ursamajor
צָפְנַת פַּעְנֵחַ
Vă fac cunoştinţă cu tovarăşul Akasa AK965. Sosit încă de vineri, abia azi am avut chef să-l montez. Am scos uşurel coolerul box Intel (ce mic e, săracul!), apoi, cu puţină vată umezită în dizolvant, am şters pasta termoconductoare veche. Iniţial, vroiam să demontez placa de bază, ca să pot monta mai uşor coolerul, dar montajul a fost o glumă, atât de uşor se prind push pin-urile alea, chiar mai uşor decât la coolerul box. Am poziţionat orizontal placa de bază, apoi coolerul pe procesor, având grijă ca să existe corespondenţă între găurele şi push pin-uri, apoi, cu o şurubelniţă, am început cu montajul dinspre partea fan-ului exhaust (vezi fofo). Cum spuneam, nota 10 pentru uşurinţa montării (demontării). Totul a durat sub 5 minute, cu tot cu rearanjarea unităţii la loc.
Partea bună este că am observat că şi GPU e mai rece, cam cu 2-3 grade, urmare (probabil) a creşterii fluxului de aer în carcasă şi care-mi va permite ajustarea (în jos) turaţiei ventilatorului din Riva Tuner.
Am dat un test cu OCCTPT, rezultatele se văd mai jos şi se pot compara cu cele obţinute cu coolerul box. Pe scurt, cca. 13-14 grade diferenţă. Eu zic că e foarte bine. Temperatura ambientală: 22 de grade Celsius.
DPDV al zgomotului, aş vrea eu ca zgomotul de cooler de procesor să fie singurul din carcasă, dar, din păcate, şuieratul celui de la GPU e mult mai sâcâitor. Cu alte cuvinte, personal nu sunt deranjat defel de sunetul de frecvenţă mai joasă, dar şi mai slab scos de CPU cooler.
Verdict: mai mult decât mulţumit. Eu l-am luat cu 60 de lei. Cred că e un best buy la coolere sub 100 lei (mai ales că e mult sub această sumă). Evident, spun asta din perspectiva celui care a citit review-uri despre coolere asemănătoare, cum ar fi şi acel Coolermaster Hyper TX2.
PS: dedicaţie, o Lună plină de ieri.
PPS: nu credeam să se strângă atât praf în carcasă (pe componente) într-un timp atât de scurt de la asamblare.