Silencing the horses

Da, problema e confirmată pe net, mai mult, la căldură cedează şi mai repede. Dar nu a vrut să mă asculte când i-am zis eu. Poate aşa ascultă.
Ce mă întreb, aţă să zicem ce are dacă foloseşti la suspendat de HDD?
 
Oricum, eu am ceva cu sistemul acesta cu elastice: dacă HDD este foarte bine prins de carcasă (din tablă foarte bună şi groasă), acesta ar trebui să se rigidizeze şi să facă corp comun. Atât timp cât cuşca este şi ea bine prinsă, rigidizată corect, nu văd problema. La o carcasă precum Antec ar trebui să nu existe probleme, căci altfel nu văd pentru ce plătesc de 4-5 ori mai mult decât pe o carcasă din tablă de conservă.
Menţionez că în carcasa mea (noname vechi şi bun), nu am avut niciodată probleme cu vibraţiile. Singurul lucru care mi-a fost greu de controlat a fost o vibraţie la CD-RW cu plafonul de sus, dar la HDD nu am avut niciodată.

Apropo tot de HDD, până acum ziceam că nu mă deranjează zgomotul de seek şi într-adevăr, nu mă deranjează cârâitul, dar de curând, pe lângă păcănitul de la coolerul plăcii video (trebuie curând schimbat), bâzâitul de la monitor, am început să mai disting, un clincăit, acesta este de la capete la seek time, zgomot care nu se auzea până acum, singurul care străbătea era cârâitul. Nu am detectat care HDD face acel zgomot sau dacă îl fac amândouă, oricum acela e cu adevărat enervant fiind de frecvenţă înaltă.
 
Elasticele le schimb la 2-3 luni, cand fac si curatenie - filtrul de praf din fata se umple repede. Deja il tin asa de cateva luni, elasticele deja folosite erau intr-o stare excelenta, probabil am nimerit un tip mai bun. Oricum, daca se rupe HDD-ul va cadea doar cativa milimetri dupa care se opreste in niste margini metalice ale custii, sper ca distanta sa fie destul de mica pentru a nu-l transforma in breloc...

P.S. Zona respectiva e foarte rece, puteti vedea si temperatura HDD-ului in ultima imagine.
 
Last edited:
Din pura curiozitate: cat te-a costat aventura ? Cat costa fiecare cooler individual ? Cat costa elasticele ? :tongue:
 
Eu greu de spus cat m-a costat pentru ca e greu de separat aspectul silence de cel al upgrade-urilor normale. Ventilatoarele TriCool sunt 400.000 bucata, materialul fonoabsorbant 250.000, Zalmanele 1.2 mil + 160.000 cel mic de chipset, coolerul de pe procesor 1.7 mil, carcasa 1.8 mil dar asta nu mai e luata doar cu scop de silence... si de aici mai departe nu cred ca tine de liniste.

P.S. Elasticele nu ma costa nimic, am sursele mele. :tongue:
 
Antec P180 (o galagie de bani, dar merita)
Thermaltake PurePower 460E W0063 Active PFC, sleeved cables, low noise 12cm fan.
A7N8X-E Deluxe (racire pasiva)
Gigabyte GA-N66T128VP (racire pasiva)
Cooler no name pe CPU, turatie mica. (Barton 2500+)


Maxtor 120GB DiamondMax Plus 9
Maxtor 250GB DiamondMax 10.

In momentul de fata, tocmai am luat carcasa. In weekend, "prestez" si voi pune aici rezultatele...
 
Inainte sa o iau, m-am uitat la ceva review-uri pe net, printre care si aici.

Oamenii o lauda pentru design-ul "revolutionar" cu separarea in 2 camere (sursa si hdd-uri jos, mobo + optice sus).

Pentru mine, care am trecut de la o carcasa no name la asa ceva, e super ok.

Cateva detalii:
- hdd-urile se monteaza folsind suruburi lungi prin tuburi de silicon pentru a micsora vibratiile.

- toate ventilatoarele sunt mod-ate (pe low sunt la 7V).

- zic ei cum ca separarea sursei de cpu + video elimina incalzirea excesiva ca rezultat al influentei uneia asupra celorlalte.

