Întrebări pe care ni le punem de mult

Degeaba ai cap,si esti bun la ceva daca isi bat altii joc de tine.

Nu, daca altii isi bat joc de tine inseamna ca nu ai cap sau nu esti suficient de bun la ceva util. Cam asta e ideea: daca ti se pare ca ai cap si esti bun, dar altii isi bat joc de tine trebuie sa iti pui intrebarea daca chiar ai cap si esti bun sau doar ai o parere prea buna despre tine insuti.

Unii au noroc în viaţă şi pot să meargă la un interviu şi să ia un post bun, pe când alţii de două ori mai capabili se pot agita ani de zile de pomană. Din numeroase motive care n-au legătură cu inteligenţa sau caracterul.
Nope. Vezi explicatia mai sus, poate tine de noroc la un interviu sau doua, dar nu pe toata linia. Exista accidente, exista exceptii, dar daca devin regula inseamna ca lipseste ceva important din poza.

Da, nu poate oricine sa isi gaseasca oricine un job mai bun pentru ca unii sunt deja pe jobul cel mai bun pentru ei sau chiar mai sus de atat. Nu toti se nasc egali, nu au aceeasi educatie si talente naturale. Dupa ce vezi sute sau mii de indivizi la interviuri realizezi asta si devii cinic, eu am ajuns la concluzia ca toti au drepturi egale, dar nu inseamna ca vor avea rezultate egale si vor ajunge pe pozitii egale asa cum un orb are dreptul sa vada, dar nu inseamna ca are cineva obligatia sa il faca sa vada sau ca ar fi posibil sa il faci sa vada. That's life, it sucks for some, it's decent for many, it's great for very few, nu am inventat noi sistemul si nici nu o sa se schimbe pentru ca scrii in constitutie ca ai dreptul la pensie sau la internet.
 
Io am văzut doar foarte mulți tineri care se plâng în fel și chip că e greu cu jobul și câștigatul traiului, iar asta îți dă o doză de realism și cinism, așa cum zice și Adi.

Trec peste faptul că e de la sine înțeles că munca nu e ușoară și nici o plăcere, lucru care pare să le depășească puterea de înțelegere. Trec și peste faptul că, la douăș' și un pic de ani sunt verzi ieșiți din facultate, unde n-au făcut nici măcar minimul necesar cerut de programă, darămite vreun proiect de cercetare, un ONG, ceva voluntariat, orice. Dar nu le ajungi cu prăjina la nas; nu-s în stare să învețe cum să treacă ața prin ac, da' vor minim 1000€ net, mașină și telefon de serviciu, și tot procesul de recrutare să se termine în maxim 1 săptămână. Nu glumesc.

Dar ajung la punctul esențial, și anume lamentarea asta pasivă „să vină cineva și să facă ceva, că așa nu se mai poate”, recte să vină piticul și să ofere un job mai bun tuturor, important e să fie ușor și plăcut, și neapărat foarte bine plătit.

Bun, e o diferență între a căuta și a găsi un job, de acord. Dar:
- Câte CV-uri ai trimis în luna trecută?
- Câte firme la care le-ai trimis CV-uri ai contactat ca să afli ce trebuie să faci mai departe, să soliciți un interviu?
- Pe câte canale te-ai ocupat să cauți de muncă? Cel mai bine reușești prin networking (recomandările cunoscuților) și vânat companii interesante chiar și fără să fi afișat vreun post; cel mai slab rezultat e dacă bântui bestjobs și alte site-uri unde se postează anunțuri după ce toate celelalte căi de recrutare nu au găsit candidați.
- La oficiul forțelor de muncă ai căutat? Nu glumesc, legislația curentă e draconică față de firme să-și anunțe toate disponibilitățile; și dacă nu sunt posturi interesante, măcar afli de firmele mai active pe piață, de cerințe, etc.
- În câte baze de date internaționale ești vizibil (monster.com, linkedin etc.), cu informațiile actualizate?
- Știi care îți sunt core strengths și rolurile foarte specifice în care ai excela?

Când întreb tineretul ofuscat despre chestiile astea, se uită tâmp la mine. Da nene, să-ți cauți un job nu e atât de simplu ca și căutarea unor referate gata făcute; chiar trebuie să te strofoci un pic. Și aici se cern majoritatea: pleava rămâne să aplice cu miile pe câte un post din ăla de toată jena de pe bestjobs, pe când cei care caută cu adevărat au șanse mult mai bune de a găsi ceva. Așa că diferența între a căuta și a găsi un job nu ține de firme și absența posturilor, ci începe de la nivelul fiecărui individ cu efortul de a căuta realmente ceva.
 
Și ție ți se pare că dacă au făcut ceva ONG/voluntariat sunt mai calificați pentru job-ul pe care vor 1000 eur/lună? Am impresia că o dai și tu puțin pe lângă.
 
Voi vă uitaţi în direcţii diferite şi teoretice.
Eforturi au existat. Şi refuzuri au existat.
Aici avem două probleme mari şi diferite, care se pare că sunt universale:

1. Procesul ăsta de recrutare e vag, nestandardizat şi intenţionat ţinut în umbră. Cerinţele sunt puse la plezneală de obicei de oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă cu postul în sine; sunt oameni nespecializaţi (nici în recruitment, nici în partea tehnică a job-ului, şi aici nu mă refer numai la IT; orice job are o parte "tehnică"). Marjele salariale sunt un mister; le ştii doar dacă ai amici "în interior", altfel să fii sănătos. Feedback-ul după ce ai aplicat e de obicei zero sau aşa de vag încât devine zero. OK; dacă eşti acceptat nu-ţi pasă de feedback; dar dacă firma te refuză nu-ţi spune niciodată de ce (asta în cazurile foarte rare în care primeşti vreun răspuns; în cele mai multe cazuri e o tăcere de moarte). Negocierile salariale sunt de multe ori ca la tarabă în obor (da, chiar şi la multinaţionale).

