Am fost la târgul locuinţelor. Here goes.
Experienţa #1: pentru nişte apartamente şi case cu preţuri între suta de mii de euro şi până la mai mult de sfertul de milion, au fost extrem de mulţi pensionari în mulţime. Ia te uită, ăştia cu pensia mică, cu medicamentele compensate, cu economaturi şi cu gratuitate pe transportul în comun, uite-i cum îşi arată salteaua îndesată.
Experienţa #2: noile apartamente şi case sunt de tot rahatul. Nu am idee unde au găsit asemenea tâmpiţi de arhitecţi, dar până şi pe mine mă doare mintea. În 100 de metri pătraţi trânteşti un ditamai livingul, adiacent cu „bucătăria” fără vreun perete despărţitor, că aşa e trendy. Cum adică, să găteşti acasă? Nici ouă fierte nu poţi să faci, da' ai dat banii de un Logan pe o dotare completă de bucătărie, marca Franke, că aşa e trendy. În schimb, între o cincime şi o treime din suprafaţă e fragmentată în holuri şi holişoare, spaţii moarte în care nu poţi pune un dulap, o debara, nimic. Aşa că rămâi cu nişte chichineţe de camere în care nu poţi trece pe lângă un pat matrimonial („de mijloc” cum se zice la mitici, fin'că stă în mijlocul camerei, nu la perete, într-un colţ). N-ai loc să pui un dulap, darămite o măsuţă cu un televizor. Vrei să caşti ochii la ceva? N-ai loc decât de o plasmă pe perete. Că aşa e, aţi ghicit, trendy. N-are importanţă că dormitorul e o cameră lunguiaţă cu un singur geam în două canaturi pe un perete mic; cine îşi doreşte lumină în cameră? Doar ai un living de patruj'de metri pătraţi. Las' că ai balcoane să-ţi ajungă, să stai toată noaptea pe-afară la aer „curat”, că doar ziua eşti la muncă să poţi plăti creditul pentru apartament! 'miajpuşca.
Tâmpiţi cu spume şi ăia care le-au conceput, şi ăia care le cumpără.
Experienţa #3: nu am văzut nici o schiţă care să dea dimensiunile în metri ale camerelor. Am venit acasă cu un ghiozdan de pliante - nimic. Toate sunt imagini frumoase, generate pe calculator, cu mobilă şi eventual marcaje de suprafeţe pe camere. Atât. În rest, te descurci ochiometric şi speri că patul desenat în imagine are proporţiile corecte cu restul apartamentului. La fel de corecte ca şi aproximările extrem de grosiere la hărţile de amplasare a blocurilor. Unul zicea de nuş' ce străduţă undeva pe lângă târgul Autovit, „la câteva minute de Mall Vitan şi Piaţa Unirii”. Mda, probabil cu elicopterul.
Experienţa #4: preţurile te rup. Păi bă frăţică, dacă aş avea acum 200 de mii de coco, crezi că i-aş da pe promisiunea unui apartament în Fuckarest, terminat la sfârşitul lui 2008?!?! Cu jumate din banii ăia îţi iei nu casă, ci ditamai vila într-o Olandă, şi restul îi investeşti cu nesimţire ca să poţi să stai în piscină toată ziua până te încreţeşti. Trăieşti ca boieru' într-o ţară civilizată, nu în curul Balcanilor cu buzunarul găurit.
Experienţa #5: reprezentanţii firmelor sunt de o nesimţire rar întâlnită. Chiar şi pentru Fuckarest. Vorbeşte cucoana cu tine în doi peri şi între timp se uită pe pereţi. Pliante mai detaliate nu mai avem, vă dăm o carte de vizită şi ne sunaţi. Sau ne lăsaţi un număr de telefon şi vă sunăm noi. Yeah right. Ceri un pliant, tanti face trei paşi în spate, îl ia de pe măsuţă, vine înapoi cu el şi întreabă „cine a vrut pliant?” 'zgura de proastă, cin' ţi-o fi cerut, poate Moş Crăciun.