Soluţie NAS pentru acasă

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Atunci înseamnă că e ok, pot folosi un adaptor din ăla de la Nexus cu molex pe-o parte şi ieşiri 12/7/5.

Ce m-a derutat a fost că l-am pus la 7v şi n-am observat absolut nicio diferenţă, ba parcă zbîrnîia şi mai urît. După care m-am luat cu altele şi n-am mai încercat la 5. Ciudat.

Apropo, dacă ventilatorul n-are PWM n-ai cum să-l "păcăleşti" (altfel decît cu adaptor sau controller), nu? Adică dacă-i pui aşa ceva nu "capătă" PWM.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Nu, teoretic chestia aia permite să sincronizezi turația (cu aproximație) a 3 ventilatoare cu PWM folosind un singur controller pe placa de bază - dacă ai ventilatoare cu PWM și nu ai destule mufe pe placa de bază ca să le conectezi. Practic nu am încredere în ceea ce face, nu poate citi 3 ventilatoare în paralel și nici nu știu ce iese din citirea respectivă - chiar la același model de ventilator la același voltaj vei avea diferențe de turație, nu sunt calibrate extrem de precis (cui îi trebuie?).

La ventilatoarele cu care m-am jucat diferența de la 12V la 7V ca zgomot e destul de mică, iar de la 7V la 5V destul de mare față de proporțiile între tensiuni. Zgomotul sigur nu variază liniar cu tensiunea.
 

miahi

Wizzard
Sugar daddy
Joined
Aug 1, 2004
Messages
8,185
PWM n-are treabă cu turaţia (poate doar la plăci de bază mai complexe, dar eu n-am văzut), e doar o altă variantă de a forţa o anumită tensiune de alimentare pe ventilatoare: nu mai pui o sursă de tensiune pe placa de bază, ci o pui în ventilator, iar firul în plus doar comandă (kindof digital, uşor de generat) sursa de tensiune din ventilator. Aşa scapi de altă chestie care ocupă loc şi încălzeşte placa de bază, şi poţi comanda prin acelaşi circuit orice fel de ventilator.

Semnalul prin firul PWM de fapt comandă un tranzistor din ventilator, care face switch între 12V şi 0V în funcţie de ce trimite placa de bază (1 sau 0). Switching-ul fiind făcut extrem de repede, tensiunea rezultată e un raport între timpul cât trimiţi 1 şi timpul cât trimiţi 0. În acest mod, şi cu tranzistorii potriviţi, poţi regla turaţia oricărui ventilator (chiar dacă consumă 5A, pui alimentare directă din sursă, iei un FET mai mare şi se rezolvă, ai reglare de turaţie pe el).

BTW, n-am încercat, dar adaptarea unui ventilator non-PWM la unui PWM ar trebui să însemne adăugarea unui tranzistor pe fire; eventual şi un condensator după, dacă se apucă ventilatorul să cânte - n-am idee ce frecvenţe de switching se folosesc.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
OK l-am pus pe 5v. E mai bine dar tot are un gîjîit foarte enervant. Citisem chestia asta despre ventilatoarele stock Intel.

Am reuşit să fac underclock parţial, folosind singura chestie pe care o oferă placa Asrock, frecvenţa la procesor. L-am dus la 1.57 GHz (de la 1.80) dar încă n-am remarcat nicio diferenţă la temperatură.

Cel mai amuzant este că dacă deconectez de tot ventilatorul de pe CPU şi-l las aşa nu creşte temperatura în BIOS. Dar o să fac nişte teste cînd o fi Linuxul funcţional.

Am pus la cale un sistem pe vechea partiţie system de pe RAID dar cum ziceam, nu e o soluţie pe termen lung. Am găsit însă un tutorial excelent pentru instalare pe stick şi o să-l pun în practică zilele astea. E o instalare curăţată la maxim de toate chestiile nefolositoare şi care se despachetează şi rulează din RAM, dar altfel un Debian tipic.
 

ElisaDay

Membru Senior
Joined
Jul 11, 2008
Messages
132
OL-am dus la 1.57 GHz (de la 1.80) dar încă n-am remarcat nicio diferenţă la temperatură.
Voltajul cred ca e mai important decat frecventa. Scade voltajul pana la limita stabilitatii apoi poti sa incepi sa scazi si frecventa.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Ştiu dar nu se poate. În ecranul respectiv doar frecvenţa se poate modifica, multiplicatorul şi voltajul sînt read-only.

