Ultimul album muzical

Daca ai asculta doar jazz, nu ai incepe cu progressive rock.

Alan Parsons Project - progressive rock
Urma - alternative
System of a Down - alternative metal
Billie Holiday - female vocalist jazz
Aziza Mustafa Zadeh - female vocalist jazz
Stan Gets - jazz
Al Di Meola - fusion jazz
etc

Momentan eu ma indrept spre un blues-jazz cintat de voci feminine placute, profunde. Putini barbati am gasit sa cinte asa. In playlist il am doar pe Otis Redding si ceva formatii de jazz cubanez.
 
Din ciclul...

... aştept în continuare o formaţie de post-metal care să se ridice la nivelul lui Isis.

Russian Circles, Enter (2006) - Ştiam deja de ei ca nume şi gen, dar nu m-am obosit să-i ascult până acum. Big mistake, as they kick Pelican and Red Sparowes ass şi se apropie destul de mult de Isis.

A Perfect Circle, Thirteenth Step (2003) - Degeaba e vocea lui Keenan acolo (care rulz, ca de obicei) dacă nu e tribal drumming, chitară cu delay şi linie de bass în 6.5/8. :goofy: „Weak and Powerless” şi „The Noose” merg, dar tot impresia aia de verse - chorus - verse - solo - chorus o lasă. Mai buni ca Tool? No f**king way! Mai puţin dark, mai melodic, dar mai naşpa. Şi vorba cuiva: „dispute that and I know you are a dunce”.
 
Oceansize, Everyone into Position (2005) - Mai bun decât Effloresce. 4/5
Porcupine Tree, Nil Recurring (2007) - EP cu ce a rămas după înregistrarea Fear of a Blank Planet*. Cred că pe Robert Fripp (King Crimson) ar putea la fel de bine să-l angajeze chitarist full time, văd că oricum nu mai vrea să plece acasă. :biggrin:
Corvus Corax, Venus Vina Musica (2006) - Rulz, şi e şi foarte mişto să auzi în boxe tot felul de instrumente neortodoxe.

*se plănuieşte un DVDA (5.1-yeah! :goofy:) Fear of a Blank Planet + Nil Recurring.
 
Momentan eu ma indrept spre un blues-jazz cintat de voci feminine placute, profunde.

Uite cate ceva:

Sophie Milman

http://www.youtube.com/watch?v=sNLu--cwL7c&mode=related&search=

http://www.youtube.com/watch?v=VqxJ6I8niNQ

Madeleine Peyroux

http://www.youtube.com/watch?v=YfJrwLJJp3A

http://www.youtube.com/watch?v=AmS3Fw56jMA

O voce mai veche, dar foarte placuta - Julie London

http://www.youtube.com/watch?v=qC1zYEyUlCU

Mai cunoscuta - Diana Krall

http://www.youtube.com/watch?v=TbSGneZQIkk
 
Am reascultat zilele astea:

Trivium, Ascendancy (2005) - metalcore; partea vocală nu prea îmi place, dar instrumentaţia e tot ce a însemnat Metallica în anii '80.
Trivium, The Crusade (2006) - thrash metal; pe ăsta s-a renunţat la cântatul din gât, o schimbare în bine aş zice. Riff-urile bune au rămas. Totuşi, din motive ce momentan îmi scapă, Ascendancy îmi place mai mult.

A auzit cineva de ei? :smile:
 
Kamelot, The Black Halo (2005) - Progressive power metal (nu vă uitaţi la ce scrie pe AMG la Styles că ăia nu ştiu despre ce vorbesc). Nu m-a impresionat niciodată power metal-ul pur, mi se pare un gen aparent epic şi cu melodii catchy datorită orchestraţiei, dar nu foarte pretenţios overall. Plus că double drumming-ul „doar pentru că se poate” mă scoate din sărite. Kamelot e în principiu aceeaşi mâncare de peşte, doar că suficient de diversificată/complicată (compoziţie, albume concept, etc.) cât să se ridice peste gloată (na rimă).

The Black Halo are de toate: pasaje monolitice agresive, părţi liniştite acustice, double drumming (nu la modul nesimţit totuşi), impresia de epic dată de orgă, death grunts courtesy of Shagrath de la Dimmu Borgir (reduse la minim totuşi, spre binele muzicii), soprano vocals courtesy of Simone Simons de la Epica (care vrea ban să zică ceva rău de ea :love:), solo-uri, versuri în latină, italiană etc. Cel mai important, însă, este modul reuşit în care toate astea sunt puse cap la cap.

