Întrebări pe care ni le punem de mult

De ce inca "se intra in revizie" la apa calda? Din cate imi aduc aminte moda reviziei a fost introdusa de Ceausescu cu cativa ani inainte de Revolutie ca scuza pt. a face economie de combustibil. :confused:
 
Nu, aşa credeau cârcotaşii care acum se întreabă cât mai trăieşte Iliescu. Orice instalaţie are nevoie de verificări regulate. Să fim fericiţi că sunt anuale şi nu trimestriale.
 
Cine a spus sa nu verifici instalatiile? Ideea e ca cu un minim efort poti sa asiguri continuitatea livrarii apei calde. Nu cred ca aia de la Paris sau NY au parte de "revizii" care presupun oprirea apei calde. Banuiesc ca nici la Sofia nu se opreste apa calda la revizie. Grrrrrr.....
 
De ce multi parinti isi lovesc copii cand vor sa ii invete ceva? Nu exista alte metode de educare? Sau unii inca au ramas primitivi?

P.S. Intrebare formulata in urma intalnirii unui caz pe strada. Copil de aproape doi ani nu stiu ce facea, la care ma-sa: "de ce pi**da ma-tii ai facut aia? zbang!"
 
Pentru că un copil este până la ~7 un fel de animal, care nu acţionează după logică ci după criterii animalice, nefiind suficient de matur. Drept pentru care, „dresajul” său este singura soluţie, ceea ce presupune după părerea unora şi ceva bătaie. Deşi mă enervează ideea în sine de a bate, rezultatele unei astfel de educaţii sunt bune dacă bătaia e folosită ocazional şi cu cap. Însă mulţi confundă acest „dresaj” cu „eu te-am făcut, eu te omor”.
 
Din păcate, acest gen de educaţie prin care se pedepsesc faptele negative dar nu se încurajează cele pozitive duce la o dezvoltare "cu frica-n sân" şi reprimare a tuturor iniţiativelor proprii fiindcă s-ar putea să fie pedepsit pentru asta. Prea mulţi oameni uită că şi faptele bune trebuie lăudate, fiindcă copilul reacţionează şi la acest stimulent şi va încerca să facă bine şi pe viitor - această abordare stimulează creativitatea, responsabilitatea, judecata proprie pentru ce e bine şi ce e rău.
 
Exemplu: În loc să penalizez muncitorul care nu poartă cască pe protecţie pe şantier cu amendă, dau amenzile ca prime celor care poartă cască de protecţie în mod constant.
 
Originally posted by Rabbit
„dresajul” său este singura soluţie, ceea ce presupune după părerea unora şi ceva bătaie...
Aiurea, bătaia e cea mai simplă soluţie, de aia e aleasă. Pentru că părintelui respectiv îi este greu să găsească altă metodă de a-şi învăţa copilul ce e bine şi ce e rău. Există şi copii care nu au fost bătuţi niciodată, nu le-au fost satisfăcute toate capriciile şi totuşi au înţeles ce au voie şi ce nu.
 
Şi dacă uneori altă metodă nu există sau dacă părintele nu este capabil să o găsească? E mai bine să-şi lase odrasla să-şi facă de cap iar la 18 ani ea deja să umble prin puşcării? Caz extrem dar posibil.
 
Îmi vine greu să cred că nu există altă metodă. Dacă un părinte nu este în stare să îşi educe cum trebuie copilul, atunci nu merită să fie părinte. Şi nu trebuia să facă copilul respectiv dacă nu e în stare să îi acorde atenţia cuvenită. Bănuiesc că cei care au scris în legea aia cu protecţia copilului că este interzisă lovirea copiilor nu au scris doar de dragul de a scrie ci ştiu despre ce vorbesc. Nu sunt părinte, nu ştiu ce înseamnă să creşti un copil, nu sunt de acord cu răsfăţul fără limite şi satisfacerea tuturor doleanţelor celor mici, dar nici să cădem în extrema cealaltă şi să îi educăm prin frică.
 
