Job-uri la companii serioase

War, să zicem că angajatorul cere o mulțime de abilități X, la anumite nivele. Un nivel salarial s-ar aplica în acest caz candidatului ideal care are exact aceeași mulțime de abilități X. Cu oarecare fluctuații ale listei de abilități și nivelelor lor se poate estima și un interval salarial.

Însă fiecare candidat vine cu propria sa mulțime de abilități A, B, C, fiecare la diverse nivele. Iar intersecția dintre A și X determină cât din ceea ce poate face candidatul poate fi folosit (și plătit) de către angajator. De aceea e necesar interviul și discuția detaliată înainte de a putea face un calcul.

De exemplu, vine anunț de angajare pentru o persoană care să facă suport pentru aplicații Java conectate la baze de date Oracle. Candidatul ideal îndeplinește cerințele de mai jos și bugetul estimat pentru el e de 1000€:
1) abilități de comunicare cu clienții, nivel excelent;
2) gândire analitică pentru diagnosticarea rapidă a sursei probleme, nivel bun;
3) cunoaștere Java doar la nivelul la care poate identifica dintr-un fișier jurnal cauza posibilă a erorii, ca să o înainteze la L2 support;
4) cunoașterea administrării unei baze de date Oracle pentru a verifica integritatea datelor, job-uri ce rulează, nivel excelent.

Vine un programator Java. Are 2 și 3 excelent, ba chiar poate să și scrie cod; însă nu are experiență cu bazele de date și, dacă-l pui să vorbească cu un user, nu are răbdare și tact. Pentru tot ceea ce știe să facă, ca programator Java, vrea 1500€/lună net.

Angajatorul nu poate folosi de la el toate abilitățile de programare și, ca urmare, nici n-are de ce să i le plătească la nivelul cerut. Degeaba poate el mai mult ca programator, dacă excesul de competență nu va fi valorificat. Lipsa completă a două cerințe mai știrbesc și ele din salariul ce i se poate oferi. Și uite cum fișa postului va fi restrânsă doar la punctele ce le poate face (chiar mai bine decât e nevoie) și oferta salarială redusă față de candidatul ideal.
 
Puter dont. Just dont. Lasa teoria multimilor. In firmele cu adevarat mari care fac dezvoltare pe bune ai paliere. Grade 6 - facultate si ceva xp. Grade 8 masterat. Grade 10 doctorat si lucrari publicate. Echivalent cu experienta in domeniu si patente detinute. Oamenii cu adevarat vitali, care au acces la chestiile mai sus de confidential (i.e: trade secret) sunt tinuti pe salarii care le permit sa nu isi faca ganduri despre alte firme. Pe unii ii si pazesc. Cand i-am zis unuia din arhitectii de securitate ce salariu am m-a intrebat din ce mananc. Si pentru romania nu e deloc mic.

La sc. fabricutaDeSoftCuSclaviIeftini din rromania n-o sa conteze niciodata asta. Sclavi se gasesc mereu. Asa ca palmasii sunt platiti prost iar menejereii stresati sa scoata cat mai mult din ei pe cat mai putini bani, pana nu isi iau zborul in zari mai calde.
 
In firmele cu adevarat mari care fac dezvoltare pe bune ai paliere.
1. Oau, cate firme fac dezvoltare? Majoritatea firmelor nu angajeaza in IT sau, daca o fac, iau cate un "admin" bun la toate. Deci, ce relevanta are acea nișă?
2. Tocmai ai dat un exemplu de job destul de cuantificabil. Ce faci cu restul?
Cand i-am zis unuia din arhitectii de securitate ce salariu am m-a intrebat din ce mananc. Si pentru romania nu e deloc mic.
Pai spune-i: "eu mananc ceea ce mananci si tu, doar ca e mult mai ieftin." Pentru ca e adevarat. Si chinezii care castiga 1 dolar pe zi mananca decent, niste colegi tocmai au facut un studiu in China rurala sa vada cum traiesc aia cu 1$ pe zi si concluziile au fost destul de interesante. Au stat 1 luna pe capul unora sa vada zi de zi pe ce cheltuie baniii, ce mananca, cum se spala (e o problema mai mare decat pare), cu ce se imbraca etc.

