Ultimul album muzical

Liquid Tension Experiment, Liquid Tension Experiment 2 (1999) - Pentru cine nu ştie, LTE sunt 3/5 din Dream Theater (Mike Portnoy - tobe, Jordan Rudess - clape şi John Petrucci - chitară) şi 1/4 din King Crimson (Tony Levin - Chapman stick). Albumul sună pe alocuri suspicios de experimental („Chewbacca”, de exemplu - îl bănuiesc pe Levin :goofy:), dar foarte bine în acelaşi timp, în ciuda faptului că melodiile sunt în mare parte improvizate. 4/5 de la mine.

Acid Rain” live.
 
Bill Hicks, Rant in E-Minor (1997) - Satiră la adresa societăţii, armatei, politicienilor, religiei, poziţiei individului faţă de Dumnezeu, etc.. Materialul a fost înregistrat cu puţin timp înainte de moartea lui Hicks (la 32 de ani), perioadă în care scheciurile sale deveniseră extrem de agresive.

Personal, prefer „Arizona Bay”, un album mai omogen şi atmosferic datorită fundalului şi interludiilor muzicale (tot Hicks, cânta şi la chitară).

Meshuggah, Destroy Erase Improve (1995) - Din păcate, chitările cu opt corzi şi faptul că Tomas Haake poate să cânte simultan măsuri de 4/4 cu mâinile şi de 23/16 cu picioarele nu mă stimulează în mod deosebit atât timp cât muzica nu-mi spune nimic. Daţi-mi petarda numită Nick Mason că gaşca lui e mai tare. :goofy:
 
Neurosis, A Sun That Never Sets (2001) - De departe cea mai bună chestie de la Neurosis pe care am ascultat-o până acum, deşi lumea zice tocmai invers. Anyway, un album mai puţin agresiv, mai puţin zbierat, mai melodic, mai cu viori pe alocuri. „The Tide”, de exemplu, mă duce cu gândul la Abattoir Blues/The Lyre of Orpheus al lui Nick Cave. Evident că Scott Kelly, aşa rău cum îl ştim :goofy:, nu poate să se abţină din a ţipa răguşit la cineva, dar de data asta iese bine. Place la eu „The Tide” şi „Stones from the Sky”.
 
Muzici

Noah, azi am în program:
  • Urma, Nomad Rhymes;
  • Red Hot Chili Peppers, Californication;
  • Marcus Miller, Tales;
  • Ceva Floyd şi The Alan Parsons Project;
  • Andrzej Kurylewic Quintet, Go Right;
  • Esbjörn Svensson Trio, When Everyone Has Gone;
  • Stan Getz, The Steamer;
  • Ce s-o mai nimeri.
P. S. Mi-e lene să mai pun legături.
 
Bre, mai schimbaţi şi voi genul. :wink:

Păi, bre, dacă astea îmi plac. :biggrin: Na, azi am schimbat genul:

The Mahavishnu Orchestra, The Inner Mounting Flame (1971) - L-am auzit pe Danny Carey spunând cum că Billy Cobham e cel mai bengos baterist şi am vrut să mă conving. :tongue:

PS: Am nevoie de o recomandare The Alan Parsons Project. Am ascultat câteva melodii („In the Lap of the Gods”, „The Raven”, „I Robot”, „Some Other Time”) de ici, de colo şi am rămas impresionat, dar nu ştiu de unde să încep cu albumele.
 
whiskas a zis ca sa schimbam genul: adica jazz si rock. Cam asta a predominat pe aici. Dar si el tot astfel de muzica asculta. :biggrin:
Ma gindeam ca vine cu ceva noutati din mediul disco, blues, clasic etc.
 
Am dat de-un VA - blah-blah-blah '80s, nu reţin numele albumului, mă rog, e un dublu-disc cu melodii foarte cunoscute ale anilor '80 puse pe ritmuri House. featuring: Take My Breath Away, Ghost Busters and such. Bun. Bun. Mi-a plăcut. Want more.
 
Da, eu ascult asta în maşină când vin de la ai mei, de pe la Otopeni şi până acasă apuc să-l ascult cam de două ori. :climb:
 
Ţi-a trebuit maşină. Mai bine meri cu trenul, am io grijă de ea dacă vrei :biggrin:
 
PS: Am nevoie de o recomandare The Alan Parsons Project. Am ascultat câteva melodii („In the Lap of the Gods”, „The Raven”, „I Robot”, „Some Other Time”) de ici, de colo şi am rămas impresionat, dar nu ştiu de unde să încep cu albumele.
Preferatele mele sînt The Turn of a Friendly Card, Eye in the Sky, Eve şi I, Robot. Dacă începi cu Tales of Mistery and Imagination s-ar putea sa te desumfli. Io zic să asculţi cu mare atenţie The Turn of a Friendly Card (deşi ar putea ridica cam mult standardul).

fishy, io ascult mai mult decît muzică: eu ascult jazz. :biggrin:
Iote acilea recomandări:
 
Back
Top