Ultimul album muzical

Trolls Bends Fir, albumul cu acelaşi nume din 2003. Folk-rock, oarecum metal, rusesc, de beţie, a la Fintroll, cu clean vocals care nu supără pe nimeni. Merită dacă îi acompaniaţi cu a doua bere. :biggrin:
 
Electric Wizard: Dopethrone (2000); doom/sludge/stoner - Heavy, slow, distorsiune cât cuprinde, melodii de te plictiseşti (media e pe la 12 minute), interludii atmosferice, versuri tipice cu vrăjitoare.

Fredrik Thordendal’s Special Defects: Sol Niger Within, Version 3.33 (1999); extrem/fusion/avantgarde - Recomand oricând în loc de Meshuggah. Melodiile au în jur de 1'30", deci scurte şi la obiect, bazate pe câteva riff-uri aiuristice şi eventual şi-un solo la fel de dubios. Tobe: Morgan Ågren.

Medley.
 

Attachments

  • 3665.jpg
    3665.jpg
    62.8 KB · Views: 54
  • thordendal_fredrik.jpeg
    thordendal_fredrik.jpeg
    13.8 KB · Views: 54
Planet X, Quantum (2007); metal fusion; 4/5.

Derek Sherinian - clape, Virgil Donati - tobe, Rufus Philpot - bas. And guests, printre care Allan Holdsworth - chitară. Nice.
 

Attachments

  • PlanetXQuantum300.jpg
    PlanetXQuantum300.jpg
    105.2 KB · Views: 56
Manes - Vilosophe (2003)

Introducere. Sunt, dar mai ales am fost un adversar al pseudo-curentului modern-rock/metal, reprezentat de transformarea formaţiilor care cândva au dat naştere la genuri şi au atins, pe alocuri, ceea ce înţeleg eu prin perfecţiune în muzică la nivel de compoziţie şi mesaj, nu neapărat şi la nivel de realizare. Ca exemple de vârf aş menţiona Tiamat, Moonspell, In Flames, Lake of Tears şi Amorphis, dar mulţi alţii au urmat aceeaşi cale: Katatonia, Arcturus, Paradise Lost, Sentenced etc. Din promotorii unui gen, din creatorii unei muzici care „merge la suflet” pentru un grup restrâns, au luat calea comercialului, oferind o muzică de calitate la nivel de realizare (fireşte, din moment ce s-au bazat pe experienţa acumulată), dar cvasi-nulă ca mesaj. Din ceva uneori zbuciumat dar sincer, greu de înţeles dar deosebit pe cei pe care „îi prinde”, au ajuns să cânte ceva care cu greu se poate încadra într-un gen anume, cochetând cu mai multe genuri uşoare sau cu extrema „uşoară” a unor genuri „grele”. De obicei se învârt în jurul gothic-ului, mai mult spre rock decât spre metal, cu tendinţe de pop, hard rock, nu-metal şi hardcore. Din ceva greu de înţeles au devenit ceva accesibil, dar care se încadrează mai uşor în categoria de muzică care transmite voie bună. Cineva îi zicea muzică de maşină, pe care o asculţi la drum lung, în fundal, fără a te concentra asupra ei.

Manes a cântat cândva black metal pur. D-ăla cu elogiat Satan, cu zbierete de neînţeles pentru cei mai mulţi. Albumul din 2003, însă, nu mai are nimic de-a face cu trecutul, fiind o combinaţie de o grămadă de genuri, un haos muzical total, cu tendinţe de jazz, cu clear vocals, cu sunete sintetice, cu saxofon, cu încercări nereuşite de pasaje progresive, cu chitara uneori downtuned pentru a se alinia curentului *core, cu ritmuri de maşină dar fără a avea ceva atrăgător, constant şi plăcut la ascultare. Practic, au încercat o combinaţie dintre modern-rock şi complexitatea cu care se mândreau înainte, iar mijloacele folosite sunt ciudate, rezultând ceva interesant, dar greu de înţeles. Ba chiar greu de spus dacă e ceva de înţeles. Au, totuşi, atmosferă, motiv pentru care le-aş da o notă medie spre mare.


