Întrebări pe care ni le punem de mult

Eu cred că în dinamica unui accident de circulaţie, cu forţe destul de mari implicate, tărtăcuţa umană se comportă ca un ou, chiar dacă craniul e destul de rezistent, în general. "Coaja oului" e bine să fie protejată, chiar dacă numai parţial, raportat la suprafaţa lui totală. Aşa încât nu cred că acele căşti sunt inutile. La fel se credea odată despre centurile de siguranţă, ba chiar că sunt mortale (ceea ce e parţial adevărat, dar numai în accidente cu incendii sau plonjări în apă).
 
Cu benzinarul pe care-l ţii în 5000+ crezi că ajungi să faci 50k kilometri?

Eu am vazut mai multe diesel-uri 'date pe ulei' din cauza mersului la consum (<1500rpm, lagarele turbinei se uzeaza prematur si motorul incepe sa scoata fum gros pentru ca arde si ulei), decat Otto deselate de ture multe (bine, daca esti retard si o tii doar in limitare, cel mai destept cedeaza primul).
 
Cine ţi-a spus că mersul la consum înseamnă <1500?
Deja am început să văd prin Iaşi Loganuri diesel care scot fum... nu încă la modul grav dar totuşi scot. Probabil tot din cauza mersului subturat. Mi se pare o aiureală, reduci consumul la carburant dar termini motorul, unde-i câştigul că sincer eu nu-l văd?
 
Motorul il schimbi oricum, odata cu restul masinii care se cam face praf pe drumurile noastre. Masinile din ziua de azi nu mai merg 20+ ani la fel ca cele din anii '70. Dupa 5-8 ani, gata. La fier vechi!
 
Cine ţi-a spus că mersul la consum înseamnă <1500?
Pe nimeni nu m-a anuntat nimeni de asta, dar asa merg toti taximetristii si foarte multi alti soferi (in special posesorii de TDI si dCi). Marturie sta fumul gros si negru lasat in urma in rarele ocazii cand accelereaza.
 
Cred ca maniera asta de a conduce e data mai mult de nepricepere, decat de economie.
TDI urile fac ca masina sa inainteze in orice regim de turatie si de aici intervine si senzatia ca nu ai nevoie sa schimbi vitezele.
 
Acele ocazii sunt concomitente cu motorina proasta, uneori plimbata aiurea prin canistre de la tiristi. Multa parafina este si ea de folos. A se tine cont ca uleiul scoate fum albastru si nu negru. La acestea mai se combina si atmosfera plina de praf (dieselul are evacuarea in jos in general si mai matura si praf de care avem din belsug noi in .ro).
Este adevarat ca mersul "la consum" la 1500RPM (portiunea de consum minim se afla cam intre 1500 si 2000RPM) nu este benefic turbinei si unui motor construit sa functioneze cu aportul constant al turbinei si nu doar ocazional, scurt si subit.
 
Eu prefer sa tin motorul undeva la 1800-2200 rpm - adica suficient cat sa isi faca simtita prezenta turbina in caz ca e nevoie sa o calci, in schimb am amici care nu se sfiaza sa mearga cu el la 3000-4000 rpm, dupa care se intreaba de ce consuma 9-10%.
 
Erau acum cativa ani niste competitii/expozitii de astfel de demo-uri 3D cu dimensiunea de 96k. De fapt cam asta era si denumirea lor: "96k [something]". :smile:

L.E. Acum ca am deschis animatia de mai sus progress bar-ul ala este absolut identic cu ce am vazut in respectivele demo-uri acum cativa ani. Deci probabil asta e evolutia. Ceva mai multi kb, ceva mai multa calitate/cantitate.

P.S. Nici o alerta de virus dar, dupa cum spune si miahi mai jos, cu siguranta exe-ul e packed si sunt sanse sa fie detectat ca virus.
 
Ţi-a zis exact ce virus? Progrămelele astea folosesc compresie de exe, care e de obicei folosită de viruşi, probabil a făcut vreun pattern match pe o semnătură.
 
Back
Top