Bico
Membru
- Joined
- Nov 17, 2004
- Messages
- 188
Pentru fanii Dire Straits sau pentru fanii muzicii bune Mark Knopfler - Kill to get Crimson.
Ultimul album muzical
- Thread starter fishy
- Start date
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Atheist, Unquestionable Presence (1991) - Progressive death metal, jazz-metal cu death vocals, technical death metal sau cum vreţi să-i ziceţi. Ideea e că albumul rulează, dar doar eşti dispus să asculţi aşa ceva. Din categoria Cynic. Vocea nu e death în stilul Mikael Åkerfeldt, de te scoală din morţi, ci un fel de proto-death.
Anathema, A Natural Disaster (2003) - Alternative/Progressive rock (AMG sux, au rămas cu începuturile). Melodic, atmosferic, accesibil. Excelent.
Opeth, Still Life (1999) - Progressive metal cu death vocals pe alocuri. Dacă n-aş avea o alergie inexplicabilă la death grunts, albumul ar fi peste Damnation. Oricum e way up there with the best.
Anathema, A Natural Disaster (2003) - Alternative/Progressive rock (AMG sux, au rămas cu începuturile). Melodic, atmosferic, accesibil. Excelent.
Opeth, Still Life (1999) - Progressive metal cu death vocals pe alocuri. Dacă n-aş avea o alergie inexplicabilă la death grunts, albumul ar fi peste Damnation. Oricum e way up there with the best.
Are cineva chef de muzica greceasca? Elli Kokkinou cinta in ritm atenian. Momentan ascult albumul Ki Allo.
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Vezi că Anathema ăla e din 2003.
Released February 24, 2004 in US, November 3, 2003 in UK.
Hai, mă, că intro-ul de la "An Incarnation's Dream" chiar aduce a Bon Jovi (cum să nu-ţi placă aşa ceva?)... chiar dacă măsura aia numai 4/4 nu e.
Battles, Mirrored (2007) - experimental/math rock. ...Şi poate fi folosit oricând ca OST pentru Tom & Jerry. Vedeţi aici nişte rating-uri.
Puteţi să ziceţi că "Tonto" nu rulz?
Riverside, Rapid Eye Movement (2007) - progressive metal. Primul album Riverside pe care îl ascult - bun şi "solid", fără piese de umplutură.
Red Hot Chili Peppers - Stadium Arcadium
Hey si Dani California m-au impresionat in special. Celelalte doar m-au impresionat.
Mi se pare un album excelent pentru categoria rock alternativ. Si spun asta din punctul de vedere al unui rocker extrem de selectiv.
Nu oricine poate combina stiluri muzicale ca pop, rock sau balads si sa mai iasa si ceva bun. Iar R.H.C.P. o fac foarte bine.
Hey si Dani California m-au impresionat in special. Celelalte doar m-au impresionat.
Mi se pare un album excelent pentru categoria rock alternativ. Si spun asta din punctul de vedere al unui rocker extrem de selectiv.
Nu oricine poate combina stiluri muzicale ca pop, rock sau balads si sa mai iasa si ceva bun. Iar R.H.C.P. o fac foarte bine.
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Şi mie mi-a plăcut, nu ştiu de unde atâta bashing din partea unora.
Blackfield, Blackfield II (2007); prog rock. N-am găsit o melodie pe albumul ăsta despre care să zic că sux. Pe scurt, Steven Wilson e tatăl lor, iar aia cu „No one cares / About that fucking pretty face you have / It means nothing much this life / So find the highest cliff and dive” made my day.
Derek Sherinian, Mythology (2004); prog metal. Mi-a plăcut, dar mă aşteptam la ceva mai keyboard-driven de la un album de... keyboardist.
Sylvan, Presets (2007). Io i-am luat de prog rock, dar... Mă rog, pentru fanii Toni Braxton/Michael Bolton.
Coming soon: Watchtower. Ascundeţi-vă copiii!
Spawn
Membru Senior
- Joined
- Apr 7, 2006
- Messages
- 552
Porcupine Tree - Nil Recurring. Mişto într-adevăr. Nişte influenţe Opeth, dar dau bine. Creativ.
Sylvan am ascultat cam tot. Tot "Posthumous Silence" mi s-a părut cel mai reuşit.
