Am un
Recom CoolDesk Traveller de ceva timp. E mișto că are un ventilator IMENS dedesubt care suflă aer mult fără zgomot. Nu e mișto că sistemul lui de deschidere și culisare e cam fițos; în funcție de dimensiunile laptopului, s-ar putea sau nu să se potrivească la muchia de jos, unde se sprijină marginea laptopului. E foarte înalt, parcă pentru laptopuri cu ecran 4:3; un laptop cu ecran de 14,1" wide nu acoperea complet ventilatorul.
După experiența asta, am luat un cooler mai ieftin, un
DeepCool cu care au fost dotate și birourile laptopzarilor la muncă (se încingeau Dell-urile alea de le lua naiba). Ăsta e ceva mai potrivit pentru formatul wide, deși un laptop mare va cam ieși pe-afară. Ce nu e grozav e modul de sprijinire al laptopului pe muchia de jos: muchia e curbată, probabil și laptopul e curbat, cert e că nu stă fix ci are tendința să o încalece.
Ce pot să-ți recomand e să bântui prin magazine cu laptopul în ghiozdan și să faci probe la ce vezi. DeepCool l-am văzut și-n Cora, Recom nu prea. Din punctul de vedere al răcirii, orice suport care să ridice laptopul un pic de pe masă și un ventilator care să-și adie vreo bășină pe sub el vor ajuta. Acum cât de mult ajută... rămâne de văzut.