La sc. fabricutaDeSoftCuSclaviIeftini din rromania n-o sa conteze niciodata asta. Sclavi se gasesc mereu. Asa ca palmasii sunt platiti prost iar menejereii stresati sa scoata cat mai mult din ei pe cat mai putini bani, pana nu isi iau zborul in zari mai calde.
Pai aia care isi dau jos pantalonii si se apleaca o sa primeasca ce merita, restul la fel. Fiecare se descurca cum poate, de la iobagul Ion la Steve Jobs - singura chestie nasoala e ca Steve Jobs nu ar fi putut sa lucreze in Romania din cauza ca legea romana interzice salarii sub cel minim pe economie, iar Steve avea 1$ pe an. Sa nu iti bagi ceva in iobag?

Serios si fara nici un banc: fiecare e responsabil de fundul lui si de salariul lui. Expresiile gen "sclavi pe plantatie" cred ca au fost inventate de niste fatalai onanisti care nu reuseau sa gaseasca si ei ceva lucrativ in echipa mixta si au ajuns la rang de mare adevar prin acea comunitate: esti bun? lucreaza pe salariu mare sau fa-ti propria firma si plateste-te cu miliarde. Esti slab? Atunci multumeste-te cu ce capeti, ca probabil atata meriti. Dog eats dog, dragi telespectatori, Dan Diaconescu nu mai plateste salarii la Oltchim si cainii nu umbla cu covrigi in coada.
 
Aia in care lucrez eu face. Pe bune. Cu patente and shit.
Eu mananc ce mananca ea cam la acelasi pret. Nu-i cunosc salariul ei, dar nu are doar 3 zerouri sigur.
Toti in .ro ajung sa-si dea jos pantalonii. Pentru ca asa e mediul de business. La baietii la care lucrez acum, cel putin in partile mai vestice asa, frecangeala e si cu alifie. Steve avea dividende si venituri din Apple mai mari ca bugetul Romaniei pe 1 luna. Deci... da.

Cat despre esti bun fa-ti propria firma... Omule rar am vazut un exemplu de retardare mai mare. Sper sa nu te superi pe mine, nu e un atac personal, dar esti in urma rau.
 
Aia in care lucrez eu face. Pe bune. Cu patente and shit.
Te cred, dar nu e reprezentativa pentru piata muncii. Cati oameni angajeaza, 1 din 100.000? Restul nu prea fac asta. Nu generaliza din exceptii.

Eu mananc ce mananca ea cam la acelasi pret. Nu-i cunosc salariul ei, dar nu are doar 3 zerouri sigur.
In ce tara? Ca nu prea e clar. La noi nici arhitectii seniori nu castiga peste 3 zerouri in SUA, sigur. Iar in RO salariile sunt cam ca in Europa de vest si State de la nivelul imediat peste mine in sus, diferenta mare provine din regimul de taxe si impozite, in RO ramai cam cu jumatate din cat ramane ala din State.

Toti in .ro ajung sa-si dea jos pantalonii. Pentru ca asa e mediul de business
Nu. Daca nu stii cazuri pozitive nu inseamna ca nu exista, ci doar ca nu stii chiar tot.
Steve avea dividende si venituri din Apple mai mari ca bugetul Romaniei pe 1 luna. Deci... da.
Avea salariu 1$. Scrie cumva in legislatia romana ca daca esti actionar si castigi enorm ai voie sa ai contract de munca pe 1$? Apoi, bugetul Romaniei pe o luna e mai mare decat veniturile lui Steve intr-o viata, dar de dragul discutiei e in regula si asa.

