Ultimul album muzical

Marius: Magenta (Little Girl Lost - 2002),
Magica (mai alert, da' vocile, dom'le... plus că sunt românaşi de-ai noştri),
Liv Kristin (albumele solo),
Liva (mai ales De Insulis, din 2007),
Aghora (mai la limită, dar voci feminine, poate-poate îţi place),
Ataraxia (Kremasta Nera, 2007),
Atargatis (Wasteland - 2006),
Dark Princess (tot ce găseşti, ruşii ăştia sunt bestiali, bagă Evanescence la gunoi, recomandat!),
Atomica (Hilfe - 2007, tot ruşi, recomandat!),
Beyond the Forest (Beyond the Forest - 2008, ritm mai alert),
Camerata Mediolanense (albumul Campo di Marte, nu e rock, are şi ceva vocifeminine, dar trust me, e beton),
Citadel (Igra Sveta I Teni - 2008, tot ruşi, tot voci feminine de te dau pe spate!),
Daemonia Nymphe (Krataia Asterope - 2007, e mai mult instrumental cu cor de voci, dar merită încercat),
Delphian (Unravel, 2007: lent, voce feminină faină),
Die Verbanten Kinder Evas (nu ţin minte ce albume :frown:),
Dol Ammad (Star Tales, 2004: coruri feminine de fundal, cu părţi electronice, un mix interesant, dar destul de rapid),
Domina Noctis (Nocturnalight, 2005, voce feminină plăcută),
Dying Tears (Spleen and Hope, 2003),
Echoes of Eternity (The Forgotten Goddess, mai spre Dream Theater ca stil, dar gagica face toţi banii),
Edenbridge (orice găseşti e nice!),
Eden's Curse (încearcă albumul self-titled, din 2007),
Eilera (Fusion, 2007), Elegeion (Through the Eyes of Regret, un Theatre of Tragedy mai lucrat),
Emilie Autumn (4 O'Clock, 2008, dar atenţie, e mai psihedelic, aşa; depinde foarte mult de gusturi dacă îţi place sau nu),
Eyes of Eden (Faith, 2007),
Fading Colors (I'm Scared Of, 2005),
Flowing Tears (toată discografia, dar depinde de tine dacă îţi place sau nu),
Imperia (Queen Of Light, 2007, stil mai rapid, mai alert),
Ivory Moon (Human Nature, 2007, de remarcat vocile foarte frumoase),
Lacuna Coil (orice găseşti),
Lahannya (Shotgun Reality, 2007 of course, se pare că e anul albumelor bune),
Leandra (Metamorphine, 2008 - un album excelent cu voci feminine, de asemenea linia melodică e clară şi bine definită, un album lucrat!),
Leave's Eyes (Lovelorn, de asemenea recomand cu căldură),
Life's Decay (Szilentia, franceză, voce oarecum erotică, genul ăla de cântat şoptit... mă rog, I'm weird),
Macbeth (Superangelic Hate Bringers, 2007),
Mandrake (orice găseşti, dar vocea e cam metalică, nu cred că o să îţi placă),
Markize (Transparence, 2007),
Mirabilis (Sub Rosa, foarte lent, instrumentaţie minimalistă, voce feminină pregnantă),
Misericordia (Painful Dream, 2000 - copie oarecum nereuşită după Theatre of Tragedy, dar vocea feminină e de ascultat!),
Moon Far Away (Belovodie, 2005: FOARTE RECOMANDAT, sunt ruşi, cântă ceva nemaiîntâlnit, merită, recomand!),
Moonlight (orice album),
Moonshine (Eternal, 2008; nu, nu e vorba de băutura cu acelaşi nume, iar melodiile în Koreană sunt chiar de ascultat :smile: ).

Gata, ajunge deocamdată, am obosit... o să pun formaţiile de la N la Z altă dată :smile:
Ah, fiind greu şi naşpa să cauţi, găseşti şi asculţi toată nebunia asta de formaţii, dacă vrei o să mă apuc să pun un media streaming server online, să le verifici de la mine direct, să-ţi faci o idee.
 
Da, numa' că mi-a luat un ceas. A trebuit să ascult şi excerpts, să fiu sigur că ţi se potriveşte :smile:
 
The Mars Volta: Octahedron (2009).
Bunicel, dar cam plictisitor, cu prea multe balade care parcă nu se mai termină. Probabil singurul album Mars Volta ascultabil şi de către cei care n-au cinci ani de yoga.