Se pare că Conroe-L nu are EIST (SpeedStep), de unde incapacitatea BIOS de a umbla la chestiile astea. Însă are C1E şi asta oferă cică nişte posibilităţi. Aş putea încerca RMClock şi/sau utilitarul de OC de la Asrock, să văd măcar dacă se poate face ceva. Însă va fi cam complicat să pun un Windows pe NAS. :frown: Ar trebui să montez un DVD şi să eliberez o partiţie şi tot felul de neplăceri. Sau poate că vrea să se instaleze pe un HDD pe USB?

Despre pin-mod am căutat pe net dar dau de chestii amestecate, unii zic că se poate (activa SpeedStep) alţii că nu.

O să încerc şi-un update de BIOS, deşi nu prea văd ce poate schimba.

Mda. Poate ar fi trebuit să fac investigaţiile astea înainte să iau procesorul. :smile: Ar fi ironic să obţin rezultate de powersaving mai slabe cu un procesor cu low TDP dar locked decît cu unul cu high TDP dar undervoltabil.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Se pare că nu prea merită efortul pentru că nu e sigur că prin pin mod obţii EIST la Conroe-L. Unii susţin că e built-in fără şi tot ce poţi face cu pin-mod e să-l duci forţat la frecvenţă mai joasă. Dar nu se ştie care-s pinii, în 99.99% din cazuri oamenii care fac asta o fac pentru OC nu UC. Un tip pe un forum susţinea că a obţinut EIST şi altul pe Anandtech zicea că a făcut pin-mod pt. UC şi a remarcat o scădere cu 6W în load. Care nu e chiar o chestie de să te dea pe spate.

Aşa că să trecem peste asta, OS pe flash is next.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
S-a rezolvat şi asta. Am folosit un SD înfipt într-un card reader. Am copiat sistemul de pe RAID şi am făcut un script care pune /tmp, /var şi swap-ul în RAM la pornire şi resincronizează /var înapoi pe disc la shutdown (sau la cerere, sau după instalări/dezinstalări de pachete). Am pus ext2 pe card, ca să nu facă journaling.

O (mică) problemă ar fi că nu reuşesc să fac Wake-on-LAN să meargă. Am activat wake on ring în BIOS (singura chestie care seamănă de acolo) şi se vede clipind becul de la placa de reţea cînd îi trimit magic packet dar nu se trezeşte. Şi după reboot wake on magic packet nu e setat pe placă.

Acum trebuie să curăţ conţinutul de pe harduri după care să reorganizez matricea. După care va urma încercarea de a-l convinge să se mute în debara. Situaţia cu trasul de cablu electric acolo e cam delicată.
 

Marius '95

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Nov 13, 2005
Messages
4,871
Ca sa mearga Wake on LAN iti trebuie un cablu intre placa de retea si placa de baza. Putine placi de retea au mufa respectiva, iar placile de baza sunt si mai rare.
Wake on Ring este pentru modem. Ar trebui sa functioneze cu modemurile seriale daca definesti IRQ-ul portului in BIOS la Power Management (Modem use IRQ...).
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Btw, Power On Lan merge doar pe Ethernet și Fast Ethernet - nu pe Gigabit Ethernet.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Ca sa mearga Wake on LAN iti trebuie un cablu intre placa de retea si placa de baza.
Hmm, aici zice că doar plăcile mai vechi aveau nevoie de asta şi că de la specificaţia PCI 2.2 pot discuta direct. Ar fi aiurea dacă o placă modernă n-ar suporta asta. Şi nici nu văd niciun conector de genul ăla. Come on, e stupid ca între o placă de bază şi placa integrată să ai nevoie de cabluri. :/

Deocamdată /proc/acpi/wakeup listează totul ca "disabled" deci o să mai sap prin BIOS.
 

