Ultimele jocuri cu care ne-am delectat - impresii

Pe bune, oricat ar fi de tari sistemele, n-ati savurat feelingul de SWtFU2 (nu e injuratura, ho) pana nu l-ati incercat si pe Xbox. Prima data l-am probat ca demo pe 360, l-am pus pe PC (care folosesc acelasi monitor btw), terminat pe PC, dupa care m-am intors iar la jucat demo-ul pe Xbox. E alt feeling, alt control, alta dinamica a luptelor.
 
L-am jucat și eu nițel și cu tastatura și cu gamepadu'. Mi se pare un rahat față de mai vechile sus-amintite Jedi Outcast/Academy. Viteza mișcărilor (și nu doar în jocul ăsta am observat, tinde să devină) inumană, fără scuză chiar dacă e vorba despre Jedi și The Force. Gameplayul monoton. Dezamăgitor... pentru mine. Îl aștept pe următorul. Sau mai bine-mi iau gându'.
 
Fallout 3 - New Vegas.
Dacă tot mi-a dat Adrian task, hai să pun impresii şi despre acest... expansion. Sau add-on. Sau DLC. Sau cum vreţi să-i ziceţi...
Fallout 3, originalul, a fost un joc care mi-a plăcut foarte mult; probabil din cauză de novelty - a avut destule inovaţii la acel moment. Acum, însă, îmi dau seama că unele "inovaţii" care m-au extaziat atunci erau şi sunt de fapt problematice. Spre exemplu un skill tree (mă rog, nu chiar "tree") prea complex, care te face să te pierzi în detalii. Anyway...
Jocul e bântuit de bugs, şi nu mă refer la monştrii din joc. În vreo oră şi jumătate de jucat, am rămas blocat în uşi, înţepenit prin canioane, am avut conversaţii cu oameni invizibili şi aşa mai departe. Un exemplu mişto (nu chiar un bug, dar un exemplu de design oribil de nivel): mă sui pe un ridge, undeva sus pe un vârf de deal şi văd acolo un frigider, o masă cu nişte cărţi de joc pe ea şi un scaun aranjat frumos la marginea râpei, din care poţi să priveşti frumos către orizont şi orăşelul încropit în zare. Foarte frumos, mă aşez pe scaun şi mă holbez în depărtări. Mă ridic de pe scaun şi... pic în râpă. Nu din greşeală. Din scaunul ăla nu te poţi ridica fără să pici în râpă şi să mori. Dar în el te poţi aşeza. WTF.
Unele side quest-uri sunt stranii rău, habar n-ai ce trebuie să faci; unde s te duci; cu ce să te întorci.
Unii monştri sunt al dracu de greu de ucis. Asta se întâmplă din cauza mecanicii jocului: "ţinta" pe care o "înţelege" jocul nu e totuna cu dimensiunile monstrului în sine. E ca şi cum ai încerca să nimereşti o sferă de un metru diametru, dar lovitura "se pune" numai dacă nimereşti un cub imaginar, de jumătate de metru diagonală, aflat undeva în interiorul sferei. Foloseam slow mode şi rifle ca să omor un şacal, orice alegeam era 95% chance, trăgeam două focuri şi ăla nimic. E absurd de frustrant să consumi 20-30 de gloanţe şi trei sferturi de viaţă fugind de un câine, până îl omori.
Recuperarea "vieţii" e altă aiureală prin metodă. Există locuri unde poţi bea apă curată, care te vindecă 2-3 HP. Dacă ai de vindecat 50 HP, trebuie să bei apă de... 15-25 de ori. Comandă separată pentru fiecare acţiune. Staaaai lângă chiuvetă şi faci spam la buton: "bea apă", "bea apă", "bea apă", "bea apă", "bea apă"... - jeez.
Cert este că n-am reuşit să mă mai încadrez în atmosfera Fallout. New Vegas mi se pare ca o dansatoare la bară care a sărit de 40 de ani, a pus 15 kile pe ea şi speră să acopere toate defectele punând la intrare un afiş din perioada ei de glorie.
 
Ar trebui sa joci Fallout 1 si 2 daca ti-a placut Fallout 3. Fallout 2 e optimizat si pt sisteme mai moderne datorita imbunatatirilor aduse la engine de entuziasti (optimizarea o vezi dupa instalarea si patch-uirea jocului). Nu e FPS dar la Fallout 2 chiar vezi diferenta la selectia skilurilor.

