SPOILER
Inca ceva Egan, nush de ce dar sunt dependent de ce scrie tipul asta:
Scara lui Schild. Tocmai cand ziceam ca e hard ca diamantul, australianul ala genial a scris un nou jawbreaker: e dulce, cu un miez delicios, dar e asa de hard ca it's bound to kick some teeth in. Cred ca Egan s-a sculat cu chef sa fluture pumnul la stele si sa urle "lasa ca v-o arat eu" cand s-a apucat de scris cartea asta: ideea pivotala e ca Universul nostru, in care suntem antropic asa de cuibariti confortabil e un desert nenorocit, se putea mai bine God,
FFS. Eu mi-am construit viata in jurul ideii ca lumea in care m-am nascut sux, de la electron la Pentium 8, asa ca mie mi-a mers la inima cartea asta.
Practic, omenirea viitorului din Scara lui Schild e o civilizatie post-singularitate, care se holbeaza voioasa in abis, dar nu poate sa faca pasul urmator din cauza faptului ca au avut ghinionul sa se nasca intr-un univers de cacat. Civilizatia e fenomenal de avansata, dar in continuare cel mai eficient mod sa sari de la o stea la alta e sub forma unui fascicul de ultraviolete, ceea ce reduce omenirea la un fel de caricatura de pink goo gen
Forever War, because you just can't fuck with the speed limit and get away with it -> atat de caricatural incat unele dintre lumile lui Egan recurg la solutii cretinoide gen Incetinirea pentru a limita efectele comunicatiilor interstelare. Si cel putin la fel de jalnic e felul in care creierele-matriosca ale acorporalilor au orgasmuri in cascada cand isi injecteaza avatarii in femtomasini de un catralion de ori mai eficiente, dar nu pot sa extraga rezultatele procesarii, ca asta e, nici cu forta nucleara tare nu poti sa te joci decat cum vrea ea, ce sa-i faci.
Si tocmai cand lumea din Universul asta - pe care arhailectii si Zeii Sefirotici din
Orion's Arm l-ar descrie ca steampunk - se lamenta ca oricat de avansati ar fi there's only so much you can do with the bloody electron, intr-o sublima stagnare, apare o noua Bula, inversul topologic al Bulei din Carantina (asta are o obsesie cu bulele), dar cel putin la fel de interesanta. Ceea ce Egan pune sub nasul omenirii viitorului e un Univers nou, regandit de la scara Planck in sus, un fel de "this is what You came up with in 7 days? W' I know what you're sayin', but here's a better idea...". Practic infinit mai haotic si mai complex, dar in acelasi timp si infinit mai fertil, noul univers - care, incidental, ameninta sa-l inghita pe cel vechi si obsolete - pune civilizatia hiper-avansata a viitorului in fata unei trileme destul de interesante: cand o bula iti inghite planetele ultra-civilizate una cate una (o, tu, Eminescu al Bulelor), si trecand de reflexul "someone set up us the bomb" iti dai seama ca de fapt ce se afla in interior bate la cur porcaria ta de civilizatie post-singularitate, cu toti afurisitii ei de acorporali hiperinteligenti, cu tot, viata ta devine de cacat rau de tot, indiferent ca esti corporal sau acorporal.