Ultimul album muzical

Will look into it. :smile:

Foals: Antidotes (2008);
Foals: Total Life Forever (2010).

Math/indie. Foarte bun.

Din playlistul meu legendar:


 
Last edited by a moderator:
Arjen Lucassen - Lost in the New Real

Cel mai recent album solo al sau, primul la care Lucassen a fost leading vocal, chiar el zicand ca abia acum e multumit de cum a ajuns sa cante. Se cunoaste ca a fost foarte relaxat in compozitie, preferand tune-uri light/non-agressive dar destul de dinamice pe parcursul melodiilor. Are cateva piese (inclusiv cover-uri) cu tribute catre Beatles, Led Zeppelin, Pink Floyd si altii. Naratorul e cel din filmul Blade Runner, si se muleaza perfect cu povestea albumului (Mr. L e readus la viata din criogenie, intr-un viitor pe care se straduie sa-l inteleaga, ghidat de medicul care l-a inviat - vocea naratorului). Pentru fanii prog-rock/metal e un must. 9/10.

Also, Lucassen (cu Ayreon si Star One) e in top 3-ul personal. :tongue:

 
Last edited by a moderator:
Am căutat prin listele ProgArchives.com albumele cu cele mai mare note din categoriile extrem/experimental și mi-au atras atenția două:

Moonsorrow: Kivenkantaja (2003); Finlanda; extreme progressive metal.
Ăsta ar putea fi un album excelent de pagan metal, doar că e prea complex și grandios pentru o apreciere atît de simplistă. În general, pagan metal înseamnă un riff de chitară dublat de un cimpoi, peste care țipă unul, ori Kivenkantaja are melodii de 10 minute, cu aranjamente complexe, secțiuni simfonice alternate cu riff-uri agresive pe fundal atmosferic, instrumente tradiționale diverse, părți vocale melodice, guturale, coruri, etc.
5/5, album de referință dpmdv. Recomand „Raunioilla”, „Unohduksen lapsi”, „Jumalten kaupunki / Tuhatvuotinen perintö” și „Matkan lopussa”.

Sigh: Imaginary Sonicscape (2001); Japonia; avant-garde metal.
Hm, uite doi termeni pe care nu i-aș vrea asociați în mod normal (Japonia și avant-garde), dar care aici au un rezultat deosebit. Dacă aș încerca o descriere, ar fi hard rock înspre latura agresivă, cu nuanțe de blues, cu un strat simfonic/psihedelic deasupra (de excepție, zic eu) și voce ușor guturală cu versuri de black metal. Sau Deep Purple cu Rick Wakeman la clape și Kelly Shaefer vocalist. În principiu, te tot aștepți să intre Ian Gillan, și te trezești cu Mirai Kawashima. Partea proastă în a asculta Imaginary Sonicscape e că îți pierzi respectul pentru încă o serie de formații care băltesc în monotonie.
4/5, surprinzător de accesibil, dar poate cam prea divers pentru binele lui.
 
Le Orme: Felona e Sorona (1973)
La Maschera di Cera: Le Porte del Domani (2013).

Am mai scris despre Felona e Sorona, dar vă reamintesc că e un album-concept de referință în rockul simfonic italian și în prog în general, despre două planete antagonice, simbolizînd lumina și întunericul, muzical dominat de orgi și sintetizatoare (Toni Pagliuca), suprapuse unei secțiuni ritmice excelente, susținută de Aldo Tagliapietra (bas și chitară), care se ocupă și de partea vocală (de asemeni excelentă) și de Michi dei Rossi (tobe). Albumul e o lecție în a transmite emoții prin muzică, și e suficient să asculți „Felona” și „Sorona” ca să înțelegi contrastul ce stă la baza poveștii, chiar neștiind italiană. Ambele melodii sînt structurate asemănător, dar „Felona” e veselă și optimistă, bazată pe chitară acustică și ornamentată cu flaut, pe cînd „Sorona” e mai lentă, cu o tonalitate sumbră dată de bas și orgă. Here I go again... Focus...

