Ultimul album muzical

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Ascultat şi răs-ascultat zilele astea The Mars Volta: De-Loused in the Comatorium (2003) şi Amputechture (2006). Muzica e, în general, „densă” spre obositoare, jazz-style, adică fiecare e foarte ocupat pe instrumentul lui. Omar Rodríguez-López scoate nişte riff-uri de-a dreptul bolnave, care mi-aduc aminte de improvizaţiile live ale lui Jimmy Page, iar Jon Theodore e genul de baterist care dă jos 5 kile pe melodie (jazz trained, normal).
Bas pe Comatorium - Flea; chitară principală pe Amputechture - John Frusciante (ambii de la Red Hot Chili Peppers), în sfârşit la o formaţie mai pe nivelul lor.
 

Quark

zis şi Brucan
Sugar daddy
Joined
Nov 6, 2003
Location
the past.
@Velkan: Rush, Snakes & Arrows de la Diverta: cat a costat? Unde exact l-ai gasit? Or mai avea sau era singurul exemplar? Multumesc. :smile:
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Vreo 40 de lei, în magazinul Unirea. Eu n-am văzut decât unul, dar s-ar putea să mai aibă.

Aveau şi Sigur Rós :eek: şi Oceansize.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Amorphis, Tales from the Thousand Lakes (1994); extreme prog metal. Album-concept bazat pe Kalevala, din păcate cu versuri imposibil de descifrat. Toate melodiile au la bază un riff agresiv peste care vine a doua chitară cu rol melodic (Amorphis pare să aibă darul de a inventa cel puţin 1-2 riff-uri bune pe melodie; întotdeauna), peste care vine ceva cu clape care să dea impresia de epic/grandios/folcloric/etc. Partea ritmică nu m-a impresionat în vreun fel (ştacheta fiind Anthony Jackson şi Lenny White :approve: :goofy:), deşi tobele mi s-au părut ceva mai bune ca pe Eclipse şi Silent Waters.
Pentru un album pretenţios ca acesta mi s-ar fi părut mai potrivite nişte melodii mai lungi şi mai complexe, dar e doar o părere personală.
Ultima piesă e un cover după „Light My Fire” al The Doors, din cauza căruia probabil Morrison se răsuceşte în mormânt.

Deadsoul Tribe, A Lullaby for the Devil (2007); prog metal. Un album care nu mi-a plăcut la prima ascultare, dar care în timp se dovedeşte a fi excelent; stilul este tipic Tool, cu tobe tribale şi frânturi de chitară peste o linie repetitivă de bas. Unele melodii includ părţi (prelungite) de flaut sau pian. Melodiile se dezvoltă în stilul „10,000 Days (Wings Pt. 2)”, adică după nici o regulă.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Specialiştii-s de vină. Mie nici Silent Waters nu mi se pare progresiv, dar sună mai interesant aşa. Plus că, dacă Nightwish au fost introduşi în Prog Archives doar pentru că sună simfonic şi dacă asta e considerată neo-prog când e Whitesnake pe faţă, de ce nu? Album concept, ceva instrumentaţie dubioasă, ceva teme neconvenţionale, „Moon and Sun” Part I şi II... I win. :tongue:
Evident, mă leg de nimicuri.
 

Rabbit

Nebun
Joined
Oct 10, 2003
Location
Bucureşti
Pe vremea aceea, Amorphis cânta death metal cu ceva influenţe melodice, de doom şi de progressive. Din punct de vedere al fanilor specifici, orice influenţă prog se transformă în gen principal şi orice deviaţie de la un gen clasic este asociată cu progresivul, mergându-se până acolo încât orice element inovator (ex. un instrument diferit - gen trompeta de la Luna Amară) determină încluderea formaţiei în genul progressive.

Sunt curios ce găseşti legat de Kamelot sau Masterplan; ambele cântă power-metal cu influenţe progresive, dar presupun că ordinea genurilor e inversată în cazul site-urilor de zealoţi. :smile:


LE: Melodia aia de la Marillion n-are nici cea mai mică tangenţă cu progresivul, e pop-rock standard, parcă chiar mai spre pop decât Whitesnake.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Da, ai dreptate cu inversarea genurilor. :smile:

Masterplan n-am ascultat, dar văd că oricum e considerat related, nu prog. Kamelot probabil ar trebui să fie la fel. În general, power metal-ul mai pretenţios şi symphonic metal-ul pot fi greşit luate drept progresiv din cauza orchestraţiei (vezi The Poet and the Pendulum de la Nightwish).

De ieri am pe repeat albumul Omnio de la In the Woods.... Avant-garde, melodii lungi, atmosferice, oarecum depresive, ~ mid-tempo, clean vocals, male şi female (şi ceva versuri în franceză pe acolo). Weeping Willow rulz. De fapt rulz cu totul.

