Neo
The Good Doctor
Despre SSDuri se știu destul de multe din perspectiva utilizatorului de rând. Când purcede la cumpărături, de obicei clientul știe despre controllere, despre tipul de NAND integrat, despre performanțele la citire/scriere, cât și despre ce înseamnă IOPS și de ce-i bine să fie un număr cât mai mare.
În ultima vreme, totuși, sunt din ce în ce mai frecvente pe plăcile de bază porturile mSATA, cu precădere în cazul portabilelor, într-adevăr, dar sunt și plăci de bază orientate spre clientul care dorește un desktop. Dacă în primul caz „scuza” o reprezintă spațiul redus, în cel din urmă este puțin dubios. Este foarte simplu să trântești un SSD normal pe orice placă de bază tip desktop, iar majoritatea celor care au port mSATA numai mici nu sunt ca să poți da vina pe sisteme tip mITX.
Una peste alta, SSDurile mSATA au început să se diversifice dpdv al ofertei. Unde până acum câteva luni singurele oferte erau fie OEM (ce plăcere să plătești dublu ca să „vină” laptopul cu SSDul montat, instalat și configurat fără dureri de cap cu compatibilitățile), se observă un mic „push” al producătorilor și pe acest plan.
Personal, am dorit un SSD mSATA din primul moment în care mi-am cumpărat laptop-ul, dar prețul ridicol pentru 256GB m-a oprit. Peste o vreme, am reușit să configurez o matrice RAID 0 între două HDDuri de 2.5” și 7200RPM și acel mic drăcușor mSATA își cerea prezența din ce în ce mai insistent.
Zis și făcut, am purces la achiziționarea unui OCZ Nocti 120GB (fiind efectiv cel mai mare disponibil pe piață la vremea respectivă) și am făcut trecerea. Sistemul parcă a înviat și totul a fost bine.
De curând, a fost necesar un upgrade de capacitate în primul rând, cei 120GB care de fapt erau 110 formatați și fără partiția de recovery erau insuficienți și duceam o luptă constantă pentru a menține măcar 5-10GB liberi.
Prin urmare, atenția mi s-a îndreptat asupra pieței. Din păcate, candidatul dorit inițial, anume Plextor PX-256M5M 256GB M5M, nu era disponibil. Așadar, m-am oprit asupra unui Toshiba THNSNH256GMCT4PAGA 256GB. Specificațiile tehnice sunt cel puțin interesante…
Se observă că diferențele între Plextor și Toshiba sunt practic nule, în afară (poate) de controllere. Producătorii de SSDuri au un stil aparte de rebranding, sincer am impresia că-I costă mai mult vopseaua de pe chipuri VS o campanie de marketing serioasă. Dar divagăm.
Testele ne arată că de fapt limitarea este din controller. Să mă fac bine înțeles – în cazul meu, cel puțin, performanțele sunt cel puțin duble odată cu upgrade-ul, dar, din păcate, sunt pe jumătate din ce ar trebui să fie.
Partea bună? La utilizarea zilnică se va simți ceva mai snappy Plextorul decât OCZul, dar cam atât.
Pentru a vedea cum se comportă Plextorul pe o interfață SATA III, am găsit aici un review simpatic.
Concluzii:
- mSATA, dacă există ca port, ar trebui folosit, mai ales în cazul portabilelor;
- performanțele depind masiv de interfață, dar din ciclul “de unde nu e, nici ‘mnezo nu cere”, trebuie un SSD bun;
- dpdv al performanțelor absolute, mSATA încalecă ~95% din SSDurile “high performance” din zilele noastre. Este excelent că este posibil “mic și rapid”. Vom vedea cât durează…
- cache-ul pare fix pix din testele sintetice, deși teoretic la utilizare susținută ar trebui să confere un avantaj semnificativ.
Și niște screenshots:
În ultima vreme, totuși, sunt din ce în ce mai frecvente pe plăcile de bază porturile mSATA, cu precădere în cazul portabilelor, într-adevăr, dar sunt și plăci de bază orientate spre clientul care dorește un desktop. Dacă în primul caz „scuza” o reprezintă spațiul redus, în cel din urmă este puțin dubios. Este foarte simplu să trântești un SSD normal pe orice placă de bază tip desktop, iar majoritatea celor care au port mSATA numai mici nu sunt ca să poți da vina pe sisteme tip mITX.
Una peste alta, SSDurile mSATA au început să se diversifice dpdv al ofertei. Unde până acum câteva luni singurele oferte erau fie OEM (ce plăcere să plătești dublu ca să „vină” laptopul cu SSDul montat, instalat și configurat fără dureri de cap cu compatibilitățile), se observă un mic „push” al producătorilor și pe acest plan.
Personal, am dorit un SSD mSATA din primul moment în care mi-am cumpărat laptop-ul, dar prețul ridicol pentru 256GB m-a oprit. Peste o vreme, am reușit să configurez o matrice RAID 0 între două HDDuri de 2.5” și 7200RPM și acel mic drăcușor mSATA își cerea prezența din ce în ce mai insistent.
Zis și făcut, am purces la achiziționarea unui OCZ Nocti 120GB (fiind efectiv cel mai mare disponibil pe piață la vremea respectivă) și am făcut trecerea. Sistemul parcă a înviat și totul a fost bine.
De curând, a fost necesar un upgrade de capacitate în primul rând, cei 120GB care de fapt erau 110 formatați și fără partiția de recovery erau insuficienți și duceam o luptă constantă pentru a menține măcar 5-10GB liberi.
Prin urmare, atenția mi s-a îndreptat asupra pieței. Din păcate, candidatul dorit inițial, anume Plextor PX-256M5M 256GB M5M, nu era disponibil. Așadar, m-am oprit asupra unui Toshiba THNSNH256GMCT4PAGA 256GB. Specificațiile tehnice sunt cel puțin interesante…
Se observă că diferențele între Plextor și Toshiba sunt practic nule, în afară (poate) de controllere. Producătorii de SSDuri au un stil aparte de rebranding, sincer am impresia că-I costă mai mult vopseaua de pe chipuri VS o campanie de marketing serioasă. Dar divagăm.
Testele ne arată că de fapt limitarea este din controller. Să mă fac bine înțeles – în cazul meu, cel puțin, performanțele sunt cel puțin duble odată cu upgrade-ul, dar, din păcate, sunt pe jumătate din ce ar trebui să fie.
Partea bună? La utilizarea zilnică se va simți ceva mai snappy Plextorul decât OCZul, dar cam atât.
Pentru a vedea cum se comportă Plextorul pe o interfață SATA III, am găsit aici un review simpatic.
Concluzii:
- mSATA, dacă există ca port, ar trebui folosit, mai ales în cazul portabilelor;
- performanțele depind masiv de interfață, dar din ciclul “de unde nu e, nici ‘mnezo nu cere”, trebuie un SSD bun;
- dpdv al performanțelor absolute, mSATA încalecă ~95% din SSDurile “high performance” din zilele noastre. Este excelent că este posibil “mic și rapid”. Vom vedea cât durează…
- cache-ul pare fix pix din testele sintetice, deși teoretic la utilizare susținută ar trebui să confere un avantaj semnificativ.
Și niște screenshots: