Despre achiziţionarea şi utilizarea maşinilor virgine şi a femeilor second hand

Polo-ul 1.2 (dacă nu e din generaţia nouă, 6R) are 40 sau 47kW, nu 55, iar diferenţa de greutate între cele două maşini e pe la 200Kg. Aş pune rezultatele identice pe seama coeficientului de aerodinamică de navă Borg a Supernovei :smile:.
Pe net zice că are 70 CP, diseară mă uit în talon pentru cifra oficială. Da, e nou, fabricat în toamna anului 2008. Ca mașină de oraș e impecabilă, la drum lung cu 5 oameni în ea e incomodă, dar nu pentru că nu are 150 CP :biggrin:
 
A, Neo, am zis eu ca nu e fun? E al naibii de fun sa urci serpentine cu motorul numai intre 4.000 - 6.000 rpm si sa ai forta in pedala cand iesi din curba. :goofy:
 
Poi lasă atunci util şi sigur, că nu-s persoane de secs feminin de impresionat prezente prin împrejurimi :goofy:

Vroiam să zic că cutia de viteze e de obicei etajată astfel încât treptele mai mari sunt mai lungi, şi nu mai poţi sta tot timpul în zona de cuplu maxim.
Da, de acord, aici depinde de noroc. Mă refer la etajarea cutiei. Cu C4 puteam să stau în a 3-a chiar şi la 110 şi să aibă forţă la intrarea în depăşire, cu Mazda tre` să mestec în motorină serios, la 90-100 plafonează în a 3-a. 10 CP şi o etajare complet diferită a cutiilor, acelaşi motor 1.6D. Bine, pe Escort intru în depăşire cu a 2-a la 70km/h şi schimb 3 la 110km/h, 4 la 145km/h şi tot aşa :biggrin: Dar aia are 100CP în 1.6l şi 800kg, e benzină şi urcă serios şi constant până la 6500-7000RPM :biggrin:
 
Pe net zice că are 70 CP, diseară mă uit în talon pentru cifra oficială. Da, e nou, fabricat în toamna anului 2008. Ca mașină de oraș e impecabilă, la drum lung cu 5 oameni în ea e incomodă, dar nu pentru că nu are 150 CP :biggrin:
Ştiu bine cum e, am şi io Polo. La drum lung cu 2 oameni (maxim 3) e ok, că bancheta din spate e un portbagaj mare. Altfel e prea înghesuit.

Prin nou mă refeream la modelul 2009, adică ăsta, care a fost lansat anul ăsta în mai, şi care are şi motorizare 1.2 de 70cp. Cele vechi aveau 65.
 
Probabil tu depăşeşti pe mulţi kilometri. Cum bre "senzaţii" la 3500 RPM benzină :rotf: Înseamnă că într-un M5 la 8000 RPM mori de inimă...

Nu senzaţii, că nu fac raliu, ci doar impresie. E o diferenţă. :wink: Şi nu depăşesc dacă nu sunt sigur, când o să-mi iau Ferrari o să-l duc în turaţie, că de aia dau sute de mii de euro pe el, să-l calc în picioare.
După cum se spunea mai sus, conduc responsabil dar nu şi legal. Adică cu 80-90 în localitate acolo unde se poate, în afară cu 140-150 dacă se poate, mai ales pe europeană. Când nu se poate merg şi cu 30km/h fără nici o problemă. Îmi place viteza dar ţin şi la siguranţa mea. Iar pasagerii au avut până acum numai cuvinte de laudă la adresa mea, chiar şi autostopiştii. :smile:
Dar n-am motiv şi nici nu văd sensul dă duc motorul în 6000 rpm, dacia nu e făcută pentru asemenea turaţii.
 
Dacă zici că dacia nu e făcută pentru asemena turaţii, de ce te uitai la Renault (care are aceleaşi motoare?) :smile:.

De siguranţa ta n-am ce zice, e viaţa ta, de siguranţa altora (adică de a mea :biggrin:) îmi fac io probleme.
 
Nu sunt aceleaşi motoare sau cutii de viteze, după cum e credinţa populară. Şi oricum, am spus eu că-mi iau maşină să o ţin în 6000rpm?
 
Nu, dar poți să folosești 5000 rpm în depășiri fără probleme. Linia aia roșie e marcată unde trebuie, tot ce e sub ea e considerat safe.
 
Dar n-am motiv şi nici nu văd sensul dă duc motorul în 6000 rpm, dacia nu e făcută pentru asemenea turaţii.

Iti sau eu motive si sens: idiotii care accelereaza cand sunt depasiti ("nu ma face ala cu Dacia").

Intr-a III-a la 4000rpm nu prea au timp sa reactioneze si se lasa pagubasi, dar intr-a V-a la 80 iti pot face viata foarte grea.