Am mai ascultat un EP The Sword/Witchcraft pentru primii şi mai ales pentru că, din cele două melodii, una e cover după Immigrant Song (Led Zeppelin), şi eram curios. Instrumentaţia e bună (trecută pe doom totuşi), vocea e bună, dar wail-urile n-au nici o treabă cu ce făcea Plant (Tarzan comes to mind).
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Yes, Relayer (1974). Un album după tiparul Close to the Edge, dar nu la fel de reuşit. „Gates of Delirium” (22'55") e o melodie excelentă (o suită, de fapt), dar, din păcate, e şi singura care merită atenţie, celelalte două, „Sound Chaser” (9'25") şi „To Be Over” (9'08"), fiind cam lipsite de direcţie. De menţionat că Wakeman şi Bruford fuseseră înlocuiţi de Patrick Moraz şi Alan White.
 

fishy

Membru Senior
Joined
Jul 14, 2007
Location
departe de Romania
Gabrieli Consort and Players - Mass for Christmas Morning
Amazon.com essential recording
This exhilarating disc is arguably the most important record Paul McCreesh has made. Praetorius, the first great composer of Lutheran church music, wrote countless pieces based on popular Lutheran chorale tunes, ranging from simple harmonizations to flamboyant fantasias for multiple choirs with instruments. He also provided detailed instructions regarding various performance options--including ways to involve the congregation. Here, for the first time, McCreesh puts these instructions into practice, reconstructing an extravagant Christmas service. We hear elaborately scored Mass movements, simple harmonizations, the Creed (with Luther's own music), lusty congregational singing, and spirited organ improvisations. Many of the Christmas chorales Praetorius used are still well-known today, including Wachet auf (Sleepers wake) and In dulci jubilo, which gets a magnificent setting with trumpet-and-drum fanfares. --Matthew Westphal
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Witchcraft (pe care îi menţionam la #108) e o formaţie relativ nouă de doom metal old-school din Suedia. Seamănă destul de mult cu Black Sabbath atât ca stil, cât şi ca sunet: nu sunt la fel de agresivi sau fast-paced ca The Sword, iar înregistrările au un caracter low-fi, nefiind superprocesate în studio până sună perfect, lucru care dă un feel de anii '70. Versuri de speriat babele când se duc la biserică. Albumul lor de debut, Witchcraft, merită puţină atenţie.

Cântă ceva de genul ăsta.

Mă chinui în paralel cu Gentle Giant, acest Ion Barbu al muzicii. :goofy: E a treia oară când revin asupra lor, şi, de data asta, am reuşit să ascult Octopus fără să-mi tremure mâinile. Getting close. Cred că la următoarea ascultare o să îmi placă. Nu pot să spun că recomand fără stretching serios în prealabil.

Despre asta vorbesc.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Am pus mâna azi pe Trend Off de la Urma (căutam de fapt VdGG, dar se pare că aduc câte-un singur exemplar din astea :goofy:), de altfel singura formaţie românească pe care o bag în seamă. Albumul are un package foarte stilat pentru .ro, de calitate, cu artwork sexy şi cărţulie consistentă.
Formaţia s-a mărit cu Costin Bodea la clape şi Markus Schumacher la percuţie, dar nu şi-a schimbat stilul, fiind la fel de acustică ca pe primele două albume.

Sunt halfway in cu ascultatul, aka pe la a 8-a piesă din 14 (evident n-avem remix-uri, negative şi alte rahaturi de umplut albumul), şi până acum n-am nimic de reproşat. :smile:
 

Attachments

dreamer

Little Devil
Joined
Mar 22, 2004
Location
Bucuresti
Trend Off intr-adevar e un album reusit... sper sa reusesc si eu sa-l cumpar in week-end-ul asta, ca merita intr-adevar.
 

fishy

Membru Senior
Joined
Jul 14, 2007
Location
departe de Romania
Steve Howe - Homebrew
Riviera, Succes Story, Sleepless in the city ... mi se pare geniale. Dupa indelungi cautari ale unui album care sa reproduca un sunet de chitara acustica cit mai bine si care sa aiba o compozitie muzicala de exceptie, iata ca am gasit. Poate unul din multele. Dar este doar un inceput.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Ascultat astăzi nişte Death: Human (1991) şi Individual Through Patterns (1993). Mi se par mult mai bune şi mai ascultabile decât cealaltă experienţă a mea cu Death, adică The Sound of Perseverance (1998), în primul rând pentru că, pe astea două, vocea lui Chuck Schuldiner aduce mai mult a Jens Kidman de la Meshuggah decât a black metal (adică e doar supărat, nu şi posedat :biggrin:). Plăcut şi partea instrumentală, îndeosebi pe Human, poate pentru că, la vremea aia, jumate din Death erau de la Cynic. :biggrin: Bass fretless pe ambele albume (era la modă), dar mai pronunţat pe al doilea.
 
