Un review... căști Superlux HD681EVO

ursamajor

צָפְנַת פַּעְנֵחַ
No, să-ncep cu începutul… deci:
Preambul
Plecând de aici am ajuns să cumpăr niște Panasonic RP-HX250 cu numai 27 lei de la Carrefour, deși pe piață prețurile ajung și la 135 lei. Sfătuit de colegul Cosmin_C am făcut, în prealabil, o mică excursie la Altex pentru a asculta mai multe căști, cum am scris aici. Mi-au atras atenția o pereche de JVC-uri model HA-RX500, care se auzeau și binișor și destul de tare. Preț 130 lei. Neavându-i, am decis să iau marfa-nchisă de 27 de lei, acele JVC-uri din Carrefour. Nu-s niște căști foarte proaste, cum am descoperit la Altex la firme care sunt pe buzele multor români (cum ar fi Sony, de pildă), dar mie nu mi-au plăcut că se auzea relativ încet la ele și aveau o atenuare în zona mediilor, plus un bas mediu cam... din butoi. În rest, casca (carcasa) este perfectă: finuță, bine făcută, iar izolarea fonică e foarte bună. Am folosit trecutul, fiindcă acele căști nu mai există la mine în varianta originală: li s-au scos difuzoarele de 32mm (au aterizat direct la gunoi) fiindu-le înlocuite cu cele (de 40mm) ale amărâtelor de TEAC HP-2R, niște vechituri de căști de gaming (păcat că nu se mai fabrică!), care se aud și tare și binișor, chiar surprinzător pentru vreo 19-20 lei cât costau la vremea lor. Deci acum am un soi de căști Panasonic, cu "motor" TEAC, ceva gen Mercedes cu motor de Logan. :hihi: Oricum, rezultatul PanaTEAC e mai mult decât fericit.

Ieri, alaltăieri...
Între timp am făcut rost de ceva bănuți și m-am decis să cumpăr o cască... mai de ascultat muzică. Cum pe forumuri majoritatea recomandă să-ți vinzi mașina ca să-ți iei așa ceva, am decis să mă autoinformez. Așa am ajuns la Superlux. O firmă taiwaneză, din câte am putut pricepe, intrată pe piață de ceva vreme cu jucărele de-astea tip monitor, la prețuri de-a dreptul derizorii pentru calitatea audio oferită. Din site în site, din topic în topic, din review în review, am ajuns la căștile acestea: SuperluxHD681EVO (v2, explic mai târziu ce e cu v1 și v2). Inițial, mă uitasem după HD668B, dar se pare că stocurile prin România sunt pe zero, probabil și din cauză că ar putea fi discontinued. Le-am comandat de la unicul magazin la care le-am găsit la prețul de 139 lei. Zeedoshop.ro
Nu vreu să sune a reclamă, dar tipii sunt foarte amabili (comunicare facilă) și prompți (ieri comandat, azi primit produsul).

Azi
Primit coletul cu jucăriile. Cutie exterioară drăguță, cu foto ale căștilor în cele două variante cromatice: alb și negru. Eu am preferat albul, combinația de alb și negru e superbă. Înăuntrul cutiei interioare din carton banal: căștile, cabluri detașabile de 1m și 3m (se pot cupla și formează 4m de cablu), 1 set de earpad-uri (urechelnițe) de velur, adaptor jack mare (toate jack-urile sunt aurite), piesă securizare (vezi foto) conexiune cablu-cască și un mic manual. Căștile au deja earpad-uri dintr-un soi de imitație de piele al naibii de reușită. Nu seamănă cu ce-am mai văzut.

Generalități

Materialul de construcție preponderent este Măria Sa plasticul (mai puțin sârmele ce învăluie capul), dar plasticul pare de calitate și chiar arată OK. Deasemenea, banda de deasupra capului este dintr-un plastic siliconat, cu pernuțe cu aer pe interior (vezi foto). Are un sistem de suspensie/tensionare îmbunătățit (v2 față de v1). Știu că acestea sunt v2,deoarece v1 nu primea extra earpad-urile de velur.
Difuzoare de 50mm. Cablurile, tot cu aparență exterioară de silicon, destul de groase și care nu par a se-nnoda/răsuci prea ușor. Jack-urile, am mai spus-o, aurite.
Designul este unul plăcut, destul de modern, însă căștile/cupele mi se par... uriașe. Ceea ce înseamnă că ajută și la urechi de asin. :biggrin:
Constructiv, căștile sunt semi-deschise, dar izolarea fonică este una bunicică pentru asemenea design constructiv.
Confort: încă nu le-am folosit mult timp, dar pot spune că se fixează bine pe urechi (izolație bună). Se autoajustează ușor, dar parcă strâng nițel cam tare cu earpad-urile din piele și sunt mai comode cu cele din velur.

