Ultima carte citită

Dupa mine, Vorbitor in numele mortilor si Xenocid abunda in idei facile, de asta nu m-au impresionat deloc.
Nici in Jocul lui Ender nu e prea mare filozofia, dar macar acolo ideile jocului erau antrenante.
Ideile din romanele lui Card (psihologie, stropul de filozofie si sociologie, forta personajelor, nu ideile de domeniul SF) mi se par cam la acelasi nivel cu cele ale lui Asimov, care nu trece de limitele SF-ului bun.
Sunt autori care ajung la nivelul de literatura buna, dincolo de SF bun.
 
Anne Rice - The Queen of The Damned

Cui i-a placut "Interview with a Vampire" si "Lestat The Vampire" va fi poate interesat de cartea asta care continua aventurile lui Lestat, Louis, Armand & Co. , si in care aflam despre originea vampirilor pe Pamant si despre cum Lestat reuseste sa o trezeasca la viata pe regina (mama tuturor bampirilor) dupa 6000 de ani.

Se pare ca mama regina dupa 6 milenii de meditatie a ajuns la concluzia ca pt. a opri valul de nedreptati, durere si suferinta care au cuprins Pamantul e necesar ca raul sa fie taiat de la radacina si planu' zice ca 99% din barbati trebuie trimisi in paza lui Allah, iar 'fericitii' care au ramas vor avea ca unic scop in viata reproducerea speciei :biggrin:.

Read on to find how the story goes and why we are still alive :smile:. Recomandata ca si lectura usoara, poate fi interesanta pt. cei carora nu le displace genul.
 
Noaptea de Sanziene - Mircea Eliade

Am recomandat-o tuturor ca excelenta, super, trebuie s-o citesti, asta e singura carte care merita citita, etc. La un moment dat mi s-a pus intrebarea : "Ce are asa de special?" Am fost surprins de intrebare si nu am gasit pe loc raspuns convingator. Cred ca e vorba de stilul in care scrie Eliade, de regasirea unor parti personale pe care le credeam unice in diverse personaje, de sfarsitul socant desi extrem de anticipabil, de modul in care se contureaza o lume reala dar cu infuziuni de vis, de modul de prezentare al soartei si al iubirii. Nu pot sa o descriu cu adevarat doar in cateva cuvinte. It's a kind of magic. Cititi-o si probabil ca o sa va faca ordine in sistemul filosofic.

Dune - Frank Herbert

S-a mai zis aici de ea asa ca nu o mai descriu pe larg. Desi am mai citit de cateva ori seria originala, de fiecare data cand pun mana pe una din carti nu o mai las pana nu o recitesc. Ultima oara m-am apucat s-o citesc ca lectura pe tren dar n-am terminat-o in tren asa ca am citit si in metrou si in timp ce mergeam pe strada pentru ca mai erau doar cateva pagini si pur si simplu nu puteam s-o las din mana. Desi stiam ce se va intampla :smile:
Atrag atentia si asupra filmelor Dune; cred ca merita vazute, desi nu se ridica la complexitatea romanelor. Au si ele magia lor...imi rasuna in cap vocea soptita de femeie:"History is written on the sands of Arrakis... " si privirea ti se plimba de-a lungul dunelor; trecutul si viitorul sunt firele de nisip imprastiate de vant...iti vin tot felul de idei d-astea :smile:

Poate sa imi spuna careva unde gasesc romane bazate pe universul Dune? (House Atreides, etc.)
 
In general nu postez doar pentru a aproba o idee, dar de data asta e cazul.

"Noaptea de Sanziene" este un roman excelent...teribil de greoi, trebuie savurat cate putin, dar senzatia care ti-o lasa dupa fiecare pagina citita este unica. Adaugand izul international al povestii si perioada istorica aleasa, aceasta este intr-adevar o carte cu care putem sa ne mandrim si care poate fi inteleasa si de straini...a fost de fapt si tradusa cel putin in engleza.
 
Există o editură, cred că îi spune Omnibooks, care se laudă pe unele forumuri că a încheiat un contract pentru publicarea cărţilor scrise de Brian Herbet şi Kevin Anderson, şi va începe să le publice începând cu anul acesta. Eu le-am citit în engleză, şi nu am fost dat peste cap (vezi postul de mai sus). Dacă eşti din Cluj ţi le pot împrumuta.

Ultima carte pe care am citit-o: Edgar Allan Poe - Aventurile lui Gordon Pym. E un roman extraordinar, care demonstrază încă o dată că o carte nu trebuie să aibă 600 de pagini pentru a te cuceri. În esenţă o carte de aventuri, e mai mult decât atât, în stilul cam "negru" al lui Poe. Iar finalul ... la final nu am ştiut dacă să mă bucur sau să rup cartea de frustrare.
 