Cat despre esti bun fa-ti propria firma... Omule rar am vazut un exemplu de retardare mai mare. Sper sa nu te superi pe mine, nu e un atac personal, dar esti in urma rau.
Nu ma supar deloc daca cineva are o alta opinie, dar sunt curios: ce inseamna "in urma rau"? De ce nu poti sa iti faci o firma daca esti un mic Einstein/Spiderman/Batman in anonimitate? Crezi ca e mai bine sa lucrezi pentru o mare corporatie care iti da 1% din cat castiga de pe urma ta (daca tot crezi ca esti sclav pe plantatie)?
 
Marjele le afli, well, din interviuri sau prieteni din aceleasi pozitii, daca nu le stii. Daca esti Java developer si stai 6 ani cu capul in monitor, fara sa mai intrebi in stanga si in dreapta si pe altii sau sa mai mergi la un interviu, iti meriti soarta, nu te supara.
Adică dacă eu aleg să-mi fac treaba, în loc să-mi pierd vremea cu aflatul salariilor "pe surse", îmi merit soarta? Uite un motiv pentru care lucrurile sunt cu susu-n jos în România.


Iar marjele nu sunt publice pentru ca, intr-adevar nu exista. Pentru ca eu, ca patron, am dreptul sa ofer cat vreau eu unui angajat. Daca el vrea sa munceasca pentru banii aia, bine, daca nu, altul la rand.
Pesemne ţie îţi place să ţi-o iei ca angajat, dacă ţi se pare corect sistemul ăsta. Tu, ca patron, nici nu trebuie să ştii cât e normal să-i oferi unui angajat. Tu, ca patron, gestionezi o afacere holistic. Pentru "nimicuri" gen cât salariu să primească Gigi de la suport ai nişte angajaţi specializaţi. Ei bine, dacă ăia sunt tufă, tu, ca patron, pierzi bani.
Apoi, dacă tu, ca patron, mergi pe ideea "să ofer cât mai puţin că oricum sunt 100 la coadă" o să ajungi să ai un attrition de te doare capu' şi pierzi ca profitabilitate mai mult decât câştigi că-i dai lui Gigi 100 lei sub preţul pieţei.


War, să zicem că angajatorul cere o mulțime de abilități X, la anumite nivele. Un nivel salarial s-ar aplica în acest caz candidatului ideal care are exact aceeași mulțime de abilități X. Cu oarecare fluctuații ale listei de abilități și nivelelor lor se poate estima și un interval salarial.
Aici deschidem larg poarta către o cu totul altă discuţie, şi anume modul în care sunt structurate anunţurile de job-uri. Aici e iarăşi dezastru în România. Am văzut anunţ în 2012 care cerea .NET 3.0 experienţă de 8 ani (.NET 3.0 a apărut în 2006). Şi nu e un lucru singular!

Însă fiecare candidat vine cu propria sa mulțime de abilități A, B, C, fiecare la diverse nivele. Iar intersecția dintre A și X determină cât din ceea ce poate face candidatul poate fi folosit (și plătit) de către angajator. De aceea e necesar interviul și discuția detaliată înainte de a putea face un calcul.
În principiu, corect, la modul simplist. Dar ne întoarcem din nou la modul în care e structurat un anunţ. Dacă tu nu poţi determina nivelul minim (şi maxim, for that matter) de cunoştinţe pe care trebuie să le aibă un candidat ca să îl angajezi, atunci e cam grav. Ideal e aşa (da, ştiu că nimic nu e ideal pe lumea asta, dar decât să rămânem în rahat, mai bine încercăm să ieşim din el):
- Anunţul e postat online, cu cerinţe clare, salary range clar.
- Candidaţii trimit CV-ul, cu skill-urile lor şi cerinţele lor salariale clare.
- Ca recruiter, împarţi CV-urile în trei categorii: sub-calificaţi (nu îndeplinesc cerinţele minime), calificaţi şi supra-calificaţi (sunt peste nivelul job-ului cerut).
- Categoria din mijloc o împarţi în două: CV-uri cu cerinţe salariale în range şi CV-uri cu cerinţe salariale prea mari.
- Chemi la interviu oamenii cu cerinţe în range. Care au minţit în CV ajung într-un blacklist, cu restul negociezi.
Ca opinie personală, negocierile nu ar trebui să se axeze pe salariu, ci pe perks (remote working, maşină de servici, abonamente fitness, whatever). Negocierile salariale pot fi de domeniul câtorva procente (1-5%).