O depasire se face in cel mai scurt timp posibil pentru siguranta tuturor celor din trafic.
 
Nu senzaţii, că nu fac raliu, ci doar impresie. E o diferenţă. :wink: Şi nu depăşesc dacă nu sunt sigur, când o să-mi iau Ferrari o să-l duc în turaţie, că de aia dau sute de mii de euro pe el, să-l calc în picioare.
După cum se spunea mai sus, conduc responsabil dar nu şi legal. Adică cu 80-90 în localitate acolo unde se poate, în afară cu 140-150 dacă se poate, mai ales pe europeană. Când nu se poate merg şi cu 30km/h fără nici o problemă. Îmi place viteza dar ţin şi la siguranţa mea. Iar pasagerii au avut până acum numai cuvinte de laudă la adresa mea, chiar şi autostopiştii. :smile:
Dar n-am motiv şi nici nu văd sensul dă duc motorul în 6000 rpm, dacia nu e făcută pentru asemenea turaţii.

Eu crecă citeşti pe diagonală. Dacă madhorsefuzzy îţi zice una, cu aceeaşi maşină - care, apropos, am văzut-o, şi este exemplar întreţinută, iar motorul nici nu se aude după zeci de mii de km - şi tu tot nu înţelegi, e grav.

Tu eşti genul care o calcă prin localităţi şi mă depăşesc când eu merg cu 90. Tot tu eşti genul care este depăşit cu greu în afară de mine, pentru că "dom`ne, io merg cu 140-150, ăla unde se grăbeşte?". Cum poţi avea curajul să spui că mergi responsabil, dar nu şi legal? 80-90 în localitate este iresponsabil, nu există "aici se poate". Sare un cal/babă/copil/câine şi dacă potaia nu-ţi va rămâne pe conştiinţă, omul va rămâne. Sau ţi se pare că Loganul frânează mai bine ca un Ford model 2008 care merge cu 50-60? Deh.

Dar tot tu eşti genul care se câcâie într-o depăşire de-mi creşte barba, pentru că preferi să o faci fără să chinui motorul, schimbând "la consum", ca boierul, nepăsându-ţi de siguranţa nimănui din jurul tău, vezi
madhorsefuzzy said:
O depasire se face in cel mai scurt timp posibil pentru siguranta tuturor celor din trafic.

Nu am alte cuvinte decât nu-ţi lua maşină, abonează-te la metrou sau învaţă să conduci. Miahi a fost blând. Eu ţi-o spun direct. Evident eu voi fi ăla nenorocitu` care habar n-are şi care se leagă de talentele tale lăudate de autostopişti (LOL).
 
OT: "The one thing that unites all human beings, regardless of age, gender, religion or ethnic background, is that we all believe we are above-average drivers." - Dave Barry
 
Neo, nu mai continui discuţia pentru că o ia la vale. N-am venit aici să mă laud cu cât merg prin localitate sau în afara ei dar avem câţiva km de drum pe care se poate circula ok. Nici n-am spus că merg constant cu viteza asta prin localitate, doar "acolo unde se poate" şi mai ales pe porţiunile de drum pe care le cunosc. Gândeşte-te totuşi că până acum n-am nici o amendă pentru viteză luată şi nici evenimente provocate de mine. Iar despre părerea mea despre mine spun doar că merg liniştit. Revin peste 20 de ani să vedem câte accidente am provocat cu stilul meu de condus "periculos". :biggrin:
 
OT: "The one thing that unites all human beings, regardless of age, gender, religion or ethnic background, is that we all believe we are above-average drivers." - Dave Barry
Hop şi tu, nu ştiu unde am menţionat că sunt above average driver, pur şi simplu am subliniat chestii de bun simţ.

Nici n-am spus că merg constant cu viteza asta prin localitate, doar "acolo unde se poate" şi mai ales pe porţiunile de drum pe care le cunosc. Gândeşte-te totuşi că până acum n-am nici o amendă pentru viteză luată şi nici evenimente provocate de mine. Iar despre părerea mea despre mine spun doar că merg liniştit. Revin peste 20 de ani să vedem câte accidente am provocat cu stilul meu de condus "periculos". :biggrin:
Bine că tu cunoşti că prin porţiunile respective de drum nu îţi sar în cale vaci, măgari, sau cai. Am avut un drum la Rădăuţi amu vreo 2 săptămâni şi pe parcursul a 1km am întâlnit 6 vaci dintre care una se credea taur şi a vrut să şarjeze Mazda şi 6 cai (2 male, 2 female and 2 kids, I bullshit you not că erau toţi la un loc, liberi şi nu erau legaţi de nimic). Sau că baba care stă în casă de 20 de ani nu vrea să iasă la plimbare prin mijlocul străzii fix când treci tu cu 90 prin zonă.

