Articole interesante din presă sau de pe bloguri

Fabricarea lor se pare ca e foarte poluanta, de la minerit la transport si apoi topit si procesat se aduna. Minereul de fier e mai putin poluant, parca.
 
Fix bucata din viața produsului dintre momentul când cumperi un vehicul electric și până scapi de el e poluantă doar cât e și sursa de energie pentru încărcare. Dar producția bateriilor și transportul produsului din China, apoi reciclarea bateriilor, astea sunt poluante. În cele din urmă, you choose your evil, adică vrei motor cu combustie internă care poluează el însuși, sau electric la care poluarea e invizibilă pentru tine dar există. TBH nu prea înțeleg puturoșenia asta cu bicicleta și trotineta asistate electric - dă frate din picioare că nu pățești nimic.
 
Eu îmi cam pun(eam) speranţe în hydrogen fuel cell, da' se pare că nici obţinerea hidrogenului nu-i cea mai brează. Tot la TopGear, Jay Leno a avut o replică foarte faină, în care zicea că maşinile cu hidrogen ar putea fi salvarea maşinilor cu combustie internă, încât astea din urmă să fie folosite ca şi agrement. La fel cum automobilul a fost salvatorul calului la începutul anilor 1900. Bine, nu în România, dar ca principiu. :biggrin:

Also, o gândire mai realistă cred că-i asta:
 
Băi, în curînd o să-mi spuneți că regenerabilele nu sînt soluția la toate problemele energetice ale lumii. Terminați-vă!
 
Un hibrid n-o sa fie in veci mai economic decat un motor termic simplu, cu exceptia statului la semafor. De ce? Pentru ca frecarea in timpul rularii este aceeasi, dar masina este mai grea.
 
Ba da, pentru ca un hibrid poate sa functioneze permanent la turatia optima si eficienta maxima. E principiul de functionare la locomotivele diesel-electrice.
 
Sa nu intram in detalii despre locomotive, pentru ca aceasta comparatie nu isi are locul si sensul. Spun doar ca locomotivele DE nu s-au inventat nici pe departe din motive de eficienta, ci cu totul altele. Cam din aceleasi motive pentru care s-au inventat si cele electrice de altfel.
 
  • Like
Reactions: Neo
Nu am zis de ce s-au inventat, am zis doar ca au un regim de functionare in sarcina unic, la o singura turatie optima. Sursa: vecin de bloc mecanic de locomotiva (bine, el e birjarul, nu e expert in biologia calului). Imi asum posibilitatea ca vecinul sa fi inteles gresit.
 
Un hibrid n-o sa fie in veci mai economic decat un motor termic simplu, cu exceptia statului la semafor. De ce? Pentru ca frecarea in timpul rularii este aceeasi, dar masina este mai grea.
Zilele astea tocma' ce-am trecut pragul de 10.000 km in Prius. Am sa incerc sa nu fiu subiectiv si nefiind sofer doar sa-mi exprim impresiile. Strict despre Prius si al sau motor Atkinson. Nu stiu cum e la alte hibride.
Marius mai uiti un lucru, Prius-ul isi opreste motorul in mers in anumite conditii. Cea evidenta e la vale cind iei piciorul de pe acceleratie iar cea indusa e cind aplici asa numita tehnica de pulse&glide si coasting. Pulse and glide e atunci cind calci tare acceleratia si apoi iei piciorul si o lasi sa curga iar coasting e cind o tii in mers numai din motorul electric.

Daca accepti faptul ca Prius-ul a fost gindita intr-un fel si o folosesti exact pentru ce a fost gindita e o masina foarte economa, usor de condus si incapatoare/confortabila. Daca te astepti la sportivitate, la simtit masina sau alte chestii de astea care fac placerea condusului pentru un sofer atunci n-ai ce cauta intr-un Prius.

Iar referitor la quote-ul tau si avind in vedere ce-am zis mai sus cu shutdown la motor pot zice ca Prius-ul meu e mult mai econom decit fostul Fusion 1.4 benzina. In oras cam cu 50% (de la 11.x am scazut la 5.x consumull) iar afara de la 6.x la 4.x-5.x si asta in conditiile in care sotia mea nu conduce ca un hypermiller. Adauga si cutia automata si acum am o sotie extrem de relaxata la volan. :smile:
 

tl;dr: s-a dus Cisco pe pulă cu satelitu'.

Mai pe lung, idioții au decuplat hardware-ul de licențierea software. Poți cumpăra un switch second hand de la cineva, dar va trebui să-ți cumperi licențele pentru software de la Cisco altfel n-o să-ți mai meargă softul lor. Și adio ținut echipamente Cisco în homelab sau datacenter, izolate de internet: dacă nu pot comunica cu serverele Cisco pentru ca să-ți verifice licența, nu mai funcționează.
 
Care sunt optiunile? Parca mai erau unii cu acelasi sistem, totul era software defined si tot software mergea doar cu conexiune la Internet care verifica permanent licentierea.

Ieri citeam pe telefon o discutie despre lipsa de switches peste 1 Gbps pentru SOHO. Cu piata SH in curs de disparitie o sa ramana Gigabit Ehternet pe veci? O sa ajunga telefoanele mobile mai rapide prin wireless decat echipamentele wired?
 
Lumea SOHO care nu are treabă cu media/video se descurcă ok cu gigabit și majoritatea cu wifi (unii chiar și fără ac/5GHz).

În rest există câte ceva accesibil (care-ți permite la nevoie și combinații cupru/fibră/twinax).
 
Back
Top