Sunet

Am ascultat câte puțin din toate cele ce se regăsesc pe PC-ul personal: Vangelis, Kitaro, JMJ, Tangerine dream, Giorgio Moroder, Yanni, Pink Floyd, selecții de clasică (toate flac sau ape) și ABBA, Enya, Lara Fabian, Jeff Wayne + restul (mpc sau mp3).
Setup: PC + placa sunet onboard ALC888, deocamdată sunt destul de mulțumit de ea... sunetul e suficient de tare, deși mai slab decât la PanaTEAC-uri. :biggrin:
Rezoluția sunetului e una foarte bună cu detalii prezente în toată gama audio: medii bine redate, înaltele temperate (am înțeles că HD681 original, nu EVO, avea probleme mari aici), dar totodată extrem de bine detaliate. Basul a rămas la urmă, fiind preferatul meu: prefer sunetul nu neapărat "băsos" de dragul basului, cât mai degrabă cald. Când spun cald, mă refer la un bas care să învăluie, nu care să acopere sau să bubuie. Exact așa sunt aceste căști, calde, cu bas profund (dar nu exagerat) ce învăluie complet sunetul, cum să-i spun, un bas maiestuos. Soundstage-ul nu e foarte diferit de niște căști închise (poate fiindcă sunt doar semi-open), dar, oricum, e mai larg cu siguranță. Sunetul are 3D, adâncime, profunzime, deși nu excesive. E ca și cum muzica s-ar cânta doar pentru tine într-o cameră, deși uneori accentele se mută și ceva mai departe. Și aici sunt pe gustul meu, cu toate că nu mă deranjează nici "intimitatea" căștilor închise.
Unii vorbesc despre burn-in la căști. Înclin să dau dreptate fizicienilor, că n-ar fi nevoie de așa ceva, dar mie întotdeauna mi s-a părut că sună mai bine căștile după ce "se mai lasă". Nu că astea ar suna rău abia scoase din cutie. Dimpotrivă!

Concluzii
Căștile merită și ultimul bănuț. Calitatea sonoră este una neașteptat de bună. Dacă n-aveți căști relativ (așa) ieftine care să se audă așa bine, e momentul să vă cumpărați o pereche. Bineînțeles dacă preferați sunetul cald, cum vi l-am descris. Dacă vreți chiar mai ieftine de-atât, atunci așteptați să reintre în fabricație TEAC-urile alea. :hihi:
O să revin cu impresii despre confort după ce le mai port și ceva păreri după burn-in. :biggrin:

End of review

PS: dacă cred că am uitat ceva, revin cu adăugiri pe topic.

Completare: am uitat să precizez că au și un săculeț pentru transport, se vede în foto.
 

Attachments

  • IMG_20160324_151700.jpg
    IMG_20160324_151700.jpg
    118 KB · Views: 67
  • IMG_20160324_153255.jpg
    IMG_20160324_153255.jpg
    110 KB · Views: 65
  • IMG_20160325_131356.jpg
    IMG_20160325_131356.jpg
    99.6 KB · Views: 62
  • IMG_20160325_131426.jpg
    IMG_20160325_131426.jpg
    97.9 KB · Views: 63
  • IMG_20160325_131556.jpg
    IMG_20160325_131556.jpg
    92.5 KB · Views: 65
  • IMG_20160325_131620.jpg
    IMG_20160325_131620.jpg
    166.8 KB · Views: 65
  • IMG_20160325_131628.jpg
    IMG_20160325_131628.jpg
    89.3 KB · Views: 62
  • IMG_20160325_131713.jpg
    IMG_20160325_131713.jpg
    95 KB · Views: 62
  • IMG_20160325_150352.jpg
    IMG_20160325_150352.jpg
    65.5 KB · Views: 60
  • IMG_20160325_151247.jpg
    IMG_20160325_151247.jpg
    102.7 KB · Views: 62
Sase ca in curand vinde telescopul si isi cumpara cable elevators. :biggrin:

