Ultimul album muzical

Eu iau de pe amazon.com chestiile generale, de pe cdbaby.com chestiile mai rare, de la RockShop (la Muzica), de la Bestial Records, de la bluecollardistro.com, de prin alte părți.

Eu am plecat de la o situație concretă: căutam chestii interesante pe Prog Archives, la prog metal, și încercam să evit copiile Dream Theater care au suprasaturat lumea. E, cum să faci asta dacă toate sînt puse la grămadă? Sînt de acord că unele trupe sînt greu de definit (deși ăsta e un element definitoriu în sine), dar majoritatea nu sînt, dpmdv. Bun, nu poți să definești o formație (mai ales de prog) în trei cuvinte, dar tot e mai bine decît în două. :D

Uite, un fan Dream Theater ar avea mai multe șanse să asculte Arcturus (avantgarde, cu voce curată) decît Atheist (jazz/death, cu voce „proto-death”), dar Arcturus și Atheist sînt puse la un loc ca extreme. E adevărat că toți membrii Arcturus provin din black metal, dar muzica formației n-are nici o treabă cu black-ul.

war, fără subcategorisire, Isis ar fi cîntat experimental/sludge/doom/minimalist cu voce harcore punk. Așa, i-au zis post-metal și gata. :D
 
OMFG, muzica e facuta sa fie ascultata, nu catalogata intr-un sistem mai complicat decat denumirile noilor procesoare Xeon pe core Sandy Bridge. Cine naiba intelege toate categoriile, subcategoriile, segmentarile subcategoriilor si alte delicateturi? Seamana prea tare cu cosorul lui Moceanu.
 
E careva pe jazz sau electro pe aici? Să știu dacă să mă obosesc cu link-uri sau m-am trezit singurul fan Roxette într-o rockotecă ;)
 
Let's bridge the chasm!
Recomand Katzenjammer Kabarett. Din punctul meu ne-categorisitor :D de vedere, sunt un amestec între mai multe genuri (ceva Jazz, ceva Electro, poetic, psychedelic, mă rog... de-astea).
Pe site au ceva excerpts, dar adaug și aici o melodie full, de pe excelentul album selftitled, din 2006.
Enjoy :)

LE: "Upload Failed". Nu zice de ce. Don't enjoy any more :D
Go to website, listen to excerpts. Sunt şi melodii full, recomand "Gemini Girl Song".
Interesant totuşi e că, dacă primul album e excelent, următorul e slab spre foarte slab. Pur şi simplu nu mai are... "vână" :)

O altă formaţie care dovedeşte că poţi să scoţi muzică bună şi să fii în acelaşi timp de necatalogat: Magenta. Albumul Little Girl Lost este constant în playlist-ul meu restrâns şi pe HDD-ul laptop-ului şi în MP3 Player şi pe memory stick.
 
Nu vreau sa pornesc vreun flame,dar... ce sunt astea? Daca din linurile date de w4p am reusit sa diger 2 minute intregi, ba chiar am ascultat de 2 ori Gemini Girl Song sa ma conving ca e aievea, din linkurile date de velkan m-am ingrozit in prima instanta, apoi am crezut ca aia se pregatesc sa moara pe scena, apoi l-am inchis repede, sa nu fiu parte la asa ceva :D

L.E.: Cred ca cea mai buna descriere a Gemini Girl Song dupa ce a vazut versurile: <takedu> plm zici ca e cenaclu` literar de la spitalu 9 :D
 
Si eu pot sa recomand amatorilor de senzatii tari de ex. نصرت فتح علی خان daca vorbim de jazz. Am incercat sa ascult cantecele lui de dragoste dar nu prea m-au atins. :D
 
Corect, Jaffar, nu e mainstream. Pentru mainstream, încearcă radio :)
Este o chestiune de gust, aşa cum pe mine mă umflă râsul cănd văd Picasso sau filmele lui Tarantino, tot aşa unora li se pare că alea sunt versuri de spitalul 9. Nu-i bai, e o lume liberă, nu asculta.
În aceeaşi ordine de idei :) tu ce-mi recomanzi mie? :)
 
Gusturile nu se discuta, fiecare recomanda ce-i place iar cei care urmeaza recomandarea filtreaza ce-i place lui, ca d-aia ai creier propriu, sa-l folosesti...
 
După cum am amenințat...

Post-metal-ul este un gen muzical apărut la începutul anilor 2000 în SUA, care pune accentul pe textură și layering în defavoarea riff-urilor, și alternează pasaje agresive de chitară distorsionată cu pasaje atmosferice și chitară „curată”. Melodiile prezintă o evoluție graduală către un climax (sau mai multe), ceea ce, combinat cu stilul repetitiv, face ca lungimea tipică a pieselor să fie undeva la 8-10 minute. Vocea are un rol secundar în compoziție și urmează structura muzicală, alternînd stilul curat cu cel strigat, de tip hardcore punk. Versurile și grafica albumelor sînt în general abstracte sau alegorice.

Genul a fost pionierat de Isis, trupă formată în 1997, dar a cărei formulă definitivă, ce avea să apară pe toate albumele, se conturează doi ani mai tîrziu: (de la stînga la dreapta) Aaron Turner (chitară, voce, grafică), Aaron Harris (tobe), Michael Gallagher (chitară), Jeff Caxide (bass) și Bryant Clifford Meyer (chitară, clape, electronică, voce).