The king of torts (Maestrul - editura Rao) - John Grisham

O carte care m-a ţinut treaz azi noapte, probabil din cauza trecerii bruşte de la diferite manuale anoste ale căror autori n-au habar că ideea de bază a cărţilor ar trebui să fie să te înveţe ceva, nu să-ţi albească părul.

Probabil că am o anumită înclinaţie spre acest gen de istorisiri, probabil că şi Grisham ştie să spună o poveste, însă cartea mi s-a părut bună.
Este vorba de un avocat care după cinci ani de serviciu în folosul criminalilor care nu aveau cum să-şi angajeze reprezentant legal este racolat în branşa negociatorilor, a avocaţilor care nu pledaseră nici un caz în tribunal şi care se foloseau de procesele colective, racolând clienţi prin campanii de marketing agresive în acţiuni împotriva unor corporaţii care făcuseră greşeli, erau conştiente că greşiseră şi gata să negocieze o înţelegere în afara tribunalului pentru a avea un mai bun control asupra costurilor cauzate de daune, costuri care într-un proces cu juraţi nu puteau fi estimate şi nici controlate direct.
Cartea scoate în evidenţă puterea pe care o au banii asupra celor neobişnuiţi cu zerourile şi faptul că nu e foarte important că ai, ci mai degrabă că eşti.
 
Last edited:
Hmmm...ultima carte citita...ah, da...mi-aduc aminte: acum un an am citit "Imperiul si Fundatia" de Isaac Asimov. De-atunci (din pacate) n-am mai pus mana pe carte.
 
Ultima carte citită a fost Lolita de V. Nabokov. O carte care la vremea ei a şocat mai mult decât şochează, acum în anul 2004. Oricum cartea nu de asta e scrisă, pentru a şoca. Este important să treci peste primele pagini ale cărţii, care sunt mai explicite în descrieri, pentru a intra în mintea personajului. O minte bolnavă pentru majoritatea dintre noi, dar al cărei mecanism este explicat de la începuturi. O decepţie sexuală/sentimentală îl face pe personaj să fie incapabil de a iubi altceva decât „nimfete” fete trecute aflate în intervalul de vârstă 10-16 ani.
Dar cartea este mai mult decât aventurile unui pedofil cu o fetiţă libertină. Este vorba de mecanismul ciudat al afecţiunii, despre America şi despre moralitate.

Au apărut şi două ecranizări:
Prima, pusă în scenă de maestrul Kubrik şi scenariul scris chiar de Nabokov.
Iar a doua, în 1997, cu Jeremy Irons şi Melanie Griffith. Mai multe detalii găsiţi aici.
 
The Summons (Moştenitorii - editura Rao) - John Grisham

Acţiunea se petrece cu puţin timp înainte de evenimentele din The king of torts. Este vorba de un testament al unui fost judecător din Mississippi, un om foarte respectat, cu o imagine neatinsă, prin care cei doi fii ai săi urmează să-şi împartă agoniseala tatălui (o nimica toată scriptic). Nimic ciudat până când Ray află că în acte nu erau trecute toate valorile bătrânului bolnav de cancer.
O carte mai slabă decât The king of torts, dar care scoate în evidenţă cam aceeaşi experienţă, cu alţi protagonişti.
 
Last edited:
Am parcurs si eu primele doua carti din ciclul Abatia. Extraordinar pentru SF-ul romanesc, dar nu cred ca se compara cu Dune-ul lui Herbert. Spre deosebire de Dune care e un intreg univers, o idee seculara care este urmarita pe parcursul sagai, cu ploturi si subploturi, "Abatia" este doar un conglomerat de idei. Un fel de "Dune embryo". Cufundata in mainstream, "Abatia" speculeaza evolutia SF-ului de la Herbert incoace, si aduce in fata elemente interesante (cvasi-originale chiar), dar care vor fi imediat contrastate de aspecte evident puerile si incredibile. Granted, "Abatia" nu e atat de hard incat sa fie un "Star-Trek", dar poate totusi are nitica filozofie, pentru a compensa. Nu prea, pentru ca intriga nu numai ca este in esenta hard-sf (interactiunea laica, psihologica, a religiei cu societatea umana, fara elemente mistice), dar mai si ataca subiecte care deja scartzaie, pe pamant cleios, accidentate de clisee.

Astept cu nerabdare sa citesc ultima carte pentru a vedea spre ce gen se orienteaza Dan Dobos, si cum va incheia. Deocamdata, fata de Dune, Abatia e complet lipsita de imaginatie si de perspectiva.
 
Fiind vorba de ultima carte citita, presupun ca majoritatea impresiilor se scriu la cald si cartea inca e la dispozitia lectorului. De aceea am sa va rog sa mentionati, atunci cand este posibil, anul de aparitie al cartii si editura... in caz ca mai doreste cineva sa puna mana pe respectivele editii.

