Ultimele jocuri cu care ne-am delectat - impresii

Si mie mi-a placut HL2 foarte mult insa e sub predecesorul sau. Are lacune in poveste, finalul, desi foarte misto realizat, zbiera prea tare a continuare (nu am nimic impotriva continuarilor si a finalurilor ce te fac sa vrei mai mult... insa HL2 te lasa cu ochii'n soare intr-un mod cam neplacut). HL2 mi-a lasat senzatia ca putea mai mult insa nu s-a vrut; accentul a fost pus pe grafica in primul rand.
 
E logic că după ce vezi căruţa (de la stadiul de mers pe jos doar), când ţi se prezintă caleaşca să nu ţi se pară nimic deosebit. Menţinând ideea, nici maşina de Formula1 nu va fi cine ştie ce dacă nu a fost prima în lanţul vehiculelor cu patru roţi.
 
Mie unuia, că tot veni vorba de finaluri, mi-a plăcut in extremis sfârşitul de la Unreal 2 - The Awakening.
Chiar dacă jocul a fost slab din punct de vedere calitativ, finalul este unul extraordinar, tocmai prin ceea ce îţi sugerează. Un final care reprezintă un nou început, dar căruia nu îi vei vedea în veci continuarea. Omul în mijlocul infinitului, primul pas. Dar nu vei asista la ce urmează.
Beautiful :smile:
 
Cel mai fain final este la Deus Ex: Invisible War. Ca sa nu mai zic ca nici povestea nu e chiar plicticoasa. Pacat ca bate pasul pe loc - petreci foarte mult timp pe aceeasi harta.

In ultima vreme cam duc lipsa unui umor de calitate in jocuri. HL2:Ep1 are cateva faze faine (gen Dog pe post de antena si aruncatul cu masina) dar parca nu-i destul.

BTW, a jucat cineva Final Fantasy IX? Jocul ala mi-a placut la nebunie - povestea, umorul, atmosfera, sentimentele.
 
Cel mai tare joc de strategie ?

Nu sunt un gamer, dar nici nu trebuie sa fiu ca sa-mi dau seama ca Empire Earth este unul dintre cele mai bune jocuri de strategie (nu spun cel mai bun ca sa nu jignesc pe nimeni :smile: ). Imi place foarte mult ca atunci cand joci cu calculatorul adversarul poate fi programat la o gramada de nivele de dificultate (ceea ce ajuta foarte mult pe cei care nu sunt chiar experti), si din acest punct de vedere imi pot cotrazice prietenii care spun ca este un joc foooarte greu.

Intr-adevar, nu este chiar usor daca joci contra unui adversar mai experimentat. Iar ideile tactice si strategice pe care le poti aplica sunt limitate doar de imaginatia jucatorilor. Este un joc la care chiar conteaza inteligenta, viteza de reactie si spiritul de organizare pe care il ai. Nu joc de foarte mult (este extrem de plictisitor sa joci cu calculatorul, tocmai de aceea am vorbit cu un vecin sa ne facem o retea :smile: ), dar am jucat destul sa imi dau seama ca este un joc foarte complex si greu de insusit si poate fi un adevarat antrenament pentru saracii neuroni amortiti de atatea NFS-uri si 'fife'.

Poate ca nu ma pricep asa de bine sa dau argumente convingatoare, dar il recomand tuturor iubitorilor de strategie care inca nu l-au incercat (desi ma indoiesc serios de asta).

Pe mine unul, m-a facut sa iau in considerare ideea de a-mi face o retea, asta desi nu sunt un gamer asa inrait si nu as face asa multe lucruri doar de dragul unui joc.

Sa spunem ca e unul dintre putinele jocuri din ziua de azi care merita jucate. Eu de la Warcraft III n-am mai gasit un joc de strategie care sa imi placa (bineinteles, e o diferenta colosala intre cele doua, dar nici eu nu sunt un veteran ca sa ma laud cu cine stie ce jocuri...). Jucasem un Age of Empires II - Age of Kings, dar m-a plictisit de moarte la campaign.