2. Factorii decizionali sunt ai dracului de subiectivi. Şi chestia asta, din nou, o afli dacă ai oameni "în interior". M-am crucit ce-am auzit de-a lungul timpului: "ăla e prea bătrân"; "ăla e mai potrivit, dar aia e mai bună, are ţâţe, are cur"; "ăla are plete" (am fost refuzat de MULTE firme pe motivul ăsta, of course aflat indirect de la oameni "din interior" care îmi sunt amici); "am eu pe altcineva" (care e prost ca noaptea, dar nu contează); etc., etc. De cele mai multe ori nu ştii nimic şi-ţi imaginezi că au existat alţi aplicanţi, mai buni ca tine (profesional vorbind). Bullshit. A fost un caz în care s-a luat decizia să fiu refuzat pentru un post fiindcă... n-aveam maşină personală. Şi nu era necesară (IT, back-office)! Dar probabil că "nu dădea bine" să vin cu metroul la muncă. Sunt judecat pe criterii hilare, de genul "mamă ce adresă de e-mail are ăsta", dar nimeni nu se întreabă "da' câţi bani poate aduce omul ăsta pe lună?".

Chestiile astea nu sunt doar de România; sunt mai peste tot. Şi sunt REGULĂ. La care există excepţii. Am fost şi "om din interior" în destule cazuri (peste 10 la 3 firme diferite); nu scot invenţii pe cur. Şi dacă vine careva cu ideea că "alea-s firme de căcat" - sorry, dar două sunt în top 10 cei mai doriţi angajatori din România (go figure!).

Iacă, "secrete" de corporaţii:

- Posturi care apar pe site-urile de recrutare şi care de fapt nu există; respectivele ads apar fiindcă e o metodă IEFTINĂ de a-ţi face reclamă şi a umfla rating-ul de companie dorită. Timp de 4 ani (4 ANI!) a existat un job ad pe toate site-urile importante de recrutare din România, post care NU exista ca liber în departament. Am lucrat în departamentul respectiv şi am vorbit de multe ori cu hiring manager, care mi-a confirmat verbal: "nu adu oameni că n-am headcount".
- Sunt angajaţi oameni pe un post şi după o perioadă (între o zi şi 3 luni) sunt mutaţi pe alt post, mai slab (a se citi "mai de căcat"), "la schimb" cu cineva care ocupa postul respectiv. Se numeşte "reorganizare". Cunosc personal 4 oameni care au păţit asta într-un singur LOB.
- Criteriile pe care se fac promovări sunt nepotiste; promovările se fac "pe sub mână", sub aceeaşi umbrelă: "reorganizare". Cunosc personal ZECI de cazuri. Şi vorbim de astfel de lucruri în firme cu număr de angajaţi din 5-6 cifre.

Voi povestiţi de studenţii care vin cu fumuri în cap; bun, de acord. Aveţi dreptate legat de ei. Dar eu văd cu ochii mei studenţi cu fumuri în cap angajaţi în locul unor oameni cu 5+ ani experienţă şi foarte buni în domeniu pe bază de nepotism. De unde ştiu? Well... au trecut şi unul, şi altul prin mâinile mele la interviul tehnic. Acu' mai rămâne să vină Adrian şi să spună că eu-s praf la meseria pe care am făcut-o f'o 6 ani, aşa, deci incapabil să ţin un interviu tehnic ca lumea.

Eu nu sunt frustrat de pomană. N-am avut niciodată pretenţii. În Bucureşti m-am angajat pe un salariu de început foarte mic după standardele Capitalei. Şi am fost mulţumit cu el. Dar de ani de zile văd nişte lucruri pe care nu le-aş fi crezut posibile în materie de locuri de muncă. Şi mă doare când sunt refuzat că am plete sau n-am maşină sau stau în chirie. Şi mă doare când văd că incompetenţi ocupă posturi care li se refuză competenţilor. Şi mă frustrează când nu mă caută înapoi niciun pulete de la Recruitment, ever, că "telefonul costă" şi "emailu' e greu de scris". Nu contează că s-au bătut cu cărămida în piept că "noi ÎNTOTDEAUNA vă contactăm, indiferent de rezultat!". Şi repet, nu sunt pretenţios. Dar când mă duc pe la un interviu şi văd vreo "amploaiată" cum se chinuie să-mi pună întrebări-tip tehnice de pe un formulkar pe care are imprimate nişte răspunsuri-tip... îmi vine să-i smulg foaia din mână, s-o arunc la coş şi să plec dracului unde văd cu doi ochi. Da'n loc de asta trebuie să stau acolo, zâmbind frumos ca un drogat cu Extasy şi îi răspund calm, încercând să ghicesc ce căcat o fi pe foaia aia, că dacă ratez vreun cuvânt iese naşpa. Şi probabil iese naşpa, că nu mai sunt în pla mea în clasa a IV-a, să învăţ mai ştiu eu ce poezie pe de rost, ca un papagal. Dar recruitment-ul a rămas în epoca aia şi eu trebuie să joc după cum e cântecul. Ce dacă e vreo manea jegoasă de Ferentari, eu tot trebuie să joc.

