OT: "The one thing that unites all human beings, regardless of age, gender, religion or ethnic background, is that we all believe we are above-average drivers." - Dave Barry
Hop şi tu, nu ştiu unde am menţionat că sunt above average driver, pur şi simplu am subliniat chestii de bun simţ.
Nici n-am spus că merg constant cu viteza asta prin localitate, doar "acolo unde se poate" şi mai ales pe porţiunile de drum pe care le cunosc. Gândeşte-te totuşi că până acum n-am nici o amendă pentru viteză luată şi nici evenimente provocate de mine. Iar despre părerea mea despre mine spun doar că merg liniştit. Revin peste 20 de ani să vedem câte accidente am provocat cu stilul meu de condus "periculos".
Bine că tu cunoşti că prin porţiunile respective de drum nu îţi sar în cale vaci, măgari, sau cai. Am avut un drum la Rădăuţi amu vreo 2 săptămâni şi pe parcursul a 1km am întâlnit 6 vaci dintre care una se credea taur şi a vrut să şarjeze Mazda şi 6 cai (2 male, 2 female and 2 kids, I bullshit you not că erau toţi la un loc, liberi şi nu erau legaţi de nimic). Sau că baba care stă în casă de 20 de ani nu vrea să iasă la plimbare prin mijlocul străzii fix când treci tu cu 90 prin zonă.
Referitor la peste 20 de ani.. nu trebuie să se întâmple decât odată şi sincer nu-ţi doresc asta. Eu am avut parte de sperieturile mele cauzate de beţivani care mi-au sărit în faţa maşinii din tufişuri, soldaţi care traversau din boschete în unitatea militară pe la 1 metru prin faţa maşinii care rula cu 100km/h (în afara localităţii), câini vagabonzi, cai, oi, capre, vaci şi boi. Err.. tauri. Şi de atunci păstrez o viteză legală în localitate, de unde pot opri în siguranţă. Fapt care a salvat maşina de la multe zile în service şi pe mulţi oameni imprudenţi de la zile multe de spitalizare.
Ceea ce mă sperie este că tu te consideri un şofer bun şi te iei după pasageri. Tu însuţi trebuie să-ţi faci un sumar, dar dacă nu ştii care este normalul şi nu cunoşti
legea nu ai cum. Evident, nu ştii nici legea. Ca de altfel nimeni din zona respectivă, care, ca dovadă, este pentru asiguratori o zonă de risc mai mare decât Bucureştiul. Da, de-aia plătesc ai tăi de sparg la RCA pentru 1393cmc.
Drumul la Rădăuţi m-a înspăimântat sincer, se circulă ca-n codru, Poliţie pauză - da, ziceai că nu ai luat amenzi - hu dă fac vroiai să ţi le dea? Borna kilometrică?
Tu evident că mi-ai interpretat greşit vorbele, dar no biggie, prin zona respectivă oricum nu mai calc în următorii 20 de ani deci mă simt safe. Pentru moment.
P.S.: este alegerea ta să nu continui discuţia, dacă ce am scris aici ţi-a ridicat vreun semn de întrebare eu mă declar mulţumit. Ai putea sesiza şi ce au mai scris alţii mai subtil. A, şi încearcă să vezi pe ce distanţă frânează un average Logan de la 90km/h la 0km/h.