Si ca sa iti raspund la intrebarea care probabil te macina: da, am cumparat jocul (Fallout 1,2 si Fallout Tactics).
 
Eu am cumparat doar Fallout 3 (nu am jucat 1 si 2) si salivam cu ochii pe New Vegas, dar se pare ca ori astept un service pack care sa il puna pe picioare (chestia cu scaunul nu mi se pare bug, dar aia cu tinta e game killer) ori il scot de pe lista.

A fost o mega promotie la Fallout 1+2 (vreo 10 euro) dar nu stiam ca merg si pe sisteme mai noi, aratau aproape CGA in pozele de pe Steam, asa ca am ratat ocazia. Me cheap bastard :smile:
 
Worms Reloaded - errr, viermi, grenade si bazuci. Fun, insa mi-e dor sa-l joc in retea in camin, sa dau Super Banana Bomb si Holy Grenade (are si asta, da' in campanie nu prea dai de ele).
 
Adrian, cum naiba să nu fie bug când poţi să te sui pe scaun din partea din faţă, deci ceva loc între râpă şi scaun este, dar să NU poţi să te ridici din scaun fără să cazi automat? Ce naiba, te azvârli înainte din scaun în săritura leului? Doesn't make sense.
Anyway...
Worms Reloaded pseudo-review.
...În general, mă aştept de la cel mai nou joc dintr-o serie să aibă moah features. Worms Reloaded aduce chestii în plus şi taie grav din altele.
Cea mai mare dezamăgire este... Ninja Rope. Unealta a fost castrată la modul cel mai înfiorător; unde la viermuielile mai vechi reuşeam să ţopăi pe toată harta în 60 de secunde folosind un rope, în W:R e dezastru; nu pot nici măcar să trec de un colţ mai înalt. Ca urmare, la campaign m-am blocat la nivelul cu Ninja Rope :mad: - nu pot să-l fac şi pace, încercat de 'j' de ori.
AI-ul e... ameţitor. Şi de aceea şi foarte frustrant. Toţi viermii inamici sunt experţi în aruncatul grenadei, până la nivel de ridicol. More Here (unele nimereli sunt de bun simţ, dar tot ce înseamnă grenadă e 100% hit).
În rest, ai parte de destul fun dacă joci all-human game. Însă mă aşteptam la mai multe arme (sunt mai multe, dar nu suficient de mai multe), mai multe voci (devin foarte plictisitoare şi repetitive după o vreme), mai... puţine pălării (de-alea sunt cu ghiotura) şi un mod de joc "Warzone" mai echilibrat.
Camera acţionează ciudat din când în când, în sensul că urmăreşte cu mare precizie o mină care se rostogoleşte pe o pantă, de îţi cam dă dureri de cap.
Îmi place seria, dar Reloaded e cam... nu ştiu, făcut pe genunchi. 7/10 zic eu...
 
Scuze, credeam ca te asezi din spate sau din lateral si te ridici in fata. S-ar putea sa fie un banc prost intentionat, nu neaparat un bug.

Sa vad cum fac cu Fallout 2, daca il iau de pe Steam e posibil ca orice patch sa ii strice DRM-ul.
 
Daca DRM-ul te sperie si preferi sa il cumperi online vezi la GOG. Ei vand jocuri fara DRM.

Eu am cumparat Trilogia dar acasa am realizat ca nu am unitate optica pt DVD-uri.
Asa ca am folosit o imagine pe care am patchuit-o cu patchul oficial 1.02D si apoi am pus patchul neoficial. Nu am avut nici o problema cu jocul in XP. Singura chestie neplacuta a fost la instalarea initiala, a trebuit sa opresc autorunul si sa pornesc manual setupul pt instalare.
 
A fost făcut reviewul unui shooter pe TVR HD la emisiunea ZoneIT de azi. N-am prins începutul și flăcăneață n-a mai spus numele lui până la sfârșit. Mă poate ajuta cineva care a văzut totul? Pot doar să spun că a fost lăudat cam la toate capitolele.