Dacă nu v-aţi întâlnit niciodată cu problemele astea, ce să zic: băftoşilor. Bravo vouă. Vă invidiez. La propriu. Mi-e ciudă pe voi, cei care trec prin viaţă uşor, care au pile, erm, scuze, "networking" :biggrin: (şi nu e nicio diferenţă!); şi-n acelaşi timp îmi dau seama că aproape nimănui nu-i pasă de recomandările de pe CV (şi contactele de acolo) şi probabil nici de CV-ul în sine. Se uită să vadă dacă "cunoşti pe cineva", dacă ai casă, maşină, dacă eşti prezentabil (doamne fereşte să ai vreun mic defect, ai belit-o!), dacă zâmbeşti frumos, ce marcă are costumul de pe tine, da' pantofii? De-astea.

Eu cer doar să mă angajeze cineva pe baza a ceea ce ŞTIU şi POT, nu pe baza a CUM ARĂT şi CE DEŢIN. Cer prea mult?
 
Neo: ONG/voluntariat nu îi califică pentru vreun job (cunoștințe specifice), ci demonstrează practic niște abilități care nu se învață în școală și de care vor avea nevoie. Să facă 5 click-uri în aplicația X se poate învăța on the job, însă să fie disciplinat și bine organizat e ceva ce trebuia însușit cu muuuult înainte. Cine își asumă riscul de a angaja un om ce nu știe să colaboreze cu alții, potrivind cerințele task-urilor cu aptitudinile individuale, sau unul care încă nu a dat dovadă de urmărirea cu rigurozitate a unui plan chiar și în condiții de presiune și apariția unor probleme surpriză? În mod clar în facultate nu înveți așa ceva, însă ca student ai timp să faci voluntariat sau ONG-uri cât cuprinde ca să îți cizelezi aceste aptitudini.

Chiar citeam zilele trecute despre cât poate să fie de proastă ideea unui credit pe 30-35 de ani, în condițiile în care în acest timp probabil va fi nevoie să îți schimbi măcar o dată job-ul, posibil și cu o schimbare semnificativă de tip de activitate, ceea ce înseamnă recalificare și început de la aproape zero cu experiența (și, proporțional, și fluctuația veniturilor). Învățarea continuă e acum esențială. Cine crede că ceea ce a învățat în facultate va aplica imediat și îi va fi suficient, fie se va angaja la stat, fie e naiv :biggrin: Facultatea e cu ani sau decenii în urma cerințelor, chiar și în domeniile avansate (gen, IT) informația devine perimată o dată la 2-3 ani. Ce-ai învățat în anul 1 nu mai e valabil când ai absolvit. Nu cumva e mai important să angajezi oameni care să poată ține pasul cu acest ritm de învățare continuă, în loc să iei unul ce poate doar să repete ce-a tocit în facultate și cam atât?

Încearcă să gândești din perspectiva tuturor joburilor posibile, nu doar cel medical. Iar dacă n-ai avut tangență cu mai multe alte domenii... well then :smile:

War: întrebarea e de ce ai vrea să te angajezi la o companie atât de lipsită de coloană vertebrală (procese vagi, tratament discriminatoriu etc.). Iar topul ăla al angajatorilor români îl știu, și deopotrivă nu înțeleg cine le-a pus în top și de ce.

Azi vorbeam la o bere cu un prieten care îmi povestea cum la el în departament (firmă mare din categoria aia strategică a economiei românești) există o persoană ce nu a văzut-o nimeni la față niciodată. A venit un șef nou pe departament și a vrut să cunoască oamenii; o zi întreagă a alergat să dea de gigi ăsta, și nu a reușit. Toată lumea se face că știe, „aa, gigi, e ăla așa și pe dincolo” dar nu e nimeni care să îl arate cu degetul că uite, ăsta-i gigi. Dar gigi ia salariu de ani de zile, că în acte există. Mister total. :biggrin:
 
Bre pufi, serios amu. Dacă tu angajezi pe unul înaintea mea pentru că el a dat cu mâna de ajutor la ONGuri și eu nu, eu cu ăla fiind la același nivel de pregătire (să zicem), apăi înțeleg de unde vin frustrările lui war.

LOL ONG. LOL voluntariat. Serios. Activități de genul ăsta îmi demonstrează cam cât de puțin pragmatică poate fi o persoană și cam atât. Și dacă tu te apuci și angajezi pe vreun visător de cai verzi pe pereți (că vezi doamne și-a programat probabil întâlnirile cu ONGu' și/sau voluntarii la adunat gunoi de pe stradă) în locul unui om pragmatic care ar dori ca gunoierii să-și facă treaba și ONGurile să termine de supt fonduri și să se-apuce de supt acadele cu oțet... situația e clară.

Devine și mai clară cu atât mai mult cu cât tu nu ești de la HR, iar în HR am văzut niște poame... mamă mamă. Angajate pe HR că au terminat psihologia (?!) sau altă chestie de-asta abramburizantă. Probabil că or fi dat cu umărul la ONGuri :biggrin:

Da, e o idee proastă să iei credit pe 35 de ani, e o idee proastă să te apuci de ceva ce pare imposibil, e o idee proastă în general să ieși din turmă. Că dacă ieși din turmă, brusc se observă că ai plete sau te tunzi chel sau ai o ureche mai sus și una mai jos, etc.

