Ultima carte citită

unic

Membru Senior
În această discuţie aş dori să aflu ce cărţi mai citiţi, daca v-au plăcut şi de ce. Nu aş vrea ca posturile să se reducă la numele cărţii şi un "mi-a plăcut", dacă nu aveţi timp să scrieţi câteva cuvinte postaţi altă dată.

Încep eu.
Fratricizii, Nikos Kazantzakis. Războiul civil din Grecia, după cel de-al doilea război mondial, văzut mai ales din perspectiva unui preot dintr-un sat sărac, la marginea căruia se dau lupte între armata regală şi rebelii comunişti retraşi în munţi.
Carte teribilă. Cred că doar Războiul sfârşitului lumii m-a făcut să îmi imaginez la fel de clar ororile unui război şi diferitele moduri prin care oamenii încearcă să supravieţuiască - credinţa, urmarea unui ideal, dragostea, abrutizarea. De citit de cei care mai cred că războiul e doar eroism, medalii şi manevre spectaculoase.
 
Misiune Speciala scrisa de Edgard Thome. Carte despre cel de-al doilea razboi mondial din punctul de vedere al unui parasutist francez. Incearca sa reduca din "gloria" armatei franceze care a avut un esec in fata Blitzkrieg-ului (razboi fulger) german, descriere asemanatoare cu cea din "Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi". Totdata, sunt prezentate si aspecte din punct de vedere a armatei britanice. Trebuie sa stati cu harta Frantei la indemana, deoarece sunt prezente numeroase nume de localitati ce alcatuiesc intinerariul autorului.
 
Pentru cei care încă nu ştiu, eu citesc mult sience-fiction. Din această cauză am aşteptat cu destul interes continuarea epopeii Dune. Tot pentru cei care nu ştiu, Dune (împreună cu cele 5 cărţi care au urmat: Dune Mesiah, Children of Dune, God Emperor of Dune, Heretics of Dune, Chapterhouse Dune - toate reunite în ceea ce se numeşte acum Classic Dune Novels) a fost scrisă de Frank Herbert. Herbert a murit în 1986 (dacă îmi amintesc eu bine). Fiul lui, Brian Herbert, împreună cu un scriitor consacrat de SF (deşi nu unul dintre preferaşii mei) Kevin J. Anderson au început să exploateze câteva idei sau sugestii pe care Frank Herbert le-a răspândit atât de generos în cărţile sale.

Pentru început, probabil ca să îşi "încerce mâna", au scris cele trei volume ale trilogiei Prelude to Dune: House Atreides, House Harkonnen, House Corrino. Acţiunea este situată în timp doar cu câteva decenii înainte de Dune. Când le-am citit prima dată am fost dezamăgit: nu am găsit bogăţia de idei, preocuparea pentru filosofie, scriitura elegantă şi clară din cărţile lui Frahk Herbert. Apoi mi-am dat seama că aşteptările mele erau prea mari, şi le-am recitit. E drept că unele din acţiunile personajelor sunt nemotivate sau forţate, că nu prea există nimic sub stratul subţire al povestirii (cum exista la romanele iniţiale, care puteau fi receptate pe mai multe niveluri), nu există acea "profunzime" care făcea deliciul romanelor lui Herbert. Cu toate acestea, nu sunt cărţi proaste. Doar că orice comparaţie cu romanele clasice ale seriei Dune le va fi defavorabilă.

După terminarea celor trei prequel-uri, cei doi au decis să abordeze una dintre cele mai fascinante sugestii ale lui Frank Herbert, Jihadul Butlerian, bătălia împotriva maşinilor gânditoare. Acţiunea se petrece cu milenii înaintea celei din Dune, aşa că Brian Herbert şi Kevin Anderson au avut mai multă libertate. Această nouă trilogie conţine The Butlerian Jihad, The Machine Crusade, The Battle of Corrin, ultimul volum - Bătălia Corrinului urmând să apară în septembrie.
De această dată, fiind avertizat, am încercat să nu compar aceste romane cu cele clasice. Se observă că cei doi scriitori s-au perfecţionat între timp, scriitura este mai cizelată, personajele mai credibile (deşi nu la nivelul la care mi-aş fi dorit). Sunt şi o serie de idei care ar fi putut da mai multă "substanţă" cărţii, dar sunt în mare parte ratate de apetenţa pentru "acţiune" a scriitorilor. Aştept The Battle of Corrin pentru a vedea sfârşitul acestei trilogii.

