Ultima carte citită

[tH1nk3r]

Terminat si "Ingeri si demoni", prequel-ul de la Codul lui daVinci. Aceeasi marfa de calitate, de data asta fara Prieure du Sion ci despre Illuminati si cu acelasi personaj principal (de care sincer m-am cam saturat, de-abia astept sa apara Fortareata digitala). Adevarul e ca omul stie sa trezeasca o anumita curiozitate latenta, care te tine lipit de carte, desi e poate prea lunga, doar ca sa afli deznodamantul. In plus detaliile (reale) despre unele opere de arta din Roma functioneaza mai bine decat orice reclama sau ghid turistic, deja stiu ce vreau sa vizitez prima data cand ajung la Vatican...

[edit]
PS: In caz ca va intrebati, da, citesc in mod deliberat cartile in ordinea invers cronologica. Si ziarele le citesc incepand de la ultima pagina, so what?

 

[settler]

1984 - pentru momentul în care este scrisă cartea avem de-a face cu o viziune extraordinară, George Orwell tocmai vizitase Rusia şi duce la paroxism nişte realităţi destul de evidente se pare. Cartea reprezintă "un must" în formarea oricărui om în opinia mea.

Minunea Sfântului Baudolino - prima carte citită sub semnătura lui Umberto Eco, fără îndoială nu şi ultima. Este doar publicistică aşa că nu îmi trezeşte mari porniri de critic literar. Cu toate acestea regăsesc o atitudine tânără şi plină de haz.

Un veac de singurătate - cartea pentru care Marquez primeşte premiul Nobel (sper să nu mă înşel) şi care mă pune din nou la încercare. Acelaşi scris greoi dar remarcabil. Povestea te induce foarte uşor în eroare datorită arborelui genealogic creat însă, odată depăşit acest neajuns te poţi relaxa în lectura cărţii. Sfârşitul este simplu, într-o frază. Dar acesta este Gabriel Garcia Marquez.

P.S. Eroare de pilotaj. Mersi Pache.

 

[Eira]

Originally posted by settler
Un veac de singurătate - Povestea te induce foarte uşor în eroare datorită arborelui genealogic creat însă, odată depăşit acest neajuns te poţi relaxa în lectura cărţii. Sfârşitul este simplu, într-o frază. Dar acesta este Gabriel Garcia Marquez.

Nu am înţeles exact, despre ce neajuns este vorba? Am mai auzit că ar fi o carte interesantă, dar până acum nu am întâlnit această precizare şi de aceea întreb.

 

[Pache]

Eira, este vorba despre un arbore genealogic care se întinde pe un veac. Având în vedere că membrii familiei folosesc aceleaşi nume pentru a-şi boteza copiii, îţi dai seama la a 10-a generaţie că eşti pierdut puţin şi trebuie să dai rewind

PS: Mersi war4peace pentru corectură

 

[war4peace]

Originally posted by Pache
Având în vedere că membrii familiei folosesc aceleaşi nume pentru a-şi boteza copii

Copiii respectivi se simt şi ei pierduţi, mai ales atunci când sunt strigaţi. :cool:

Momentan recitesc cu plăcere Peregrinările lui Tuf; de remarcat calitatea excepţională a traducerii în limba română, care păstrează foarte bine stilul original al cărţii (am citit extrase în engleză şi traducerea se potriveşte de minune).

 

[void]

Stephen King - Capcana pentru vise.
Eram reticent daca sa o cumpar sau nu, avand inca in minte filmul (prost) facut dupa carte. Am luat-o totusi si nu-mi pare rau, cartea e excelenta.
Acum m-am apucat de Salasul Raului de Dean Koontz.

 

[bogdan192]

Jurnalul Fericirii-Nicolae Steinhardt
Este o carte absolut superba despre felul cum un om isi poate regasi credinta in cele mai grele incercari. O epifanie, daca ai rabdare sa o citesti. Nici nu trebuie sa incerci sa intelegi, cartea te duce singura spre pasajele importante. „Cred, Doamne, ajută necredintei mele” (Matei 9,24).

 

[unic]

În ultima vreme am citit sau recitit următoarele:

Arthur C. Clarke - Mânia lui Dumnezeu (The Hammer of God). Una dintre cele mai slabe cărţi ale lui Clarke; se văd influenţe clare din seria Rama dar scriitura lîncezeşte capitole întregi. Există, normal, şi câteva pasaje interesante, dar în ansamblu cartea pare scrisă doar pentru că exista un contract de respectat cu editura. Dezamăgitor.

