Silencing the horses

Există şi aici pe forum oameni care au încercat cu mâna lor să-şi construiască carcase, ce-i drept, au încercat cu materiale mai uşor de modelat acasă: lemn.
 
Am încercat şi eu cu plexi şi l-am făcut jumări, dar asta nu mai contează! Prefer să nu-mi mai bat capul. :biggrin:
 
Last shot. At least, I hope.
După ce am spus pe undeva pe aici că sunt mulţumit de ce-am făcut din carcasa no-name şi că mă opresc acolo, tot ce-am reuşit să fac a fost să-mi trezesc la viaţă toţi piticii de pe creier care au început să tropăie nemulţumiţi, aşa că a trebuit să-i liniştesc cumva.
Înainte să-mi încep povestioara aş vrea să le mulţumesc în mod deosebit domnilor (în ordinea achiziţiilor făcute) Varzmaster (itdirect), M.A.D. (TQC) şi QD (pc-coolers) pentru ajutorul generos pe care mi l-au acordat în potolirea piticilor înfuriaţi.
Cei care nu au timp de poveşti pot sări direct la concluzia de la sfârşit.

So, here we go again. New entries:

Antec SLK3000B - la 130 RON (din care aprox. 30 RON e ventilatorul) este fără nici un fel de discuţie best buy. Sincer nu văd ce altceva ai putea să cumperi cu un buget subţirel.
Ce mi-a plăcut: sobră, calitate bună a construcţiei, cuşti detaşabile, încăpătoare, fan-ul de 120 care pe low este la paritate cu un Nexus, CPU duct-ul (e incredibil, am aceleaşi temperaturi pe diodă în full-load cu Nexus la 1500 RPM ca şi cu Titan-ul la 2800 RPM în vechea carcasă), USB-ul frontal (am terminat cu mătăniile pe care le făceam când vroiam să-mi bag memory stick-ul în calculator).
Ce nu mi-a plăcut: panouri cam subţirele, şaibele alea de cauciuc de la cuşca HDD-ului sunt perfect inutile în atenuarea vibraţiilor, uşiţa cam fragilă şi dintr-un plastic cam subţirel, dar astea sunt chestii minore care pot fi îndreptate cu uşurinţă.

Seasonic S-12 430 - heh, în sfârşit am pus mâna pe visul meu. Este o versiune post rev.A2 şi pre rev.A3. Adică are în plus un cablu PCI-E (adaptor, ce-i drept), în rest e fix la fel cu rev. A2.
Ce mi-a plăcut: silent. Adică pot spune chiar dead silent. Când am dat drumul la calculator prima oară cu S-12 în el sincer nu mi-am dat seama că a pornit. Ventilatorul stă pe la 740-750 RPM în idle/medium load, şi urcă până la ~920 după o sesiune de S&M. După o oră de joace nu trece de 820-830 RPM.
Tensiuni perfect în limita de +-5%, cu un drop mai accentuat pe +5V faţă de vechea KME PH-400 (4.81 faţă de 4.85), dar în schimb cu o compensare mai mare pe +12V (12.46 faţă de 12.27), lucru care mi se pare normal având în vedere că e ATX12V v2.x în care load-ul s-a mutat pe 12V.
În plus mi-a scăzut load-ul de pe UPS cu ~4% în idle/medium load şi aproape 3% în full-load. Deci chiar are o eficienţă mai mare decât vechea sursă.
Ce nu mi-a plăcut: deocamdată nu am plângeri, dar pentru perfecţionişti putem trece la minus lipsa cablurilor sleeved, conectorul PCI-E direct din sursă, cablurile un pic mai lungi şi cu mai mulţi conectori, dar toate astea se regăsesc în rev.A3 care va veni şi pe la noi din august.

Nexus DampTek: material fonoabsorbant, teoretic mai bun decât Akasa Pax.Mate şi mai slab decât un AcoustiPak.
Ce mi-a plăcut: ai trei foi mari formate dintr-un strat (cam subţirel) de vinilin şi altul (tot cam subţirel) de burete (sau ceva care seamănă a naibii de bine cu buretele) care sunt uşor de tăiat şi lipit.
Ce nu mi-a plăcut: dacă deja ai o carcasă decentă, ventilatoarele silent şi HDD-ul decuplat de carcasă kit-ul este la fel de folositor ca părul la broască sau frecţia la un picior de lemn. În loc să daţi 130 RON pe chestia asta mai bine staţi liniştiţi sau aplicaţi metoda mea ieftină (linoleum + burete) că rezultatele sunt cel puţin la fel de bune (dacă nu mai bune).

AC AF 3 - destul de quiet, a trebuit să-l duc la 1300 RPM că să nu mai aud mai nimic, dar totuşi tot răzbea zgomotul motorului când era linişte perfectă în cameră.

