Sennheiser HD 205 - primele impresii
HD 205 sunt teoretic
HD 201-uri cu bass mai accentuat, ceea ce mă face să am serioase semne de întrebare cu privire la bass-ul ăstora din urmă, întrucât 205-urile au un bass normal şi nimic mai mult.
Căştile sunt solid construite, arată bine, au cablul suficient de lung şi sunt foarte confortabile în ciuda faptului că stau pe lobul urechii. Nimic de reproşat din punctul ăsta de vedere.
Sunetul este mai detaliat şi mai bine definit decât la fostele
Sony MDR-P180. Bass-ul, deşi nu foarte puternic, este mai scurt, mai punchy şi mai natural. Din păcate, frecvenţele sunt foarte prost balansate, înaltele fiind prea pronunţate pentru gustul meu. Asta, în combinaţie cu anumite melodii/instrumente, face victime: viorile de pe
In the Lap of the Gods (
The Alan Parsons Project) sau solo-ul de orgă al lui Wakeman de pe
Close to the Edge (
Yes) sunt insuportabile la volum cât de cât mare, iar scăderea volumului duce la pierderea în detaliu pe celelalte frecvenţe. În cazul
After Forever, problema e generală din cauza sopranei. De asemenea, snare-ul îmi sună „spart” pe unele melodii.
În concluzie, aş spune că mă aşteptam la mai mult de la nişte căşti atât de lăudate. Deşi, dpmdv, HD 205 au un singur defect, acela e suficient de neplăcut cât să strice impresia generală.
Notă: E posibil să fiu oarecum biased din cauza tranziţiei de la fostele căşti la astea. De asemenea, mă deranjează în general sunetele stridente şi s-ar putea să exagerez şi în cazul de faţă, şi înaltele să nu fie la fel de deranjante pentru alţii.
Am editat puţin conţinutul mai radical.
