Cică azi au lansat Skyrim, cei mai mulți îl laudă, dar sunt și destule voci care spun că nu e roz deloc:
- consolită cronică în stadiu terminal la modalitățile de control, meniurile tembele și o parte nu merg cu mouse
- grafică de pe vremea lu' Pazvante, Direct X 9 și atât, texturi mai slabe ca Oblivion (cică jocul e cu câțiva GB mai mic)
- engine de pe vremea lui Morrowind, cel puțin animația caracterelor
- dialoguri mai neinteresante decât OTV-ul în hindi
Poate peste vreo 6 luni și vreo câteva petice peste petice să iasă ceva jucabil, noroc că nu m-am apucat să îl cumpăr că nu îmi plac travestiții (și jocurile de consolă pe PC).
Între timp l-am pornit şi eu.
Prima chestie nasoală: mi-a pus automat grafica pe ultra high. Din experienţa Oblivion, o placă grafică kindof medie (Radeon 5750) n-ar trebui să meargă pe ultra high.
A doua chestie nasoală: se mişcă bine pe placa mea şi ultra high la 1650x1050. Engine vechi.
A treia chestie nasoală: animaţia şi modelarea caracterelor e slabă. Engine-ul de fizică e mult mai slab decât cel din Oblivion, dacă tragi un mort de picior se ridică scândură tot corpul. Rigor mortis la 3 secunde după ce i-ai dat în cap?
A patra chestie nasoală: sunet 3D prost pe placa mea (setată stereo din Windows, în joc nu există setări). Dacă vorbeşte cineva exact din faţa mea (sau spate) se aude doar ecoul (dacă există). Trebuie să mă uit într-o parte ca să aud ceva.
A cincea chestie nasoală: control de consolă. În unele meniuri nu e foarte clar ce trebuie să faci. Loot cu E, da' ca să ieşi din inventory-ul ăluia trebuie să apeşi Tab sau R, nu merge să mai apeşi o dată E.
Dacă treci de chestiile astea, e ceva mai bun decât Oblivion, dungeon-uri mai bine făcute, leveling mai practic. Dacă ar avea şi povestea din Morrowind şi-ar merita review-urile alea de 9.5+ (la ediţia Xbox).