Referitor la peste 20 de ani.. nu trebuie să se întâmple decât odată şi sincer nu-ţi doresc asta. Eu am avut parte de sperieturile mele cauzate de beţivani care mi-au sărit în faţa maşinii din tufişuri, soldaţi care traversau din boschete în unitatea militară pe la 1 metru prin faţa maşinii care rula cu 100km/h (în afara localităţii), câini vagabonzi, cai, oi, capre, vaci şi boi. Err.. tauri. Şi de atunci păstrez o viteză legală în localitate, de unde pot opri în siguranţă. Fapt care a salvat maşina de la multe zile în service şi pe mulţi oameni imprudenţi de la zile multe de spitalizare.

Ceea ce mă sperie este că tu te consideri un şofer bun şi te iei după pasageri. Tu însuţi trebuie să-ţi faci un sumar, dar dacă nu ştii care este normalul şi nu cunoşti legea nu ai cum. Evident, nu ştii nici legea. Ca de altfel nimeni din zona respectivă, care, ca dovadă, este pentru asiguratori o zonă de risc mai mare decât Bucureştiul. Da, de-aia plătesc ai tăi de sparg la RCA pentru 1393cmc.

Drumul la Rădăuţi m-a înspăimântat sincer, se circulă ca-n codru, Poliţie pauză - da, ziceai că nu ai luat amenzi - hu dă fac vroiai să ţi le dea? Borna kilometrică?

Tu evident că mi-ai interpretat greşit vorbele, dar no biggie, prin zona respectivă oricum nu mai calc în următorii 20 de ani deci mă simt safe. Pentru moment.

:biggrin:


P.S.: este alegerea ta să nu continui discuţia, dacă ce am scris aici ţi-a ridicat vreun semn de întrebare eu mă declar mulţumit. Ai putea sesiza şi ce au mai scris alţii mai subtil. A, şi încearcă să vezi pe ce distanţă frânează un average Logan de la 90km/h la 0km/h.
 
Cu Cielo (GPL) cand fac depasiri si am <100 km/h schimb in a 4-a, iar cand e viteza e mai mare merge si a 5-a lejer. Depasirea trebuie sa fie destul de rapida. Azi dimineata, pe drumul Tulcea - Constanta, era s-o patesc intr-o depasire din cauza unui sofer de ambulanta cu cateva doage lipsa. Aveam ~ 120km/h, in fata mea un autocar care mergea cu ~ 100km/h, iar din sens opus la distanta suficienta "un cârd"" de 5-6 masini printre care si o ambulanta. Semnalizez, accelerez, fac depasirea la ~ 135km/h, reintru pe sensul meu de mers, iar in momentul in care prima masina din coloana ce venea pe sens opus se apropia de mine, soferul ambulantei pune girofarul + sirena si intra in depasire la cativa zeci ce metri in fata mea => frana in limita blocarii rotilor (masina fara ABS), tras dreapta de volan incat jumatate de masina a iesit de pe partea carosabila, ma uit in retrovizoare, autocarul cu o manevra violenta iesit cu totul de pe partea carosabila, iar "dementul" cu ambulanta a trecut ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. :rolleyes:

Se presupune ca astia cu toate ca au girofar ar trebui sai aiba si ceva experienta...
 
Nu rade ca eram in depasire pe la 90Km/h si au rasarit de pe dreapta pe sosea 2 cai frumosi cam pe la 50m in fata mea: frana pana pe la 40Km/h moment in care vazand ca sunt "safe" (cel depasit franase si aveam loc pe banda lui, deci puteam ocoli caii si pe stanga si pe dreapta) am urmarit loganul ce depasise inaintea mea cum evita caii prin santul din dreapta drumului.
Ma uitam si ma intrebam cand se rastoarna ... nu s-a intamplat asta ca a venit un drum la dreapta si s-a terminat santul, masina a sarit peste drum si in aterizare si-a indoit rotile fata.
Urata treaba, mai ales ca atunci cand a intrat in sant a trecut la 2 metri pe langa un copac.
 
Nu, dar poți să folosești 5000 rpm în depășiri fără probleme. Linia aia roșie e marcată unde trebuie, tot ce e sub ea e considerat safe.

Loganul n-are roşu iar turaţia maximă pe ceas e 7000, să consider că e safe? :biggrin:

Unui prieten i s-a oprit motorul când a trecut de 6000rpm, probabil a intrat sistemul de protecţie şi i-a tăiat gazul.
 
Gazul se taie la logan 1.4 astfel:
I-a 6250rpm
II-a 6250rpm
III-a 6250rpm
IV-a 6000rpm
V- 6000rpm - aici nu ai cum sa ajungi :biggrin:

Puterea maxima e la 5500rpm.

Motorul nu se opreste, ci doar se taie injectia de benzina. La scaderea turatiei injectia revine la normal.
 
Back
Top