Muzică

Ascultam cu plăcere muzică în maşină. La un drum în afara oraşului, mai ales la unul de 500 km muzica făcea viaţa mai frumoasă. Putea să îmi influenţeze stilul de condus, mai sportiv sau mai relaxat, făcea timpul să treacă mai uşor şi condimenta peisajele (cu zâmbetele de rigoare, dar un anumit cântec al Ilenei Sărăroiu când vezi din depărtare oraşul Târgovişte creează o stare psihică ciudată). După ce m-am mutat într-un cartier unde se fură casetofoanele din maşină în draci (îţi dau asigurările altul, dar numai hârţogăraia şi timpul pierdut te fac la un moment dat să renunţi) şi am redus numărul de kilometri (job mai sedentar şi vacanţă mai puţină) muzica în maşină a devenit o amintire.

Mai ascult uneori la serviciu, placă de sunet integrată în laptop (adică AC97) şi o pereche de căşti Knoppex închise: numai bune de acoperit zgomotul de fond. Doar atât, faptul că te tot întrerupe cineva la fiecare 10 min ca să te întrebe ceva (de obicei ca să îi confirmi să facă ceva ce putea face şi fără să întrebe, dar nu voia să îşi asume răspunderea) sau un telefon care sună şi muzica nu se mai ascultă, ci se foloseşte. În scopul descris mai sus.

Acasă aş vrea să ascult muzică. Dar cu televizorul pornit de dimineaţă de la 9 şi până noaptea la 12, la numai 1 metru distanţă, nu se poate asculta muzică. Dacât dacă îmbarci toată familia în maşină şi îi trimiţi la plimbare o lună, dar şi atunci când ajung acasă mă uit la un film (cu 2 serii de Stargate şi una de Battlestar Galactica nu prea ai timp de plictiseală, iar Farscape, Firefly şi Lost pot umple pauzele dintre sezoane).

Ce gen de muzică? În afară de manele şi muzică de operă, orice. Manelele nu îmi plac şi muzica de operă nu sună bine în maşină sau pe un AC97. Din mult lăudatul Nightwish doar două melodii îmi produc plăceri auditive (Sleeping sun şi Walking in the air), pe vremuri Roxette şi Guns (eram în liceu când It must have been love făcea furori) sau chiar Ace of base (excelent la drum lung) făceau viaţa mai frumoasă. Sau Depeche Mode, Falco, dacă nu ar aduce atâtea amintiri pe care le ţin cu greu într-un cotlon al memoriei.

Ce mai e prin playlist? A-ha, Alphaville, The Animals, Dire Straits, The Doors, Edith Piaf, Evanescence, Linkin Park (good for driving fast), Massive Attack, R.E.M. Nişte muzică arabă, dar am pierdut casetele bune şi mai am doar nişte MP3-uri mediocre. De copil era fascinant ca de 5 ori pe zi să auzi muezinul chemând la rugăciune (sună a cântec) şi asta lasă urme. Mai ales dacă faţă de România anilor '80 orice capitală arabă părea a fi un basm frumos, cu străzi, magazine şi costume pitoreşti (strada magazinelor cu aur din Amman, de pildă, e fascinantă: zeci sau sute de vitrine luminate cu mii de kilograme de aur strălucind).
 
Şi totuşi, ce face muzica necomercială mai bună? De ce când se spune că ceva e plătit, obligatoriu nu e bun. Să zicem că este adevărat, dar de ce atunci reciproca trebuie să fie adevărată (aşa cum se lasă de înţeles) şi anume: ce nu e comercial e bun.
Mie o formaţie care cântă pentru zeci şi sute de mii de oameni într-o perioadă lungă de istorie şi are totuşi un public restrâns (nu mă contrazic), mi se pare că este o formaţie de nişă dar tot la fel de comercial rămâne. Mi se pare imposibil să spui că la o evoluţie de 10-15 ani cu susţinere din spate să spui că nu eşti comercial, că nu vinzi adică. Faptul că eşti idealist şi te menţii acolo de unde ai plecat e cu totul altă poveste, dar asta nu face formaţia mai bună.
Să spui în schimb că ceva sună a comercial? Sincer, voi răni mulţi oameni care mă vor face implicit incult, dar multe din formaţiile de rock actuale cunoscute şi care au genuri apărute cât de cât recent, mi se par foarte comerciale. Este părerea mea subiectivă dar mi se par extrem de comerciali. Iar cei care cântă ceva de nişă şi nu reuşesc din răsputeri, nu mai spune, idealul lor este să cânte pentru unul două saturi că altfel se spurcă, devin comerciali şi idealurile lor pică şi vor ajunge în iad.
Aşa că, ce ne facem cu muzica comercială. Ea sux, o aruncăm la gunoi că altfel ne considerăm nişte gunoaie care ascultă muzică naşpa sau ascultăm ceea ce ne place şi ne face fericiţi, ceea ce ne implineşte şi ne acordă o stare de spirit dorită?
 