Nexus de 80 - la ~1200 RPM e perfect. Nu aud nimic în timpul zilei, iar noaptea trebuie să-mi lipesc urechea de carcasă că să aud bâzâitul ăla de care am mai pomenit. Asta e alegerea finală pentru procesor.

AC AF Fan 120 - ăsta mi l-a dat QD în loc de Nexus. La 12V împinge aer dar nu are nicio legătură cu silent computing, în schimb la 5V e mult mai bine, dar noaptea se aude (nu groaznic, dar...) zgomotul motorului, aşa că am revenit la TriCool dat pe low.

Concluzia.

În final am acum: carcasa antifonată şi cu toate găurile astupate cu scotch, cuşca HDD scoasă iar HDD-ul pus pe un burete în cuşca unităţilor optice (stă pe 4 şuruburi d'alea de alamă cu care prinzi MB-ul de carcasă), Nexus de 80 ţinut la 1200 RPM pe procesor, Silencer pe placa video, TriCool dat pe low. Rezultate urechiometrice:
Ziua, când mai este şi ceva zgomot de fond (ştiţi voi, zgomotele uzuale, vecinul de deasupra care dărâmă un perete, ăla de jos care-şi ascultă maneaua la maxim, copii din careu care răcnesc în gura mare, aia mică care face gălăgie în casa /joke) nu aud nimic. Da' nimic.
În creierii nopţii, când aud cum se mişcă firele de praf în cameră, tot ce sesizez e fluxul de aer de la TriCool, şi un pic din fluxul de aer de la Nexus. Mi se pare rezonabil.

To do list: dacă chiar aş fi maniac, ar trebui să mai dau jos grilajul din spate de la ventilator, să-mi iau un Nexus în loc de TriCool şi să-l prind de carcasă cu zip-ties în loc de şuruburi, să-mi înlocuiesc ALX-800-le cu un SI-97A + fan Nexus de 92 şi să suspend HDD-ul pe elastice în loc de lăsat pe burete.
A, şi wire-management-ul...
Dar nu sunt maniac. :biggrin:

La final nu am mai pus poze pentru că nu am nimic deosebit să vă arăt, în schimb pun temperaturile pe care le am acum cu setup-ul descris mai sus.

Prima, idle, FSB 133, 19°C în cameră.



A doua, după o oră ş'un pic de prime95, la FSB 195, aceleaşi 19°C în cameră.
Cu S&M mai creşte cu fix 4°C pe diodă.



Eu mă declar mulţumit având în vedere că MB-ul meu overvoltează Vcore cu 0.05V, iar fan-ul de pe procesor se învârte cu 1500 RPM.

Cam asta e.
 
Ce radiator e ăla pe procesor, frate?
Ai AthlonXP-ul mai rece, în idle, decât 64-ele meu. Bine, alimentat la 1,5v, dar totuşi.
Pot să mă oftic? Puţin? :biggrin:

Gata, îmi fac duct. Trag o ţeavă direct din congelator.

Very well done!
 
Neo, sincer nu e nimic deosebit de văzut, şi în plus n-o să-ţi placă wire-managementu' pe care-l am. :biggrin:

|nrg| era destul de răcoare dimineaţa în cameră. :wink:
 
Moamăăă, parcă eşti fată mare :biggrin:
Bagă poze cât cuprinde, şi poate îţi dăm nişte sugestii pentru uaiăr :wink:
 
Bine, bine. De luni le pun că pe dial-up-ul de acasă ies la pensie până fac upload...

În altă ordine de idei am şi eu o întrebare la voi relativ legată de silent computing. :smile:
Am un prieten pe care l-am convertit la lumea liniştită a calculatoarelor şi l-am pus să-şi ia un Accelero X1 pentru 6800GS-ul lui (pe vremea aia nu era Zalman pe la noi iar Silencere nu erau pe stoc). Toate bune şi frumoase timp de fo’ 2 luni, dar în ultima vreme la turaţii ale ventilatorului mai mari de 30% face ca naiba. Ceva s-a descentrat şi intră în rezonanţă cutia aia de plastic. Omul ar vrea să-l dea înapoi în garanţie dar nu-l poate da jos că nu mai poate dezlipi memoriile de pe talpa lui.
Cum să procedeze ca să nu rămână cu memoriile în mână? Cu foehn, ceva, sau cum?
Mulţam’ de idei.