Ultima carte pe care am deschis-o e o colectie de discursuri si eseuri scrise de Louis de Broglie despre Galilei, Pascal, Bohr, semiconductori sau incertitudine cuantica. Articolele pur stiintifice sunt interesante in sine, dar deliciul cartii il fac informatiile despre viata reala a numelor pe care elevii de liceu le stiu doar ca apartinand unor teoreme sau formule de calcul. Pentru mine a fost un prilej neasteptat de a-mi completa cunostintele de mecanica ondulatorie si microfizica, dar si de a descifra first-hand mecanismele prin care functioneaza stiinta actuala, ca o piata de idei de cele mai multe ori colaborationista dar in punctele cele mai importante devenind de-a dreptul concurentiala. Mi s-a parut foarte asemanatoare pe alocuri cu cartile de popularizare a stiintei scrise de Asimov, continand foarte multa istorie a aparitiei diferitelor idei stiintifice mai degraba decat o descriere seaca a respectivelor descoperiri, in stil de manual.

Louis de Broglie - Certitudinile si incertitudinile stiintei, Ed. Politica, Bucuresti 1980
 
Originally posted by Toranaga
The king of torts (Maestrul - editura Rao) - John Grisham
Am citit-o şi eu. Un alt aspect prezentat de Grisham este cât de repede poţi ajunge în vârf pentru ca apoi să te prăbuşeşti (după principiul what goes up must come down - respectivul avocat ajunge să aibă o căruţă de bani pentru ca apoi să fie nevoit să declare falimentul).

Cred că medicamentul din cartea lui Grisham poate fi înlocuit cu Vioxx şi ficţiunea se apropie mult de realitate.
 
Mai e de remarcat ceva.... deşi contabilii îţi pot face capul calendar, ce spun trebuie luat în seamă. Alţii în postura lui, dar care acumulaseră mai mult, n-au cedat. :smile:
 
Wilkie Collins - Piatra lunei

Ce este mai frumos decat sa te trezesti dimineata cu capul cimpoi si ochii impaianjeniti? Va spun imediat: sa citesti o carte pana pe la ora trei dimineata si sa nu o lasi din mana pana nu o termini. Toranaga stie :biggrin:. Piatra lunei face parte din aceasta categorie.

Actiunea romanului are la baza peripetiile unui diamant indian foarte important pentru brahmani care este furat de catre un ofiter in timpul unui atac intreprins de colonistii englezi asupra unui templu. Acest ofiter lasa mostenire diamantul familiei Verinder. El aduce bucurie pentru scurt timp dar si necazuri manifestate in special prin instalarea unui haos in familie din momentul in care se presupune ca diamantul este furat. Desi lasa impresia ca misterul va fi rezolvat in primele pagini cu ajutorul respectabilului detectiv Cuff, autorul decide sa tina cititorul in suspans pana la finalul romanului despre care va asigur ca este cu totul diferit fata de cum este creionat la inceput.

Intamplarile sunt povestite pe rand de personajele cheie din carte, existand o evidenta continuitate intre ele. In acest mod, Wilkie reuseste cu succes sa iasa din tipare datorita modului de abordare a redarii evenimentelor chiar daca este un pic derutant la inceput dar sa si formeze o imagine reala a societatii de vita nobila din acel timp, romanul capatand astfel un dublu rol. Vom intalni tipul inimos, inteligent sau credincios dar si tipul vicios, lacom sau chiar fanatic din punct de vedere religios.

Wilkie nu ezita sa ofere cititorului si niste invataminte practice cu putin iz comic prin intermediul batranului Betteredge care afirma sus si tare ca "Robinson Crusoe" e ca o biblie pentru el (in fapt, invatamintele sunt chiar din Robinson Crusoe):

"Nu cumva sa credeti ca vorbeste un om nepriceput, cand afirm raspicat ca nu s-a scris niciodata carte mai buna decat Robinson Crusoe si nici n-o sa se mai scrie. Cartea asta am cercetat-o ani de zile si intotdeauna am gasit in ea un prieten, prietenul adevarat care, vorba ceea, la nevoie se cunoaste. Cand sunt suparat sau necajit, leacul meu e Robinson Crusoe. Cand am nevoie de un sfat, citesc Robinson Crusoe. Cand nevasta-mea ma cicalea intr-una pe vremuri, deschideam Robinson Crusoe."

"Nu citii nici cinci minute si ajunsei la cuvintele urmatoare: Ceea ce iubim in ziua de azi vom uri maine. Dintr-o data mi se lamuri in gand ce aveam de facut. In acea zi tineam neaparat sa raman in slujba de logofat; dar a doua zi, dupa cum arata Robinson Crusoe, aveam sa fiu impotriva acestui lucru."