Asta e o chestie de genul "behold the power of the darkside" "No, no, me scared, me no no".

Lasand gluma la o parte, muzica comerciala mi se pare un termen de genul "bicicleta cu doua roti".
Muzica e scrisa ca sa fie vanduta, iar formatiile "de garaj" nici macar nu exista pana cand nu scot un album care se va vinde.

Probabil ca tu te referi la target dpdv comercial si, poate, dpdv al calitatilor intelectuale ale targetului.

Corecteaza-ma daca gresesc, insa eu presupun ca prin muzica comerciala intelegi albumele de duzina, scoase ca sa mai avem inca un titlu "disco" sau "da petrecere, manca-ti-as" in colectie si cu unicul scop de a se vinde industial o vara, apoi sa cada in neant.
La polul opus fiind un album de valoare al unei formatii consacrate (sa luam spre exemplu Black Sabbath cu "The Sabbath Stones"), scos ca un memento al unei ere si ca o piesa de rezistenta in colectia oricarui fan. Evident ca acest exemplu este unul foarte restrictiv, dar mai pot fi gasite si altele.

Daca asta e modul in care privesti lucrurile (same here), sunt de parere ca anumite piese merg ascultate la radio, vara, spre exemplu, pe litoral, in discoteci (daca sunt frecventate), etc, insa nu cred ca ai suporta sa asculti D.J. Project zi de zi in loc de Pink Floyd sau Queen.


P.S.: muzica necomerciala e facuta "mai buna" prin mesaj, prin linia melodica care de obicei este mult mai complexa, prin munca depusa la compunere si interpretare (no playback, sorry :biggrin: ). Si prin multe altele.
De unde succesul muzicii "comerciale"?! Marketing, care in cazul muzicii noncomerciale lipseste de cele mai multe ori (nu ti se baga pe gat la TV ultimul album al formatiei Stratovarius sau Urma, in schimb suntem asaltati de ultimul hit single al Andreei Banica sau marele ultraubermega concert al lui Stefan Banica Jr...).
 
Originally posted by hulubei
Şi totuşi, ce face muzica necomercială mai bună?
Există indivizi care consideră că muzica necomercială se identifică cu muzica bună, dar nimeni nu a afirmat că s-a stabilit un adevăr general valabil care să susţină o astfel de idee. Muzica comercială are un potenţial mai mare să transmită un mesaj complex, deci să fie considerată muzică bună (luaţi-o ca pe o definiţie, ca să nu mai existe comentarii cum că folosesc sintagma asta într-un mod subiectiv). Cum omul random preferă un mesaj cât mai simplu, tocmai pentru că nu ascultă muzica în sine, ci se foloseşte de muzică pentru a-şi face mai plăcute alte activităţi, e evident că o muzică mai simplă are succes mai mare şi deci devine comercială. Dar relaţia dintre comercial şi „bun” este indirectă; deseori, muzica bună poate fi înţeleasă şi la un nivel superficial, dar şi la unul complex, ea fiind în acelaşi timp bună şi comercială. Un astfel de exemplu ar fi Queen.
 
