hulubei
questionable intruder
Cam de 15min doar mă întreb: care este viteza maximă pe care o poate prinde un câine maidanez, solid şi de talie medie?
Întreb pentru că era o potaie pe marginea drumului care am văzut-o că vroia să se dea la maşină şi am accelerat niţel iar turaţia motorului cred că l-a agitat bine încât ne-am luat la întrecere. A accelerat clar mai bine că un 115CP TDI dar s-a plafonat. Totuşi am accelerat doar cu a doua, deci am ţinut din plin de puterea maximă şi l-am devansat cu greu (sigur dacă nu-şi atingea limitele tot îşi menţinea avansul de câţiva metri). Deznodământul este acela că l-am întrecut atunci când acul trecea între 60 şi 70 km/h deci animalul avea zic eu aşa cel puţin 50km/h. Nu pot spune decât că pe lângă umflatul de râs mi-a acaparat şi toată atenţia şi respectul. Sunt sigur că şi marilor alergători umani le e greu să atingă aşa viteză. Mai pui că era frig, destul de solid şi nu avea nici picioare prea scurte (cam talia unui boxer, poate puţin mai mic chiar).