Sylvan am ascultat cam tot. Tot "Posthumous Silence" mi s-a părut cel mai reuşit.
Last edited by a moderator:
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Spiral Architect, A Sceptic's Universe (2000); tech metal. Aici cred că vreun cinic (no pun intended) a înlocuit coperta cu „Instructional CD for guitar/bass/drums” cu numele albumului (şi din grabă a pus c în loc de k în „Sceptic” ). Melodii fără direcţie, ritm care se schimbă la 10 secunde pentru că se poate, note care se bat că nu mai au loc pe portativ. Se poate asculta doar de la cap la coadă, nu ştii când se termină o melodie şi când începe alta şi cu siguranţă n-o să ajungi să spui „de-abia aştept să ajung acasă să ascult melodia aia de la Spiral Architect”. Neeext.
Watchtower, Energetic Disassembly (1986); prog metal. Mda, vezi mai sus + Geddy Lee on helium pe partea vocală (credeaţi că nu se poate?).
Pe lângă astea două, Ephel Duath sunt trupă de ascultat cu prietenii duminică după-masă.
Apropo de lipsă de direcţie, vă supun atenţiei:
Marillion, Marbles (2004); neo-prog. Când o trupă vrea neapărat să scoată un album de 70 de minute deşi nu se cheamă Tool, iese Marbles. Skip track e la ordinea zilei din cauza melodiilor de 6-7 minute care ar fi trebuit să fie de 3-4.
Şi cineva să-i zică lui Trewavas să taie din volum că-i acoperă pe toţi.
The Flower Kings, The Sum of No Evil (2007); prog rock. Avem aici dovada că se poate: deşi e un album de 75 de minute în doar şase melodii şi nu duce lipsă de showoff instrumental, se vede clar că oamenii aveau ceva în cap când s-au apucat de el.
Bacamarte, Depois do Fim (1983); symphonic prog cu influenţe folk (flaut, acordeon). Excelent şi foarte liniştitor datorită solistei (versurile sunt în portugheză).
). Melodii fără direcţie, ritm care se schimbă la 10 secunde pentru că se poate, note care se bat că nu mai au loc pe portativ. Se poate asculta doar de la cap la coadă, nu ştii când se termină o melodie şi când începe alta şi cu siguranţă n-o să ajungi să spui „de-abia aştept să ajung acasă să ascult melodia aia de la Spiral Architect”. Neeext.Watchtower, Energetic Disassembly (1986); prog metal. Mda, vezi mai sus + Geddy Lee on helium pe partea vocală (credeaţi că nu se poate?).
Pe lângă astea două, Ephel Duath sunt trupă de ascultat cu prietenii duminică după-masă.
Apropo de lipsă de direcţie, vă supun atenţiei:
Marillion, Marbles (2004); neo-prog. Când o trupă vrea neapărat să scoată un album de 70 de minute deşi nu se cheamă Tool, iese Marbles. Skip track e la ordinea zilei din cauza melodiilor de 6-7 minute care ar fi trebuit să fie de 3-4.
Şi cineva să-i zică lui Trewavas să taie din volum că-i acoperă pe toţi.
The Flower Kings, The Sum of No Evil (2007); prog rock. Avem aici dovada că se poate: deşi e un album de 75 de minute în doar şase melodii şi nu duce lipsă de showoff instrumental, se vede clar că oamenii aveau ceva în cap când s-au apucat de el.
Bacamarte, Depois do Fim (1983); symphonic prog cu influenţe folk (flaut, acordeon). Excelent şi foarte liniştitor datorită solistei (versurile sunt în portugheză).
satov
Membru Senior
- Joined
- Apr 22, 2005
- Messages
- 164
, rock, il "achizitionez" acu acu
Spawn
Membru Senior
- Joined
- Apr 7, 2006
- Messages
- 552
Queensryche - Take Cover, streaming (oficial), prezentare
Ăsta mai merge, sunt câteva piese chiar mişto. Normal, e album de cover-uri.
Ăsta mai merge, sunt câteva piese chiar mişto. Normal, e album de cover-uri.
Rabbit
Nebun
- Joined
- Oct 10, 2003
- Messages
- 2,210
Wolfgang Amadeus Mozart - Symphonies No. 40 and 41, în interpretarea The Mozart Festival Orchestra, condusă de Richard Edlinger. Înregistrare mediocră dar acceptabilă, din 1989. Interpretarea tot pe-acolo.