Empire Earth e acel gen de joc pe care sa il joci intr-o retea. Poti juca ore in sir fara sa te plictisesti (si asta poate fi considerat si un dezavantaj intr-o mai mica sau mai mare masura). Jocul împotriva calculatorului nu te obsedeaza. Merge ca antrenament, dar in nici un caz ca distractie, intrucat nu este foarte bine programat si nu va fi niciodata la nivelul unui jucator mediu ca idei si strategie, poate ca un expert in viteza de constructie si de dezvoltare, dar nimic mai mult.

Astept parerile voastre in legatura cu acest joc! Contraziceti-ma daca am exagerat cu ceva sau completati-ma daca considerati ca am omis vreun aspect sau altul. Sunt de asemenea interesat si de idei de strategie sau de tactica interesante. Eu, dupa cum v-am zis, nu joc de mult la el, asa ca nu mi-am format inca un anumit stil de joc.

Si acum ca sa inchei, ca deja am batut prea mult campii, Empire Earth se poate spune ca este un joc la care iti poti ascuti mintea si iti poti dezvolta capacitatea de memorare si organizare intr-un mod placut, relaxant, dar in acelasi timp indeajuns de antrenant. Asta in special pentru aceia care isi petrec ore in sir 'chinuindu-se' la NFS. :biggrin:
 
Adevărate, NFS este genul de joc ce-ţi formează şi antrenează reflexele, reacţie rapidă, puţină memorie vizuală pe când EE te determină să înveţi să-ţi calculezi mişcările bine. Poate nu la fel de calculat precum un Heroes3 dar în mod clar mai dinamic.
Din păcate, pentru mine, cere mult prea mult timp pentru a-l juca şi a mă bucura de el pe toate etapele de creştere în performanţă, aşa că l-am abandonat rapid observând că nu-i pot acorda poate şi zece ore pe zi timp de săptămâni întregi.
 
Empire Earth l-am jucat destul de mult dar nu m-a atras in mod deosebit, nici macar la multiplayer. A mers bine o luna-doua dar nu a rezistat pe termen lung, ca alte jocuri pe care le mai joc si dupa ani buni de zile de la aparitie. Bine, cred ca stiu de ce nu a rezistat, motivul e simplu... am o mai veche obsesie pentru Age of Empires 2 care nu lasa sa treaca o luna de zile fara un joc in multiplayer, pe harta giant desigur, 2-3 ore de munca. Abia am terminat un joc acum vreo 6-7 ore si acum cautam cu editorul o harta potrivita pentru maine. :smile:
 
Originally posted by hulubei
Adevărate, NFS este genul de joc ce-ţi formează şi antrenează reflexele, reacţie rapidă, puţină memorie vizuală pe când EE te determină să înveţi să-ţi calculezi mişcările bine. Poate nu la fel de calculat precum un Heroes3 dar în mod clar mai dinamic.
Mie unul nu mi s-a intamplat niciodata dupa o repriza de NFS sa ma simt mai "dotat" din punctul de vedere al reflexelor. Adica nu mi s-a intamplat sa scap o farfurie si sa o prind pana sa se sparga. Sau sa ma uit pe o pagina a unei carti si sa retin ceva. In schimb dupa un Empire Earth chiar am simtit o mica diferenta, in prima instanta chiar notabila in capacitatea mea de organizare. Aveam reflexul de a-mi aranja caietele pe birou, chiar daca nu ma deranja cu nimic felul in care erau asezate. Sau acela de a gandi algoritmic orice activitate, indiferent cat de banala, si de a urma pasii cu o promptitudine sporita. Spre exemplu, timpul in care faceam o omleta scadea considerabil dupa o repriza de Empire Earth, ceea ce este un progres considerabil in comparatie cu cel de dupa NFS. :rolleyes: Singurul reflex pe care mi l-a antrenat NFS-ul se aplica la acelasi joc, in sensul ca joc NFS la fel de bine chiar si dupa 6 luni.