U2: No Line on the Horizon (2009).
Dpmdv, top 2 albume U2 din ultimii 20 de ani, şi top 3-4 per total.

Roger Waters: Amused to Death (1992).
"The creative genius of Pink Floyd". Indubitabil.
 
Phideaux: Number Seven (2009).

Dacă ar fi să aleg un album de anul ăsta pentru proverbiala insulă pustie, aş lua Number Seven fără ezitare. Album-concept în trei părţi cu un feel puternic de prog clasic, cu mult pian, chitară acustică şi voce feminină, combinate cu vioară, saxofon şi sintetizator. E de fapt un crossover prog melodic, dominat de simfonic şi psihedelic, fără pretenţii de virtuozitate sau complexitate, dar care creează per total un sunet foarte bogat. Şi accesibil.

Dacă vă place vreo formaţie de prog din anii '70, sînt şanse mari să vă placă şi Number Seven. La mine e pus pe repeat de vreo două zile. :tongue:
 
Long Distance Calling: Avoid the Light (2009).
Post-metal instrumental din Nemţia. Surprinzător de bun.

Eloy: Planets (1981).
Un fel de Floyd cu clape mai puţin discrete şi mai electronico-enervante, dar excelent per total.

Şi acum, unde găsesc Los Jaivas?
 
Am găsit şi Los Jaivas. Doar Alturas de Machu Picchu, că ăla e cel mai cunoscut, dar e bine şi aşa. Deşi eu speram la Todos Juntos. :goofy:

Ca să împac şi Mastodonul şi varza :biggrin:, mi-am impus o categorie de prog clasic şi una de prog metal.

PS: Ăştia sînt muritori de foame de au ajuns să facă clipuri stil Coldplay? :hmm:
 
Dark Tranquillity: Projector (1998): Mie îmi sună a band-turning-commercial-gone-bad. Ziceţi-i experiment dacă vreţi, dar, pentru mine, Stanne încercînd să sune ca Eddie Vedder + Jon Bon Jovi e prea mult.

Dark Tranquillity: Haven (2000): Ăsta merge. Au păstrat clapele, dar au scos chitarele miorlăite şi vocea curată.

Dark Tranquillity: Damage Done (2002): Ăsta merge şi mai bine.
 
Arctic Monkeys: Humbug (2009).
Un progres neaşteptat, dpmdv, faţă de punk-ul simplist pe care îl practicau. Cred că au dat peste discografia lui Nick Cave (melodiile alea tipice, obsedante, parcă interminabile, fără nici un punct emfatic, dar pe care le asculţi pentru că vrei să afli cum se termină povestea). A se asculta The Jeweller's Hands. Bine, nu vă aşteptaţi acum la The Boatman's Call revisited.

Dropkick Murphys: The Meanest of Times (2007).
Punk cu influenţe celtice. Say what? Sînt cîteva melodii bune de pus pe repeat.

Eloy: Ocean (1977).
Au ăştia un solist frate de platitudine cu Sergiu Nicolaescu, dar albumul oricum nu se ascultă pentru voce, ci pentru atmosfera creată. Space rock at its finest.

Teaser pentru supergrupul anului: Dave Grohl (Nirvana - tobe), Josh Homme (Queens of the Stone Age - voce, chitară) şi John Paul Jones (Led Zeppelin - bas, clape).
 
Eloy: Colours (1980).
Nu m-a impresionat ca Ocean şi Planets. Melodiile sînt mai scurte, mai banale, şi mai puţin spacy. Un fel de Genesis fără Peter Gabriel.

Sean Malone: Cortlandt (1996).
Deosebit de foarte bun, dar tre' să fii in ză mood for musical showoff, altfel îndeamnă la skip.

Phideaux: Chupacabras (2005).
Eu am luat discografia invers şi pe sărite: Number Seven, Doomsday Afternoon şi acum ăsta. Şi cam aşa ar arăta şi topul personal Phideaux, 1-3. Oricum, e clar că omul se pricepe.
 
Dude.
Sînt imposibil descris de invidios: cum reușești să asculți și să vezi atît, pare-se cu multă atenție? :eek:
 
Muzica e printre puţinele mele pasiuni, şi dacă nici pentru asta nu îmi fac timp...