Atitudinea lui war este ușor exagerată, dar asta este realitatea în România. Angajatorii dau vina pe candidații la posturi, candidații la posturi dau vina pe angajatori, iar la mijloc e o clică de jăguri penale© ca gigi menționat de pufi, care alcătuiesc uneori un ecran opac între conducere/management (dintre care măcar pe o parte îi interesează ce și cum) și pwlime (dintre care măcar o parte chiar vor să muncească și să realizeze ceva). Și din păcate extremele astea se întâlnesc prea puțin. La fel ca și persoanele cu mult bun simț de la mijloc :wink:

De ce este exagerată? Păi pentru că la înfățișarea personală poți lucra. Te tunzi frumos, te pui la costum + cămașă + cravată + pantofi și deja arăți a om serios. Asta vor unii angajatori să vadă. De ce? Pentru că poate ei știu că pe tine te duce capu', dar dacă apari în fața unui client sau partener al firmei cu un tricou cu Canibal Corpse și pletele-n vânt, ăla o s-o zbughească la concurență în 2 timpi și 3 mișcări. Și angajatorului de asta îi pasă. Unora chiar le pare rău, dar le este jenă să-ți spună direct. Sau le este teamă că o să-i judeci ca fiind niște încuiați :wink:

Da, aia cu "n-ai mașină" sux. Same cu chiria, hai fuck off cum plm poți spune asta ca angajator, brusc angajezi doar oameni "realizați" dpdv al (stră)bunicilor, adicătele casă + mașină + nevastă + (eventual copil)?

Dar dracu' știe, probabil or fi gândit ca pufi cun ONGurile. E.g.:
- n-ai mașină, deci nu știi să îți organizezi bugetul ca să poți alimenta la timp + întreții mașina și să mai și trăiești confortabil (!)
- n-ai apartament personal deci există posibilitatea să pleci din oraș, deci ești o persoană care nu știe să-și organizeze viața și nu știi ce vrei (!!)
- mergi cu metroul deci gândești ca turma deci îți lipsește individualitatea care o căutăm la viitorii noștri angajați (!!!) - ok asta e exagerată, scuze, dar nu m-am putut abține :biggrin:



Apropos, ca fapt divers, munca am început-o din facultate și nu în domeniul medical, ci în vânzări. Mi-am folosit bunul simț și curiozitatea și am făcut față binișor. Ce m-a tras în jos a fost volumul absolut imens de chestii de făcut (facultate + muncă de dimineață până seara + examene, rinse and repeat), dar m-am ținut tare pe baricade.

La fel și după facultate, când tot în vânzări m-am angajat, scârbit de atmosfera din "regnul" medical din România. Well gee, din păcate în vânzări acolo era și mai nasol, iar la un moment dat am spus stop, pot mai mult, I didn't sign up for this sh|t. Dar ups, sh|t e și-n sistemul din .ro. Dar o'sh|t, fără experiență aici n-am șanse nicăieri. Well screw that, adun 1 an de experiență aici apoi plec.

Și-am avut poate și un dram de noroc, dar reușeam oricum. Ca reguli generale: never let them see you bleed și always have a backup plan. Works :biggrin:



Nu ONGuri sau voluntariate trebuie unui absolvent de facultate. Ci bun simț (care nu e niciodată prea mult) și curiozitate și putere de muncă. Care ultima oricum ar trebui s-o aibă, doar a avut toată facultatea să se hodinească :biggrin:

A, și puterea de a se ridica de jos când a căzut. Singur, că pe puțini te poți baza cu adevărat.
 
Um, Neo, doar fiindcă tu desconsideri ONG-urile nu înseamnă că-s inutile, ci doar că asta e opinia ta. :smile: Uite care e treaba, exact legat cu ce-ai zis. Ca student, nu te angajează nimeni că n-ai experiență. Experiența aia trebuie să o faci cumva șu undeva unde se poate. ONG-urile, organizațiile studențești, organizațiile de voluntariat, chiar și proiectele în facultate îți dau exact această ocazie să demonstrezi practic că ai bun simț, curiozitate și capacitatea de a duce o treabă la bun sfârșit. Pe lângă că după o jumătate de an sau un an de a face asta poți da exemple într-un interviu despre cum ai coordonat o echipă mărișoară, cum te-ai încadrat în timp, cum ai făcut față problemelor etc., poți de asemenea să-ți dai seama la ce ești bun și la ce nu. Că dacă ești genul (antisocial :biggrin:) ce dă maxim de performanță lucrând singur nopțile la un proiect, ar fi o greșeală maximă să încerci să faci pe team leaderu'. Sau poate, așa cum ai aflat tu, ai vedea că alergătura dementă din vânzări, bullshitul din HR și întorsul problemei după cum bate vântul în Marketing nu sunt pentru tine. Toate astea trebuie să le încerci cumva, și de preferat înainte să te angajeze cineva pe un post la care tu nu poți face față. Ce loc mai bun pentru experimente decât niște organizații din astea trilu lilu din facultate, care zic mersi că le donezi niște timp?

Nu zic că e criteriu de selecție să fi făcut așa ceva, nici că e avantaj. Dar dacă vii teoretician proaspăt din facultate la interviu fără să fi întreprins vreodată vreun proiect într-un mod organizat, în capul meu se aprinde un beculeț. Poate că ai potențial excelent, dar ai și o doză mai mare de risc că nu te poți acomoda cu ideea de muncă, și în loc să dai randament pe niște chestii banale privind munca într-un colectiv, tu abia acum le înveți.
 