Cat despre Heroes III, il joc de 2 ani de zile si nu simt nici o diferenta. Desigur, teoretic ar trebui ca toate trei sa iti dezvolte aptitudini si aici nu pot sa te contrazic, eu insa sunt adeptul practicii.

Originally posted by Cosmin_C
Empire Earth l-am jucat destul de mult dar nu m-a atras in mod deosebit, nici macar la multiplayer. A mers bine o luna-doua dar nu a rezistat pe termen lung, ca alte jocuri pe care le mai joc si dupa ani buni de zile de la aparitie. Bine, cred ca stiu de ce nu a rezistat, motivul e simplu... am o mai veche obsesie pentru Age of Empires 2

Prima dragoste nu moare niciodata. :biggrin:

Cele doua jocuri au ceva in comun. Empire Earth nu aduce nimic nou, este mai mult o insumare a tuturor facilitatilor din RTS-urile mai vechi. Si are tot ce are si Age of Empires din punctul asta de vedere, dar aduce multe altele in plus. Dupa parerea mea, Empire Earth ii este superior; in primul rand pentru ca este mai complex.

Si mie mi-a fost foarte greu sa ma despart de Warcraft II. :biggrin:
 
Last edited:
Sunt foarte curios de NFS - Carbon. A auzit cineva ceva de el. Stiu ca a fost lansat luna asta si ca a ajuns prin Romania (nu stiu prin ce metode dar stiu sigur ca a ajuns). A avut cineva sansa sa il joace? Am auzit ca are 10 Gb! :eek:

Abia astept sa pun mana pe el!:wink:
 
Originally posted by pantera
Mie unul nu mi s-a intamplat niciodata dupa o repriza de NFS sa ma simt mai "dotat" din punctul de vedere al reflexelor. Adica nu mi s-a intamplat sa scap o farfurie si sa o prind pana sa se sparga.
Trebuie să joci un joc cu farfurii şi se aranjează. :biggrin:
Hulubei se referea la reflexele de şofer, fireşte. Şi e reală treaba. Testat personal. :wink:
 
Originally posted by hulubei
observând că nu-i pot acorda poate şi zece ore pe zi timp de săptămâni întregi.
Nu am acordat 10 ore pe zi nici unui joc pana acum. Si daca a fost o zi in care sa fac o exceptie, cu siguranta au urmat alte 2-3 in care am uitat complet de el.
 
pantera ai incercat Empire Earth 2? Si mie mi s-a parut foarte bun Empire Earth la vremea lui, mai ales pentru skirmish-uri pe LAN jucate in 4-6 oameni. Jucam din Atomic Age - WWI pana in Atomic Age - Modern pe o harta Mediteranean si durau cam 3-4h jocurile... mi-ar placea sa facem un club de EE sau de EE2 si sa jucam pe net. (LE: uite ce scriam prin 2005).

M-am uitat pe gameshop si am vazut ca EE e sub 50 RON, cred ca o sa-l bag la colectie... ma intreb daca ne tine reteaua metropolitana sa facem un joc d-ala lung. AFAIK el mergea si pe 10 Mbps, desi aveam probleme la hartile Gigantic.

Stiu ca am mai lansat provocari sa ne strangem la diverse joace, dar poate facem un thread unde sa listam fiecare ce acces la net are (si prin cine) astfel incat sa vedem cat de fezabil e un EE, un Starcraft, etc.
 
Last edited by a moderator:
Originally posted by Scytale
pantera ai incercat Empire Earth 2?

In post-ul meu era vorba despre Empire Earth 2 (dar din moment ce ceilalti participanti la conversatie stiau despre ce joc este vorba, nu am mai considerat ca este necesar sa mai specific inca o data). Scuze pentru confuzie. Pe 1 nu l-am incercat.

