Cât de des facem upgrade?

Originally posted by Lord Death
Ar fi complet aiurea să-ţi faci upgrade imediat cum apare o componentă pe piaţă. În câteva luni preţul acelei componente v-a scădea destul de mult, astfel încât să fie mai accesibilă. Dar şi atunci este scumpă (pentru unii, nu neapărat toţi). O componentă este bună de cumpărat atunci când este înlocuită de alta (acelaşi tip). În acel moment preţul acesteia v-a scădea cu ceva mai mult, în timp ce componenta abia apărută are un preţ strigător la cer.
Nu e o regula. Depinde de componenta, sunt atâtea categorii în lumea IT, sunt atâtea preferinte, preturi de lansare si nu în ultimul rând diferite puteri de cumparare.

Procesoarele Intel sunt renumite pentru pretul aiurea de la lansare, dar mai sunt atâtea piese care au preturi decente la lansare, evident din cauza concurentei.
 
Nu mă refeream la toate componentele. Mă refeream mai mult la cele de bază: procesor, placă de bază, placă video. Într-adevăr, n-am specificat acest lucru, scuze.
N-am zis că ar fi o regulă. Ce am scris mai sus este mai mult atribuit mie, poate şi altora care sunt într-o situaţie similară mie.
Cât despre gramatica mea... Eh, nu-i punctul meu forte. :) Am anumite probleme când vine vorba de "v-a" şi "va".
 
Originally posted by Rabbit
Când apare o oportunitate de a cumpăra ceva la preţ redus (cu 5$ sau cu 50%, depinde de la caz la caz), aproape toţi sărim pe respectiva componentă ... şi dacă omul are posibilitatea de a cumpăra componenta, o face uneori fără ezitare, chiar dacă nu prea are nevoie de ea.

Corect, ai dreptate! Tocmai cind ziceam că gata, am băgat bani destui în calculatorul actual, hop!, tocmai mi-am schimbat placa video... evident, nu aveam nevoie să o schimb dar...
În general, bag bani în calculator cînd mi se pune pata, nu am o regulă în timp sau referitor la ţinerea pasului cu tehnologiile moderne; evident, asta înseamnă şi upgrade-uri mai inutile, dar măcar nu costă o grămadă de bani :D
 
Upgradeul la mine se realizeaza din cateva motive :
Depasire morala : am trecut de la p2@350 la p3@550 si 256 Ram pentru ca windows xp se misca nasol in lucrul de zi cu zi , 256 DDR in plus pentru ca Visual Studio avea un comportament nemultumitor
Pomana : am gasit un xp2400 la un pret prea bun ca sa il ignor (situatie frumos expusa de Rabbit ). Evident ca nu imi trebuia caci aveam deja un xp1700 ce si acum se descurca fara probleme
 
Upgrade? Doar cand gasesc ceva bun la un pret atractiv, sau cand simt ca o componenta tinde sa-si dea duhul atat fizic cat si moral, stiind ca daca nu fac respectivul upgrade la momentul oportun mai tarziu voi regreta, ca nu voi gasi un cumparator pentru ceea ce vand care sa-mi ofere un pret care mai tarziu sa-mi permita sa trec la ceva mai bun fara un efort financiar prea mare.
Mai precis, sa-mi mentin computerul "pe linia de plutire", sa poata rula decent aplicatiile care le folosesc uzual si sa le pot rula totodata in acelasi timp.(Winamp, Firefox, Wmp, Nero, etc).

Poate alt motiv ar fi abundenta banilor, dar deja intram la in capitolul "Utopie si SF" :D :)
 
Acasă am un computer la care am făcut un upgrade forţat în urmă cu puţin timp (oups, am uitat să vă arăt brelocul :D), când procesorul şi-a dat duhul şi a trecut în lumea celor drepţi. Sigurele upgrade-uri le fac atunci când mai este nevoie de încă un calculator la firmă. Altfel mărturisesc că mă surprind admirând cine ştie ce frame rate-uri din teste de plăci video sau plăci de bază cu condensatorii mai depărtaţi de socket :D. Obişnuinţa de a juca ultimele apariţii am pierdut-o şi nu-mi pare rău, văzând ce porcării sunt aruncate pe piaţă, activităţile care îmi ocupă cel mai mult timp în faţa calculatorului nu mai sunt atât de consumatoare de forţă de procesare grafică, am văzut cam de ce este în stare o carcasă "de firmă" (Antec 3700BQE am şi rupt deja, la câteva luni de la achiziţie, unul dintre siguranţele de plastic pentru panoul lateral, dar sub masă unde e amplasată nu prea are importanţă), am văzut care sunt diferenţele în lucrul de zi cu zi între un Barton cu overclocking şi unul la frecvenţe standard şi nu am fost uimit cum mă aşteptam iar plăcerea rămăsese doar să văd frecvenţa la boot sau în system properties :B şi pur şi simplu plăcerea de a avea noi componente în calculator a dispărut mai de tot.
 
