Am luat un ceas de noptieră compact, pentru călătorii, un
Braun finuț. Are sincronizare radio și pot selecta dintr-un comutator câteva fusuri orare (UK, Germania, Japonia și coasta de est americană parcă) ceea ce-l face puțin cam restrictiv. Însă ceea ce-i face funcția radio complet inutilă este distanța: pentru Europa, turnul emițător e în Frankfurt, și Ungaria e zona unde semnalul e încă suficient de puternic ca să fie recepționat în casă. Dar în România, în Transilvania mai ai ceva șanse să prinzi semnalul de sincronizare pe-afară, însă în București eu unul nu am reușit. Deci am dat comutatorul pe poziția de oprire a sincronizării radio și asta a fost. Merge foarte precis, doar că după câțiva ani de utilizare i s-a fufu butonul de alarmă/snooze/lumină.
Mai am un ceas cu funcții de bază de stație meteo, cu un senzor de temperatură wireless atârnat afară. Și ăsta știe să se sincronizeze prin radio, da' tot n-am reușit, chit că aveam speranțe mai mari de la el că e suficient de mare cât să încapă o antenă internă decentă.
Din ceasurile de perete cu cuarț, până acum am întâlnit doar două care să o ia razna rău de tot - unul acu' vreo 15 ani, altul luat recent din Ikea cu 15 lei și care rămânea în urmă destul de mult (20 minute pe lună). Mi-a fost lene să-i schimb cristalul de cuarț - asta e singura metodă de „calibrare”, nu există alt reglaj pentru abatere. Pur și simplu am luat alt ceas, de data asta unui din Hornbach care nu ticăie o dată pe secundă ci mișcă brațele în continuu de parcă ar avea motoraș. Mama nu-l suferă, „vede cum se scurge timpul”
Eu nu-l suportam pe ăla ticăitor, mă ținea noaptea treaz. Dar mno, în liniștea nopții aud și ceasul de mână al prietenei cum ticăie din noptiera ei, deci fiecare cu piticul lui