1. Procesul ăsta de recrutare e vag, nestandardizat şi intenţionat ţinut în umbră.
2. Factorii decizionali sunt ai dracului de subiectivi.
1. De acord. Daca ai stii bine procesul de recrutare l-ai putea pacali, nu e imbatabil. Dar e singurul motiv pe care il stiu.
2. Depinde de companie. Cel mai proaste companii tehnice pe care le stiu sunt IBM si HP, in ambele am avut cunoscuti sau prieteni in functii de management iar HP-ul ma exaspereaza zilnic cu incompetenta si impredictibilitatea unor departamente intregi. Daca vorbesti de firme de genul astora doua m-ai convins, ai aplicat in locul gresit.
Acu' mai rămâne să vină Adrian şi să spună că eu-s praf la meseria pe care am făcut-o f'o 6 ani, aşa, deci incapabil să ţin un interviu tehnic ca lumea.
Nu stiu ce inseamna la tine interviu tehnic, dar pentru multe joburi bine platite nu se da un interviu tehnic - tehnologia e o chestie care se schimba des si poate fi invatata de orice om capabil, asa ca nu valoreaza mare branza decat la nivele atat de jos incat nu vor fi niciodata bine platite. Daca la o firma dai un interviu in care ti se pun intrebari tehnice de obicei inseamna ca ai o limita superioara a salariului de 3 cifre.

Se uită să vadă dacă "cunoşti pe cineva", dacă ai casă, maşină, dacă eşti prezentabil (doamne fereşte să ai vreun mic defect, ai belit-o!), dacă zâmbeşti frumos, ce marcă are costumul de pe tine, da' pantofii? De-astea.
Eu cer doar să mă angajeze cineva pe baza a ceea ce ŞTIU şi POT, nu pe baza a CUM ARĂT şi CE DEŢIN. Cer prea mult?
Da. Eu nu am fost intrebat vreodata la un interviu daca am casa sau masina si nu as raspunde vreodata la o asemenea intrebare decat eventual cu alta intrebare: "Ce relevanta au aceste intrebari pentru acest job?". Daca ti se pun asemenea intrebari poate ai gresit locul, or fi cautand soferi pentru curierat.

war, eu ma mai duc la interviuri din cand in cand, e bine pentru oricine sa vada cum mai sta piata muncii si unde e el pozitionat.
1. Am aplicat eu de cateva ori, am descoperit ca anuntul nu semana de nici o culoare cu jobul (incompetenti cei ce l-au scris), am fost invitat de altii sau am aflat prin networking "exista o pozitie la noi, daca vrei sa aplici uite email de contact". Prin networking nu am avut surprize pentru ca cei care mi-au spus de job stiau ce profil am eu si ce cauta ei, nu citeau anuntul din ziar. Daca stii oameni in alte companii sunt utili in aflarea unor asemenea informatii.
2. Companiile tehnice mari cu birou in Romania cauta de obicei mana de lucru ieftina mediu calificata (cea inalt calificata e scumpa) la kilogram si se comporta ca atare. Iar unele dintre ele sunt atat de dezorganizate incat nici ei nu stiu ce vor de la un departament la altul.
3. Nu stiu ce inseamna "bun", dar poti face impresie buna la un interviu incat sa te caute, sa insiste (daca le refuzi oferta) si sa pluseze, dar asta o fac doar cand sunt convinsi ca merita efortul, nu ca rutina. Am avut oameni la interviuri la noi in companie care ne-au refuzat, am insistat, pe unii i-am convins si pe altii i-am pierdut, dar au fost probabil sub 10% din cei care au trecut toate interviurile (si asta inseamna iarasi cateva procente, foarte putine, din cei care au aplicat). Nu poti spune ca e networking, pile sau subiectivitate pentru ca erau oameni pe care nu ii cunostea nimeni, doar au venit la interviu, nu aveau cur si tate dar spargeau baremurile de interviu. Pentru unii s-au facut posturi care nu existau, nu aveam headcount si ne-am chinuit luni de zile sa il obtinem, timp in care i-am luat ca interni, doar pentru nu a pierde ocazia, dar pentru restul candidatilor care trec interviurile problema se pune de obicei "salariul de start e cel standard, jobul va fi X, managerul Y" si asta e tot.
4. Am avut la un moment dat de un om temporar pe un job; am apelat la o companie specializata, ne-a trimis un om care era suficient de bun pentru ce trebuia sa faca, am intrebat compania "cat costa?" si ei l-au intrebat mai departe pe candidat. Raspunsul a fost sub jumatate din cat castigau altii pe pozitii similare (dar cu experienta). L-am luat cu suma ceruta de el, nefiind angajat nu erau limitari date de vreo politica a companiei; unele companii au politici stricte privind salariile (un minim si un maxim pe nivel, diferenta intre min si max destul de mica, intre 5 si 25%), altele merg la nimereala si vad daca le ajunge bugetul, caz in care poti sa te trezesti cu o situatie de genul asta. Daca te plangi ca nu stii salariile si trebuie sa intrebi "in interior" insemna ca poate nu au o politica de salarii si ... te mai gandesti daca vrei sa stai pe-acolo.

Bre pufi, serios amu. Dacă tu angajezi pe unul înaintea mea pentru că el a dat cu mâna de ajutor la ONGuri și eu nu, eu cu ăla fiind la același nivel de pregătire (să zicem), apăi înțeleg de unde vin frustrările lui war.

