Job-uri foarte bune în IT management îşi caută candidaţii

puterfixer

Administrator
Sugar daddy
Câteva job-uri entry-level îşi caută candidaţii. Acesta e primul pas spre o carieră de succes într-o companie globală, în care veţi avea multe oportunităţi de a vă îmbunătăţi continuu din punct de vedere profesional, veţi fi implicaţi direct în a transpune idei noi în realitate, şi veţi fi recompensaţi printr-un pachet competitiv.

Posturile sunt deschise şi studenţilor din ani terminali, dar şi celor ce caută o schimbare de carieră. Experienţa nu e necesară, dar e binevenită, cum ar fi cunoştinţe şi abilităţi generale legate de IT: experienţă cu Access, SQL, Visual Basic, servere, reţele, etc. De exemplu, nu e nevoie să fiţi doctori în Transact-SQL, maeştri în Visual Basic şi superadministratori de reţea, dar dacă aţi avut ceva proiecte vă pot prinde bine. Sunt importante două alte lucruri: abilităţi manageriale (management de proiecte, spirit analitic, bună organizare, comunicare şi lucru în echipă) şi capacitatea de a învăţa în continuu. Programatorii hardcore sunt rugaţi să se gândească bine; job-urile nu sunt de a scrie cod sursă 8 ore pe zi.

Dacă sunteţi interesaţi, vă rog să-mi daţi un mesaj cu o modalitate de contact - de preferat un telefon şi o oră rezonabilă pentru a vorbi. E o ofertă foarte serioasă şi nu vreau să zică cineva că fac reclamă la firma cutare. Cu siguranţă nu e o ţeapă cu medicamente naturiste, cu asigurări, Abtronice sau alte „superoferte”. :) Nu câştig nici un leu în urma acestui anunţ, în schimb sper să ofer o oportunitate pe măsura unor oameni valoroşi şi să câştig câţiva colegi dintre voi.

[edit] Sunt disponibile şi posturi mai tehnice în natură, pentru cei cu înclinaţii în această direcţie. Toate posturile sunt entry-level şi vă permit să vedeţi ce vi se potriveşte, ce puteţi oferi şi câştiga. Oportunităţile sunt deschise, doar de voi depinde drumul ce-l alegeţi. :)


Discuţia pe marginea acestui subiect o găsiţi aici.
 
Last edited:
Posturile sunt în continuare deschise, iar data limită de aplicare se apropie. Dacă sunteţi interesaţi, daţi-mi un mesaj.

Mulţumesc pentru sticky! :)
 
Pentru cei ce n-au aplicat în ultimii 5 ani la vreun job în România, uite câteva şanse de angajare în Bucureşti pentru un tânăr absolvent, cu date din august-octombrie 2006:
- să scanezi facturi 6-8 ore noaptea pentru 150$/lună;
- ca vorbitor de germană, să vinzi soluţii (insert major computer brand name here) clienţilor din Germania pentru 600 lei/lună;
- să fii „agent de marketing” aka băiat bun la toate într-un SRL de bloc pentru 350 lei/lună;
- să împarţi fluturaşi publicitari la colţ de stradă sau prin cutiile poştale (asta deja e muncă de senior, cere o seriozitate mai mare) pentru 1 eurocent pliantul;
- să strângi din dinţi până înnebuneşti ca să explici de 4 ori pe oră clienţilor că Dell nu e o versiune de Windows sau că roaming-ul nu se aplică la o cartelă reîncărcabilă care nu e un tip de „abonament fără contract”, pentru 650 lei/lună şi toleranţă ZERO la greşeli - eşti monitorizat constant şi la prima bâlbă ţi-ai golit biroul la sfârşitul zilei, poate unii mai cunoscători vor recunoaşte operatorul;
- dacă chiar eşti bazat şi vorbeşti fluent două limbi străine, poţi ajunge recuperator de credite de la clienţii unei firme maaaaaari ce emite facturi de zeci, sute de mii sau milioane de euro o dată, în care stă şeful cu biciul pe tine că „mai ai 3 săptămâni şi ai recuperat doar 35% din planul trimestrial, te aşteaptă sancţiuni băiatu'” pentru un salariu ceva mai răsărit de 1000 de lei;
- dacă eşti intelectual, bun în finanţe, elita facultăţii, norocos cât încape, poaaaate prinzi un post la una din marile firme de audit, unde câştigi către 2000 de lei pe lună dar mănânci din cutii de carton, măcar două nopţi pe lună le dormi în fotoliu sau pe o canapea la birou (şi ţi s-a întâmplat să dormi o noapte pe masa din sala de şedinţe), de Crăciun eşti detaşat să faci inventarul la buşteni sau sticle reciclate sau role de cablu electric la vreo firmă, şi după 3 ani de tras porţi aceleaşi haine pe care le aveai înainte de angajare.