LE: Hai ca nu le mai pun luni... :smile:

 
bausto, cu toţii ştim "acurateţea" senzorilor de pe MB, şi nu neg că ar putea indica eronat, dar explicaţiile mele ar fi:
1. ora 8 dimineaţă, 16°C afară (după weather.com din Firefox), 19°C în cameră (după un termometru pe care-l am prin casă), geamul deschis şi calculatorul lăsat un sfert de oră în idle (până mi-am fumat ţigara la cafeaua de dimineaţă).
2. se pare că la mine funcţionează bine HLT/STPGNT în idle (dacă conectez un dispozitiv USB, îmi creşte temperatura pe diodă cu 9°C).
3. FSB 133
4. poate contează şi radiatorul ALX-800 cu AS5.
 
Eu ma uitam ca si in full sunt temperaturi mici. Adica la 1,7v doar 46 de grade pe dioda. Deci eu mai am de munca la procesorul meu :smile:.
In ultima poza de ce CBID raporteaza 2251MHz, iar SP2004 1921MHz?
 
... nu mai poate dezlipi memoriile de pe talpa lui.
Pune-l să burn-uiască placa video într-un joc 3D sau cu ATiTool şi 3D View. După asta, cu placa video încinsă, radiatorul ar trebui să se desprindă destul de uşor.
 
Originally posted by bausto
In ultima poza de ce CBID raporteaza 2251MHz, iar SP2004 1921MHz?
Am impresia că SP2004 citeşte valoarea procesorului de undeva de prin regiştri, că indiferent de valoarea FSB-ului el îmi arată frecvenţa standard a lui 2600+.

A, şi o mică erată la temperatura în full load cu S&M. Cele 4°C în plus erau cu AC AF Fan 3 la 1900 RPM. Cu Nexus la 1500 RPM ajunge la 54°C pe diodă. Scuze...



|nrg|, a făcut ce-ai spus tu şi tot n-a reuşit.
 
Poate sa incerce si cu feonul (foehn-ul :rolleyes: ), dar sa aiba grija pentru ca majoritatea incalzesc foarte tare radiatoarele. Adica va trebui sa traga rapid de radiatoare sau sa poarte manusi ca sa nu isi lase pielea pe-acolo (testat :biggrin:).
 
Burebista, curăţel pe acolo. Pliază cablurile IDE la unghi drept şi trage-le prin spatele plăcii de bază. Valabil şi pentru celelalte cabluri panglică. Alimentările încearcă să le tragi prin spatele cage-urilor de 5.25. Trebuia să scoţi duct-ul ăla de pe lateral şi să acoperi şi acolo cu antifon (TM). Airflow-ul la 3000B este faţă->spate, nu te ajută cu nimic :wink:

P1010011.jpg

P1010012.jpg

P1010023.jpg

P1010033.jpg
 
Last edited by a moderator:
Neo, e corect ce mă înveţi tu (am răsfoit de câteva ori thread-ul de cable management de pe crazypc), dar din fericire niciunul dintre piticii mei de pe creier nu e responsabil cu wire-managementul (exact asta-mi mai lipsea după ce-am terorizat-o pe nevastă-mea cu ventilatoarele: să mă mai vadă cu echerul în mână masurând firele prin carcasă :smile:) aşa că singura mea grijă e să am zona plăcii de bază cât mai liberă şi să circule un minim de airflow prin carcasă.
În setup-ul meu curent singurul care e în afara răcirii e HDD-ul, dar în mod normal ajunge pe la 46°C maxim 50°C, şi de 3 ani şi un pic se pare că nu-l deranjează. De altfel HDD Health îmi spune că o să mă lase undeva prin toamna lui 2062...



Cât despre duct, mi-e necesar ca aerul, că altfel nu prea văd cum se descurcă un fan de 80 la 1500 RPM în full-load cu un procesor OC-at un pic. De curiozitate am făcut un test cu AC AF Fan 3 şi S&M: am astupat gaura cu o bucată de burete (de ăla care vine cu MB-urile) şi în loc de 51-52°C am avut 59°C şi încă mai creştea.
Din punctul meu de vedere singurul inconvenient la duct e că lasă să treacă zgomotul ventilatorului (fluxul de aer plus un mic cârâit), şi promit că atunci când voi trece pe 939 e primul lucru care zboară din carcasă.
Oricum eu vreau să-ţi mulţumesc sincer pentru intenţia nobilă de a mă ajuta. :smile:
 
Pai AM2 aduce sporuri de performanta doar daca ai DDR2-800 si timinguri destul de stranse, zic eu (4-4-4-12). Deci deocamdata nu vad rostul unui astfel de upgrade. Poate in viitorul nu foarte indepartat o sa se schimbe ceva.
 
Şi memorii, şi diferenţe relativ insignifiante faţă de 939, şi în general nu mi-am luat niciodată ultimul răcnet în materie. De obicei aştept să se aşeze preţurile şi să se maturizeze platforma. Încă mă simt confortabil cu nForce2. :smile:
Dar cine ştie ce se mai întâmplă peste fo' juma' de an, un an...
 
Back
Top