Nu ONGuri sau voluntariate trebuie unui absolvent de facultate. Ci bun simț (care nu e niciodată prea mult) și curiozitate și putere de muncă. Care ultima oricum ar trebui s-o aibă, doar a avut toată facultatea să se hodinească :biggrin:

Daca ai doi candidati egali ca nivel de pregatire cum alegi, dai cu banul? Sau te uiti la factori secundari.

Un ONG sau o activitate cat de cat serioasa ajuta; ai ocazia sa inveti cate ceva, e o demonstratie ca in afara de facultate mai stii inca un procent in plus, ai avut un contact in plus cu lumea reala, un miligram de experienta si atunci il iei pe ala care are mizilicurile astea in plus. Uneori mizilicurile astea pot fi chestii mai serioase, de substanta - gen organizatii studentesti care organzieaza evenimente pentru studenti cu sponsori, buget, organizare: daca au habar despre asta si au reusit sa o faca inseamna ca deja stiu la modul practic ce inseamna sa cauti un sponsor, cum sa te incadrezi intr-un buget si cum sa organizezi niste chestii, astea sunt de baza in project management si in unele firme chiar asa se lucreaza in interior: cauti sponsori pentru proiectele tale, iti dau un buget si le executi cu ce ai. Uneori ti se dau din start, uneori trebuie sa faci rost de ele singur.
 
Nu, daca altii isi bat joc de tine inseamna ca nu ai cap sau nu esti suficient de bun la ceva util. Cam asta e ideea: daca ti se pare ca ai cap si esti bun, dar altii isi bat joc de tine trebuie sa iti pui intrebarea daca chiar ai cap si esti bun sau doar ai o parere prea buna despre tine insuti.


Da, nu poate oricine sa isi gaseasca oricine un job mai bun pentru ca unii sunt deja pe jobul cel mai bun pentru ei sau chiar mai sus de atat. Nu toti se nasc egali, nu au aceeasi educatie si talente naturale. Dupa ce vezi sute sau mii de indivizi la interviuri realizezi asta si devii cinic, eu am ajuns la concluzia ca toti au drepturi egale, dar nu inseamna ca vor avea rezultate egale si vor ajunge pe pozitii egale asa cum un orb are dreptul sa vada, dar nu inseamna ca are cineva obligatia sa il faca sa vada sau ca ar fi posibil sa il faci sa vada. That's life, it sucks for some, it's decent for many, it's great for very few, nu am inventat noi sistemul si nici nu o sa se schimbe pentru ca scrii in constitutie ca ai dreptul la pensie sau la internet.

Degeaba crezi tu ca daca ai cap poti sa ai job bun. Poti sa ai cap si sa nu ai job bun, pt ca pilele si relatiile sa iti ia tie locul. Si nu totul se intampla cum vrei tu. Poti sa cauti un post calumea ani de zile, iar altii pur si simplu gasesc persoana potrivita care sa ii ajute in situatia asta.
 
Degeaba crezi tu ca daca ai cap poti sa ai job bun.
Atunci include in definitia "ai cap" si capacitatea de a-ti gasi un job bun. Altfel nu prea are sens, la ce e bun capul ala? Daca poti doar sa inmultesti in gand numere cu 20 de cifre poate esti un autist cu talente matematice, nu inseamna ca ai cap.
 
E un nonsens pe-aici. Nu te obligă nimeni să te legi de glie cu un job care ți se pare inechitabil; tu dai cu pixul pe contract, chestie prin care îți asumi declarația că e un job cu care te declari satisfăcut. De unde această nemulțumire, atunci?

Dacă nu obții postul visat, într-adevăr poate că sistemul e inechitabil și corupt. Dar la fel de bine se poate să ai o impresie prea bună despre cât valorezi, și e foarte greu să îți dai singur seama de treaba asta. În câțiva ani ca intervievator și tot câțiva în care interacționez destul de aproape cu niște facultăți, problema a doua e o boală generalizată la noi.

Pe de o parte, clopotul Gauss al numărului posturilor disponibile în funcție de nivelul prestației este mult depășit de către curba impresiilor despre propria valoare. Așa cum toți șoferii se consideră mai buni decât media, majoritatea celor apți de muncă sunt nerealist de optimiști privind nivelul unde se autoevaluează.

Pe de altă parte, dacă în România grosul posturilor sunt pentru calificare medie, concurența pentru posturile înalt calificate e foarte, foarte mare. Din nou, trebuie realism pentru a recunoaște unde te situezi și fie să te mulțumești cu un post mediu, fie să te lupți să obții și să păstrezi un post foarte rar dar foarte bun. Și aici discuția vine la ce anume poți controla: propriile rezultate, sau PCR-ul altora. Foarte mulți se complac în a se plânge că X, Y și Z au intrat pe pile și de-aia le-au luat posturile, însă nu se uită că, de fapt, dacă angajarea/promovarea s-ar fi făcut pe criterii de performanță, nici așa n-ar fi trecut fiindcă nu ar fi deloc la nivelul cerut. Dar e mai ușor să dai vina pe altcineva decât să-ți asumi o carență, și atunci nici nu faci nimic pentru a te îmbunătăți și a deveni mai competitiv - că doar ești supergeniul țării nefericit de soartă, nu-i așa?