De curând s-a anunţat că cei doi au vândut deja drepturile de publicare a încă două volume din seria Dune - Hunters of Dune si Sandworms of Dune, care vor fi bazate pe schiţa celui de-al şaptelea volum al seriei clasice, schiţă lăsată de Frank Herbert într-un seif găsit şi deschis la câţiva ani după moartea scriitorului. Cei care au citit Chapterhouse Dune ştiu că romanul se termină într-un "cârlig", în engleză cliffhanger. Un ultim capitol, de două pagini jumătate, care răstoarnă tot ce credeai că ştii despre universul Dune. Aceste cărţi le aştept eu cu nerăbdare, mai ales că se bazează nemijlocit pe ideile lui Frank Herbert, dar nu s-a anunţat încă nici o dată estimativă a apariţiei lor.

În concluzie, un post destul de lung şi alambicat despre nişte cărţi care nu m-au impresionat foarte tare. Însă pentru mine orice "vizită" în universul Dune e binevenită.

*Notă: Aceste impresii sunt date de versiunile în limba engleză ale cărţilor House Atreides, House Harkonnen, House Corrino, The Butlerian Jihad, The Machine Crusade. Aceste romane nu au apărut încă în limba română.
 
Onoarea pierdută a Katharinei Blum sau cum se iscă şi unde poate duce violenţa. Aşa o cheamă tradusă pe limba noastră strămoşească (pe limba „lor” e o chestie urâtă pe care mi-e lene s-o scriu :tongue:).

O femeie simplă, absolut normală, corectă, cinstită etc, este implicată într-un scandal pentru că a cunoscut un infractor cu care şi-a petrecut o noapte. Toate informaţiile care au ajuns pe mâna presei sunt atât de mult denaturate încât capătă o semnificaţie opusă realităţii. Ea însăşi apare ca o infractoare, ca o femeie uşoară, îşi pierde respectul societăţii şi ajunge să-l ucidă pe ziaristul care a scris articolele respective.

O carte care te face să urăşti şi mai mult tot ce înseamnă presă de scandal, paparazzi, Libertatea, The Inquirer sau, mai general şi dacă eşti o fire extremistă, tot ce înseamnă mass-media.

De curiozitate, am căutat informaţii despre ziarul căruia îi este dedicat volumul: Bild-Zeitung se cheamă, încă mai există (cartea a fost publicată în 1974) şi este în continuare „Germany's biggest paper”; conţine „celebrity gossip, crime stories and conservative political analysis”, plus că „It has been accused of using cheap devices like sensational headlines and topless women on its front page to increase its readership.” (link).
 
La căpcăunii veseli, de Daniel Pennac. Scriitorul a făcut senzaţie în Franţa cu cărţile sale, mai ales cele din ciclul
Malaussenilor. La noi a mai apărut parcă Zâna carabină.

O familie de copii sau adolescenţi, care au aceeaşi mamă dar taţi diferiţi, care i-au abandonat rând pe rând. Toţi sunt în grija fratelui mai mare, care are o slujbă mai specială în cadrul unui mare magazin. Nu o să spun ce slujbă, face parte din surprizele cărţii.

E o carte care pe mine m-a făcut să râd, des şi sănătos. V-o recomand din toată inima. Nu e Dostoievski, dar poate să vă ocupe în mod foarte agreabil una sau două după-amieze.
 
M-am hotărât să devin prost, scrisă de Martin Page. Ideea cărţii: Antoine, un tânăr inteligent ajunge la concluzia că inadaptarea sa socială şi lipsa succesului profesional sunt datorate tocmai inteligenţei lui peste medie. Aşa încât se hotărăşte să devină prost.

Cartea e doar o variaţiune a temei "societatea mecanicistă de astăzi, în care doar cei înregimentaţi prosperă". Totuşi e scrisă bine, cu umor, şi nu cade în păcatul de a se lua prea în serios. Recomandată celor care sunt cu moralul sub nivelul mării.
 
