Asta e o chestie de genul "behold the power of the darkside" "No, no, me scared, me no no".
Lasand gluma la o parte, muzica comerciala mi se pare un termen de genul "bicicleta cu doua roti".
Muzica e scrisa ca sa fie vanduta, iar formatiile "de garaj" nici macar nu exista pana cand nu scot un album care se va
vinde.
Probabil ca tu te referi la target dpdv comercial si, poate, dpdv al calitatilor intelectuale ale targetului.
Corecteaza-ma daca gresesc, insa eu presupun ca prin muzica comerciala intelegi albumele de duzina, scoase ca sa mai avem inca un titlu "disco" sau "da petrecere, manca-ti-as" in colectie si cu unicul scop de a se vinde industial o vara, apoi sa cada in neant.
La polul opus fiind un album de valoare al unei formatii consacrate (sa luam spre exemplu Black Sabbath cu "The Sabbath Stones"), scos ca un memento al unei ere si ca o piesa de rezistenta in colectia oricarui fan. Evident ca acest exemplu este unul foarte restrictiv, dar mai pot fi gasite si altele.
Daca asta e modul in care privesti lucrurile (same here), sunt de parere ca anumite piese merg ascultate la radio, vara, spre exemplu, pe litoral, in discoteci (daca sunt frecventate), etc, insa nu cred ca ai suporta sa asculti D.J. Project zi de zi in loc de Pink Floyd sau Queen.
P.S.: muzica necomerciala e facuta "mai buna" prin
mesaj, prin linia melodica care de obicei este mult mai complexa, prin munca depusa la compunere si interpretare (no playback, sorry
). Si prin multe altele.
De unde succesul muzicii "comerciale"?!
Marketing, care in cazul muzicii noncomerciale lipseste de cele mai multe ori (nu ti se baga pe gat la TV ultimul album al formatiei
Stratovarius sau
Urma, in schimb suntem asaltati de ultimul hit single al Andreei Banica sau marele ultraubermega concert al lui Stefan Banica Jr...).