- imi place cum arata :biggrin: si m-a impresionat atentia cu care este construita (nu prea are margini taioase, sertarele pentru hdd se pot extrage usor, etc.)
 
P180 nu merita decat ca element decorativ si asta daca iti place stilul flashy. Restul "imbunatatirilor" sunt doar de luat ochii, nu erau necesare pentru nimic, imi aduce aminte de bancul cu ajutat batranica sa treaca strada cand ea nu dorea asta...

Totusi, si eu am facut la fel cu racirea de pe procesor; recunosc ca un Arctic cu ventilator la 5-7 volti ar fi fost "dead" silent si probabil chiar mai eficient dar totusi mi-am luat acel TR-01. De decor, moft, sau amandoua la un loc... greu de spus.
 
:smile: N-am luat-o pt stilul flashy... Oamenii de la silentpcreview chiar sunt multumiti de ea.

Oricum, cred ca va fi o imbunatatire clara peste ce am acum.

Si in plus, am luat-o nu ca pe un moft, ci ca pe o investitie de viitor, sper sa-mi "gazduiasaca" sistemele cativa ani buni de acum incolo. (as fi putut folosi acei bani pentru un upgrade...)

P.S. Nu ca as vrea sa fac reclama sau ceva, dar review-ul acestei carcase pe silentpcreview.com este destul de amplu. Sunt folosite mai multe configuratii, teste destul de precise, etc. (AICI)
 
Revin, dupa instalare:

- Placa de baza se instaleaza destul de usor. (e mai bine sa fie instalata inaintea sursei).

- E "foarte" recomandata o sursa cu cabluri lungi si multe, de preferinta sleeved. Nu de alta, dar wireing-ul prin carcasa se face destul de greu.

- In camera superioara, hdd-urile, opticele si floppy se instaleaza intelgent, prin culisare (se pot scoate la fel de usor).

- In camera de jos. sunt ceva progleme daca hdd-ul este sata, cablul tinzand sa blocheze ventilatorul dintre sursa si sertarul cu hdd-uri.

- Sursa se instaleaza relativ simplu, trebuie fixata in cusca ei in partea de jos.

- Cel mai mult timp am consumat la tras cablurile... am scos "poarta" de plastic dintre camere, am trecut cablurile pe acolo, si apoi le-am trecut prin poarta, inainte sa o fixez la loc. Pentru hdd-bay-ul de jos, a trebui sa mai trec o alimentare sata si un cablu sata inca o data prin "poarta".

- Toate ventilatoarele din carcasa se pot alimenta din acceasi priza de 12V, se infig unul in celalalt. Pentru a pastra cat mai silent pc-ul, pe cel de sus l-am lasat pe LOW, iar celelate 2 pe MEDIUM.

- Just to be on the safe side, am montat pe placa video un cooler silent Hiperflow (25RON la caro).

- VGA duct-ul l-am scos de tot si am astupat orificiul din spatele carcasei. De asemenea, am acoperit si orificiile din jurul sursei.

- Carcasa e destul de greu de manevrat, fiind cam grea de la inceput, 6,5KG cu tot ce am inauntru sunt vreo vreo 9KG, iar led-urile (mai ales cel pt hdd) sunt prea "aprinse".

- Usa in fata e cam degeaba, nu sta foarte bine si face un pic de burta, nu e la fel de solida ca restul constructiei.

O sa vin si cu detalii despre temperaturi, cat de curand.
 
La cât costă mi se pare totuşi un foarte mare moft. Cu banii ăia îţi făceai carcasă pe comandă pe gustul şi plăcerea ta, exact aşa cum aveai nevoie mai bine.
 
Man, eu nu am "cunostinte" care sa faca pe comanda carcase... m-am uitat pe net, si aceasta era laudata mai peste tot. De accea am luat-o, nu ca pe un moft (nu ma scot banii din casa, stai linistit) si nu am luat la repezeala, m-am tot uitat. Sunt carcase si la 1000 RON pe la noi, daca vrei sa iei, poate acolo e vorba de moft.
 
Multumesc. M-am lamurit.
Deja sunt ofticat la culme cand vad ce pret are tinicheaua in ziua de azi. As aprecia daca n-ai mai pune si tu paie peste foc.
 
Back
Top