Last edited by a moderator:

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Five Horse Johnson, The Mystery Spot (2006). Combinaţie reuşită de stoner rock cu blues-rock. Easy listening.

Sample and stuff.

<offtopic>

Interviu Steven Wilson (vocalist, chitarist, pianist, compozitor, producător; fondator Porcupine Tree, co-fondator Blackfield; lucrează cu Opeth, Orphaned Land, Anathema, etc.): I, II. Despre „Fear of a Blank Planet”, hip-hop, colaborări, industria muzicală, Dream Theater, etc. Good stuff.

</offtopic>
 

Rabbit

Nebun
Joined
Oct 10, 2003
Location
Bucureşti
Magica - Hereafter. Formaţie de 2 lei, voce de 1.5 lei. La Interitus Dei parcă suna mai bine. Până şi riff-uri Tristania au copiat, bucată cu bucată. Da's constănţeni, au avut noroc să încheie contract cu AFM Records, deci producţia e foarte bună şi, ce e mai important, „sună bine”. :frown:

PS: Vrajitoarea cea rea, bonus track, îmi place.
 

war4peace

Membru Senior
Joined
Dec 20, 2004
Location
Bucureşti
Nu'ş, mie-mi plac; au stilul ăla "românesc" de sound la chitară electrică pe albumele din 2002 şi 2004; ultimul album e mai americănesc, totuşi :smile:
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Andromeda: Extension of the Wish (2001). E un metal progresiv cu nuanţe tehnice (adică nu abuzează de, dar nici nu evită pasajele îmbârligate), fără pic de originalitate, dar reuşit per total, însă cu un vocalist (membru ne-permanent) de o inexpresivitate crasă. Albumul există şi în varianta Extension of the Wish - The Final Extension, reissue cu partea vocală reînregistrată de actualul vocalist al trupei, şi cu vreo două melodii în plus. Recomand varianta mai nouă.

Cred că v-am plictisit deja pe un alt thread cu Mabool - The Story of the Three Sons of Seven (2004) al lui Orphaned Land (Israel). Azi am pus mâna pe ediţia specială a albumului, ce conţine un disc bonus (la care mă voi referi mai departe) cu 5 melodii acustice live (3 proprii + un cover Paradise Lost + un medley de 10 minute), fără voce guturală. Îmbină metalul progresiv cu muzica orientală (saz, oud, buzuki şi instrumente specifice de percuţie), cu male + female vocals. Highly recommended.

The Mars Volta, The Bedlam in Goliath (2008). Major boredom. Le-a plecat bateristul, dar au găsit altul aproape identic ca stil, deci aici sunt even Steven. În schimb, vocea lui Cedric sună ca dracu', cred că trebuie să se mai lase de fumat... diverse. Sfatul meu: luaţi la întâmplare De-Loused in the Comatorium sau Amputechture sau pe ăsta (Frances the Mute nu am ascultat), că nu pierdeţi mare lucru - sunt la fel de complexo-încărcato-obositoare.
 

Velkan

Moderator
Joined
Oct 30, 2006
Location
Bucureşti
Ayreon, 01011001 (2008)

Nu e rău în sensul ăla, dar e ceva ce am ascultat de prea multe ori până acum ca să mă impresioneze. Mă îndoiesc că un ascultător de symphonic metal n-ar recunoaşte toate hook-urile ritmice sau melodice folosite de nenea Arjen aici. Pentru „nou-veniţi” ar putea prezenta interes, dar oricum nu e ceva pentru care să grăbeşti pasul spre casă. Pe partea vocală masculină a fost sumonată toată şleahta de power metalişti, începând cu Blind Guardian şi terminând cu Masterplan, deci major suckage and cheesiness, singurele excepţii fiind Daniel Gildenlöw de la Pain of Salvation şi Jonas Renkse de la Katatonia. Tipele (Anneke van Giersbergen, Floor Jansen), în schimb, sună bine. Per total, neeext.

Disillusion, Back to Times of Splendor (2004)

Personal, la aşa ceva mă aştept de la o formaţie care vrea să se remarce în mulţime. Combinaţie de pasaje agresive cu pasaje acustice, riff-uri complexe, schimbări bruşte de ritm, double drumming fără excese, orgă atmosferică, toate tipurile de voce, melodii epice. Un fel de Opeth în care predomină clean vocals. Nice.
 
Top Bottom