După 40 de ani, La Maschera di Cera continuă povestea celor două planete cu Le Porte del Domani, fapt anunțat de coperta albumului, realizată de către același pictor ca și Felona e Sorona și de prima melodie, ce poartă numele piesei care încheie albumul Le Orme din ‘73 („Ritorno Dal Nulla”).

Stilul muzical e același, de data asta avîndu-l în prim-plan pe Agostino Macor, care și-a adus de-acasă toată colecția de orgi din anii ‘70 (pian Rhodes, orgă Hammond, Mellotron, Minimoog, sintetizator, etc.) cu intenția de a face de rîs toți organiștii care nu se numesc Wakeman sau Emerson. Și reușind: refrenele de pe „Ritorno Dal Nulla” și „Luce Sui Due Mondi” și finalul de pe „La Guerra Dei Mille Anni” sînt grandioase, în timp ce pe „L’enorme Abisso” arată că știe și rock psihedelic, astea fiind doar cîteva momente dintr-un album de 45 de minute.
Pe pasajele liniștite, locul central e luat de flaut (Andrea Monetti), susținut de chitară acustică (Alessandro Corvaglia) - prima parte din „La Guerra Dei Mille Anni”. Monetti contribuie și cu înflorituri pe secțiunile intense, completînd atmosfera creată de orgi - „Luce Sui Due Mondi”.
Corvaglia se ocupă și de partea vocală, și face o treabă excelentă în a-i ține piept lui Macor, ba chiar are cîteva momente în care se dă în spectacol, totul cu bun gust.
Partea ritmică e asigurată de Fabio Zuffanti și al său bas distorsionat și foarte pronunțat în compoziții și Maurizio di Tollo (tobe), care are un stil mai discret decît dei Rossi, dar la fel de impresionant.

Le Porte del Domani există și în varianta The Gates of Tomorrow, cu versuri în engleză, pe care vă recomand cu căldură să o ignorați. Nu că nu s-ar descurca Corvaglia și în engleză, dar nu se leagă la fel de bine ca în italiană. Dar ambele variante sînt ascultabile în întregime pe progstreaming, deci puteți decide singuri.

Deși prea pretențios ca să-l recomand tuturor, Le Porte del Domani mi se pare un album esențial pentru oricine are tangențe cu progul simfonic. Se ridică cu siguranță la nivelul predecesorului său, și sînt convins că va rămîne un album de referință pentru progul italian.
 
Ştiţi senzaţia aia când asculţi un album şi ţi se pare că e făcut pentru tine? 105.gif
Da, a apărut ultimul Votum în sfârşit. Da, Metafiction a fost neinspirat. Dar dacă asta e preţul pentru un album cum e Harvest Moon, so be it. Pe lângă ăsta ultimul Riverside nici nu merită menţionat :goofy:
Nici nu ştiu ce piesă ar fi mai reprezentativă... asta e piesa de deschidere:

 
Last edited by a moderator:
Mă uitam zilele trecute la top 200@metalstorm şi-am observat un lucru interesant: există un singur material din ultimii 10 ani în top 10. Ba chiar în top 20. Acuma, topul ăla e la fel de relevant ca top250@imdb, dar hai să văd totuşi care-i treaba. So, e vorba de Agalloch - "Ashes Against The Grain" (2006). Ştiam "The Mantle", f. bun, dar Ashes... e mult mai lucrat, it grows on you (există vreo traducere decentă la expresia asta?), mai atmosferic, mai melodic, mai emoţional. Highly recommended!
Obs: ultima piesă (#8) e outro. Also bonus track-ul e din alt film...

sneaky :goofy:
 
Daft Punk - ca tot suntem pe un forum IT - Random Access Memory 2013, un album electro synth jazz pop disco dance, de o muzicalitate exceptionala si cu piese una si una.
 
Daft Punk - ca tot suntem pe un forum IT - Random Access Memory 2013, un album electro synth jazz pop disco dance, de o muzicalitate exceptionala si cu piese una si una.