Simfonia nr. 40 (KV550), scrisă în sol minor, e tristă, plină de romantism şi melancolie, reflectând viaţa zbuciumată a artistului, dominată de sărăcie, boală şi eşecuri.
Simfonia nr. 41 (KV551), scrisă la scurtă vreme după nr. 40 şi supranumită „Jupiter”, oglindeşte o revenire a forţei, a binelui, a optimismului. Ea este ultima simfonie scrisă de Mozart, cu toate că au mai trecut aproximativ 3 ani până la moartea sa, perioadă în care el a scris alt gen de lucrări, la fel de valoroase.
Simfonia nr. 40 (KV550), scrisă în sol minor, e tristă, plină de romantism şi melancolie, reflectând viaţa zbuciumată a artistului, dominată de sărăcie, boală şi eşecuri.
Simfonia nr. 41 (KV551), scrisă la scurtă vreme după nr. 40 şi supranumită „Jupiter”, oglindeşte o revenire a forţei, a binelui, a optimismului. Ea este ultima simfonie scrisă de Mozart, cu toate că au mai trecut aproximativ 3 ani până la moartea sa, perioadă în care el a scris alt gen de lucrări, la fel de valoroase.
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Yes, Close to the Edge (1972); symphonic prog - Adică: „Close to the Edge” (18+ minute), „And You and I” (10+ minute), „Siberian Khatru” (~9 minute). Rulz.
După nşpe încercări eşuate de a mă apropia de Jethro Tull, am găsit un album care să îmi placă: Thick as a Brick (1972). A trebuit să îmi fac curaj să dau play (o singură melodie împărţită în două bucăţi de vreo 22 de minute fiecare), dar a meritat. E incredibil de coerentă pentru o compoziţie atât de pretenţioasă.
Ăpdeit
Zero Hour. The Towers of Avarice. 2001. Metale progresive tehnice, un fel de Dream Theater şi Spiral Architect, dar nu combinat, ci alternativ. Oricum, albumul e peste gloata de prog metal care a început să mă plictisească rău în ultimul timp.
Caravan, In the Land of Grey and Pink (1971) - Foarte mişto, dpmdv mai bun decât If I Could Do It All Over Again I'd Do It All Over You. Piesa de rezistenţă e „Nine Feet Underground”, un jam de peste 20 de minute cu voce ici şi colo.
Psychotic Waltz, Into the Everflow - Bunicel per total, cu momente excelente pe alocuri: „Ashes” (care pe la 3:18 îmi sună a „Confrontation” şi, until proven innocent, Lucassen is off my Christmas list), „Hanging on a String”, „Freakshow”...
Spawn, albumul ăla de la Queensrÿche nu e rău deloc.
După nşpe încercări eşuate de a mă apropia de Jethro Tull, am găsit un album care să îmi placă: Thick as a Brick (1972). A trebuit să îmi fac curaj să dau play (o singură melodie împărţită în două bucăţi de vreo 22 de minute fiecare), dar a meritat. E incredibil de coerentă pentru o compoziţie atât de pretenţioasă.
Ăpdeit
Zero Hour. The Towers of Avarice. 2001. Metale progresive tehnice, un fel de Dream Theater şi Spiral Architect, dar nu combinat, ci alternativ. Oricum, albumul e peste gloata de prog metal care a început să mă plictisească rău în ultimul timp.
Caravan, In the Land of Grey and Pink (1971) - Foarte mişto, dpmdv mai bun decât If I Could Do It All Over Again I'd Do It All Over You. Piesa de rezistenţă e „Nine Feet Underground”, un jam de peste 20 de minute cu voce ici şi colo.
Psychotic Waltz, Into the Everflow - Bunicel per total, cu momente excelente pe alocuri: „Ashes” (care pe la 3:18 îmi sună a „Confrontation” şi, until proven innocent, Lucassen is off my Christmas list), „Hanging on a String”, „Freakshow”...
Spawn, albumul ăla de la Queensrÿche nu e rău deloc.
Saturday Night Fevef Soundtrack - cu Bee Gees in mare forma cintind Jive Talkin' si mai ales Stayin' Alive.