Saved the best for last:

Cynic, Focus (1993; am ascultat remaster-ul din 2004) - Progressive death/black metal + jazz fusion. Încep cu partea vocală, care nu prea îmi place: există două voci, una robotică (a lui Paul Masvidal), trecută printr-un sintetizator or something, şi una black/death a lui Tony Teegarden. Presupun că ideea e aceea de opoziţie trecut-viitor sau ceva de genul. Vocile sunt folosite alternativ, astfel încât fiecare cântă cam jumate din versuri. Trecând la lucruri serioase, partea instrumentală e atât de bună încât Teegarden devine suportabil: Masvidal şi Jason Gobel colaborează excelent pe partea de chitară, iar bucăţile cântate sunt suficient de diferite, complexe şi nerepetitive încât e greu să spui care e rhythm şi care e lead guitarist. Linia de bass e independentă de restul instrumentelor şi la fel de neortodoxă, mai degrabă un puls continuu (seamănă pe alocuri cu ce cântă John Myung de la Dream Theater, doar că aici nu e acoperită de chitări :goofy:) decât bass-ul tipic „de umplutură”. Evident că Sean Reinert nu putea să cânte altceva decât restul formaţiei, astfel încât tobele sunt la fel de nerepetitive şi greu de urmărit rhythm-wise. Nu aş putea să recomand o melodie, trebuie ascultat cu totul, dar dacă trebuie: Veil of Maya.

PS: Promit ca data viitoare să nu mai scriu romane. :tongue:
 
Stai linistit ca eu unu mai vreau romane de astea, si am senzatia ca nu sunt singurul :wink:
 
Momentan eu ma indrept spre un blues-jazz cintat de voci feminine placute, profunde.
In afara de Diana Krall, mentionata mai devreme, as mai spune Sara K, Rebecca Pidgeon, Norah Jones, Katie Melua, Amy Winehouse si as mai spune inca vreo 2-3 nume dar am un mic lapsus acum. Nu au acelasi gen de voce dar merita ascultate, toate, chiar si numai pentru a te lamuri daca iti place sau nu. :smile:
 
Kamelot - The Black Halo...
Epica (albumul) mi se pare mai reuşit, iar Karma e şi el undeva în top; chiar şi The Fourth Legacy are câteva piese drăguţe, pe când ultimul album, Ghost Opera m-a plictisit de moarte. Sunetul formaţiilor de acest gen (adică *-metal) se schimbă şi progresează, pe când eu am rămas cu albumele lor din perioada de mijloc, pe care le ascult oricând cu plăcere. :smile:

Am ascultat ultimul Nightwish (Dark Passion Play), şi cum e vorba de o formaţie care m-a marcat cândva, l-am re-re-reascultat până m-am plictisit complet. Şi tot n-am înţeles mare lucru din el, probabil şi mai puţin decât din penultimul (Once). Pe când Oceanborn sau Wishmaster încă mi se par opere de artă, exceptând realizarea „aşa şi-aşa” - normal pentru nişte începători ce erau. Acum se mizează pe complexitate, pe profesionalism în sunet, dar se pierde din vedere mesajul, după părerea mea cvasi-inexistent în trei sferturi din piesele albumelor noi.


Stai linistit ca eu unu mai vreau romane de astea, si am senzatia ca nu sunt singurul :wink:
Eu aş scrie foarte des, că zilnic ascult minim un album nou (pentru mine), maxim 4-5, dar mă îndoiesc că ar fi cineva interesat pe-aici de astfel de cronici. :smile:
 
Rabbit said:
...ultimul Nightwish (Dark Passion Play)...
Same here.
Rabbit said:
dar mă îndoiesc că ar fi cineva interesat pe-aici de astfel de cronici. :smile:
Nu te mai îndoi că rămâi strâmb.
Deocamdată (da, luând în considerare Amaran's Plight) ultimul Amorphis e albumul anului pentru mine. E exact combinaţia dintre "Elegy" şi "Eclipse".
Well, probabil până apare Anathema. :yeap:
Ultimul Riverside m-a cam dezamăgit...
Epica - The Divine Conspiracy e chiar aşa bun? Piesa asta mi se pare cam comercială.
 
OK, am rămas strâmb. Plus că mi-e lene să dau link-uri la toate, ca tine. :tongue:

Epica nu prea mai gust. Am ajuns la concluzia că are câteva melodii deosebite, în rest e o palidă copie a <insert any gothic/symphonic band here>, cu originalitate ioc, cu voce decentă (un pic peste cea a noii soliste NW şi în acelaşi registru cu aceasta). Şi cam atât.

De Amorphis nu comentez, eu am rămas la Black Winter Day. :goofy:
 
Deocamdată (da, luând în considerare Amaran's Plight) ultimul Amorphis e albumul anului pentru mine.

E bun, mai puţin partea death. :goofy: Dar oare de ce sună (aproape) la fel partea de keyboard din Amorphis, „Silent Waters” şi Amaran's Plight, „Revelation” (aia peste care vorbesc tipele la telefon)? :hmm: Iar unul din riff-urile din „I of Crimson Blood” îmi sună cunoscut. /suspicious of everything :tongue:
 
Back
Top