Știu mai multe cazuri excepționale de oameni foarte valoroși, victime ale sistemului - de exemplu, o tipă ce terminase Harvardul și administrase cel mai mare hotel din lume, MGM Grand din Vegas, trăia din ajutor de șomaj în România fiindcă aici o considerau toți supracalificată. Însă regula este că cei cu adevărat valoroși nu au niciodată timp să se plângă, ci își suflecă mânecile și se apucă de treabă, obținând ceea ce-și doresc. Poate că sună a bullshit, da' mai luați un Capital, un Biz, mai dați un ochi la detalii și vedeți. Corul frustrărilor se aude cel mai tare din zona celor cu iluzii prea înalte; în 20 de ani vor schimba 10 posturi la fel de medii și se vor plânge la fel de tare. Culmea e că nu pot să vadă chestia asta și să-și pună niște întrebări, când sunt obișnuiți să sară cu explicația comodă mai întâi.
 
Um, Neo, doar fiindcă tu desconsideri ONG-urile nu înseamnă că-s inutile, ci doar că asta e opinia ta. :smile:
Nu le desconsider, dar nu le văd utilitatea, mai ales în România. E un fel de țara arde, baba se chiaptănă. Useless.

Uite care e treaba, exact legat cu ce-ai zis. Ca student, nu te angajează nimeni că n-ai experiență.
Asta este o chestie cretină a multor companii (din fericire nu am avut ocazia să ajung pe-acolo). Nu te poți angaja fără experiență, dar ca să câștigi experiență trebuie să fi fost angajat.

Experiența aia trebuie să o faci cumva șu undeva unde se poate. ONG-urile, organizațiile studențești, organizațiile de voluntariat, chiar și proiectele în facultate îți dau exact această ocazie să demonstrezi practic că ai bun simț, curiozitate și capacitatea de a duce o treabă la bun sfârșit.
Dude, eu verile spre exemplu mi le-am petrecut în spitale, fără niciun post. Eram student și-atât. Experiență +++, documentată de 1 adeverință care trebuia predată în original la facultate. Le-am trecut pe CV, n-a contat la nimic, deși CVul a fost trimis pentru posturi pe meseria mea. A, trebuia să fac voluntariat la Smurd (LOL, nu intru în detalii, e ceva de genul cari plosca pacientului, că mai mult nu te lasă să faci), dar fraaaate, am făcut voluntariat la Smurd moaaa. Eu în lunile alea de spital am făcut infinit mai multe decât colegii mei plecați în tabără la Smurd. Faptul că există oameni ca tine care judecă după ONGuri/voluntariat mă scârbesc peste măsură fix din acest motiv.

Dacă un om învață, se documentează și este la zi pe profesia lui, dar nu suportă ONGurile și voluntariatele, este un imbecil nu?

Și ca idee, dacă un pacient face stop cardiac în spital aici (UK), eu sunt team leader pentru echipa de resuscitare. Training-ul pentru asta a fost de 1 săptămână, fără experiență înainte, dar omul care mi-a dat ok-ul și diploma mi-a spus clar că mă descurc excelent. N-am făcut o zi de voluntariat pentru organizații căpușă sau ONGuri. Cum se aplică teoria ta aici?

Pe lângă că după o jumătate de an sau un an de a face asta poți da exemple într-un interviu despre cum ai coordonat o echipă mărișoară, cum te-ai încadrat în timp, cum ai făcut față problemelor etc., poți de asemenea să-ți dai seama la ce ești bun și la ce nu.
Bullshit. Am coordonat o echipă de 16 oameni la strâns gunoaie de pe stradă lol, super realizarea, mă califică la fix pentru o poziție de team leader :rotf:

Că dacă ești genul (antisocial :biggrin:) ce dă maxim de performanță lucrând singur nopțile la un proiect, ar fi o greșeală maximă să încerci să faci pe team leaderu'.
Uite eu mă încadrez la performanță maximă noaptea lucrând singur la un proiect. De ce ar fi o greșeală maximă să fac pe team leaderul? Și prima parte nu implică musai că ești antisocial, btw.


Ce loc mai bun pentru experimente decât niște organizații din astea trilu lilu din facultate, care zic mersi că le donezi niște timp?
Errr ăăăă a bloody real job? Organizațiile astea trilulilu din facultate sunt luate mult prea în serios pentru ceea ce sunt și îmi place cât de în serios se iau "tim lidării" lor. Epic stuff, eu cel puțin eram amuzat constant. Asta pentru că sunt total inutili, facultatea nu ia decât act de prezența lor, în rest îi ignoră ~complet.

Nu zic că e criteriu de selecție să fi făcut așa ceva, nici că e avantaj. Dar dacă vii teoretician proaspăt din facultate la interviu fără să fi întreprins vreodată vreun proiect într-un mod organizat, în capul meu se aprinde un beculeț. Poate că ai potențial excelent, dar ai și o doză mai mare de risc că nu te poți acomoda cu ideea de muncă, și în loc să dai randament pe niște chestii banale privind munca într-un colectiv, tu abia acum le înveți.
Ții minte că am discutat în legătură cu niște chestii și ți-am zis de ce nu găsești oameni. Acum îți mai pot spune o chestie: nici nu vei găsi cu ideologia asta. Scoate beculețu` ăla din priză că nu funcționează bine. Există metode de a "citi" omul, a scoate în față pe unul doar pentru că a făcut muncă voluntară este aberant.
Asumarea acelei doze de risc și modalitatea în care se face (studiat omul în sine, nu la dat cu banul) fac diferența între un HRist bun și unul incompetent și-mi demonstrează de ce companiile din România merg așa bine (unele, cel puțin).


