Adevărat, doar că noi nu prea avem nevoie să păstrăm chestii ca-n vremurile când totul era sezonier și trebuia să faci provizii ca să nu mănânci conserve (proaste) juma' de an. De-asta a fost momentul de declic când am observat că modul nostru de utilizare al congelatorului diferă drastic de cel al părinților (sursa sarmalelor). Noi niciodată n-am fost în scenariul "aș mânca ceva dar nu vreau să gătesc, hai să decongelez rapid o porție de X pe care o am congelată pentru acest scop"; mai degrabă am încropit ceva proaspăt în 5 minute. Și atunci ne-am debarasat și de modul părinților de a umple congelatorul cu diverse.
Mama insistă și trimite și acum pachete din România, inclusiv cu friptură de curcan ultima dată, chit că face coletul ăla 2 zile pe drum și stă în căldură. Nu pot să o opresc din asta, cu toate rugămințile și nervii și raționamentul. Multe din ce trimite ajung la tomberon direct. Altele nu mai sunt lucruri pe care să le consumăm - ne-am schimbat dieta și ne simțim foarte bine fără mușchi file afumat sau rude întregi de salamuri. Ultima oară au venit doi cozonaci; soția nu mai mănâncă gluten, eu mai mănânc maxim 2 felii pe an, când face soră-mea proaspăt de Crăciun, și luăm masa acasă doar de cină când în nici un caz nu aș mânca o pită cu mult zahăr adăugat. Au stat cozonacii ăia până s-au mucegăit, mai bine îi aruncam direct.
Ne-a trimis câteva kile de coacăze, care evident sau storflocit maxim. Ce să fac cu ele? Pentru extrem de rarele ocazii când folosim asemenea fructe, găsim oricând flash frozen și cumpărăm doar 100-150g, cât ne trebuie. Dulcețuri și magiunuri nu facem, alcool nici atât. Pentru pus la congelator ar fi trebuit să fie spălate și șterse de apă înainte ca congelarea să le distrugă parțial membrana celulară și, desigur, să nu se zdrobească prin transport impropriu. Acuma le-am pus la congelat așa cum sunt, da' și când le-oi decongela vor fi semi-muci din care nu mai pot spăla praful fără să spăl și juma de pulpă. Deci wtf.