Salteaua o alegi pe probatea, nu pe specificații. Spatele tău ar trebui să-ți spună dacă se simte bine sau nu, de aceea proba este esențială.
Dacă vrei informații mai tehnice, ce te interesează pe tine este în primul rând fermitatea ei, pe o scală între tare/fermă și moale/pufoasă. Fermitatea e dată de materialele din care e construită: cele cu arcuri sunt mai tari, cele cu spumă/burete sunt mai moi. Toate cele cu arcuri au deasupra și ceva straturi mai moi, din burete sau fetru sau alte materiale; doar că unele au un strat subțire și atunci simți că e fermă, altele au un strat chiar și de o palmă de bureți încât simți fermitatea doar după ce te-ai afundat un pic în spumă.
În al doilea rând, materialele astea se comportă diferit în timp. Spuma și buretele îmbătrânesc și se lasă; arcurile sunt ceva mai durabile. Mai sunt și alte detalii, gen arcurile sunt împachetate separat (peste fiecare e tras ca un fel de ciorap textil ca să lucreze independent, fără să se agațe unele în altele) sau nuș' câte straturi de spumă, și spumă cu memorie (păstrează forma apăsării și revine la plat mai încet).
Dar toate astea nu-ți spun mai nimic până nu le testezi. Eu, de exemplu, nu suport spuma aia cu memorie, mi se pare că se lipește de mine și-mi ține cald. De altfel, orice fel de burete nu pare să mă susțină cum trebuie, și nu mă odihnesc bine. Prefer o saltea fermă. Am ajuns la Mobexpert să văd saltelele ferme (ei le zic „ortopedice” și ar trebui recomandarea unui medic ca să dormi pe așa ceva), fiindcă am avut înainte una ortopedică de la Mobexpert și a fost su-per-bă (pentru oasele mele). Și bine că m-am dus, că am descoperit în showroom că
Gold Hard e cea ce mi-o doresc, fiindcă
Diamond Hard, deși tehnic mai bună (arcuri împachetate separat, nu arcuri Bonnell) are deasupra un strat de câteva degete de spumă și toată senzația de fermitate dispare.
Însă îmi trebuia salteaua imediat, pe când Mobexpert o face la comandă cu livrare în vreo două săptămâni; trebuie și transport contra cost, fiindcă e mare și e livrată așa cum o folosești.
Așa că am mers la Ikea, unde am testat alte saltele. Peste cele din
spumă și latex am sărit repede, nu-mi găseam locul și poziția comodă pe ele. Eeek. Dintre
cele cu arcuri, cu lecția învățată la Mobexpert, m-am uitat după una fermă care să aibă stratul superior fără multă spumă, puf, memorie, cacamaca. Avantaj Ikea că fiecare are panou cu informații și indică foarte clar gradul de fermitate. Așa că, dintre
Hafslo (599 lei 160x200),
Hamarvik (749 lei 160x200) și
Hovag (1099 lei 160x200), am ales-o pe prima, fiindcă o simțeam că e fermă; celelalte două au niște straturi suplimentare deasupra. În plus, a fost în stoc, și la Ikea saltelele sunt rulate sul în cilindri ce încap într-o mașină (bine, din portbagaj până-n parbriz

), dar practic am avut a doua zi pat pe care să dorm.
M-am uitat și la Dormeo și alți fabricanți, dar am găsit numai saltele moi, medii sau cel mult medii spre un pic ferme, ce nu m-au coafat. Plus showroom deschis luni-vineri 10-18 când n-am cum ajunge.
Anterior am mai avut experiențe bune cu saltelele vândute de
Lemet, cu o față de vară (mai subțirică și respirabilă) și una de iarnă (mai gros capitonată, să țină cald). Dar acum am văzut că s-au tâmpit și ei, au trecut pe saltele de spumă sau acoperite în spumă - ce naiba găsesc așa interesant la buretele ăla cu memorie, nu pot înțelege. Dar au și ăștia un showroom mare lângă Kaufland-ul de pe Mihai Bravu, în Vitan, și poți proba inclusiv în weekend.
Dar, testează. Și mai ține minte că e mai bine să o iei un piiiiic mai fermă decât ți-ai dori și nu un piiiic mai moale, fiindcă se mai lasă după ce începi să o folosești.
Ikea mai are și niște produse numite
protecții pentru saltea, se pun pe deasupra și mai înmoaie un pic senzația plus că protejează salteaua de a face adâncituri în zona șezutului. Mie mi se par scumpe și moi și meh, dar poate altcuiva îi sunt esențiale pentru un somn odihnitor.