Acum nu stiu daca as putea clasifica muzica Daft Punk ca avand caracteristica numita "muzicalitate", pe de alta parte sunt genul die-hard-addicted-to-real-instruments :biggrin:

Random Access Memory este totusi excelent, recomand :smile:
 
Holy thread resurrection Batman. Dar o sa fiti ingaduitori cu un mosneag prafuit care iese din pestera dupa fo' 20 de ani de absenta in muzica.

Odata cu noul aranjament audio din casa am zis sa ma intorc la radacini si sa vad ce-a mai aparut intre timp.
Daca la partea de jazz ma descurc singur sa zicem (nu e foarte greu ca-mi place jazz-ul cit mai clasic) in schimb la partea de progresiv am nevoie de ajutor specializat. :biggrin:

Zilele astea am rascolit netu' sa vad ce pot asculta. Am gasit cite ceva. Dupa cum am zis Renaissance, trupa din anii '70 care mi-a scapat complet, m-a lasat tragindu-mi palme singur. De obicei o trupa noua o ascult prima oara cu primul album. Imi ofera un indiciu despre cam ce-ar vrea ei sa zica. Ei la Renaissance dupa primul a venit al doilea, si al treilea si al patrulea si m-am oprit ca era miezul noptii si trebuia sa fac nani.

Urmatoarea a fost una cu nume imposibil: Änglagård cu al sau Hybris. Is halucinanti si astia. Mi-ar place sa cred ca Hybris ala inseamna hibrid deoarece albumul asta e o (fericita) imbinare zic eu intre King Crimson, Van der Graaf, Pink Floyd, Yes, ELP, Jethro Tull. Pur si simplu o incintare.

Alta a fost Ciccada cu al sau Child in the Mirror. Unge la suflet si asta.

Am incercat Premiata Forneria Marconi cu primul album, Per un Amico. Prima piesa suna ca un King Crimson iar a doua ca ELP. M-am oprit aici si o sa incerc cu alt album ca nu-mi plac clonele.

Porcupine Tree. Primul album nu prea m-a prins dar am luat altul random (In Absentia) si s-a redresat situatia.

Kaipa cu In the Wake of Evolution. E OK dar ceva nu m-a prins. Ramine in studiu si trupa asta.

Rugamintea mea la voi e sa-mi dati citeva nume de trupe/piese/albume mai din zilele noastre ca una e sa primesti o recomandare de la un om de incredere si alta e sa iau la rind goagle si sa incerc nspe "recomandari".

Multam'.
 
Naiba stie ce mai inseamna "progresiv" zilele astea... Eu am renuntat acu' 10 ani sa mai cataloghez muzica dupa gen.
 
Nici eu nu imi dau seama ce mai inseamna progresiv, ca unele chestii imi plac la nebunie, in schimb chestii gen Premiata Forneria Marconi sau Ciccada imi creaza un sentiment asemanator unui zbor nasol pe turbulente groaznice si continue ("punga e sub scaun, dar continutul tot in brate o sa iti ajunga").
 
Naiba stie ce mai inseamna "progresiv" zilele astea...

Nici eu nu imi dau seama ce mai inseamna progresiv[...]
Buna intrebare. M-am uitat azi pe progarchives ala si m-a busit risul cind am vazut cite subgenuri au inventat la progresiv.
Pentru mine progresiv ramine ceva care nu seamana cu Elvis, nici cu Metallica, nici cu Guta, nici cu Parazitii, nici cu Andra, nici cu Bieber, nici cu...cred ca ati prins ideea. :biggrin:

Azi mi-a trasnit prin minte o idee. Sa caut progresiv pe tari. Asa d'aiurea. Si prima sclipire a fost Peru.
Asa ca am ascultat pina acu':
Supay - Confusión
Flor De Loto - Flor De Loto

si acum ascult El Arte de Seguir Vivos al lui Kharmina Burrana (cred ca erau in pana de inspiratie cind au ales numele trupei :biggrin:).

Ce pot sa zic? E greu sa mai aduci ceva nou in progresiv dupa ce in anii '70 greii au inventat cam tot ce se poate inventa/cinta dar trupele astea 3 de mai sus (sau cel putin acele albume) le voi asculta cu placere de fiecare data. Sunt OK.
 
Back
Top