Pasionat fiind de Egiptul Antic, am simţit dorinţa de a citi (după vreo 4 sau 5 ani buni de pauză sau poate de scârbă cauzată de cărţile facultăţii) cam orice carte mi-a picat în mână şi era pe tema de sus. Astfel, am citit :
1. Willbur Smith - Războinicii Nilului (bazată pe fapte reale, se pare)
2. Willbur Smith - Magul (continuarea cărţii de mai sus)
3. Mika Waltari - Egipteanul
4. Anne Rice - Mumia sau Ramses cel Blestemat
5. Christian Jacq - Nefer cel tăcut <- urmează să o termin.

Primele 2 mai au o continuare - nu a apărut încă la RAO
Al 5-lea titlu face parte, de asemenea, dintr-o serie de 4 cărţi.
 
Allex, iti recomand sa citesti Misterul Constelatiei Orion - Dezvaluirea Secretelor Piramidelor, scrisa de Robert Bauval & Adrian Gilbert. Acolo este explicata toata logica construirii piramidelor, mai putin modul cum au fost ridicate. Nu sunt aberatii, din moment ce totul este bazat pe calcule matematice si calculul precesionar, aprobate de majoritatea egiptologilor contemporani.
 
Citesc de ceva timp seria Discworld a lui Terry Pratchett. Într-un univers fantasy (planetă-disc, sprijinită pe 4 elefanţi care stau pe spatele unei broaşte ţestoase spaţiale) se desfăşoară un fel de parodii la lumea reală, fiecare carte (din cele 26 de până acum) tratând câte un subiect din lumea reală. Stilul de scriere este bestial, are un mod de a prezenta lucruri banale încât râsul este garantat.

Din păcate nu cred că a fost tradusă până acum în română, şi nici nu o să fie prea curând. Traducerea unui astfel de text mi se pare infernală, cu atâtea jocuri de cuvinte, expresii ciudate şi cuvinte modificate ("Thunder rolled. It rolled a six").
 
Am recitit Al treilea val, a lui Alvin Toffler. Scrisă în 1980, cartea argumentează ideea că omenirea e în pragul unei schimbări fundamentale, "al treilea val", cum îl numeşte autorul, în care esenţială va deveni nu producţia idustrială ci informaţia; primele două valuri fiind revoluţia agrară şi cea industrială. Este interesant de analizat "post-festum" câte din previziunile lui s-au adeverit - în esenţă progresul este ceva mai lent decât anticipa Toffler.

Cartea e bine scrisă, poate fi citită şi ca un roman. Autorul are o cultură enciclopedică şi nu se poate spune ca duce lipsă de idei (poate dimpotrivă). Dacă vă place cartea puteţi încerca Şocul viitorului, prima lui carte pe această temă, apărută în 1970, Puterea în mişcare sau Război şi anti-război.
 
Pascal Brukner, Luni de fiere. O carte care a stârnit mare vâlvă la apariţie din cauza conţinutului ei explicit (unii au catalogat-o drept pornografică, ceea ce e o prostie).
Cartea m-a prins aşa de tare încât nu am putut-o lăsa din mână până am terminat-o (aproape o zi întreagă). Iubirea este descrisă aici din toate unghiurile ei, putându-se transforma din pasiune mistuitoare în fericire extatică dar şi în dispreţ adânc ori ură nemăsurată. Sunt prezentate în amănunţime fazele unei relaţii erotice între doi oameni, relaţie în care fiecare caută să se impună, să ia conducerea.
Se poate argumenta că reacţiile şi acţiunile personajelor intră în sfera patologicului, dar asta e o discuţie prea lungă şi aş avea nevoie de alţi prieteni care au citit cartea. Până una-alta, dacă prindeţi cartea, citiţi-o.
 
Gabriel Garcia Marquez - "Toamna patriarhului"
O carte destul de greu de digerat. Spun asta pentru că mai mult ca sigur va trebui să o recitesc cândva. Omul scrie fenomenal. El însuşi declară că aceasta este cartea în care se regăseşte cel mai bine. Dacă aveţi ocazia, nu ezitaţi.
 
Herman Hesse - Siddharta.
E ultima carte citita, daca scad manualele, documentatiile, memo-uri si prostiile citite in avion ca sa treaca timpul. E o carte frumoasa. E greu sa explic ce inseamna frumoasa pentru ca e singura despre care pot spune asta, dar este frumoasa. Are un stil care imi aduce aminte de copilarie, de frumusetea vietii si de existenta fara griji. De faptul ca timpul trece, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama, si uitam amanunte si detalii, dar nu uitam trairi. Nu uitam prieteni sau rude pe care nu i-am vazut de ani si continuam dupa ani de zile ca si cum ar fi fost ieri.
 