Acum citeva zile am luat salariul. Din diverse motive am luat ceva in plus. Nu mult, citeva mlioane. Cam 3-4. Si cum mai vindusem si tunerul TV (nu mai aveam nevoie de el) aveam aproape 6 milione in plus, neimpozabil (adica nu stia sotia de ei :) ). Cum de un an nu mai bagasem nimic nou in calculator, am zis ca e ocazia perfecta. Ceva pina in 4 milioane (sa ramina si de ceva pentru sotie). Eram deja un pic entuziasmat. Si m-am apucat sa ma uit prin preturi, prin ofertele on-line (nu am timp sa intru prin magazine).

Categorie cu categorie, nu am gasit nimic. Adica nimic care sa ma atraga si sa ma faca sa cumpar. Am un computer rezonabil, nu lipseste ceva anume in el, si am descoperit ca in acest moment nu e nimic pe piata care sa ma faca sa imi cheltui banii.

Marii producatori de computere se pling de vinzari slabe. Nici nu e de mirare: ca procesoare AMD64 e prea scump pentru mainstream (si e singurul procesor cit de cit interesant pe piata), la discuri joaca de-a "ia S-ATA dar nu e chiar S-ATA si oricum vine curind un alt S-ATA care e chiar complet" e dezgustatoare (e ca si cum cineva promite un produs cu 5 caracteristici si incepe sa il vinda pe rind in 5 variante: cu prima caracteristica dar fara celelalte, cu primele doua etc. pina apare intr-un tirziu si produsul complet). La placi de sunet Audigy 2 ZS costa cit o placa de baza buna, tuner TV nu imi mai trebuie, unitati optice am prea multe, mouse si tastatura perfect functionale (si char imi plac cele pe care le am), un monitor TFT de 17" costa exagerat de mult fata de un CRT si in afara faptului ca e subtire nu ofera mai nimic... Placile video sunt de la scumpe in sus (mi-as permite orice model, dar consider ca nu isi fac banii).

Nu stiu daca am ratat ceva, dar sunt singurul care e de parere ca piata e intr-un virf de ne-atractivitate? Suntem intre tehnologii la unele componente (intre Athlon XP si 64, intre PATA si SATA, intre AGP/PCI si PCI Express) si intre extreme la altele (sunet on-board aproape gratis, sunet mai bun pe multe zeci de dolari, video decent ieftin (gen FX5200) si bun pe sute de dolari. Cele vechi sunt fara viitor, dar inca bune, cele noi sunt imature sau incomplete si scumpe, iar eu nu cred ca am stofa de cobai si nici sa platesc bani seriosi pentru asta. Beer anyone?
 
Eu fac upgrade foarte rar, parţial din motive financiare, dar şi dacă aş avea bani, aş cumpăra ceva moderat. Îmi cumpăr o componentă doar când am nevoie "vitală" de ea. Ultima a fost inscriptorul, care era pe listă de vreo 2 ani, doar că nu era absolut necesar. Următorul e un harddisk, dar mai poate aştepta. Când urmează să cumpăr ceva, analizez piaţa îndelungat, şi mă documentez, dar nu intens, ci oarecum pasiv, ceva de genul "va trebui sa îmi iau inscriptor, hai să văd ce e pe piaţă" (pentru inscriptor am "pierdut" cam 2 luni). Mă orientez atât din punct de vedere al preţului şi performanţei, cât şi a tehnologiilor, astfel că o să aleg exact ce îmi trebuie, nu voi face o alegere greşită, ca apoi să o regret. De exemplu pentru hardisk mă tot interesez de vreo 2 luni deja, în special părerile altora de pe forumuri, dar voi cumpăra ceva abia peste alte câteva luni, deci o să ştiu exact ce îmi voi lua, iar preţul va fi optim ... la fel şi garanţia ;).
 
Subscriu...
Am un sistem decent, insa ca sa fac un upgrade care sa merite din punct de vedere al sporului de performanta/calitate/ergonomie ar insemna sa bag o groaza de bani in sistem. Asa ca prefer sa mai astept, pana cand chestii gen Athon64 Socket939, HDD si unitati optice S-ATA sau placi video performante (X800 Pro) PCIeX 16 vor ajunge la preturi decente. Altfel, un upgrade masiv actual mi se pare o investitie inutila... :(
 
Am ajuns şi eu să gândesc ca AdrianB1. Mi-aş putea permite să fac upgrade de vreo 50-100$ lunar, dar nu am nevoie. Probabil înainte de următoarea reinstalare de Windows voi cumpăra un al doilea disc pentru RAID-0 şi un Norton Ghost 9.0 pentru backup (ca să cresc cei 40 MB/s anemici la vreo 70 MB/s şi 80 GB la 160 GB). Mi-ar mai lipsi un player digital portabil pentru muzică, dar aştept să ajungă sub 200$ Rio Carbon.

