Oook, tocmai m-am (re)îndrăgostit de M5 Stuart. O să-l păstrez ca pe ultimul light tank
în viaţă 
Ce-am mai făcut cu el:
- am omorât 3 medium tanks într-o singură bătălie;
- m-am strecurat în baza inamică şi am curăţat-o de arty;
- i-am ţinut ocupaţi pe inamici până i-a căpăcit artileria.
DAR! Toate astea depind enorm de cum e echipa. Dacă dai de artilerişti mocăiţi, ai pus-o. Eram într-o bătălie cu 5 arty versus 5 arty, le zic "I will scout, lead my path, please acknowledge". Puşca. Muţi toţi. Aşa că n-am făcut scouting, am încercat să mă strecor prin backdoor către baza inamică, n-am reuşit, şi în timpul ăsta ai mei erau killeriţi de artileria inamică la greu.
Tot aşa, dacă se pitesc toţi prin tufe şi stau şi se uită la soare, iar nai rezolvat nimic. Cel mai bine e cam aşa (cu light tank):
1. Pleci înainte, dar nu te duci ca berbecu', ci mergi cale de f'o 100 m, aştepţi să vină grosul din urmă, iar mergi şi tot aşa.
2. Dacă dai de inamic, te piteşti şi laşi colegii din spate să se ocupe de el. Dacă e light tank, ram the mofo sau ţine-l ocupat.
3. Dacă dai de un tank destroyer şi NU te nimereşte în şenilă din prima, aergi tangenţial către el şi îl blochezi din lateral. Apoi te distrezi trăgându-i la gioale.
4. Dacă dai de heavy tank, double back că nu ai ce-i face.
A, încă ceva: tot se dă gold pe de-a moaca. Dacă vă sictireşte un tanc şi nu vă place, da' trebuie să faceţi research ca să mergeţi mai departe, atunci jucaţi cu cele pe care le-aţi dus la maxim şi convertiţi experienţa. Eu acuma joc cu M37 şi SU-76 la greu, să adun XP şi după aia îl convertesc în 2-3 ture şi sar peste vărzăciunea de M3 Lee ca să ajung la T1 Heavy.
Metoda e bună şi când vreţi să faceţi upgrade la un tanc fără să vă chinuiţi cu el în bătălii.