"...ce nebunie este sa te apuci de ceva, inainte de a cantari bine daca esti sau nu in stare sa duci lucrurile pana la capat. Acum bagati bine de seama ca am deschis din intamplare cartea la locul cu pricina si doar cu o zi inainte de a ma apuca de aceasta treaba nechibzuita. Ei, daca nici asta nu se cheama presimtire, atunci cum s-o mai fi chemand?"

"Nici cinci minute nu citii si dadui peste cuvintele astea minunate: Teama de primejdie este de zeci de mii de ori mai inspaimantatoare decat primejdia insasi; si pentru noi, povara nelinistii este mai grea decat raul care ne nelinisteste. Daca vreun om se mai indoieste de cartea asta, Robinson Crusoe, si dupa ce a citit randurile de mai sus inseamna ca nu intelege adevarul vietii."

Pentru cei interesati, cartea a aparut la Editura Tineretului in anul 1965.

Cateva date despre Wilkie Collins.
 
Vă rog să îmi scuzaţi absenţa îndelungată din această discuţie. Am avut mult de lucru, am avut de citit multe materiale de specialiitate, au fost alegerile :biggrin:, aşa că nu prea am apucat să adorm cu capu-n carte în ultima vreme. Plus că am mai trecut o dată prin tot ciclul Dune (pelerinajul anual, ca să zic aşa), iar când am terminat am rămas cu impresia că ar trebui să mă apuc să o citesc din nou (una dintre puţinele cărţi care au acest "talent").

În rest am mai citit Civilizaţii extraterestre a lui Isaac Asimov, o carte ce nu e SF, în care autorul încearcă, bazându-se pe datele ştiinţifice cunoscute la acel moment (deceniul 9 al secolului trecut), să stabilească probabilitatea existenţei vieţii inteligente pe alte planete. În esenţă e o carte de popularizare a ştiinţei, un gen pe care Asimov îl stăpâneşte foarte bine. Cartea a apărut la noi înainte de 1989, şi dacă nu mă înşel a fost publicată de Editura Politică :smile:.

Poate ca o reacţie la circul de după alegeri, îl răsfoiesc de câteva zile pe Caragiale. Neîndoielnic el a simţit extraordinar firea şi tarele românilor. Caracterele creionate acum mai bine de 100 de ani se regăsesc pe scena publică şi acum; parcă tot ce s-a schimbat a fost moda şi mijlocul de locomoţie (nu mai vezi meloane şi cilindre sau trăsuri pe bulevard). M-am surprins zâmbind strâmb şi amar: dacă cel mai volatil secol al istoriei nu a putut să ne schimbe atunci cum vrea Europa să facă lucrul ăsta într-un deceniu?

Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica. Aud ? Te era de facut ? Aminteri daca nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule; fa-ti idee! familia mea de la patuzsopt (coborând catra public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul impartial... si sa remâi fara coledzi!

sau

Eu trebuie sa ma duc la alegere: peste o jumatate de ceas se deschide urna; trebuie sa fiu acolo... D-ta n-ai nici o grija, mergem la sigur, la noi opozitie nu încape... suntem tari, stimabile... tari...
 
Am citit rapid Razboi Impotriva Yazilor de A.E. van Vogt. L-am agatat din magazin pentru ca mai citisem "povesti" ale acestui individ. O spun pe sleau : IMAO van Vogt e un dobitoc misogin, nu merita sa va pierdeti timpul cu el. Si nici SF nu stie. Din respect pentru ceilalti scriitori, nu-l cititi pe acest om.
 
van Vogt e un scriitor ciudat (then again, he's canadian, what did you expect?). In era Heinlein, era unul din cei mai buni scriitori de short stories. Dupa anii '40, s-a stricat odata cu implicarea in scientologie. Daca nu se apuca de Dianetics cu cretinul de Ron Hubbard, poate iesea ceva din romanele alea in care folosea notiuni din "General semantics" a lui Alfred Korzybski. Intr-un final poate ar fi scris si el despre lucruri interesante, gen programare neurolingvistica, in loc sa ajunga la "romanele" facute din povesti de 800 de cuvinte si inspirate din vise. Puah, what a waste of talent...
 
Tocmai am citit Dan Brown - the DaVinci code, in traducerea romaneasca aparuta in 2004 la editura Rao. Mai bun decat Grisham si Crichton la un loc. Un fel de versiune mai hollywood-friendly a pendulului lui Foucault. Da o multime de detalii interesante (societati secrete, simbolistica artei medievale) si documentarea este ireprosabila. Totusi cam multa fictiune pentru gustul meu... astept filmul.
 
Stephen Baxter - Corăbiile timpului, Editura Nemira, Colecţia Nautilus, numărul 164.

Este un SF interesant despre călătoriile în timp.
 
Back
Top