitraliera în spate sărind cu motocicleta de pe o clădire pe alta prin Tokyo?Site oficial.
Ghid pentru doritori.
PS: Posibil să fi fost vreun spoiler.
PPS: Nu am jucat (şi nu voi juca) Angel of Darkness, deci dacă vreo informaţie de aici e outdated, ăsta e motivul.
LE: Am uitat să menţionez un aspect important - jocul are 8 nivele (comparativ cu TR3, care are 19+1, de exemplu) şi e destul de scurt (eu l-am terminat în două zile, fără soluţie şi fără să mă omor cu jucatul). Nu zic că aş prefera un joc lung şi plictisitor, dar cred că se mai putea lucra la partea asta.
war4peace
Membru Senior
Stranglehold. 13 GB kitul de instalare, cam tot atâta ocupă şi pe HDD. Huge System requirements, framerate groaznic la 640*480, papă o tonă de memorie, Unreal-engine based, 3rd person shooter cu efecte Matrix şi Max Payne. Simpatic. Pe un sistem mai forţos s-ar mişca bine, presupun. În orice caz, merită încercat, mie mi s-a părut surprinzător de bine făcut şi are câteva elemente inovatoare. However (şi-acuma nu ştiu dacă e vina mea, fiind un gamer mediocru), mi s-a părut destul de dificil chiar pe nivel de dificultate scăzut.
bausto
The year of grace, 2007
4 DVD-uri... WTF? E chiar atat de complex ca decoruri si lung ca actiune ca sa aiba nevoie de atata spatiu?