PC-ul meu a fost asamblat acum 2 ani şi nu prea a suferit upgrades din simplul motiv că, dacă nu eşti gamer, nu ai nevoie. Mai mult încerc să îi adaug extensii. Până la Longhorn, când voi lua al doilea PC al familiei, probabil notebook, şi voi crea o reţea wireless, nu prevăd vreun upgrade major. Acesta va rămâne probabil cu Windows XP şi cam cu acelaşi hardware, până la moarte.

P.S. Am uitat să menţionez că, dacă nu mai cumpăr hardware, cumpăr software, dacă mi se pare că îmi este util. De obicei cumpăr softuri de 20-30-40$ care îmi uşurează semnificativ viaţa dintr-un anumit punct de vedere. Acesta este un motiv suplimentar care mă leagă de Windows. ;)
 
Last edited:
Primul meu calculator, P1-200MHz, l-am luat in '98 si m-am folosit de el pana anul trecut, singurul up-grade facut fiind un monitor de 17" in locul unuia de 15". L-am folosit mai mult pentru a lucra in ArchiCAD, AutoCAD, Office, programe in care isi facea bine treaba si nu necesita up-grade. Mi-as fi luat altul mai bun dar intotdeauna banii care ar fi putut fi folositi in acest scop primeau o alta destinatie. :(
 
Spuneam la începutul thread-ului că următorul meu upgrade va fi "la toamnă". Eh, toamna a venit, m-am luat să caut cu încredere prin oferte, să întocmesc un calculator (din start am pornit de la ideea că nu renunţ la cel actual, superstabil şi silenţios). Am ajuns la o concluzie asemănătoare: nu prea ai ce cumpăra :(. Nu am găsit mai nimic care să mă atragă şi în acelaşi timp să supravieţuiască în topul necesitate/preţ pe care îl întocmesc de obicei la investiţii mari de bani. M-am desumflat şi am redus lista de investiţii tehnologice la un DVD-RW, cu care să asigur al doilea mediu de back-up pentru datele importante, şi un compact flash mare şi rapid pentru camera digitală (şi pentru înlocuirea cd-urilor RW).
 
Eu fac upgrade mai mult din pasiune nu neaparat din nevoie.
Adica cand mai strang cateva milioane (2-3-4) si nu am nevoie de nimic altceva urgent, mai iau ceva la calculator, insa de exemplu momentan am un P4 2.8@3.3, 9800PRO, 19"DELL, 2x256RAM etc, si as cam avea nevoie de inca 512 RAM si deocamdata nu am bani sa fac acest upgrade, dar ii va veni si randul lui.
Folosesc calculatorul personal ca hobby, jocuri, internet, si la servici ca utilaj al muncii.
 
Eu am alta politica de upgrade : distributia taskurilor. Sunt f. multumit cu compul meu chiar daca e un stift facut in jurul unui Palomino 1800+, 1 GB RAM, A7N8X (mi-am lasat loc pentru un Barton, though), GF4 MX440, pentru ca nu joc jocuri consumatoare de grafica (prea mult). In afara de un CPU nou, nu intentionez sa modific ceva la el.

Momentan investesc intr-un server de stocare care sa joace si rol de proxy, mi-am golit o debara pe hol ca sa nu-l aud, am loc unde sa bag un monitor de 14 inch antic care zace p-aici; urmeaza un core centrat in jurul unui mobo micro cu grafica integrata, procesor slab si nitica memorie SDR, bagate intr-o carcasa modificata ca sa incapa, 1-2 HDD-uri de capacitate mare numai pentru hard storage, bootup de pe CD, uptime 100%, mai tarziu eventual un DVD-RW tot acolo, si mi-am rezolvat problema stocarii si a proxy-ului :)

O alta chestie care mi se pare o idee buna e folosirea unui barebone modificat pe post de DVD player, in cadrul retelei de apartament. E un pic mai scumpuletz decat un DVD player ordinar, dar are features++, mai ales daca folositi strategia serverului de stocare, si daca va pricepeti nitel la electronica puteti sa legati la el inclusiv sistemul de iluminare, ca sa fie controlat prin aceeasi telecomanda. Totul cat mai budgeted, evident. Poate facem niste threaduri despre "casa inteligenta" p-aici daca sunteti interesati.
 