Joe Haldeman - Război etern (The Forever War). Una dintre cărţile mari ale SF-ului mondial. Face parte dintr-un sub-gen mai puţin apreciat al literaturii ştinţifico-fantastice - ficţiunea militaristă - cu puţine cărţi de valoare, probabil cea mai cunoscută fiind Robert A. Heinlein cu Infanteria stelară (Starship Troopers), din care Război etern se şi inspiră uşor. Premisa cărţii e foarte simplă, imposibilitatea comunicării duce la război, dar realizarea şi adâncimea sunt extraodinare. Superb.

Victor Suvorov - Epurarea. Pentru cine nu ştie, Suvorov e un fost agent GRU, stabilit în Anglia, care a scris o serie de cărţi ce încearcă să demonstreze că Stalin intenţiona să atace Germania în vara anului 1941 iar Hitler i-a luat-o înainte cu câteva săptămâni. În această carte autorul analizează epurarea făcută de Stalin la sfârşitul anilor 30 în rândul ofiţerilor Armatei Roşii, epurare pe care majoritatea istoricilor o consideră principala cauză pentru înfrângerile suferite de URSS în prima parte a războiului. Ca în toate cărţile lui Suvorov, argumentele sunt seducătoare şi convingătoare la prima vedere, dar la o analiză mai atentă şchioapătă pe ici pe colo. Autorul se bucură şi de o faimă foarte proastă în ceea ce priveşte folosirea citatelor scoase din context sau a răstălmăcirii surselor. Oricum, destul de interesant.

Frank Herbert - Experimentul Dosadi (The Dosadi Experiment). Încă o operă foarte bună de la maestrul SF-ului. Continurea ciclului început cu Whipping Star, Experimentul Dosadi aduce acelaşi melanj de filosofie, sociologie, genetică, politică şi acţiune patentat de Herbert. Dacă în Dune nu există inteligenţe non-umane, aici acestea abundă, iar autorul reuşeşte să creeze o viziune coerentă asupra fiecărei specii, astfel încât societăţile extraterestre nu par copii ale celei umane. Superb.

 

[creizi]

ROME (AP) -- Art experts and conservative clerics are holding an unusual "trial'' in Leonardo da Vinci's hometown aimed at sorting out fact from fiction in the "The Da Vinci Code'' after many readers took the smash hit novel as gospel truth.

The event in Vinci, just outside of Florence, began Friday with an opening statement by Alessandro Vezzosi, director of a Leonardo museum. He said he will produce photographs and documents as evidence of the mistakes and historical inaccuracies contained in Dan Brown's best seller."

Vezzosi said he will produce evidence through 120 photographs based on documents and paintings with the aim of "reassessing and disclaiming the author'' of the mystical thriller, a mix of code-breaking, art history, secret societies, religion and lore.

"This book depicts the movement as a mysterious center of political and economic power that tries to hide the historical truth on Jesus and Magdalene, which is absurd,'' Bellini said.ments and paintings with the aim of "reassessing and disclaiming the author'' of the mystical thriller, a mix of code-breaking, art history, secret societies, religion and lore."

Asta ca reactie la nebuneala legata de cartea amintita mai sus. Nu trece saptamana sa nu aud de ea .

Mai multe detalii aici.

 

[whiskas]

Maestrul şi Margarita

Considerat cel mai mare romancier rus al secolului XX, Mihail Bulgakov face un tur de forţă în cartea sa „Maestrul şi Margarita”. O capodoperă a literaturii, deşi poate puţin prea subtilă la prima lectură, v-o recomand tuturor, din toată inima.
În altă ordine de idei, sper ca la sfârşitul acestei săptămâni să vă fac un mic rezumat şi la „Taras bulba” de N. V. Gogol

 

[tH1nk3r]

Maestrul şi Margarita

Imi scapa ceva... parca era Maestrul si Margareta? Cred ca inca mai esti sub influenta sectiunii de cocktailuri din cartea de bucate

 

[whiskas]

În ediţia pe care o am (editura este din Chişinău), titlul în română este „Maestrul şi Margarita”. Titlul original este „Мастер и Маргарита”. Cum cunoştinţele mele de rusă / slavonă sunt nule, am descoperit că numele Margarita / Margareta vine de la gregescul margarites. Te rog să observi prezenţa vocalei i în radicalul numelui.
În altă ordine de idei, nu înţeleg sensul afirmaţiei tale cu cartea de bucate şi coktailurile, aşa că te rog, de acum încolo, să prezinţi şi argumente pentru opiniile tale, după cum bine se stipulează în regulamentul acestui forum.