Nice review dar eu raman la modestele mele Senn HD448. Pacat ca nu se mai fabrica, ofera mult pentru bani rezonabili. :smile:
 
Last edited:
Am mai ascultat câte unele și m-au lăsat mască jucăriile. Sunt chiar bestiale și nu exagerez. Claritatea, definiția sunetului sunt excelente. Vorba unuia, am senzația că am jefuit pe cineva cumpărându-le la banii ăia. Eu zic că dacă ai dat peste 250 lei pe acele HD448, poți "irosi" ~ 30 euro pe o pereche de jucărele de-astea. Îți garantez că ai să fii mulțumit. Le iei ca backup.

Ce-am mai observat: deși nu mi-ating pavilioanele, acestea mă dor în unele locuri. Wtf? E drept că nici nu le-am mai dat jos de pe cap ore bune.

Sase ca in curand vinde telescopul si isi cumpara cable elevators. :biggrin:
Nici chiar așa. :hihi: Da' cu o placă de sunet mă tentează Aghiuță. Studiez...
 
Last edited:
Chiar daca ating intr-un singur punct urechea externa (cu "fundul castii"), provoaca intr-o ora acele dureri. Ideea e ca trebuie sa fie suficient de adanci pentru a evita chestia asta. De asemenea sunt curios daca la vara vei putea sa stai cu ele fara sa transpiri la greu.

Personal prefer castile semideschise, chiar daca nu izoleaza fonic. Scapi de sunetul "de cutie". Din aceasta cauza cam tot ce e spre hi-fi sunt deschise sau semideschise. Cele inchise total se folosesc pentru monitorizare in medii zgomotoase (discoteci, etc...).
 
Ale mele apar ca inchise dintr-o eroare. Au orificii speciale prin care comunica cu exteriorul. Pe de alta parte am la boxa o pereche de casti bulgaresti (comuniste), totul metalic, iti apuca tzeasta ca intr-o menghina. Pe alea cand le pui, nu mai auzi absolut nimic din ce e pe afara. Dar cand le dai jos... le scoti cu tot cu urechi. :sad: :biggrin:
 
Pe de alta parte am la boxa o pereche de casti bulgaresti (comuniste), iti apuca tzeasta ca intr-o menghina. Dar cand le dai jos... le scoti cu tot cu urechi. :sad: :biggrin:
Esti sigur ca nu-s antifoane? :hihi: :biggrin:

Ce-am mai observat: deși nu mi-ating pavilioanele, acestea mă dor în unele locuri. Wtf? E drept că nici nu le-am mai dat jos de pe cap ore bune.
S-a rezolvat cu pad-urile velurate, sunt foarte comode. :smile:

Folosesc pentru cască mufa din spate, direct de pe placa audio, setarea fiind pe "Căști". Am tastatura cu jack de cască, acesta fiind cuplat, cum am zis la mufa din spate. Mi-e mult mai comod decât să am firul căștii înfipt în dreapta mea, unde am PC-ul. Am zis să trec casca pe mufa din față, de probă. Stupoare, pe aceeași setare "Căști" se aude total diferit! De ce? Pe spate sunetul pare a fi corectat ridicându-i-se gama mediilor și înaltelor și temperându-i-se joasele...
 