Am mai ascultat în ultimele zile:
Dismal Euphony - Python Zero (2001), un black/gothic melodic care nu se ridică la nivelul albumelor anterioare, fiind parcă creat din plictiseală; în schimb, ultima piesă e genială;
Roxy Blue - Want Some (1992), unicul album al unei formaţii care a existat timp de vreo doi ani, un hard-rock destul de soft, dar plăcut la auz;
October Falls - Marras (2005), Sarastus (2007), The Streams of the End (2007), primele două fiind nişte capodopere melancolice ale chitarei acustice, iar ultimul un black-metal acceptabil;
Hellyeah - Hellyeah (2007), un *core cu mesaj subunitar şi sunet plictisitor de dur, dar ie al ăluia de la Pantera (câh!), deci tre' să vă placă, deşi mie îmi sună a corespondentul manelelor în rock;
Beto Vázquez Infinity - Beto Vázquez Infinity (2001), Wizard (2002), ultimul conţinând versiuni modificate/remixate ale celui dintâi; un metal uşor, melodic, fără substanţă dar plăcut, vocalul fiind asigurat de nume mari în domeniu - Tarja Turunen (ex-Nightwish), Candice Night (Blackmore's Night), Sabine Edelsbacher (Edenbridge), Fabio Lione (Rhapsody [of Fire]) etc.
Lana Lane - Red Planet Boulevard (2007), un pop/power/heavy/melodic metal, bun pentru începători;
Green Carnation - Acoustic Verses (2006) - gothic progresiv acustic, 10/10.
 
In sfirsit am facut rost in format lossless de una dintre cele mai bune compozitii ale lui Schulze: Vanity of sounds. Ar trebui sa ascultati aceasta bijuterie muzicala. Este o muzica care se expansioneaza la infinit...
Vad ca ii trageti inainte cu metale d'astea dureroase.:tongue:
 
Various artist - 100 Hits : One way ticket.
Muzica anilor '70, '80, '90, cam ce cuprinde playlist-ul de pe EuropaFM.
 

Attachments

  • one_way_ticket.jpg
    one_way_ticket.jpg
    18.8 KB · Views: 71
Eluveitie, Spirit (2006); folk/death metal. 3.5/5.

Destul de bun, dar aş fi vrut un album mai omogen, cu mai mult folk şi mai puţin „bagă chitare şi tobe, plus vioară/cimpoi/acordeon/whatever de dragul diversităţii”.

Medley.

The Sword, Gods of the Earth (2008); doom metal. 3.5/5.

Lăsînd la o parte titlul manowaresc, :yuk: albumul mi s-a părut o colecţie de riff-uri rămase după înregistrarea excelentului Age of Winters. Probabil mergea lansat ca EP, în completarea discului de debut. Mi-a atras atenţia instrumentalul de încheiere, „The White Sea”, dar altfel nu m-a dat pe spate. Riff-uri bune sunt destule, dar cam neînchegate.
 
Burnshee Thornside. Artist independent, are 3 albume publicate prin Magnatune. Stilul este funk/blues, un sunet ieşit parcă direct din anii '70.

În Rhythmbox sau alţi music managers care au plugin de Magnatune îl puteţi asculta direct. Altfel, la pagina de mai sus găsiţi link spre paginile albumelor, unde aveţi player Flash şi stream-uri M3U, Ogg şi XSPF.

Altă descoperire sînt UNC Achordants, un grup a capella care face preluări după piese celebre şi le interpretează exclusiv vocal. La pagina lor găsiţi un player Flash cu cîteva selecţiuni (Wayward Son e fantastică). Găsiţi şi apariţii live pe YouTube, deşi la calitate sonoră mai slabă.
 
Emir Hot - Sevdah Metal

Nu credeam ca cineva să poată combina metalul progresiv cu un folclor atât de balcanic (oarecum stil Bregović). Azi am aflat că se poate, ba mai poartă şi semnătura a două nume mari în domeniu: Emir Hot şi, mai ales, Tony MacAlpine.

BTW, nu rataţi Hora Mărţişorului (track #8) - written by Romanian violin maestro Grigoraş Dinicu. :biggrin:
 
Porcupine Tree: Voyage 34 (1992); psihedelic; 3.5/5.

Una bucată melodie de vreo 30 de minute, împărţită în două track-uri, cu pasaje ce aduc a diverse melodii Pink Floyd (Run Like Hell, Keep Talking) şi multă vorbăraie.

Porcupine Tree: Up the Downstair (1993); progresiv; 4/5.

Din perioada de început PT, cu influenţe psihedelice, electronice şi trance (cred).

Porcupine Tree: The Sky Moves Sideways (1995); progresiv; 4/5.