Depinde acum din ce punct de vedere privesti lucrurile si anume:
daca esti un tip ce doreste sa detina in permanenta ultimul racnet in materie de hardware sau esti un tip care se multumeste cu o prestatie medie a pc-ului sau
Desigur exista si categoria celor "dezinteresati" oarecum de acest domeniu si care folosesc calculatorul numai pt chestii prea putin pretentioase, acesta fiind genul care fac un upgrade de la 3 ani in sus...si de asta nu ii iau in calcul pt ca deja ala nu prea mai e upgrade ci cumpararea unui nou computer, date fiind diferentele colosale intre tehnologii situate asa de departe una in raport cu cealalta !

Eu fac parte din categoria celor care se vor mereu in topul aparitiilor hardware, insa nu mereu imi permit asta, asa ca imi impun o anumita limita pt a nu ajunge sa investesc toti banii in PC
Consider ca in conditiile actuale, luand in calcul cazul ideal in care am si dispune de banii necesari, un upgrade este binevenit cam la 6 luni, asta ca sa previna deprecierea fizica si morala a produselor detinute, cat si pt a asigura performanta optima a sistemului in toate aplicatiile de ultima ora, desi intentionat majoritatea aplicatiilor pretentioase (ex jocurile) sunt tinute special in urma aparitiilor hardware, ca si progres tehnologic, tocmai pt a preintampina o eventuala uzura morala hardware intr-un timp foarte scurt de la aparitie...

Daca asa ceva nu este posibil eu zic ca o limita a upgrade-ului o reprezinta 1 an si jumatate, pt ca deja tehnologia actuala nu se compara cu cea de acum cativa ani, inainteaza foarte repede (de ex sa vedem ce va mai fi de capul unui Ati 9800 peste 1 an si jumatate)
 
la mine e simplu:

- in luna Mai schimb placa baza + procesor ( eventual memorie )
- din luna Mai anul n pana in luna Aprilie anul n+1 - maruntisuri - niciodata upgrade-uri majore.
- in luna Decembrie - placa video

Mi se intampla acest lucru de ~ 3 ani - eu zic ca poate fi considerat algoritm.
 
Hmm .. am facut upgrade cand s-a simtit nevoia. Am inceput cu un 386dx cu 8mb ram in 94` (dar pe vremea aceea in afara de jocuri si ceva explorare in nc nu prea faceam) apoi prin 98 s-a simtit nevoia unui upgrade asa ca am trecut la p166 cu 64ram, acum 3 ani am trecut la athlon 1.4, procesor pe care-l am si astazi, doar placa de baza am schimbat-o deoarece asusul a cedat. Probabil ca voi upgrada si procesorul, dar momentan nu am banii necesari.

Asadar fac upgrade cam din 3 in 3 ani.

-SorCerer
 
Originally Posted by neacsudan
O perioada lunga de timp am reusit sa-mi "franez" poftele (de upgrade) prin simplul fapt ca aveam carcasa AT - asa ca orice upgrade trebuia sa inceapa mai intai cu carcasa.
Cand NU s-a mai putut, mi-am luat Duron 1300 pe KT133A (si carcasa). Am refolosit memoriile SDRAM (512) si m-am jurat ca n-o sa-mi iau DDR (implica schimbarea mb).
Sa vedem cat o sa tina smecheria ...
Asta era pe 9apr03 ... dar după un an şi ceva, mi-am luat inima în dinţi şi banii din puşculiţă şi mi-am facut singur un cadou de ziua mea (nu exagerat) şi am avansat la Duron 1800 şi DDR. N-ar fi mult dacă între timp nu mi-aş fi schimbat şi monitorul (17) şi alte mărunţişuri... :)
Nu ştiu dacă am mai emanat ideea: se scrie pe o foaie fiecare lucru care îl dorim în plus de la calculatorul nostru, se adaugă preţurile aferente, şi se compară cu bugetul disponibil. Dacă ceea ce câştigăm în plus (performanţă, comoditate, spaţiu de stocare, ş.a.) nu omoară bugetul (sau dimpotrivă - devine o sursă de venit) e normal să faci upgrade. Dacă nu, păstrezi foaia şi o citeşti din nou peste 3 luni când se rezolvă mult mai ieftin...
 
Tocmai am trecut de la p4 2,4 la A64 3000+@2400MHz, skt 754. De ce asa si nu skt939 nu stiu. Probabil din lipsa de componente pe piata noastra. De ce A64 iar nu stiu. M-am saturat de pentium-ul care il aveam. Prescott iar nu era tentant si nici P530 nu inspira incredere, mai ales ca trebuia sa schimb toate componentele.
Performanta in plus se simte, dar parca duc dorul HT-ului...
 
Mi-am făcut upgrade de la CD-writer la DVD-writer după ce am pierdut o noapte scriind CD-uri şi am terminat cam 1/3 din ce aveam de făcut. Un mic calcul de eficienţă din punct de vedere al cheltuielilor cu suportul şi am primit până şi aprobarea organelor abilitate (nevastă) :D
 
Back
Top