Revin cu câteva impresii acum că s-au mai "lăsat" căștile.
Cu earpad-urile de velur sunt destul de confortabile. Rezist cu ele pe cap destul, deși strâng un pic, însă cel puțin nu mă mai dor urechile, cum am relatat la început. La un cap mai mic (eu port 60-62 la șapcă) :biggrin:, cred că ar fi numai bune și din acest punct de vedere, respectiv al strânsorii.
Calitativ vorbind, sunetul este absolut excepțional! Bestial!
Acum, subiectiv vorbind, mi se pare (sau chiar s-a schimbat?) ceva mai mare soundstage-ul: 3D-ul pare mai extins. Mi se pare (sau chiar s-a schimbat?) și sunetul mai temperat, fiindcă la început nu prea suportam volumele mari și nu că ar fi fost sunetul cumva distorsionat. Nici vorbă, căștile merită cu prisosință banii, ba chiar cred că își depășesc lejer condiția de căști low end. În orice caz, sunt mult peste ce am putut eu asculta prin magazine la prețuri de 2-3 ori mai mari.
Le recomand încă o dată cu căldură, chiar și celor mai pretențioși și circumspecți (reticenți), pe post de căști de "toată ziua".
 
Da, s-ar putea să fie asta. Dar treaba cu soundstage-ul mai amplu și cu ascultatul la volum mai mare chiar le pot cuantifica... în termeni personali, firește. Am fost atent de la început îndeosebi la soundstage fiindcă n-am avut decât căști închise până acum. La început n-am remarcat diferență prea mare față de unele închise, dar acum pot spune cu certitudine că există. :smile:
 
Ca să nu deschid un alt topic...
De la o vreme nu mai suport căștile în ureche Philips SHE 3580 de care, dealtfel, sunt supermulțumit. Îmi ies mult prea des din urechi, fiindcă parcă transpiră dreaq urechile mai abitir ca altădată. Mă interesează niște căști micuțe (de-alea gigant am deja) care măcar să se apropie ca impresie a sunetului de astea in ear. Există așa ceva? Adică, la prețuri decente, vreau să adaug...
Later:
Am inteles, raman cu jucariile in ear. Gasesc asa ceva pe-aici? Ma gandesc ca ar trebui sa se fixeze mai bine.
 
Se fixează mai bine alea, dar sunt foarte "intime", îți intră până în fundul urechii. Te plângeai de transpirat urechi, nu de faptul că se fixează rău. Am avut Etymotics cu așa ceva, foarte faine (cel puțin alea, n-am idee cum sunt knockoffs), dar trebuie să le suporți.
 
Eu inca nu inteleg de ce va bateti joc de urechi, folosind astfel de dispozitive... :frown:
 
Te plângeai de transpirat urechi, nu de faptul că se fixează rău.
Exact, sunt legate cele două fenomene: transpiră urechea și alunecă dopurile afară. Mă gândesc că alea telescopice au grip mai bun.
 
Decât un dop care să facă contact și mai puternic cu interiorul urechii, sporind starea de disconfort și reacția organismului la prezența unui obiect străin, mai bine cauți alte căști cu mai mult de 3 mărimi de ciupercuțe de silicon. La un moment dat găsisem unele cu 5 mărimi în pachet, nu mai știu ce brand erau; posibil să mai găsești și ciupercuțe de schimb „universale” pe mai multe mărimi. Ideea ar fi să găsești exact dimensiunea care se potrivește fără să cadă și fără să preseze prea tare în fiecare ureche, și nu e obligatoriu să fie aceeași mărime.
 
Mărimea e OK și nu mă deranjează. Dar, parafrazându-l pe Preda, când frecare nu mai e, nimic nu e: alunecă afară dopurile, indiferent dacă mărimea e potrivită.
 
Până la urmă am găsit o soluție de compromis, satisfăcătoare întrucâtva. Am cumpărat niște ieftinăciuni din Carrefour și le-am folosit doar dopurile. Din păcate a trebuit să iau la purtare celelalte căști Philips, care nu-s inside ear, nu izolează așa bine și nu-s la fel de bune dpdv al sunetului ca SHE 3580, din păcate. No, asta e! Poate-oi da de doape de-alea telescopice vreodată...
 

Attachments

  • IMG_20170926_162550.jpg
    IMG_20170926_162550.jpg
    146.6 KB · Views: 38
Sort of ontopic...

Vreau să iau Superlux HD665 pt. că mi se pare că au construcţie mai decentă. De vreo câţiva ani tot rup căşti şi mi s-a acrit.
Ar trebui să mă îngrijoreze cei 68 Ohmi? Ar urma să fie înfipte direct în Asus Xonar DX, folosesc căştile la diverse: muzică, filme, înregistrări motorsport, prea puţine joace.

Tanx.
 
Back
Top