Album structurat după Wish You Were Here, cu o melodie luungă, în două părţi, ce le încadrează pe celelalte. A început bine (The Sky Moves Sideways, Phase 1), m-a pierdut pe la Moonloop, dar şi-a revenit cu The Sky Moves Sideways, Phase 2.

Cult of Luna, Salvation (2004); post-metal. 3/5.

Cam plictisitor.
 
Am mai dat o şansă power metal-ului, rezultatele au fost decente. UltiMatium, cu al doilea album al său, Hwainoo. Not bad, 7/10.

Sokyra Peruna - I Mertvym I Zhyvym I Ne Narodzhenym. :biggrin: Formaţie de ceva dubios, cică RAC/hatecore/pagan metal (?), şi care am înţeles că îşi elogiază patria în versurile lor neînţelese. Cert e că nu sună rău ce cântă, dar nimic impresionant (oricum, juma' de album e compus din cover-uri). 7/10.

Octavia Sperati - Grace Submerged - gothic metal de mâna a şaptea, voce feminină mediocră, care abia se aude în fundal; ascultaţi-l doar dacă sunteţi fani ai genului. 4/10.

Am lăsat la urmă ce e mai bun, şi anume The 3rd and the Mortal - Sorrow. Am mai auzit de trupă, dar nu am mai avut ocazia să o ascult. 10/10 pentru cele 20 de minute oferite. Mă duc să mai caut.
 
The Galilean Satellites (Rosetta) e un album dublu făcut, se pare, pentru cei cu două CD playere prin casă. :goofy: Primul CD conţine cinci melodii post-metal (d-alea lungi, cu voce supărată, cu alternanţă atmosferic-agresiv, cu pasaje repetitive), iar al doilea - muzică ambientală. Dacă ne uităm atent la lungimea pieselor, observăm că cele de pe CD 1 coincid cu cele de pe CD 2, pentru că, da, au fost gîndite să fie ascultate suprapus.

Nu ştiu cum sună combinat, dar primul CD e excelent de unul singur. Am ştiut că am de-a face cu un album bun după primele acorduri.

Tot după primele acorduri am ştiut că Dark Deceiver (Zero Hour) e un album naşpa, fără direcţie, şi nici nu m-am obosit să ascult mai mult de două melodii. Din metal progresiv tehnic au dat-o într-un prog/power metal cu dulcegării cît cuprinde pe partea de voce (şi-au schimbat solistul, se pare). Prima piesă sună ca jam-ul din mijlocul „The Miracle and the Sleeper” (Dream Theater), ceea ce e ok de ascultat vreo două minute, dar în nici un caz 7:07.

Dacă vreţi Zero Hour, luaţi The Towers of Avarice, albumul de acum 7 ani, cu solist vocal normal şi cu muzică pe sistemul „uite ce ştiu eu să fac la chitară/bass/tobe”.
 
Bucovina - Ceasul aducerii aminte. Folk/black românesc, cu versuri patriotice. Sunetul slab, aduc ocazional a Phoenix, în rest... not bad, dar mă aşteptam la mai mult. 6/10.

Družina - Družina. Folk-rock de prin Slovacia. Interesant, mai ales că sună original pentru cineva care n-a mai auzit aşa ceva. 7/10.

Porcupine Tree - Metanoia. Album experimental, compus din improvizaţii. Notă mare pentru calitatea audio, pentru experimentele făcute, dar după o vreme te plictiseşti. Nu pot să-i dau notă, oscilez între 5 şi 9, în funcţie de unghiul din care îl privesc.

Edenbridge - My Earth Dream. Ultimul album al celor al cărei vocalistă îmi place. :smile: Muzică banală, chitară downtuned, cum e la modă. 6/10.

The 3rd and The Mortal - Sorrow. Într-adevăr, superb, dar deja m-am plictisit de genul ăsta. :tongue:

John 5 - Vertigo. Adică John William Lowery, fost chitarist la Marilyn Manson, cântă ceva experimental, foarte americănesc, nu-metalish şi dezgustător. 2.75/10.

Svarga - There, where Woods Doze... (pardon, Сварга - Там, Где Дремлют Леса...). Folk/pagan rusesc. Sună bine, tipic ruseşte, dar am ascultat destule formaţii de gen ca să mă mai impresioneze atât de tare. Instrumente exotice (ex. acordeon). Limba e stresantă. 8.5/10, deşi unele piese merită chiar mai mult.
 
Back
Top