De exemplu, vine anunț de angajare pentru o persoană care să facă suport pentru aplicații Java conectate la baze de date Oracle. Candidatul ideal îndeplinește cerințele de mai jos și bugetul estimat pentru el e de 1000€:
1) abilități de comunicare cu clienții, nivel excelent;
2) gândire analitică pentru diagnosticarea rapidă a sursei probleme, nivel bun;
3) cunoaștere Java doar la nivelul la care poate identifica dintr-un fișier jurnal cauza posibilă a erorii, ca să o înainteze la L2 support;
4) cunoașterea administrării unei baze de date Oracle pentru a verifica integritatea datelor, job-uri ce rulează, nivel excelent.

Vine un programator Java. Are 2 și 3 excelent, ba chiar poate să și scrie cod; însă nu are experiență cu bazele de date și, dacă-l pui să vorbească cu un user, nu are răbdare și tact. Pentru tot ceea ce știe să facă, ca programator Java, vrea 1500€/lună net.
Conform metodologiei mele postate mai sus, faptul că poate scrie cod îl pune în categoria supra-calificat. Pe lângă asta, dacă ai comunicat salary range între 900 şi 110 EUR şi el în CV cere 1500, să fie sănătos, nu ar trebui să îl chemi la interviu. Dacă nu are o cerinţă salarială în CV, când îl suni îl întrebi dacă e de acord cu un range salarial negociat de maxim 1100 EUR. Zice nu, la revedere, mulţumim pentru interes.


Angajatorul nu poate folosi de la el toate abilitățile de programare și, ca urmare, nici n-are de ce să i le plătească la nivelul cerut. Degeaba poate el mai mult ca programator, dacă excesul de competență nu va fi valorificat. Lipsa completă a două cerințe mai știrbesc și ele din salariul ce i se poate oferi. Și uite cum fișa postului va fi restrânsă doar la punctele ce le poate face (chiar mai bine decât e nevoie) și oferta salarială redusă față de candidatul ideal.
Um, nu, bugetul îl ai, îl publici, candidatul face o alegere conştientă. Poate e un programator excelent care e strâns cu uşa financiar şi acceptă 1000 EUR pentru postul ăla, în cazul acesta poţi negocia cu el altceva decât salariul, şi anume perks (vezi mai sus). Sigur, e riscul tău ca angajator, poate pleacă peste o lună ca programator altundeva, e un risc pe care orice angajator îl are. Dar asta nu are legătură cu secretizarea marjei salariale, ba dimpotrivă, transparenţa nu poate decât să ajute. Setting expectations FTW.
 
Daca nici o megacorporatie nu e reprezentativa pentru piata muncii eu ma duc la culcare. Restul de intrebari nu-s intrebari, sunt speculatii.

In urma rau fix asta inseamna, ca gandirea din spatele ideii enuntate de tine e inapoiata. Chiar vrei sa disecam si de ce?
Cred ca e bine daca primesti fix cat crezi tu ca ai nevoie pentru cat crezi tu ca poti munci mai putin. Sau cat crezi tu ca ai nevoie pentru a face ceea ce iti place. Sau cat crezi tu ca ai nevoie pentru a putea sa-ti cumperi casa in centrul bucurestiului. Nevoile mele difera de ale tale, ce cred eu e irelevant.
 
În SUA, chiar și pentru highly-paid professionals cum sunt medicii, recruiter-ii sunt considerați drept pleavă (deși informațiile salariale sunt specificate în general în anunț). În general, se consideră că cei mai buni angajați și cei mai buni angajatori sunt găsiți prin "word of mouth". Next best: scrisori directe trimise potențialului angajator, fie cold call, fie răspuns la anunț din publicație de specialitate.