Stiu ca am mai lansat provocari sa ne strangem la diverse joace, dar poate facem un thread unde sa listam fiecare ce acces la net are (si prin cine) astfel incat sa vedem cat de fezabil e un EE, un Starcraft, etc.

O idee super tare! Sincer sa fiu nu am mai jucat on-line pana acum, deci habar n-am cum se face. Sa inteleg ca ai nevoie de jocul original? Nu stiu nici macar cum pot sa cumpar un joc de pe gameshop (cum se face livrarea, care sunt conditiile vanzarii etc.), pentru ca niciodata nu m-am incumetat sa cumpar ceva de pe net.
Am Clicknet Express 512 kb, deci conexiune DSL.

Nu sunt un gamer extraordinar, ma joc doar din placere si nu fac o pasiune din asta, dar daca imi va explica si mie cineva ce trebuie sa facem ca sa jucam un EE2 sau 1 atunci ma bag si eu.

Scytale, daca tot tu ai fost cel care a adus vorba despre un nou thread, atunci fa onorurile si deschide-l. Sunt tare curios cum e sa joci impotriva unui adversar adevarat, ca m-am cam plictisit sa ma joc singur. (Deci ma bag!)

[later edit] Doar din curiozitate: Scytale, care ti s-a parut mai bun, EE1 sau EE2?
 
Originally posted by pantera
O idee super tare! Sincer sa fiu nu am mai jucat on-line pana acum, deci habar n-am cum se face. Sa inteleg ca ai nevoie de jocul original? Nu stiu nici macar cum pot sa cumpar un joc de pe gameshop (cum se face livrarea, care sunt conditiile vanzarii etc.), pentru ca niciodata nu m-am incumetat sa cumpar ceva de pe net.
Ma gandesc ca daca avem jocurile full putem folosi serviciile online... deja nu mai e asa mare scofala sa dai 50 RON pe un SC sau un EE ca sa ai acces la comunitate, servere etc. Desi nu stiu daca exista servere de EE pe care sa le putem folosi in Romania.

Oricum era doar o chestie de luat in considerare, nu sunt eu ala care sa arate cu degetul micii pirati din Caraibe digitali :smile:

[later edit] Doar din curiozitate: Scytale, care ti s-a parut mai bun, EE1 sau EE2?
EE2 pare mai bun din cauza graficii de noua generatie, plus cateva inovatii interesante la capitolul gameplay. Insa la vremea mea jucam EE1, cu ala mi-am pierdut timpul, EE2 n-am jucat decat ca sa vad cum e. In plus, EE2 e destul de pretentios la capitolul resurse spre deosebire de predecesorul sau, si mai complicat - deci daca e sa organizam un multiplayer cred ca EE1 ar fi mai potrivit.
 
Originally posted by pantera
Sunt foarte curios de NFS - Carbon. A auzit cineva ceva de el. Stiu ca a fost lansat luna asta si ca a ajuns prin Romania (nu stiu prin ce metode dar stiu sigur ca a ajuns). A avut cineva sansa sa il joace? Am auzit ca are 10 Gb! :eek:

Abia astept sa pun mana pe el!:wink:

Datele oficiale de lansare sunt ~1 octombrie pentru demo şi ~1 noiembrie pentru jocul full. NU a ajuns încă în România pentru simplul motiv că nu avea cum :smile:
Autosculpt trailer. Se observă că de data asta chiar vei avea o maşină unică :smile:
 
Scytale, sa nu ai surpriza ca in momentul in care jocul ajunge la un pret asa mic si trec 2-3 ani de la lansare, sa fie retras suportul on-line. Asta e cazul jocurilor din seria FIFA, care beneficiaza de serviciile on-line timp de 2 ani, apoi taie macaroana.
 
Back
Top