Plus că momentan sînt trîntor lvl 48. :biggrin:
 
Echoes of Eternity: As Shadows Burn (2009).
Pentru cine nu ştie, Echoes of Eternity e o trupă de cleavage metal numită pompos prog, probabil pentru că membrii poartă tricouri cu Petrucci. :goofy: Primul lor album se cheamă The Forgotten Goddess şi e o colecţie de riff-uri bunicele, dar cam repetitive (da, bă, unii se prind că aţi făcut aceeaşi melodie de patru ori), double-drumming total aiurea (pe sistemul cînd rămîi fără idei, bagă şi celălalt picior), voce decentă, dar într-un tempo dubios faţă de instrumentişti, şi cu o pasiune pentru titluri abstracte.

Se pare că au progresat oarecum cu As Shadows Burn (cel puţin nu se mai repetă ostentativ) şi au melodii destul de catchy, dar nu vă aşteptaţi la un Dream Theater feminin. Sorry, war. :smile:

Pearl Jam: Backspacer (2009) şi Alice in Chains: Black Gives Way to Blue (2009).
Le-am pus împreună de dragul trecutului glorios.

Vedder e la fel de expresiv ca întotdeauna, dar nu mă împac deloc cu melodiile scurte şi new wavish. Poate şi pentru că, pentru mine, punctul de referinţă în discografia Pearl Jam e Ten, iar ăla e un album greu de detronat. E clar că grunge-ul a murit, iar, actualmente, Alice in Chains se apropie cel mai mult de ce vreau eu, cu toate că şi Black Gives Way to Blue e un album cu probleme şi momente de plictiseală cruntă.

Diablo Swing Orchestra: Sing Along Songs for the Damned & Delirious (2009).
În general, trupele de avant-garde sau "metal eclectic" (dacă ar exista aşa ceva) combină stiluri extreme, nefiind tocmai accesibile majorităţii din cauza vocii sau agresivităţii unor pasaje. DSO e o excepţie, în sensul că practică o muzică cît se poate de eclectică - jazz, metal, cabaret, simfonică, clape, percuţie, contrabasist (care rulz, btw), soprană, etc. -, dar deloc agresivă, şi care sună natural şi suspect de omogen avînd în vedere ingredientele. Totodată, nu trec deloc graniţa cu tech-ul.

Lucy Fears the Morning Star.
 
M-ai făcut curios în legătură cu Dark Princess şi Vanitas, aşa că am luat Stop My Heart (2006) şi, respectiv, Lichtgestalten (2004). Ambele sînt excelente.
 
Hehe, mă bucur că te-am ajutat un pic. Poate discutăm mai în detaliu o dată, facem schimb de experienţă...
 
Printre ultimele albume ascultate a fost si Black Gives Way To Blue, care nu mi s-a parut deloc plictisitor. Momentele acelea vin probabil din trecutul Alice in Chains. Nu are scanteia lui Dirt, dar Cantrell face inca treaba ok. E un album pe care il ascult cu placere, insa nici cu el nu pot sa devin fan al trupei.

Ce mai ascult cu placere este noul Black Bonzo, Guillotine Drama, un porgressiv modern, cu multe influente din trecut si care suna bine la drum lung.

Muse, The Resistance, in afara de doua piese, nu prea m-a prins. Aceeasi poveste si cu noul produs Rammstein, doar ca aici sunt vreo patru.
 
Votum: Metafiction 2009
Poate am avut eu aşteptări prea mari, dar e departe de Time must have a stop. Gata inspiraţia?
Datorită unei întârzieri a lansării albumului au pus 3 zile albumul online pe myspace. M-am gândit să prelungesc perioada. N-am găsit nici un utilitar, addon, plugin etc care să fie funcţionabil pe myspace, aşa c-am recurs la metoda hard-rip cu Audition. Damn! E ceva în neregulă cu Xonarul? Nu. Pfhiu. Uite cum arată piesele audio de pe myspace:
myspace.png
Frecvenţele dintre 10600 şi 11400Hz lipsesc. :goofy: Şi nu, nu e cazul numai la Votum.
Care-i ideea? Scene-group-urile au alte surse. De ce ... Aaa, stai că-ncep să mă prind. Odată cu distribuirea (vanzarea) ca mp3's stream-urile încep să strice treaba?
 
Back
Top