La recruiter nu m-aș uita decât dacă m-aș duce într-o zonă nouă, cu o piață necunoscută. După ce că e plătit regește din salariul MEU (adică mi se oferă mie un contract mai prost decât aș obține direct), mai și lucrează pentru angajator nu pentru interesele mele. Dpmdv, de-ar fi să moară dracului toți recruiter-ii plus birocrații din HR și să fie îngropați în groapă comună, și tot ar fi păcat de pământ.

De ieri a început să lucreze administrația locală, și deja strâng actele ca să-mi fac PFA. Măcar fiscal e mai avantajos, și știu exact de câtă iubire guvernamentală voi avea parte.
Haoleu, maică!

Fă sereleu, vere, nu PFA, adică Persoană Futută de Administrație (locală). Dacă nu mă crezi, întreabă masterii în business de acasă. :smile:
 
Adică dacă eu aleg să-mi fac treaba, în loc să-mi pierd vremea cu aflatul salariilor "pe surse", îmi merit soarta? Uite un motiv pentru care lucrurile sunt cu susu-n jos în România.
...
Pesemne ţie îţi place să ţi-o iei ca angajat, dacă ţi se pare corect sistemul ăsta. Tu, ca patron, nici nu trebuie să ştii cât e normal să-i oferi unui angajat...

Ca mie mi se pare corect sau nu sistemul influenteaza infinitezimal sistemul in cauza, astfel ca acesta functioneaza bine mersi in continuare, indiferent daca eu zambesc sau plang cand sunt regulat. Ca tot veni vorba, lucrurile sunt asa cum sunt in Romania pentru ca fiecare paseaza unul altuia responsabilitatea, cam cum voiai tu ca marjele salariale "sa fie" publice undeva, in loc sa pui tu creierul si manutele si iti faci singurel o baza de pornire. Nu e vorba sa stai zilnic pe facebook, Linkedin, e/best/x jobs etc... si sa cauti joburi/salarii/info, ci doar sa aplici si eventual sa te duci la un interviu odata la 2-3-6 luni.

Dar cred ca nu m-ai inteles, eu nu sunt impotriva afisarii marjelor salariale, in putinele cazuri cand am fost pus in situatii de asa natura am preferat sa expun din start argumentul pecuniar.

Apoi, dacă tu, ca patron, mergi pe ideea "să ofer cât mai puţin că oricum sunt 100 la coadă" o să ajungi să ai un attrition de te doare capu' şi pierzi ca profitabilitate mai mult decât câştigi că-i dai lui Gigi 100 lei sub preţul pieţei.

Cunosc personal multi manageri din zona Moldovei care actioneaza exact in acest mod. Nu generalizez, dar banuiesc ca nu e mare diferenta in rest. De ce?
Lucrurile sunt simple, noi le complicam inutil. E mai ieftin sa iei un pui de pe bancile facultatii (ca are inca balta peste), il educi cu ceva cursuri si il integrezi intr-o echipa de la care invata, iar succesele si esecurile se impart frateste. Risti sa nu te ridici la nivelul asteptat, avand in vedere ca elementul nou te trage o perioada in jos, dar suntem in Romania, unde merge si-asa, nu?
Si un link pentru bogdan de mai sus, ca si eu sunt interesat care ar fi alternativa la a-ti face o firma.
 
Tocmai am văzut anunț de firmă de investiții imobiliare care angajează administrator de rețea specializat în Active Directory distribuit, VPN și alte alea, cu cloud computing ca avantaj, dar printre responsabilități are și cablarea de sedii noi. Ce paliere crezi că are o asemenea firmă pentru acel probabil un (1) om din IT, care va face tot ce înseamnă IT? Io cred că ei au o idee despre cât pot să plătească un om să acopere această parte, și atât. Degeaba vine un guru în administrare AD dar care face nazuri la sertizat cabluri, că firma îl va penaliza pentru asta.
 