 

[tH1nk3r]

In editia pe care o ai, titlul nu e in Romana ci in "moldoveneasca" De curiozitate, editura aia din Chisinau ortografiaza "Bulgacov" sau "Bulgakov"? In limba romana, singura Margarita pe care o stiu e 3 parti tequila, doua parti suc de lamaie verde si o parte Triple sec

 

[paull]

http://www.revista22.ro/html/index.php?art=98&nr=2002-05-20

Hmm, cred că e primul forum în care văd oameni care mai şi citesc şi altceva decît reviews-uri despre filme şi componente ceea ce e un lucru bun.
Well, eu acum citesc o carte scrisa de Alexandra Laignel Lavastine intitulată "Cioran, Eliade, Ionesco - Uitarea fascismului" (titlul original e L'oubli du fascisme). Trebuie să spun de la început că autoarea trăieşte în Franţa şi că e specialistă în politica SE europeană. Cartea, e extraordinar de bine construită, mai ales că are la bază documente inedite (scrisori, convorbiri, articole) care nu prea le găseşti la noi în biblioteci. Spre exemplu, autoarea se foloseşte de articolele publicate de Cioran şi Eliade în revista Vremea (care aparţinea filosofului Nae Ionescu), revistă cu un vădit caracter naţionalist, de oricentare către extrema dreaptă, condusă în anii '30 de Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier. Cartea e structurată cronologic, autoarea încearcă să facă lumină cu privire la trecutul legionar al celor trei filosofi români începînd din 1927 şi pînă în prezent (spun prezent, referindu-mă la diversele luări de poziţie împotriva lui Cioran şi Eliade după anii '80, cînd au fost scoase la lumină corespondenţele lor cu diverse persoane din mişcarea legionară). Încă nu am terminat cartea, care are aproximativ 620 pagini, însă e una care merită cumpărată. Din nefericire nu ţin minte acum la ce editură a fost scoasă, tot ce pot să vă spun e că eu am cumpărat-o din Carrefour la preţul de 330.000.
Cartea asta mă va ajuta enorm, mai ales că din toamnă sper să intru la doctorat, avînd ca temă mai largă de dezbatere, ideea de libertate la Cioran şi Ionesco...vedeţi aşadar cam pe unde bat eu.
Acum 4-5 zile am terminat de recitit cartea. Schimbarea la faţă a României (scrisă, pentru cei care nu ştiu, de Emil Cioran), iar acum două săptămîni am terminat, tot de recitit, cartea Fraţii Karamazov, scrisă de Dostoievski.

 

[paull]

Originally posted by whiskas
În ediţia pe care o am (editura este din Chişinău), titlul în română este „Maestrul şi Margarita"

Da, am citit şi eu cartea "Maestrul şi Margarita" aparută la Editura Chartie(r) (nu mai ştiu exact), şi pot să spun că traducerea ei în română nu e una excepţională, ba din contră, pe alocuri lasă mult de dorit. Problema se prezintă în felul următor: cărţile scrise în limba rusă sunt traduse (sau erau traduse) în mare parte de literaţi din Republica Moldova, care ştiau perfect rusa, dar aveau scăpări "stilistice" în ceea ce priveşte limba română, astfel, după ce cartea era tradusă în limba română, venea un "stilist" român, şi făcea corectura cărţii, însă corectura aceasta nu presupunea numai corectura gramaticală, ci şi cea de ordin stilistic, şi din cauza asta există numeroase pasaje in carte care nu mai corespund cu originalul. Eu recomand să citiţi cartea apărută la Humanitas, traducerea e superbă.

 

[tH1nk3r]

În aşteptarea unui exemplar în franceză promis de cineva din "Psihologia socială sau maşina de fabricat zei" a lui Serge Moscovici, m-am mulţumit şi cu o traducere românească a romanului autobiografic "Chronique des années égarées" de acelaşi autor. Review-urile care îl comparau cu Elias Canetti m-au cam nedumerit, nu îmi inchipuiam că un profesor şi cercetător se poate ridica la nivelul unui laureat al premiului Nobel pentru literatura (totuşi capodopera lui Canetti rămâne Masse und Macht şi nu romanele autobiografice). Cu tot scepticismul meu, laudele din partea criticii de specialitate s-au dovedit pe deplin meritate, romanul e cât se poate de captivant şi interesant, am fost surprins cât de repede l-am devorat. Mi-am regăsit cu această ocazie o anumită frenezie în lectură de care nu mă mai credeam în stare de mulţi ani.

Pentru cine nu a auzit de Serge Moscovici dar i se pare că numele sună cunoscut, trebuie menţionat că s-a născut în România şi a părăsit-o după război cu promisiunea de a nu se mai întoarce niciodată. Fiul său, pe nume Pierre Moscovici, fost "ministru al afacerilor europene" în guvernul Lionel Jospin, se ocupă în prezent la UE cu redactarea rapoartelor despre România, ocazie cu care probabil aţi auzit de el pe la ştiri.

