N-am zis unul singur bun la toate, dar ăilalţi să-şi poarte de grijă cât-de-cât independent, nu cu un AI groaznic (gen dă fuga la atac fix în gura lupului), nu fragili cât cuprinde (gen se dă cu gaibaracele-n sus după două lovituri) şi nu overpowered (gen începe lupta şi tu faci naveta între inamicii care pică morţi înainte să ajungi tu acolo).
Din punctul ăsta de vedere, Dungeon Siege a fost perfect; puteai să le zici celorlalţi NPC din party să se concentreze ori pe ăia mici şi tu aveai liber la boşi sau mobs mai tough, ori invers şi te distrai cu plevuşca.
Asta mi-a displăcut iar în DAO, parcă aveai un party de cretini care nu îşi cunoşteau puterile; trebuie să le zici pas cu pas: "dă cu stânga, foloseşte puterea X, apără-te cu scutul, mai dă o dată la gioale, fugi de ăla că eşti pe roşu", etc. Dacă îmi plăcea asta, mă făceam păpuşar la Ţăndărică...