RDS Cablelink

Totuşi, partea cu expunerea au nimerit-o. Sunt mulţi care se bazează pe NAT să-i apere de ameninţările externe şi trebuie să înţeleagă că, în lumea IPv6, lucrurile stau altfel.
 
Pina una-alta depinde de implementarea IPv6 in acele routere. Nu vad de ce acel router nu ar filtra porturi, si nici cine te obliga sa nu faci NAT in IPv6.
 
Aşa e, depinde de setările default ale router-ului. Oricum, suspectez că cei ce se înscriu la teste au idee ce-nseamnă IPv6 mai mult decât un user obişnuit şi sunt în stare să adauge nişte reguli în firewall dacă ei consideră necesar.

Din câte ştiu, nu s-a adoptat nimic legat de NAT în IPv6 (cel puţin până azi), deşi se fac presiuni în acest sens. Au fost nişte draft-uri, dar au rămas în stadiul respectiv. Cât despre implementări efective (as in cod funcţional), cu atât mai puţin.
 
Pina acum IPv6 este in era "640k este mai mult decit suficient" si de aceea inca nu s-a pus problema de NAT. Dar NAT in sine nu este legat de IPv4 musai, deci se poate si in IPvXradical din 3 pe 2 ... e doar un concept.
 
Asta ridica intrebarea: daca fac eu un server DHCP, cate calculatoare isi vor face varza tabela de rutare si daca mai fac si o captura, cate parole/minut obtin? :biggrin:

Zero pentru că n-ai nicio idee cum funcționează PPPoE. Iar nici DHCP-ul altora nu-l vei strica pentru că broadcast domain-ul conține fix doar hostul tău.
 
Citesti pe diagonala, ca de obicei si raspunzi ca bunica-mea, tot pe diagonala.
Si oricum era o gluma. Nu vreau sa-mi intre mascatii pe geam.
 
citit * cos(alfa), da...

Și tot n-am înțeles de ce și-ar bate cineva capul să activeze și IPv6 acasă, cu sau fără router.
 
O chestie foarte interesanta tocmai s-a intamplat (ora 22:20). Mi s-au deconectat doua conexiuni simultan: RDS-ul din Bucuresti/Fundeni si Romtelenoise in Moreni. Coincindenta este imensa. In 2 ani de cand il am, RDS-ul s-a mai deconectat doar de 2 ori si nici Romtelenoise n-are obiceiul sa taie conexiunea.
Conspiratie IANA? :tongue: Voua vi s-a deconectat internetul?
 
In luna Aprilie am facut un contract cu cei de la RDS (Constanta) pentru instalarea serviciului Fiberlink. Saptamana trecuta (dupa 8 luni!!!) primesc un telefon ca vor sa vina sa-mi faca instalarea - le-am spus ca nu mai am nevoie. Singura chestie buna, este ca in acest interval nu am mai platit abonamentul de DigiNet Mobil pe care-l aveam dinainte (15 RON/luna), acesta fiindu-mi asociat "viitorului" abonament Fiberlink. Astazi am refacut contractul pentru DigiNet Mobil.
 
Mie mi-au venit după 2 ani să-mi instaleze telefonul, deşi le-am spus (când au instalat internetu' şi TV-u') că nu-mi trebuie. :smile: Deci da.
 
Cum se mai prezintă serviciile RDS Fiberlink în București (Dr. Taberei, dacă e vreo diferență pe zone)? Am abonament de vreo 7 ani la MITnet (provider de cartier) și m-am cam plictisit de ei și problemele de infrastrucutră sau ce or fi când rămân fără net dacă bate vântul mai tare. De vreo lună - două am packet losses constant, mai mult sau mai puțin urâte, cu ups and downs și nerezolvate complet după nșpe mii de sesizări și nșpe mii de "știm, lucrăm la..." sau alte scuze. La vecinul binevoitor cu UPC nesecurizat n-am probleme, deci am dedus eu că n-ar fi sistemele mele de vină.

Mă interesează în primul rând la capitolul stabilitate/uptime (pentru MMO-uri sau streaming of sorts), în al doilea rând vitezele de download/upload și în al treilea rând cum se realizează conectarea efectivă (adică prefer să nu fie nevoie de alte modem-uri sau software).

Orice alte informații sunt binevenite, gen experiențe din astea cu răspuns/instalat după x luni de la comandă &so on. De asemenea, sunt binevenite și sugestii pentru alți provider din zonă (am și o cutie de UPC fix deasupra ușii, dar i-am avut și la Galați acum mult timp și nu m-au încântat în mod deosebit).

Thanks.
 
In Drumul Taberei eu am UPC si Romtelecom si deocamdata nu am de ce sa ma plang. Am avut RDS, dar a trecut multa vreme de atunci si nu cred ca mai e de actualitate.
 
Back
Top