Revenind la carte, e mai mult decât un roman de memorii: e o povestire a unui martor ocular despre o perioadă din istoria ţării noastre despre care nu putem şti niciodată îndeajuns. Pentru că vreau să evit mult hulitele spoilers, voi incheia aici. Nu mă pricep să dau note unei cărţi, de aceea voi menţiona doar că plasez în acest moment autobiografia lui Moscovici pe locul doi în topul preferinţelor mele din această categorie, la foarte mică distanţă după capodopera lui Mario Vargas Llosa - "Peştele în apă" (dar diferenţa nu vine din valoarea conţinutului cât din perfecţiunea formei, pe care Llosa o desăvârşeşte cu stilul său inconfundabil).

Serge Moscovici - Cronica anilor risipiţi, Ed. POLIROM, Iaşi 1999

 

[Pache]

Aparent o lume cenuşie plină de psihopaţi, fără nici o şansă de vindecare. Oameni care au ucis şi care privesc cu seninătate în urmă, oameni care şi-au încheiat socotelile cu societatea.

Noi avem protocol şi legi care să ne apere de adevărata noastră imagine. Ei, nu ...

Am terminat de citit Vieţaşii de pe Rahova - Din mărturiile unor condamnaţi pe viaţă scrisă de Eugen Istodor. O culegere de interviuri cu meseviştii din închisoarea Rahova. (termenul de mesevist, derivă de la MSV - muncă silnică pe viaţă).
Oameni diferiţi. Unii care s-au născut criminali, care îşi găsesc încă din copilărie înclinaţii spre violenţă, alţii care au ajuns să omoare un om doar din cauza băuturii sau a nebuniei de moment.
Destine diverse, păreri sincere despre viaţă, de la cei care nu mai au nimic de pierdut, de la cei care au pierdut deja tot.
Vorba unuia dintre intervievaţi: „Dacă pedeapsa ar fi mai uşoară, mulţi oameni ar recurge la crimă fără ezitare”.

True.

 

[Hatshepsut]

Trilogia Lord Of The Rings.

Un univers fantastic, stufos, extrem de bine structurat. Mi se pare genial modul de constructie al personajelor, felul in care curge firul epic, legenda, mi se pare genial totul. Descrierile sunt aproape perfect facute, astfel incat te duc cu gandul exact in locul descris. Pentru cei care gusta genul fantasy este lumea perfecta, cu un echilibru intre bine si rau, atat cat sa ciupeasca un crampei de tumult din sufletul fiecarui cititor.

 

[hulubei]

Ca o mică paranteză off-topic legat de postul lui Pache: în teoria criminalităţii există două tipuri de criminali, cei cu „probleme psihice” (adică nebunii declaraţi şi dezaxaţii ce se nasc criminali deşi în rest par oameni normali) şi criminalii de impuls, care o viaţă întreagă pot fi oameni normali şi calmi, care dintr-un impuls de furie de cele mai multe ori provocat chiar de victimă ucid, apoi restul vieţii redevin oamenii normali şi în general afectaţi de fapta lor.

 

[ciocanel]

Imparatul mustelor - William Golding

Scapati cu viata din catastrofa prabusirii unui avion, niste copii isi organizeaza supravietuirea pe o insula pustie, lipsiti de sprijinul sau ocrotirea vreunui adult. impreuna, ar putea da nastere unei noi lumi, mai pura, o lume de dinaintea "pacatului originar". Dar curind, germenii unor patimi etern umane le tulbura armonia. O parte a membrilor grupului se asociaza intr-o haita de vinatori, exalta cruzimea si singele victimelor. Treptat, violenta se exacerbeaza si isi alege alta tinta: cei care refuza sa li se alature. Vinatoarea ameninta sa devina omor ritual, reluind ciclul fara sfirsit al crimelor de care este plina istoria omului. Forta parabolei lui Golding rezida in crudul realism al scrisului sau, si nu e de mirare ca romanul a fost refuzat la inceput de nu mai putin de douazeci si una de edituri engleze si americane: prea deranja viziunea complezenta a unei umanitati abia iesite dintr-un pustiitor razboi. Odata publicat insa, imparatul mustelor a avut un ecou rareori intilnit in istoria literaturii si a beneficiat de o celebra ecranizare, realizata la numai citiva ani de la aparitie (1963) de Peter Brook.

http://www.raft.ro/detaliu.asp?IDCarte=6979&IdDomeniu=0221