Originally posted by jarod
Dacă un părinte nu este în stare să îşi educe cum trebuie copilul, atunci nu merită să fie părinte.
1) Majoritatea părinţilor nu-şi planifică apariţia copiilor.
2) Uneori puterea de convingere a anturajului e mai mare decât a părintelui. Degeaba îl înveţi tu că ţigările nu sunt sănătoase şi provoacă dependenţă, dacă apoi iese afară şi îi vede pe jmecherii găştii fumând, tuşind dar fiind văzuţi ca fiind cool de ceilalţi. Printre copii şi adolescenţi "a fi cool" e în majoritatea cazurilor un ţel în viaţă.

Spionarea perpetuă nu cred intră în discuţie, ştiu copii care au fost ţinuti din scurt tot minoratul şi în primul de an de facultate, după ce au scăpat de părinţi prin plecarea la o facultate în alt oraş, au deraiat serios pe alcool şi droguri. Sau care au scăpat de ochiul vigilent al părinţilor profitând la maxim de fiecare secundă de "libertate". Asta în cazul fericit în care nu au fugit de acasă cu toate valorile găsite în casă.

Caz ipotetic: la vârsta de 7 ani îţi prinzi copilul fumând la colţul şcolii şi cu un pachet de ţigări în buzunar. Să zicem că-i ţii morala de rigoare (fiecare cât poate de bine) şi copilul dă toate semnele că ţi-a înţeles predica şi promite că nu o să se mai atingă de ţigări. La 10 ani îl prinzi fumând marihuana lângă un bar cu nişte colegi. Ce-i faci?

Eu, dacă ar fi în continuare legal cum era pe vremuri, l-aş bate de i-ar suna apa în cap. Bătaie dureroasă, nu să-l bag în spital.

Nu spun că bătaia e soluţia tuturor problemelor cu copiii ci doar că, imho, uneori e mai bună decât o morală pe care se preface că o înţelege sau să-l dai pe mâna poliţiei.
 
Păstrând în continuare exemplul, la 7 ani mi se pare devreme să aibă ţigara în gură. Una e să încerce să vadă şi el cum e şi alta e să fumeze regulat. Pe vremea mea, la 7 ani nu cred că fuma nimeni (de acord, erau alte vremuri) sau cel puţin nimeni din cercurile în care mă învârteam eu (şi nu erau deosebit de selecte). În mod ideal, copilul ar trebui făcut să înţeleagă de ce nu e bine. Puterea exemplului propriu probabil că, de asemenea, ar conta având în vedere că, cel puţin în primii ani de viaţă, părinţii au cea mai mare influenţă asupra copilului.

În cazul în care ar ajunge la marihuana (situaţie care deja înseamnă deja mai multe probleme, nu doar faptul în sine), decât bătaia, cred că o soluţie mai bună ar consta în a-l face să conştientizeze seriozitatea faptei. Eu, dacă aş avea o pilă la Poliţie (şi bănuiesc că toată lumea are :smile: ), aş chema un poliţist la mine acasă care să îl ia la întrebări în legătură cu consumul de droguri, să bată apropouri că au informaţii că unii tineri din zonă se ocupă cu aşa ceva, să-i nominalizeze ceva prieteni, să prezinte cazuri de tineri care au ajuns în închisoare din cauza asta, mă rog, nu ştiu...lucruri din astea. Important e ca copilul să îşi dea seama de cum stau lucrurile, să se gândească serios la problema respectivă şi să înţeleagă riscurile la care se expune.
 
Exemplu real: un prieten, tacsu colonel M.I. maică-sa gradată în Armată. Nu l-au bătut deloc, nici măcar o palmă. Parinţii lui chiar se lăudau la ai mei că au reuşit să-l educe fără bătaie. La 16 ani s-a apucat de droguri uşoare, la 17 de grele, la 19 de distribuţie. A fost prins (unui alt distribuitor, cel mai bun prieten al lui, poliţia i-a promis o reducere a pedepsei dacă "dă cu sifon" şi alţi distribuitori, reducere pe care n-a vazut-o fiindcă iese afară după ce ies eu la pensie). Părinţii lui şi-au folosit toate pilele posibile şi a primit doar 7 ani cu suspendare. Dar cu aceasta ocazie i-au şi tras prima şi singura bătaie. Soră cu moartea la propriu (era învineţit tot, au chemat salvarea, internare, declarat că a căzut de pe scări, etc). Cu ocazia internării a primit şi prima dezintoxicare. Ambii părinţi au fost concediaţi în mai puţin de o lună de la incident, acum lucrează la o firmă privată pentru salariul mediu pe economie.

