Exemplu real: un prieten, tacsu colonel M.I. maică-sa gradată în Armată. Nu l-au bătut deloc, nici măcar o palmă. Parinţii lui chiar se lăudau la ai mei că au reuşit să-l educe fără bătaie. La 16 ani s-a apucat de droguri uşoare, la 17 de grele, la 19 de distribuţie. A fost prins (unui alt distribuitor, cel mai bun prieten al lui, poliţia i-a promis o reducere a pedepsei dacă "dă cu sifon" şi alţi distribuitori, reducere pe care n-a vazut-o fiindcă iese afară după ce ies eu la pensie). Părinţii lui şi-au folosit toate pilele posibile şi a primit doar 7 ani cu suspendare. Dar cu aceasta ocazie i-au şi tras prima şi singura bătaie. Soră cu moartea la propriu (era învineţit tot, au chemat salvarea, internare, declarat că a căzut de pe scări, etc). Cu ocazia internării a primit şi prima dezintoxicare. Ambii părinţi au fost concediaţi în mai puţin de o lună de la incident, acum lucrează la o firmă privată pentru salariul mediu pe economie.
De atunci (acum are 23 ani) tipul nu s-a mai atins de droguri (deşi era dependent de heroină), şi-a făcut o firmă de calculatoare şi îi merge binişor. Incă mai stă cu frica în sân că orice infracţiune ar face, oricât de mică (2 beri la volan sau tulburarea liniştii publice prin muzică dată prea tare) i se adaugă şi cei 7 ani.
Eu cred că dacă-i dădeau o palmă la momentul potrivit (a fost prins de mai multe ori călcând strâmb dar s-a ales doar cu o morală d'aia filosofică despre ce e bine şi ce e rău în viaţă) cursul vieţii lui era mult mai frumos.