Păi într-o piaţă de joburi sănătoasă nu foloseşti acelaşi om pentru AD+VPN+Cloud Computing administration, pe de o parte, şi tras cabluri CAT5 printr-o clădire. E absurd. Există oameni care fac ori una, ori alta. Asta dacă angajezi profesionişti. Dacă nu, iei un student care vrea să facă un ban şi-i dai 3 lei şi-o gumă pentru o treabă de rahat. Firma se penalizează singură pentru că pune la grămadă nişte skill-uri care se contrazic reciproc.
Dar în România ni se pare normal să amesteci felurile de mâncare, că aşa-i piaţa.

E ca faza aia: Angajez bucătar cu experienţă care să şi spele WC-urile din restaurant, că plm. Spălatul pe mâimni opţional.
 
@Justin: in orice firma te-ai angaja poti oricand sa faci ceva pe cont propriu. Daca merge, iti dai demisia si o duci mai departe cu ouale marite. Daca nu, ai plasa de siguranta in spate. Nu de asta e vorba in articolul ala, gigi jurnalistul e nemultumit ca tineretul iesean are iphone 4 si masina de la firma primite de la multinationala rea. In loc sa aiba dacie si 3310 pentru ca nu-si permite mai mult din profitul care-i iese din firmulita de apartament care vine telefoane SH.

Pentru ca era tarziu aseara, n-am apucat sa-i raspund si lui AB. Problema gandirii lui e ca nu mai traim in perioada renasterii, cand omul era bun daca se pricepea la toate. Acum suntem foarte specializati. Eu de exemplu ma pricep foarte bine sa testez aplicatii software. Dar sunt muci la balansat bugete. Si la frecat semenii ca sa scot profit de pe urma lor. Si sunt un mincinos destul de slab. Asta-i caracterul meu si astea-s limitarile mele, sunt constient de ele. De aia n-o sa fiu niciodata un bun patron in romania. De aia, fara un MBA de management si o schimbare de caracter n-o sa ajung vreodata sa conduc propria-mi firma si o sa ma limitez la a fi palmash pentru altii.
In IT, ca mine sunt foarte multi. Si nu doar in Romania, peste tot. Astea-s asteptarile societatii in care traim, unii spala strada, altii scriu soft, si altii ii mana de la spate. Unii o fac bine, altii mai putin. Putini sunt cei care isi pot permite sa le faca pe toate in acelasi timp.

Pe mine m-a invatat tata ca daca vrei sa reusesti in viata in mod cinstit, trebuie intai sa fi foarte bun intr-un domeniu. Preferabil cel mai bun. In timp am ajuns sa inteleg adevarul celor spuse de el.
Daca o sa incerci sa iti faci propria firma, o sa vezi ca skillurile tehnice pe care le-ai acumulat in decursul timpului n-or sa te duca decat foarte putin pe drumul spre profit (nu succes, doar profit).
 
Zic unii ca, tocmai, specializarea excesiva e pe duca iar in trend e cunoasterea sau posibilitatea de a invata/ avea la dispozitie doua-trei metode alternative de a-ti castiga existenta. Si cred ca intelegi si tu, dar nu vrei sa accepti. Daca maine, dintr-un motiv sau altul, superspecializarea ta nu mai e pe val (mai ales ca vorbim despre mediul IT), esti pus in situatia de a te specializa pe altceva, timp in care stai si mananci coji de paine. Si apoi de unde ai scos-o pe aia cu MBA ca sa poti conduce o afacere personala? Man, am impresia ca tu esti cel in urma...
 
Dom'le poate ai dreptate. Desi evidenta te contrazice, pentru ca cei mai bine remunerati indivizi pe care ii cunosc personal sunt specialistii. Si asta nu pentru ca sunt de neinlocuit, ci pentru ca e mai ieftin sa-i platesti bine decat sa-i inlocuiesti.
Nu clamez ca detin adevarul absolut, e doar experienta de viata a mea si a alora pe care am avut rabdare sa-i ascult. Poate ne inselam in grup.

