Ce-ți trebuie:
- 1 DVR cu conexiune la net, suficiente porturi pentru camere și putere de procesare pentru a înregistra ce rezoluție și framerate vrei;
- camere alb-negru sau color, cu iluminator IR, eventual cu lentile cu distanțe focale diferite (pentru a avea unghiul de înregistrare potrivit pentru spațiul ce trebuie supravegheat) sau varifocale (= cu zoom ajustabil);
- cabluri (U)TP și perechi de balun-uri pentru fiecare cameră;
- opțional o sursă de alimentare de 12V redresată, de putere mai mare, ideal și cu acumulator, cu ieșiri separate protejate de siguranțe;
- opțional microfon unde te interesează să înregistrezi și audio, în funcție de câte intrări audio ai pe DVR;
- opțional ieșiri pentru port RS485 pentru controlul pan/tilt/zoom (PTZ) la camerele de tip Dome cu posibilități de rotire/zoom;
- opțional intrări pentru senzori (deschidere ușă, spart geam etc.) sau semnal de la instalația de alarmă, și/sau ieșiri spre instalația de alarmă.
DVR:
Rezoluția cea mai bună pentru camerele standard (rezoluție TV) este D1 (=4CIF), iar framerate-ul pentru imagine cursivă e undeva pe la 12-14fps minim, 25 pentru standardul PAL. Din ce am văzut, DVR-urile îți spun ce framerate sunt capabile să ducă și la ce rezoluții, așa că trebuie să te gândești din timp la care camere vrei rezoluția maximă și cum împarți FPS-urile între camere. Unele DVR-uri nu pot să înregistreze D1 pe toate camerele, ci doar pe 1-2 dintre ele, iar pe celelalte rezoluții mai slabe, gen CIF.
Paranteză: chiar și rezoluția D1 este destul de proastă pentru a obține un portret de dus la Poliție, poate cu excepția cazului în care ai o cameră fixată la nivelul meclei în dreptul unei uși sau hol pe unde intră/iese toată lumea. Dintr-un colț al încăperii vezi în mare CE fac niște oameni, nu dacă avea inel pe deget sau ce denominare are bancnota din mână. Pentru așa detalii ar trebui camere HD și DVR-uri HD, care te rup la buget.
Ca să nu mori cu spațiul pe disc consumat rapid și atunci cu un istoric foarte scurt până când să fie suprascris, caută un DVR cu encoding h.264, nu AVI/mJPEG.
Camere:
Camerele video color nu aduc cine știe ce informație vizuală suplimentară valoroasă, însă camerele alb-negru sunt mai sensibile noaptea. La lumina IR, oricum merg alb-negru.
Într-una paralelipipedică prinsă pe un picior poți arunca cu pietre etc. ca să o strâmbi, dar la una încastrată într-o semisferă metalică orientabilă nu prea ai ce să-i faci. În unele locuri poate ai nevoie să pui camere din două unghiuri, pentru a acoperi situația în care cineva stă mereu cu spatele spre o cameră unică.
Încearcă să te gândești cum ar putea fi vizibilitatea camerelor blocată/obturată, poate de o mașină parcată într-un fel anume pentru a ascunde ce e în spatele ei, sau de niște cutii mari puse pe raftul de sus în fața camerei, etc. Există și camere ascunse în detectoare de mișcare infraroșii (funcționale pentru sistemul de alarmă sau dummy), și camere pentru vizor de ușă, și camere dummy cu care să induci în eroare.
Ține minte ideea de a putea înregistra de aproape fețele celor ce intră într-un spațiu, pentru identificare ulterioară dacă e nevoie, respectiv pentru a putea identifica numerele de înmatriculare ale mașinilor ce intră/parchează într-un spațiu și poate chiar și cine e la volan. De asemenea, amplasează camerele pe ideea că protejezi interiorul față de intruziuni, deci camerele îndreptate spre cineva care se apropie. Am mai văzut unii ce au pus camera deasupra ușii de intrare îndreptată spre interior, filmând pe cineva DUPĂ ce a trecut de cameră, fiind astfel ușor unui individ să intre până sub cameră și să-i taie firele înainte de a intra în cadru și a fi filmat.
Alege niște camere cu unghiuri potrivite pentru a nu avea unghi prea mare și astfel o parte din cadru să fie pe pereții laterali unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar spațiul unde te interesează să vezi cât mai multe detalii să fie cât un timbru în mijloc. La fel, să nu fie nici cu unghi prea îngust (dacă e foarte aproape) încât să nu-ți intre în cadru informații esențiale. La unele camere se poate deșuruba obiectivul și schimba cu un altul ieftin, din plastic, cu distanță focală diferită. Cele cu zoom îți permit ajustarea pe loc, dar sunt mai scumpe.
Încearcă să izolezi interferențele exterioare din cadru, pentru a putea folosi detecția la mișcare video. De exemplu, să nu îndrepți camera spre un geam ce dă spre exterior, încât înregistrarea să fie declanșată de fiecare trecător, pasăre, far de mașină. Accesul spre un depozit să fie printr-un hol îngust supravegheat, iar în cadru să nu intre și mișcarea clienților din magazin. De exemplu.