Muzica necomerciala nu este neaparat buna, dar cea comerciala este aproape sigur proasta. Cu cateva mici exceptii.
Nu as baga Queen acolo cum nu as baga nici Jarre. Ambele nume au avut succes la public, dar au reusit sa evite intr-un fel sau altul vulgarizarea. Un exemplu bun de muzica comerciala dar buna este TATU: muzica dance, cateva piese mai sensibile, facuta pentru a fi comerciala de la bun inceput. Dupa coperti si poze am crezut prima data ca-s un fel de Andre rusesti. Eh, teapa: ambele albume sunt excelente cap-coada.
Muzica necomerciala e mai buna pentru ca in procesul creatiei nu isi baga botul atotstiutor departamentul de marketing: nu se baga versuri sau linii melodice "testate ca avand priza", nu se vand lookuri care "sunt la moda anul asta" etc.
 
Originally posted by hulubei
Şi totuşi, ce face muzica necomercială mai bună?
Sunt persoane care ascultă aşa ceva doar pentru că este altfel, doar pentru a dovedi celorlalţi că sunt diferiţi, doar pentru a nu fi incluse în marele cerc care este mulţimea, pentru că aşa gândesc. Iar dacă o melodie este comercială (are priză la publicul larg) şi le place nu o vor asculta de frică că vor fi incluşi tocmai în acel cerc.
Ciudat, dar există şi această categorie de oameni.
 
Bun, pentru mine comercial = ceva care se vinde (nu doar in interiorul grupului de prieteni). Deci Black Sabbath e comercial! Nu ai cum sa devii celebru fara sa vinzi si nu ai cum sa auzi de o formatie sau cantaret ce nu a ajuns celebru decat daca esti prieten, vecin, ruda cu el (ei).
Diferentierea ar trebui sa nu se faca dupa termenul de comercial cat dupa nivelul calitativ, efectiv, al melodiilor.
 
Există muzică care se vinde mult mai mult decât Black Sabbath. Şi, eventual, printr-un mediu cu IQ mai scăzut. :wink:
 
Mă refeream raportat la numărul de cumpărători posibili, precum şi la fondurile alocate publicităţii.
 
Nu prea inteleg termenul de "muzica necomerciala" folosit de voi. La mine orice muzica ce nu se gaseste in magazin de cumparat sau in localuri de ascultat (unde platesti prin consumatia pe care o faci) este necomerciala.
Ex: intrati pe http://www.modarchive.com. Asta numesc eu muzica necomerciala. Ca si la muzica comerciala, unele piese sunt bune, altele de fac sa-ti smulgi castile inainte sa ajungi la butonul de "mute".
 
Originally posted by hulubei
Andreea Bălan cred că vinde cu mult sub Black Sabbath :tongue:
Nu, insa Adi wonderboy deja went platinum de douaj' de ori. Si nu oficial :goofy:

Marius, muzica necomerciala/comerciala este in primul rand o categorisire gresita. Impartirea in muzica "de-o vara" si muzica "de valoare" mi s-ar parea mult mai plauzibila dpdv calitativ.
 
Exact aici vroiam să ajung, între a pune echivalenţe între valoare şi comerţ ceea ce mi se pare greşit.
 
Deşi iniţial spuneam că este vorba de o diferenţiere între muzica făcută din plăcere (indiferent dacă aduce vreun câştig efectiv sau nu) şi cea făcută în scopuri strict financiare, încep să consider categorisirea aceasta a muzicii drept necomercială sau comercială o simplă o tendinţă la fel de trecătoare ca şi hit-urile unora dintre "vedetele" autohtone de care s-a mai amintit pe aici.

Şi cel mai aproape de adevăr în privinţa aceasta mi se pare |nrg|, cu a cărui afirmaţie sunt de acord în proporţie de 100%.

În linii mari, eu consider că este vorba exact de dorinţa tot mai acerbă (resimţită, în special la publicul mai tânăr ca vârstă) de a afişa un spirit de "rebel", diferit de tot şi de toate, nesupus vreunui standard, caz în care zicala aceea cu "You are unique, just like everybody else..." mi se pare extraordinar de potrivită. :rolleyes:
 
Cel mult, categorisirea tendenţioasă a muzicii în comercial/necomercial mi se pare una trecătoare şi eventual caracteristică unei anumite vârste. Dar, mai presus de orice, există date concrete referitoare la numărul de albume vândute. Madonna a vândut milioane şi milioane de albume, pe când o formaţie obscură dintr-un garaj obscur poate să nu depăşească câteva sute sau mii. Desigur, pe lângă genul abordat diferă calitatea producţiei, zona de răspândire a albumului şi publicitatea făcută în jurul lui. Toţi aceşti factori definesc (ne)comercialul în sensul propriu al termenului.
 