Daca industria IT ar inceta sa existe acum, pe loc, eu n-as muri de foame. Stiu sa dau cu sapa, stiu sa pun porumb, am pamant la tara si o casa in care sa traiesc. Da sa fiu al naibii daca n-o sa incerc sa mulg vaca asta pe cea mai perversa si bine platita nisa pe care o gasesc cat mai tine. Cred ca intelegi aluzia mea fina. Coji de paine nu mananci decat daca esti cu coada pe sus si... prostia si boieria se platesc.

In caz ca nu te-ai prins, eu exagerez in multe puncte. Si un MBA nu e asa de greu de obtinut. Costa ca dracu, da de loat il iei. Am un coleg care tocmai si-a luat unul. Avea nevoie de el pentru job. A tras tare, a facut teme, proiecte, prezentari, a dat un examen de 6 ore si l-a luat.
 
Ideea era că, în statutul de angajat, erai impozitat din greu, pe când ca PFA sau altă formă de organizare freelance impozitele erau mai avantajoase. Ca muncă efectivă nu e diferență: tu îți faci mai departe treaba în care te-ai specializat. Doar forma contractului prin care prestezi această muncă e diferită, și de aici și diferența de câștig. PFA mai avea și avantajul unei birocrații ultrasimplificate, nicidecum ca în cazul unui SRL, și nu îți trebuie nici un fel de studii de management sau altceva. Însă aceste avantaje fiscale au fost rase.

Exemplu: programator, lucrează la firmă de dezvoltare în IT. Pentru a beneficia de niște impozite mai mici asupra venitului, își face PFA. La firmă e angajat ca persoană fizică pe salariul minim pe economie, la care se plătesc proporțional impozitele ridicate. Existența acestui contract de angajare conferă și protecția lui conform legii, nu poate fi dat afară cu aceeași ușurință cu care se reziliază un contract de prestări servicii. Suplimentar, are un contract de prestări servicii ca PFA pentru diferența de bani, cu impozit mai mic (a fost, nu mai e).

Angajații agențiilor de publicitate, reporterii și alte posturi asociate producției de media au tot o angajare cu salariu mic, iar diferența e plătită sub formă de drepturi intelectuale (copyright).

Un fotograf, DJ, depanator de calculatoare, instalator, coach/mentor, trainer, artizan ce produce bijuterii handmade, stilist, make-up artist, maseur, etc. etc. nu are nevoie să fie economist sau manager, însă ar fi corect să poată funcționa legal ca agent economic. Pentru asta s-a inventat PFA-ul: să fie simplu și pentru un om nepriceput în ale administrării (birocratice a) unei afaceri. Încuraja oamenii să facă ceva, să producă ceva fără să trebuiască să-și împartă rodul muncii cu vreun angajator, să învârtă niște bani prin economie, să crească piața serviciilor care, zice-se, ar trebui să aducă, puțin cu puțin, grosul veniturilor bugetare.

Dar i-au dat în cap.

Legat de IT: problema ultraspecializării s-a pus de prin anii 2000, mă surprinde că încă mai are cineva imaginea asta. Pe scurt, merge doar în domenii de nișă, o simbioză care îți va asigura traiul pentru restul vieții; gen, IBM AS/400 și automatizare de procese industriale, COBOL/FORTRAN și aplicațiile anilor '70 ale marilor jucători din industria bancară și a asigurărilor, de-astea. În rest, s-a cam terminat cu „știu o singură chestie, dar excepțional de bine”, cel puțin în masă. (Excepții pot fi - ești unul din cei 3 oameni care duc mai departe dezvoltarea nu știu cărui driver sau modul de kernel al unui sistem de operare, sau faci o chestie ultramegaspecializată la alde Oracle sau Microsoft.) Ca Gigi Muncitoru ce linge oferte de muncă din ziar, de pe net, prin networking și recomandări, trebuie să ai un mic portofoliu de abilități ceva mai diversificate, la nivel bun sau foarte bun, și să înveți continuu. Ce făceai acum 4 ani e, în multe cazuri, de mult expirat; să zic doar de schimbarea de situație din ultimii ani în care toți Flash Ninja Developers s-au trezit că Adobe Flash e oaia neagră a web-ului și noul val e HTML5.
 