EDIT: am găsit, COD Black Ops. :biggrin:
 
L-am vazut jucat la un amic, are un bug ciudat, o eroare de memorie insuficienta legata de Direct 3D, bug care nu s-a rezolvat nici cu cele mai noi drivere + cel mai nou Directx 9 pt Windows XP. Acum nu stiu daca e din cauza sursei jocului sau e o problema generala dar pe net multi s-au plans de bugul in cauza. Din cauza bugului nu poti termina nici macar prima misiune. Din pacate producatorii nu au binevoit sa faca un demo inainte de a se apuca sa lanseze jocul.
 
Povestea pare drăguță, dar (numai mie ?) mi se pare că prea e plin de împușcături feroce și nu mai vezi nimic din "peisaj". WTF, spre asta tind shooterele actuale? Începe să-mi fie dor de Crysis, pe care l-am cam detestat.
Pe W7 x64 n-am nici cea mai mică problemă, deși și de ăsta se plângea lumea.
 
war4peace tu joci New Vegas in modul 3rd person? Pentru ca am citit ca acolo au schimbat modul de ochire sau ceva de genul asta; eu nu am observat diferente intre cele doua Fallout 3 la trasul din 1st person dar recunosc ca nu am jucat New Vegas decat cateva ore - mai astept sa se miste comunitatea, primul inca mai rezista la mine pe calculator din cauza asta deci probabil NV o sa fie exact ce vreau eu peste vreo 6 luni... :biggrin:
 
Nu, joc 1st person.
O fi un feature, nu un bug, dar treaba stă cam aşa...
La început mă trimite să mă duc la nu-ş ce şcoală părăsită să adun nişte ierburi; şi acolo, dacă intri în şcoală, sunt nişte lăcuste verzi, cam cât un cap de om. Trag cu pistolul în alea de mă bâţâi şi de-abia le nimeresc. Se face cursorul roşu, all OK, trag, nimic, zici că trag cu praştia-n copac. La fel şi la trăznăile alea zburătoare, nu reţin cum le zice, sunt ca nişte muşte care aruncă în tine cu ceva biluţe :smile: - enfin, acelaşi lucru. Comut în slow-mo, ochesc cap, 95% chance, trag de două ori, missed, missed. Eff it, că e deja ridicol.
Dacă la normal gameplay poate să vină cineva să-mi zică că-s praf şi nu ştiu să ochesc, în slow-mo, unde e totul automat, care mai e problema?
 
M-am delectat si eu cu Call of duty Black Ops (nu pot sa zic ca am jucat pt ca de fapt stateam la 25 de cm de cineva care juca). Dupa ce am aflat o potentiala rezolvare la problema mentionata intr-un post anterior din acest thread, i-am spus amicului de solutie adica de dezactivarea Avira Guard (partea rezidenta a Avira Antivirus) atunci cand joci. Partea pozitiva e ca nu se mai blocheaza in timpul misiunilor, partea negativa e ca trebuie sa resetezi sistemul dupa incheierea fiecarei misiuni (dar din fericire misiunea figureaza ca indeplinita cand repornesti jocul).

Jocul mi se pare ok, dar amicul care juca s-a ales cu dureri de cap din cauza flash-backurilor cu lumini agresive dintre misiuni. Povestea e destul de interesanta daca esti pasionat de partea asta a unui joc, realismul e ok (amicul joaca pe Regular).

O chestie care m-a mirat a fost faptul ca in prima misiune sunt mari probleme cu framerate-ul iar in urmatoarele rar dai de treaba asta.

Sistemul amicului:
Procesor: Amd X2 5000+ (racit de un NINJA PLUS Rev.B pasiv)
Placa de baza Abit KN9S
Ram: 4GB
Placa video: 7950GT (cu un cooler pasiv peste care sufla un Antec Tricool DBB pe High)
HDD: Seagate 320GB
Sursa Seasonic 500W OEM
Sistem de operare: Win XP

Jocul a fost setat pe 800 x 600 si minimul posibil de detalii grafice.

Am mai vazut si Left for Dead 2. Asta face Serious Sam o experienta culturala. Kill, kill kill si ideea de a navali peste tine 10 vagoane de zombie daca ai pornit o alarma mi se pare o idee slaba rau. Chiar nu inteleg de ce se bucura de asa mult succes jocul asta in strainatate. Singurul punct forte al lui par sa fie cerintele de sistem reduse.
 
Back
Top