De-a dreptul bătător la ochi chiar, ți-ai luat net ca să nu-l folosești
Portainer este magnific, face toată administrarea dockerului mult mai tolerabilă.
Pi-hole rulează mirific în containerul oficial, are chiar și heartbeat inclus ca să anunțe dockerul că e totul în regulă și funcționează normal.
De controllerul unifi am tras ceva, am reușit să-l fac să pornească, da' când i-am dat să importe configurația din controllerul existent s-a mucificat. Cred că-i șterg fișierele din folderul persistent și apoi îl pornesc „pe curat”, trec prin wizard-ul de configurare inițială, și abia APOI import configurația. Și doar configurația, fără statisticile ultimilor luni.
Cu OpenHAB mai stau un pic până să-l folosesc. Adică da, o să-i configurez containerul și o să schimb un pic porturile folosite ca să nu intre în conflict cu celelalte două containere, da' pentru utilizare efectivă aștept să fie lansată versiunea 2.5 care ar trebui să aducă niște îmbunătățiri semnificative față de 2.4-ul curent. N-au prea gândit bine unele chestii de la început, așa că la fiecare actualizare se mai bușește ceva din configurația anterioară, fiindcă au trebuit să modifice ceva problemă negândită din trecut pentru ca să meargă bine cu vreo funcție nouă și mult așteptată. Pățășt.
Docker ăsta deschide multe posibilități. De exemplu ar fi interesant un container pentru syslog separat, în care alte echipamente să-și verse jurnalizarea. De exemplu, un router ceva mai inteligent. Dacă routerul e compromis sau trebuie restartat și n-are stocare persistentă (orice jurnal e păstrat doar în memorie), jurnalul evenimentelor nu dispare. Sau un container pentru un serviciu de bază de date (mySQL sau MariaDB sau ceva) pe un stick USB sau hard disc extern, care să fie disponibil tot timpul pentru mai multe aplicații din rețea care ar putea folosi o bază de date - de exemplu, Kodi pentru toată colecția de muzică și filme păstrată persistent, chiar dacă Kodi în sine e reinstalat sau se bușește cardul sau de fapt ai mai multe media playere cu Kodi care folosesc în comun aceeași bază de date. Bine, n-o să meargă fantastic de repede, da' nici nevoile unui media library nu-s foarte pretențioase.
Vreau să încerc și acel watchdog încorporat, să văd cum funcționează.
Și după toate astea, practic din 2 Raspi-uri voi ajunge la unul singur și un mod mai simplu de monitorizat și administrat.