Aş vrea să pot zice că glumesc.

Peste tot se cere experienţă. Experienţa o capeţi poate de la nişte ţepari unde te-ai angajat ca student, sau poate doar pe hârtie de la firma lu tăticu'. Nici măcar un internship nu pupi uşor, că firmele nu acceptă să vină un student fraier şi ineficient ca să-şi bage nasul în datele confidenţiale.

Aşa că nu cred că fac un lucru rău în a promova nişte oportunităţi foarte bune în care cred sincer. Evident, candidatul trebuie să ştie ce vrea, să fie motivat şi interesat de o carieră în care ceea ce primeşte este proporţional cu ceea ce investeşte. E un concept greu de digerat pentru cei ce s-au obişnuit să meargă la serviciu ca să se ascundă într-o plăcută mediocritate prefăcându-se ocupaţi între pauzele de cafea, că salariile vin oricum de la bugetul de stat. Nu caut oameni care-şi doresc un job uşor şi comod, fără răspundere şi în care, dacă se poate, să rămână anonimi de care şeful nici măcar nu ştie.

Ca să răspund unor întrebări nerostite, nu regret absolut nici un moment alegerea profesională care am făcut-o şi şansa de a o fi găsit. Sunt entuziasmat de ceea ce fac, îmi place să lucrez cu profesionişti brici în ceea ce fac, în fiecare dimineaţă mă întreb ce încercări noi şi ce lucruri noi mă aşteaptă, şi după o săptămână de concediu mă mănâncă nerăbdarea de a mă întoarce. Adevărat, am considerabil mai puţin timp liber decât în studenţie şi încerc să-l folosesc cât mai plăcut, dar asta fiindcă am ales să lucrez mai mult. Mereu e ceva nou de făcut şi de învăţat; nici 24 de ore nu ar fi de ajuns într-o zi. Dar e la latitudinea fiecăruia unde trage linia, ce priorităţi îşi pune şi cât vrea să tragă de tare. La fel şi în alegerea unui job: probabil că unii se mulţumesc să iasă la pensie după 45 de ani în care au dus cafeaua şi ziarul la dom' director, dar alţii îşi doresc să poată merge oriunde în lume şi să găsească un lucru despre care să poată spune „this project was my baby, eu l-am făcut posibil, munca mea a atins direct viaţa a milioane de oameni”.

Închei cu rugămintea ca discuţia muncă multă vs. muncă puţină vs. stat-pe-forum-ca-să-mai-tăiem-din-plictiseală să o abordaţi într-un subiect separat. Mulţumesc.
 
Data limită de aplicare pentru posturi este sfârşitul lunii februarie. Dacă nu vă interesează direct, nu mă supăr nici dacă vă gândiţi la vreun prieten, cunoştinţă, coleg pe care l-aţi recomanda pentru un job în management sau de tehnician. :)

PS: Ce nasol sună „tehnician”, parcă-l şi vezi cu un halat bleumarin şi buzunarele pline de patroane de siguranţe arse... nimic mai departe de adevăr :D
 
Cum putem discuta mai in detaliu? Iti trimit un CV? Spune-mi la ce adresa anume sa-l trimit.
PS: este vorba de sotia mea.
 
Perioada de aplicare a fost prelungită până pe 15 martie. C'mon, guys, nu pot să aplic eu pentru voi :)
 
Poi dacă tot prelungiţi până termin şi anul 4 şi 5, ce să mai, oi aplica şi eu.
 
Back
Top