Eu folosesc o jachetă "3 în 1" de la Millet cam tot timpul anului. Exterior în
2.5 straturi cu Goretex, cu căptușeală detașabilă din polar, care poate fi folosit separat. Vara folosesc ori jacheta, ori căptușeala, iarna le pun pe ambele până pe la -5 grade, după care mai trebuie un polar subțire.
Dacă e vânt mi se pare mai importantă membrana decât grosimea căptușelii (pentru căldură poți să-ți mai iei oricând ceva pe dedesubt, dar dacă intră vântul sau umezeala prin geacă, poți să-ți iei orice pe dedesubt).
În Islanda toată lumea avea haine cu goretex sau echivalent, dar nici măcar așa ceva nu te scăpa de vremea rea. Ei purtau lână pe dedesubt, și erau destul de obișnuiți cu vremea nasoală. Nu pot să uit când am ajuns la cabana de lângă vulcan (chestia care se vede în zare
aici) cum unul din ghizi își dă gluga jos, își ia fesul din cap, îl stoarce de vreo cană de apă și-l pune liniștit înapoi, după care face la fel și cu mănușile
.
Eu aveam nevoie de niște suprapantaloni, că la ăia pe care-i aveam se cam cojea membrana. Majoritatea islandezilor purtau chestii de la
66north (firmă locală), și am zis "bă, chiar toată lumea are, n-au cum să fie foarte scumpe." M-am dus într-un magazin 66north, văd suprapantaloni, superbi, groși, rezistenți, stăteau bine, fermoare pe unde trebuie, văd preț (în coroane islandeze), fac eu un fel de calcul (era în primele zile, nu eram prea obișnuit), "ah, cam 300 de lei, par să merite totuși". După care mă uit mai atent, era scris mic și prețul în euro. Greșisem un pic la calcule, erau vreo 300 de euro (cred că
ăștia erau). Așa că am stat liniștit cu suprapantalonii mei cojiți, și când am coborât de la vulcan (mers cam 2 ore și ceva prin ploaie și vânt între 40 și 100km/h) mi-am uscat bocancii cu feohn-ul, că intra ploaia prin suprapantaloni și se scurgea direct în bocanci. Pantalonii s-au uscat după vreo 3 zile, că mi-au pierdut francezii bagajele în care erau pantalonii (uzi).