Conectare:
Cablul coaxial e limitat la distanță. Cel mai bine e să folosești pentru transportul imaginii video pe distanțe de până la 300 metri cablu torsadat - o singură pereche per cameră. Pentru conversia de impedanță se folosește un „balun” pasiv, costă vreo 10-15 lei perechea. Într-o parte pui mufa BNC a camerei sau DVR-ului, în cealaltă prinzi firele cablului torsadat. Ține cont de polaritate. Există și cutii cu balun-uri pentru 4 semnale video (4 perechi de cabluri conectabile individual sau împreună, prin cablu UTP și mufă RJ-45), ce le poți folosi lângă DVR, dar e vreo 17$ unul și nu știu dacă merită.
Alimentarea o poți face de la distanță printr-o altă pereche de fire în stil „Power over Ethernet”, însă să ții cont de faptul că rezistența firului lung duce la pierderi semnificative de energie pentru tensiune joasă (12V). În loc să alimentezi toate camerele de la o sursă amplasată lângă DVR, prin cabluri de 200-300 metri, poate mai bine găsești o metodă de alimentare a camerelor de undeva mai aproape de fiecare. Poate tragi un circuit separat de 230V special pentru alimentarea camerelor, și atunci le pui la un UPS.
Setări:
DVR-urile versatile au foarte multe setări. Înregistrarea la detecție de mișcare e cea mai bună, dacă DVR-ul permite. Poți regla zonele unde să fie sensibil la mișcare și zonele de ignorat la fiecare cameră, și cât pre-buffer în secunde să înregistreze pentru fiecare mișcare. Poate unele camere vrei să le îndrepți spre zone unde NU ar trebui să fie mișcare, și atunci să declanșezi și un eveniment de alarmă pentru o instalație de alarmă, sau poate pentru o sonerie (gen vezi că a tras o mașină la rampa de încărcare/descărcare). Poți face și o poză în momentul sesizării mișcării, care să fie încărcată automat pe un FTP sau trimisă pe mail. Poți genera o alertă dacă semnalul video dispare, semn că a fost tăiat cablul sau anihilată o cameră. Poți multe.
Toate astea au presupus că mergi pe varianta ieftină/accesibilă a unui DVR analogic stand-alone, nu pe varianta unui PC pe post de DVR (unde îți trebuie o placă de captură, mai scumpă, și un PC destul de performant, neapărat cu chipset Intel - fookin' incompatibilities). Camerele digitale (Ethernet cu PoE) sunt mai costisitoare, și îți trebuie un Network Video Recorder mai scump. Pe wireless nu m-am băgat; cablul bine tras e sfânt și poți filma pe cineva înainte de a-l tăia, wifi-ul poate fi bruiat de dinainte de a intra în raza camerei.
Eu am un DVR Dahua entry-level analogic pentru 4 camere, modelul
2104 dacă-mi amintesc bine, o variantă mai veche ce nu are HDMI, dar înregistrează D1/4CIF pe toate cele 4 intrări la 25fps. A fost vreo 350-400 lei. În el am băgat un hard disc SATA de 2 TB, și am conectat o cameră alb-negru fish-eye montată în vizorul de la ușă - și aia vreo 200 lei, nu mai țin minte exact. O pereche de balun-uri a fost 10 lei, am luat o rolă de 100m de cablu twisted pair alb-roșu pentru telefon din Hornbach, și un alimentator de 12V 4A de vreo 35 lei. Acum mă bate gândul să iau o sursă mai bună, în cutie metalică, la vreo 170 lei, plus un acumulator de plumb de 12V și câțiva amperi oră, și ăla vreo 50-90 lei, cu care să alimentez atât DVR-ul (2A) cât și camera (<1A). DVR-ul e legat la rețeaua de acasă și la TV, am pus un soft gratuit pe PC ca să lucrez de la distanță cu el, este și un client gratuit pentru smartphone. După un pic de bibileală la zona de sensibilitate (să ignore becurile la lift), acum am vreo 70 evenimente de mișcare pe zi. Camera arată exact ca un vizor din afară, nu are iluminator IR; urmează să vină din China două iluminatoare IR (vreo 12$ bucata) care să le montez deasupra ușii, și astfel să nu mai pornească înregistrarea de câte ori se aprinde și stinge lumina pe casa scării. Detecția de mișcare a fost esențială pentru că e un set-up în care rareori se întâmplă ceva; dacă aș fi înregistrat continuu, mi-ar fi fost imposibil să văd rapid ce s-a întâmplat într-o zi, sărind de la un eveniment la altul, ci ar fi trebuit să baleiez TOTUL. În alte scenarii are sens să înregistrezi continuu în funcție de un anumit orar zilnic și doar la mișcare în rest.
Dacă îți mai pot da detalii specifice, shoot.
[edit] Camerele de exterior, dacă nu sunt adăpostite de vreme, pot fi în niște cutii metalice mărișoare cu alimentator intern direct de la rețea, rezistente la umezeală, cu element de încălzire pe perioada iernii și chiar și cu motoraș cu ștergător de geam. Dar judecând după severitatea acestei ierni, nu cred că-i cazul.