Citind pe forum de "Al treilea val" m-am apucat să citesc şi eu să îmi mai treacă din plictiseala de vacanţă, întreţinută cât se poate de mult de lecturile anterioare, de vacanţă şi ele dintre care sunt mai recente:
"Amintirile unei fete cuminţi" - prima carte autobiografică a Simonei de Beauvoir - autoarea manifestului feminismului, "Al doilea sex" - cuprinde perioada dintre naştere 1908 şi întâlnirea cu viitorul partener de viaţă J. P. Sartre. (Plictisitoare)
"Tot ceea ce ai vrut să ştii despre sex* (*dar ţi-a fost teamă să întrebi)" - o carte despre sex, sexologie, normalitate şi anormalitate în cadrul sexului, despre bărbaţi, femei şi relaţiile lor, în sfârşit o carte despre tot ce am vrut să întrebăm dar nu am avut indecenţa sau curajul să o facem. (Unele părţi sunt chiar înfricoşătoare (BTS - yuck!!)... )

unic, în legătură cu "Luni de fiere" ai văzut cumva şi filmul să îmi relatezi impresiile ?!
 
Nu, nu am văzut filmul, nici nu ştiam că există. În orice caz, până acum filmele realizate după cărţi m-au dezamăgit. Poate fi o prejudecată, dar aştept încă filmul care să îmi tragă una peste ochi şi să îmi demonstreze că nu am avut dreptate.
 
Edgar Allan Poe - Scarabeul de Aur - scurta carticica - aprox 100 pagini cu nuvele scrise de Poe . Primele doua nuvele -sunt scrise oarecum in stilul Jules Verne (tehnica imbibata cu mister sau invers) . O carte lejera de citit intr-o dupamiaza calduroasa in timpul siestei :smile:
 
1984 este, alături de A brave new world a lui Huxley, cea mai terifiantă distopie scrisă vreodată. Atunci când am citit-o pentru prima dată mă treceau efectiv fiori pe şira spinării, iar în momentul când cei doi iubiţi sunt surprinşi şi arestaţi am avut o reacţie de panică, atât de mult m-a "tras" cartea în universul ei.

Filmul este o ecranizare foarte reuşită (cum mai sunt şi altele, de pildă Numele trandafirului), dar, având o lungime limitată la maximum 150 de minute, să zicem, nici un film nu o să poată reda vreodată toate nuanţele pe care le vei găsi într-o carte. E drept că filmul se poate baza pe impactul vizual, dar, dacă nu duci lipsă de imaginaţie acest dezavantaj poate fi surmontat. De pildă eu, citind cartea, mi-am format o imagine a fizionomiei fratelui cel mare, cu care am rămas chiar şi după ce am văzut filmul.
 
Eu am citit 1984 prin 1990-91 şi mi s-a părut extrem de familiară. Aceia dintre voi care s-au născut după 1975-77 trebuie neapărat să o citească. 90% din ideile ei se regăseau în sistemul stalinist al lui Ceauşescu.

Încercaţi şi Ferma animalelor şi faceţi o paralelă cu revoluţia sovietică din 1918 sau cu altele. :smile:
 
Cea mai impresionantă carte citită în ultima vreme a fost Abaţia de Dan Doboş. Acum sunt la serviciu, dar stau pe birou cu Blestemul Abaţiei pe care am cumpărat-o ieri şi abia aştept să o citesc. Pe lângă acestea două mai există şi Infinita Abaţie.
Abaţia se poate compara cu Dune. Nu este la fel de profundă, dar beneficiază de idei care creionează un univers nou cu religie, filozofie şi evident război. Toate aceste idei şi mai ales cele de la finalul primei cărţi deschid calea către un ciclu de continuări pe care îl aştept cu sufletul la gură. Istoric vorbind, acţiunea seamănă cu cea din Fundaţia, pentru că Pământul este o în continuare leagănul unamităţii. Găsiţi mai multe informaţii la www.abatia.com

Unic, dacă nu mă înşel prima continuare la ciclul Dune a fost Cartea Burunzilor (?) apărută în colecţia Nautilus. O lectură infectă pe care n-am reuşit să o termin semnată de Brian Herbert.
 
Back
Top