Cred ca una vorbim alta fumam. Eu vorbesc de specializare ca acumulare de cunostinte de nisa intr-un domeniu de larg interes. Cunostinte care sunt fie foarte greu accesibile restului de contracandidati pe piata de munca, fie necesita efort financiar sau intelectual de care putini sunt capabili, fie vin cu experienta.

Nu de invatat un limbaj de programare care poate deveni perimat sau inlocuit. Un programator care facea webapps cu Flash, o sa migreze relativ usor pe HTML5. Bagajul de cunostinte e acolo. Un programator care era platit criminal de bine sa optimizeze/secure Flash-ul, o sa-si gaseasca un job la fel de bine platit lucrand pe webkituri de HTML5. Singurii care pierd din business-ul asta sunt aia care stiau DOAR SA FOLOSEASCA Flash-ul ca sa faca joculete. Aia nu-s specialisti, sa ma ierti.
 
Tu nu iei in calcul o alta problema, aceea a disponibilitatii tale. Cat crezi ca vei putea testa aplicatii software (chiar daca domeniul va exista si peste sa zicem 15-20 ani si tu inveti continuu in timpul asta :smile:) Crezi ca vei putea iesi la pensie asa? Iti zic eu, pe la 45 ani te lasa ochii si spatele, asta daca faci fata cu succes stresului si nu ai probleme cu greutatea, tensiunea etc... Si atunci ce faci? Te retragi la tara si dai la sapa? Sau (inca) nu te intereseaza aspectul asta?

A sti sa iti conduci propria afacere, a deprinde cateva notiuni de management, contabilitate, leadership, marketing, ba poate chiar si ceva investitii (bursa, imobiliare) e, din pacate, un must azi, dupa parerea mea.
 
Ideea era că, în statutul de angajat, erai impozitat din greu, pe când ca PFA sau altă formă de organizare freelance impozitele erau mai avantajoase. Ca muncă efectivă nu e diferență: tu îți faci mai departe treaba în care te-ai specializat. Doar forma contractului prin care prestezi această muncă e diferită, și de aici și diferența de câștig. PFA mai avea și avantajul unei birocrații ultrasimplificate, nicidecum ca în cazul unui SRL, și nu îți trebuie nici un fel de studii de management sau altceva. Însă aceste avantaje fiscale au fost rase.
Mama mea a funcționat un deceniu practic ca PFA. Un PFA mai special, ca medic, dar cu toate dezavantajele de rigoare. Crede-mă, it was a pain in the rear. Birocrația o fi mai simplă, dar și potențialul e mai mic. În România, PFA nu e gândit să încurajeze micii întreprinzători; eu încă nu am văzut impozit forfetar în SUA, adică să fii silit să plătești un impozit baban indiferent de profitul real.

În plus, dacă vrei să crești afacerea, tot la persoană juridică ajungi în final.

Si un MBA nu e asa de greu de obtinut. Costa ca dracu, da de loat il iei. Am un coleg care tocmai si-a luat unul. Avea nevoie de el pentru job. A tras tare, a facut teme, proiecte, prezentari, a dat un examen de 6 ore si l-a luat.
Cu excepția unui număr limitat de joburi de management în companii mari, un MBA nu mai valorează cât valora în urmă cu 10-20 ani, decât pentru patronii proști din România, categoria care cere studii superioare ca să te lase să vinzi salam. Altfel spus, nu e exclus să nu îți scoți banii băgați. Nu degeaba nici firmele occidentale nu mai sar să plătească studiile de MBA ale angajaților, cum făceau în urmă cu numai 10-20 ani. Just my 2 cents.
 
Back
Top