Primul album, Celestial, apare în 2000, fiind o combinație de sludge metal și drone doom, un fel de post-metal incipient în care predomină partea agresivă a genului. Pe Celestial este introdus motivul turnului, prezentat într-un fel de ciclicitate („Celestial (The Tower)”, „Deconstructing Towers”, „Collapse and Crush”, „C.F.T. (New Circuitry and Continued Evolution)”), motiv ce avea să se repete pe viitor.

Cîțiva ani mai tîrziu, Isis pare să își fi calmat tendințele hardcore, introducînd pasaje atmosferice lungi și chiar voce feminină (Maria Christopher) pe unele piese, pe ceea ce criticii numesc primul album de post-metal: Oceanic, lansat în 2002. Albumul, care prezintă toate caracteristicile genului, avea să fie un element important în dezvoltarea scenei muzicale europene, în speță Suedia. Tematic, sînt introduse motivul apei și femeii, atît grafic cît și în versuri.

În 2004 este lansat Panopticon. Muzical, albumul perfecționează formula anterioară, iar tematic reia și dezvoltă motivul turnului, panopticon fiind un tip de închisoare cu un turn central de unde deținuții pot fi urmăriți fără să știe. Se merge deci pe ideea de supraveghere și control, sugerate și de grafica albumului (mă credeți pe cuvînt că în booklet apar o serie de fotografii aeriene). Pe Panopticon apare și Justin Chancellor (bass) de la Tool, important pentru ce avea să urmeze.

În 2006, Isis cîntă în deschidere pentru Tool în turneul lor nord-american, fapt ce avea să îi influențeze atît muzical cît și comercial.

Tot în 2006 apare In the Absence of Truth, marcînd o schimbare semnificativă în stilul lui Aaron Harris (tobe, în caz că ați uitat), vizibil influențat de Danny Carey de la Tool. Harris trece de la stilul - să zicem - standard la unul tribal, axat pe tom toms în detrimentul cinelelor, ceea ce se potrivește de minune cu tendința In the Absence of Truth de a pune accentul pe pasajele calme de build-up, și mai puțin pe agresivitate. Temele abordate se leagă de legenda lui Hassan-i Sabbah („Firdous E Bareen”, „Garden of Light”, care se referă la același lucru), și „Don Quixote” („Dulcinea”) și felul în care e percepută realitatea.

Wavering Radiant, lansat în 2009, este ultimul album Isis, fiind considerat de critici cel mai complet, și marchează o revenire la stilul anterior In the Absence of Truth, și totodată o evoluție a sunetului respectiv. Bryant Clifford Meyer e creditat cu întregirea muzicii trupei prin substratul atmosferic adăugate prin clape. La înregistrări contribuie și Adam Jones (chitară, clape) de la Tool. Albumul e destul de abstract ca tematică, probabil pentru a lăsa finalul discografic deschis.

După turneul din iunie 2010, Isis anunță că a realizat tot ce și-a propus, cu un succes comercial mai mare decît se aștepta, și preferă să moară frumos.

„This is rock in the 21st century, anything less is cowardice.” (Thom Jurek, AMG)

/Sadoveanu
 
Porcupine Tree: Anesthetize (2010).

Concert înregistrat în Tilburg, Olanda, în octombrie 2008, în timpul turneului „Fear of a Blank Planet”, filmat/regizat profesional și mixat de către Steven Wilson. Prima parte cuprinde albumul Fear of a Blank Planet, cîntat în întregime, iar a doua, melodii luate de pe albumele anterioare.

Steven Wilson: chitară, clape, voce;
Richard Barbieri: clape;
Colin Edwin: bass;
Gavin Harrison: tobe;
John Wesley: chitară, voce.

Dacă ajută cu ceva, pe Prog Archives Anesthetize are notă mai mare decît Live At Pompeii al lui Pink Floyd, fiind pe primul loc all-time.

Sample.
 
Atheist: Jupiter (2010).

Deși au trecut 17 ani de la ultimul album, iar elementele jazz au dispărut aproape în întregime, Atheist și-au păstrat nucleul muzical intact. Scurt (30+ minute) și intens, cu aceeași tehnicitate și voce de thrash mîrîit, și cu o mai bună producție, Jupiter e din punctul meu de vedere la același nivel cu Unquestionable Presence și ușor sub Elements.

„Third Person”.
 
Ca fost fan Depeche Mode, pot spune ca Nada Surf suna mai bine :D .
 
Last edited by a moderator:
The Ocean: Heliocentric (2010);
The Ocean: Anthropocentric (2010).

Ca și pe albumul (dublu) anterior, Precambrian (2007), The Ocean merge pe formula soft/hard, Heliocentric fiind discul mai liniștit, melodic, acustic, cu orchestrație simfonică, iar Anthropocentric - cel agresiv și brut, cu voce hardcore. Versurile urmăresc diverse teorii care de-a lungul vremii s-au opus bisericii (heliocentrismul - „Ptolemy Was Wrong”, evoluția - „The Origin of Species”, etc.). Ca și în cazul Precambrian, albumul soft mi s-a părut mai bine lucrat și mai ascultabil. Problema principală, pe ambele, e vocea, care mie îmi sună plat și banal spre emo, atît pe părțile curate cît și pe cele agresive. De fapt, am ascultat Heliocentric și în variantă instrumentală și mi s-a părut mai bun.

Muzică: 4/5 Heliocentric, 3/5 Anthropocentric. Voce: 3/5 pe ambele.
 
You must log in or register to reply here.
Back
Top