AdrianB1

Membru Senior
Sugar daddy
Joined
Aug 3, 2004
Messages
7,877
Plăcile de rețea integrate care au habar de WOL nu au nevoie de nici un cablu.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Mda, era wake on PCI în BIOS. :rolleyes: Problema e că nu poate fi controlat tipul de wake, se trezeşte imediat dacă are cablul de reţea cuplat (şi-l are, evident). Ceea ce nu e chiar ceea ce vroiam.
 

miahi

Wizzard
Sugar daddy
Joined
Aug 1, 2004
Messages
8,185
Păi după cum povesteşti, placa nu suportă WoL.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Ba suportă, că se trezeşte, şi Asrock zice că toate plăcile lor suportă. Doar că (1) era sub "PCI" în BIOS, ceea ce n-am mai văzut, de obicei îi zice WOL sau PME; (2) WOL e de mai multe tipuri (ARP, broadcast, multicast, magic packet) şi aparent placa reacţionează la toate, nu numai la alea care vreau eu.
 

jarod

Super Moderator
Sugar daddy
Joined
Nov 27, 2003
Messages
1,576
Adică îţi porneşte dacă „vede” orice fel de trafic pe reţea sau cum?!
 

miahi

Wizzard
Sugar daddy
Joined
Aug 1, 2004
Messages
8,185
Al lui se trezeşte şi la broadcast-uri şi alte prostii, adică nu numai la magic packet, ci la orice trafic pe reţea. WoL nasol implementat, dacă nu poţi alege trigger-ul de trezire.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Mi-e că se poate alege dar numai din driverul de Windows. Am mai văzut faze din astea.
 

jarod

Super Moderator
Sugar daddy
Joined
Nov 27, 2003
Messages
1,576
Ai putea încerca cu ethtool. Din manual:
wol p|u|m|b|a|g|s|d...
Sets Wake-on-LAN options. Not all devices support this. The argument to this option is a string of characters specifying which options to
enable.
p Wake on phy activity
u Wake on unicast messages
m Wake on multicast messages
b Wake on broadcast messages
a Wake on ARP
g Wake on MagicPacket(tm)
s Enable SecureOn(tm) password for MagicPacket(tm)
d Disable (wake on nothing). This option clears all previous options.
 

wirespot

Membru Senior
Joined
Oct 13, 2006
Messages
667
Nah, nu merge. Nu pot să-i setez evenimentele din Linux. ethtool arată "d" la eth0 şi dacă-i pun eu "g" nu-l ţine minte după poweroff. Şi altfel continuă s-o ţină pe-a lui, să se trezească la orice mişcare pe net.

În fine, probabil nu contează, pentru că o să vreau să trag şi-un server de jocuri pe el şi-n general o să vreau să-l ţin pornit în permanenţă, deci o să mă orientez spre soluţii de scăzut consumul pe cît posibil. Ventilatoarele fac vreo diferenţă? Am înţeles că rulează la ~1W sau chiar mai puţin.

Poziţionarea e altă problemă, încă e cam zgomotos pentru ţinut lîngă mine în dormitor, e deranjant noaptea. Cred că tot coolerul box e problema, chiar şi la 5v, că celelalte sînt Nexusuri iar sursa Antec EarthWatts 380 (din alea de pe vremuri, cu ventilatoare mai silenţioase). Deci ori umblu la ventilatoare, ori îl duc în debara cum tot ameninţ. Dar mi-e aşa de silă de tras fire, mai ales alea electrice... Plus că n-are loc în picioare pe rafturi, ar sta culcat şi se duce naibii airflow-ul.

În altă ordine de idei, am repartiţionat matricea şi e altă viaţă acum, 60GB liberi, recuperaţi din partiţiile mai mici.

În principiu cam asta a fost. Rezumat costuri:
* Hardurile nu se pun la socoteală.
* Carcasă NSK6000, cost zero, că o aveam, dar avînd în vedere că a trebuit să cumpăr carcasă+sursă pentru desktop să o trecem pe aia în contul ei: 300 de lei. Carcasă mare, cage de 5 harduri soft-mount, plus 3x sloturi 5" pentru expandări ulterioare.
* 1x 120mm pe spate, 1x92 pe faţă, asta înseamnă cam 50 de lei. Plus, cel mai probabil, înlocuit ori ventilatorul ori tot coolerul stock pentru Intel LGA775 (încă n-am studiat problema).
* Procesor Celeron 430 130 de lei.
* Placă de bază Asrock G31M-GS 150 de lei.

Total: 630, dar să zicem 700 cu diverse alte mărunţisuri (cablu electric/UTP suplimentar, o soluţie de stocare flash pentru OS -- stick/SD/CF/adaptor etc.). Eu personal sînt mulţumit, mi se pare un rezultat mult mai satisfăcător decît 1000 de lei pe un Synology 209. Care ar fi tăcut şi consum mic, dar ar avea hardware şi software necunoscut şi spaţiu doar de 2 discuri.
 
Top Bottom