Deja, la cit de mult am ascultat melodia asta (Stayin' Alive) in ultimele zile am ajuns sa ma vad cu ochelari de soare, freza afro, costum gen Elvis si miscind in ritm de disco. DISCO POWER!!
Deja, la cit de mult am ascultat melodia asta (Stayin' Alive) in ultimele zile am ajuns sa ma vad cu ochelari de soare, freza afro, costum gen Elvis si miscind in ritm de disco. DISCO POWER!!
Disco: Britney Spears - Blackout
Imi place albumul, are ritm, compozitie extrem de interesanta prin combinarea de hip-hop cu break-dance si electro.
Piece of me, Radar, Gimme more (care e deja hit) sunt melodii extrem de interesante pentru genul disco. Chiar daca Hot as Ice are un stil apropiat de cel al Nelley Furtado, exista Get Naked (I Got a Plan) care mi se pare cea mai antrenanta dintre toate. Chiar nu stiu de ce nu a fost promovata cel mai mult.
Imi place albumul, are ritm, compozitie extrem de interesanta prin combinarea de hip-hop cu break-dance si electro.
Piece of me, Radar, Gimme more (care e deja hit) sunt melodii extrem de interesante pentru genul disco. Chiar daca Hot as Ice are un stil apropiat de cel al Nelley Furtado, exista Get Naked (I Got a Plan) care mi se pare cea mai antrenanta dintre toate. Chiar nu stiu de ce nu a fost promovata cel mai mult.
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
Arcturus, La Masquerade Infernale - Un fel de carnival prog metal (clean vocals only) de care cunoscătorii sunt extaziaţi. Personal, am fost puţin dezamăgit de album, dar asta doar pentru că ascultasem înainte „The Chaos Path” şi mă aşteptam la ceva la fel de bun cap-coadă.
Dream Theater, Live at Budokan - Ştiţi deja ce şi cum cu Dream Theater, deci o să mai spun doar că sunetul e bun pentru un album live. Regret doar că au editat orga pe „Stream of Consciousness” şi în loc să sune ca aici (1:46), sună ca în varianta de studio, adică umilă şi supusă.
Opeth, The Roundhouse Tapes - Live, deşi, dacă ar scoate aplauzele, nu şi-ar da nimeni seama. Setlist-ul este destul de variat, cu melodii de pe fiecare album. Atracţia principală e tripleta „Face of Melinda”, „The Night and the Silent Water”, „Windowpane”.
Am ascultat şi Dark Passion Play şi nu m-a impresionat. De fapt, symphonic metal-ul în general mă plictiseşte, cu excepţia celor de la Haggard, care mi se par o clasă peste norod.
Dream Theater, Live at Budokan - Ştiţi deja ce şi cum cu Dream Theater, deci o să mai spun doar că sunetul e bun pentru un album live. Regret doar că au editat orga pe „Stream of Consciousness” şi în loc să sune ca aici (1:46), sună ca în varianta de studio, adică umilă şi supusă.
Opeth, The Roundhouse Tapes - Live, deşi, dacă ar scoate aplauzele, nu şi-ar da nimeni seama. Setlist-ul este destul de variat, cu melodii de pe fiecare album. Atracţia principală e tripleta „Face of Melinda”, „The Night and the Silent Water”, „Windowpane”.
Am ascultat şi Dark Passion Play şi nu m-a impresionat. De fapt, symphonic metal-ul în general mă plictiseşte, cu excepţia celor de la Haggard, care mi se par o clasă peste norod.
Velkan
Moderator
- Joined
- Oct 30, 2006
- Messages
- 2,077
The Killers, Sawdust (2007); indie rock. O trupă mediocră cu unele melodii bune, dar care pe mine reuşeşete să mă inducă într-o anumită stare.
Rush, Snakes & Arrows (2007); heavy progressive. L-am găsit la Diverta (!?) la un preţ prea mic ca să nu-l iau şi se pare că a fost o investiţie bună. Aproape la fel de mult ca albumul în sine mi-a plăcut artwork-ul interior care reflectă titlurile melodiilor.
Rush, Snakes & Arrows (2007); heavy progressive. L-am găsit la Diverta (!?) la un preţ prea mic ca să nu-l iau şi se pare că a fost o investiţie bună. Aproape la fel de mult ca albumul în sine mi-a plăcut artwork-ul interior care reflectă titlurile melodiilor.