Această idee de "anti-snobism", pomenită de |nrg| şi susţinută şi de alţii, o consider potrivită într-o anumită măsură şi într-un anumit punct în dezvoltarea individuală.
 
Eu am o temere mare cum ca dupa 30 de ani o sa mi se mai schimbe din preferinte. Mi-au spus cei ce au trecut prin asa ceva.
Ce-i drept nu poti sa asculti acelasi lucru mereu. Am inceput cu Queen, a fost nebunia alternative cu Bush, Nirvana, Silverchair etc apoi m-a lovit Black Sabbath pentru ca, in ultima vreme (de vreo 7 ani), sa plutesc prin seninatatea muzicii baroce. Nu inteleg de ce strict aceasta perioada si nici de ce nu imi plac altele, dar nu imi bat capul prea mult. Nu zic ca nu ascult si cele de dinainte, dar nu asa des. Problema e ca fiecare etapa a lasat urme: casete, CD -uri audio si, mai nou, GB de fisiere.
Ma intreb ce o urma? Sper ca nu rave sau Xenakis. Sau sa ajung sa imi placa ceea ce acum nu admir deloc: spectacole de tipul Fire of Anatolia sau muzica de la Rondo Veneziano. Sau sa merg la munte si sa ma cazez la hotel. Erm... asta nu trebuia scris aici, ma rog, intelegeti.
Pe de alta parte, insa, nu poti sa te impotrivesti dezvoltarii individuale sus-amintite.
 
Daca vrei doar o evadare dintr-o parte de cotidian merge si sa te cazezi la munte la un hotel. Treptat au inceput sa-mi placa melodii clasice pe care incep sa le percep ca trairea suprema ce ti-o poate provoca in adancul sufletului. Restul doar ma afecteaza rapid pe moment dar nu-mi provoaca o stare suprema.
 
Originally posted by maxu
Eu am o temere mare cum ca dupa 30 de ani o sa mi se mai schimbe din preferinte. Mi-au spus cei ce au trecut prin asa ceva.
Eu, la aproape 39 de anişori :smile:, ascult cam tot ce ascultam la 15, numai că muuult mai rar. Nu ştiu ce m-a ţintuit în opţiuni, poate de vină a fost regimul de tristă amintire în care atunci când puneam mâna pe un disc de vinil cu Genesis, Jethro Tull, Pink Floyd (you get the picture :smile:) mă închideam în cameră şi-l ascultam cu veneraţie, poate lipsa de varietate a muzicii ce intra pe la noi, poate cercul de prieteni care ascultau cam aceleaşi trupe, poate o anumită reticenţă în a accepta lucruri noi (accentuată acum cu vârsta :smile:), poate lipsa alternativelor de cunoaştere (numai muzica şi ceva cărţi care mai scăpau de cenzură), poate...
Originally posted by maxu
Ce-i drept nu poti sa asculti acelasi lucru mereu.
E discutabil un pic. Dacă prin acelaşi lucru înţelegi aceeaşi piesă/album e oarecum adevărat, dar dacă o laşi şi o asculţi peste o bună perioadă de timp te asigur că simţi aceeaşi plăcere, e ca o senzaţie familiară şi plăcută de confort uitat. Sper că înţelegeţi ceva.
Dacă prin acelaşi lucru înţelegi un anumit gen, eu te contrazic. După cum am mai spus eu sunt destul de limitat în preferinţe, doar rock progresiv, jazz şi blues. Dacă rock-ul progresiv a murit prin anii ´80 şi am rămas numai cu trupele mari pe care le cam ştiu (le-am ştiut?), nu pot spune acelaşi lucru despre jazz. Este inepuizabil, şi lucrul drăguţ e că şi în zilele noastre se mai compune jazz de calitate. Aici chiar nu mă plictisesc.
Din păcate nu mai găsesc timpul necesar pentru a savura muzica ce-mi place, da' măcar la pensie o să am ceva de recuperat. :biggrin:
 
Back
Top