De atunci (acum are 23 ani) tipul nu s-a mai atins de droguri (deşi era dependent de heroină), şi-a făcut o firmă de calculatoare şi îi merge binişor. Incă mai stă cu frica în sân că orice infracţiune ar face, oricât de mică (2 beri la volan sau tulburarea liniştii publice prin muzică dată prea tare) i se adaugă şi cei 7 ani.

Eu cred că dacă-i dădeau o palmă la momentul potrivit (a fost prins de mai multe ori călcând strâmb dar s-a ales doar cu o morală d'aia filosofică despre ce e bine şi ce e rău în viaţă) cursul vieţii lui era mult mai frumos.
 
Ce s-o fi gândit când s-a apucat de droguri? "Tata e colonel M.I., pot să mă apuc liniştit că n-o să am în veci probleme." Eu dacă eram tac-su, când îl prindeam prima dată (sau dacă îl suspectam de consum de droguri), îl dădeam (nu oficial) pe mâna unui ofiţer de la Anti-Drog să îl scuture puţin, să îl ameninţe cu închisoarea, eventual să îl ţină închis câteva zile. Cred că efectul psihologic ar fi fost mai mare, mai ales dacă ar fi văzut că face închisoare şi tatăl său nu poate interveni pentru el. Dacă aş fi ştiut că e dependent, probabil l-aş fi internat cu forţa la dezintoxicare.
 
Efectul cel mai puternic îl are o pedeapsă fizică. Una e să ştii că s-ar putea să te doară cândva măseaua şi alta e chiar să te doară de-ţi vine să te împuşti. Vezi cei care fumează, care nu se lasă decât dacă capătă vreo boală care le pune grav în pericol sănătatea sau chiar viaţa.

Ameninţările nu fac doi bani în mintea unuia care se droghează („las' că io-s mai jmecher, sunt băiat de băiat”) pe când dacă îl ustură pielea rămâne marcat poate toată viaţa - şi a rămâne marcat în cazul ăsta cred că e singura soluţie.
 
Eu porneam de la premisa că ai cu cine sta de vorbă. În cazurile de care vorbiţi voi, trimiterea la raţionament nu cred că mai are nici un efect. Şi dacă se ajunge într-o astfel de situaţie, s-a greşit cu educaţia pe parcurs (nu prin faptul că nu s-a dat o palmă la momentul potrivit).
 
Pentru că un copil este până la ~7 un fel de animal...
Raţiunea nu prea există la animale. Ai uitat cum gândeai acum 10-15 ani, când nu făceai nimic din convingere ci doar din respect sau frică? Iar respectul e tot un soi de frică pentru că părintele îţi e superior în „haită”, şi ca forţă fizică, şi pentru că ai nevoie de el pentru a supravieţui. Asta indiferent dacă eşti om, câine sau şobolan.
 
Nu, nu am uitat. Dar nu cred că mi-a făcut bine faptul că am crescut cu frica în sân (deşi nu ţin minte să fi luat vreo bătaie serioasă). Şi nu cred că asta e singura soluţie din simplul motiv că am văzut copii (sub 7 ani) care nu trebuiau bătuţi pentru a fi convinşi să facă (sau să nu facă) ceva. Şi când spun ceva, nu mă refer la a-l convige pe copilul respectiv să doarmă după-masa sau să mănânce tot din farfurie.
 
Dacă ai fi făcut parte din cei cărora algoritmul descris de tine nu li se potriveşte, n-ai fi postat astăzi aici. Conteaza genele, inteligenţa, educaţia şi alţi factori care ne determină să fim diferiţi. Mai concret, nu cred că acel model de copil de care zici tu este prea răspândit, mai ales de când cu Generaţia Pro...
 
Back
Top