Assassin's Creed Revelations continuă povestea din Brotherhood și încheie în paralel ciclul narativ al lui Ezio și Altair. Ezio ajunge în Istanbul în căutarea cheilor de la biblioteca din vechea fortăreață a Asasinilor din Masyaf, unde se pare că Altair a ascuns ceva important, și se implică totodată în conflictul dintre bizantini și otomani pentru controlul orașului. Intercalat, prin intermediul respectivelor chei (artefacte), Ezio retrăiește momente din viața unui Altair bătrîn, scîrbit de degradarea Ordinului, aflat mult timp într-un exil autoimpus, și reîntors în Masyaf spre sfîrșitul vieții pentru a îndrepta lucrurile (Altair dînd genunchi în freză la peste 80 de ani e cea mai tare chestie din lume). Reîntoarcerea lui Ezio la Masyaf e destul de emoționantă, iar cine a jucat AC o să recunoască drumul pe care l-a parcurs și Altair în urmă cu 400 de ani.
Ca lungime, cred că e cam 1/3 din AC2, ceea ce, cu toate intrigile secundare, e satisfăcător.
Ca gameplay, jocul e mai degrabă o perfecționare a formulei anterioare, avînd puține elemente noi - una dintre lame a fost înlocuită cu hookblade, care permite deplasarea rapidă între clădiri pe cablu (mișto, dar prea rar utilizabil ca să conteze) și face cățărarea mai rapidă; acum poți să confecționezi bombe cu efecte date de ingredientele folosite; a apărut un minijoc stil tower defense: dacă îți crește notorietatea prea mult, Templierii îți atacă ascunzătorile, iar Ezio trebuie să dirijeze defensiva (evitabil dacă promovezi un ucenic la rang de Master Assassin și îl pui responsabil de ascunzătoarea respectivă); execuțiile sînt mult mai violente decît în jocurile anterioare.
Remarc din nou că conceptul lui Ezio de subtil e armură strălucitoare, ghioagă plus satîr atîrnate la curea, arbaletă în spate, centură cu pumnale și otrăvuri la brîu, simbol mare al Asasinilor pe piept și cea mai amenințătoare glugă din Istanbul. „Oh, stai să mă camuflez între măicuțele alea.”
Pentru mine, e un final solid al celui de-al doilea ciclu din seria AC, singura problemă fiind că nu e la fel de inovator ca AC2 sau Brotherhood. Cine nu a jucat nimic din serie să nu înceapă cu Revelations, pentru că n-o să priceapă nimic.