Daca ai doi candidati egali ca nivel de pregatire cum alegi, dai cu banul? Sau te uiti la factori secundari.
Dacă te uiți la factori secundari gen ONG/voluntariat, nu ești persoana potrivită pentru recrutare. Așa poți să te uiți și la hobbies, dacă ăla a trecut acolo ski și urcat pe munte ce concluzii tragi, că poți să-l pui la împins saci cu ciment și face față?

Un ONG sau o activitate cat de cat serioasa ajuta; ai ocazia sa inveti cate ceva, e o demonstratie ca in afara de facultate mai stii inca un procent in plus, ai avut un contact in plus cu lumea reala, un miligram de experienta si atunci il iei pe ala care are mizilicurile astea in plus. Uneori mizilicurile astea pot fi chestii mai serioase, de substanta - gen organizatii studentesti care organzieaza evenimente pentru studenti cu sponsori, buget, organizare: daca au habar despre asta si au reusit sa o faca inseamna ca deja stiu la modul practic ce inseamna sa cauti un sponsor, cum sa te incadrezi intr-un buget si cum sa organizezi niste chestii, astea sunt de baza in project management si in unele firme chiar asa se lucreaza in interior: cauti sponsori pentru proiectele tale, iti dau un buget si le executi cu ce ai. Uneori ti se dau din start, uneori trebuie sa faci rost de ele singur.
Yah, super organizațiile studențești care au băgat în buzunar în fiecare an o groază de bani și-au organizat niște petreceri de toată jena, cu tot cu sponsori (e.g. random la balul bobocilor am plătit și bilet de intrare super pipărat și când am cerut o bere de 330ml a trebuit să plătesc.... dublul prețului care era de obicei în fix același club... shuper organizare frate).

Ce spui tu Adi sună bine teoretic, dar practica ne omoară (la propriu). Practic în anumite domenii este mai ușor să înveți cum să lucrezi cu oamenii făcând efectiv meseria (me), rather than organizații studențești unde înveți cum să deturnezi fonduri (ai naibii fac training de mici și te mai miri cine ajunge să ne conducă). În alte domenii (automatică, whatevs, telecomunicații, bla), este mai greu.

Dar un job la un call center de exemplu în timpul facultății înseamnă pentru mine un bun exemplu că omul are communication skills. Și reprezintă +++ VS unul care vine și începe cu "am organizat shuper evenimentul X și-am condus în acest scop o echipă de 5 ciumpalaci".

Depinde foarte mult de personalitate și tipologie. Țin minte că am făcut un test (absolut stupid, logic, ca toate testele de pe internets care le faci cu un senviș și-o cafea în mână la plictiseală) și mi-a ieșit timpul de personalitate mastermind :biggrin: În esență I lol'd, dar a fost o chestie care mi-a atras atenția acolo și care se pupă perfect cu ceea ce făceam eu. Era ceva gen "you are waiting for others to fail as leaders to take charge". Este o chestie care o făceam instinctiv, probabil din instinct de conservare, a trebuit să mă lupt puțin cu chestia asta în ultimul an și să nu mai aștept. Dar ca idee, nu poți judeca un CV după criteriul voluntariat/ONGuri.

Și de ce spun asta. Da, ca student proaspăt absolvent nu prea poți trece multe chestii pe CV. Dar sincer dacă vine unul care îmi listează doar activități extracuriculare de tipul voluntariat, asta îmi spune 2 chestii, anume că a avut prea mult timp liber în facultate și că a fost prea tembel ca să nu profite altfel de el :biggrin:
 
1) Te contrazici singur, 1' faci și trolling la greu la care nu pun botu' :smile:

2) Medicii, profesorii și artiștii ar trebui să știe că n-o să moară bogați din treaba asta, cu rare excepții, deci discuția e inutilă dacă asta e singura perspectivă din care poți aduce argumente.
 
1. Să înțeleg că ți-e lene să comentezi. De înțeles, e duminică.

2. Aberezi cu grație, este fix motivul din care România o să se ducă de râpă complet, de fapt aceste categorii de oameni ar trebui să moară de foame, nu? Ca să fie treaba completă. Și e și trolling :smile:D), ce treabă are chestia asta cu discuția precedentă?

2.' E mai ușor să spui că perspectiva mea este greșită decât să admiți că ai niște criterii de recrutare de-a dreptul deplorabile, dar înțeleg, np :biggrin: Trebuie să realizezi aici că eu dețin o perspectivă și asupra pieței de consultanță din .ro, bud. Una relativ largă, dpdv al angajatorilor din domeniu. Și oamenii aceia ar lolui 3 zile la ONG-uri/voluntariate trecute în CV în loc de internships. Care internships poți să le faci fără experiență precedentă. Explain that.
 
Yah, super organizațiile studențești care au băgat în buzunar în fiecare an o groază de bani și-au organizat niște petreceri de toată jena, cu tot cu sponsori (e.g. random la balul bobocilor am plătit și bilet de intrare super pipărat și când am cerut o bere de 330ml a trebuit să plătesc.... dublul prețului care era de obicei în fix același club... shuper organizare frate).

This is politics my friend, așa e peste tot. Dacă ai avea idee ce se întâmplă când se împart bani, banii altora, ți-ai da seama de ce suntem unde suntem. Iar aici sunt sume mici, infime chiar, gândește-te ce măgării se fac cu banii statului.
Eu am avut ocazia să văd cu ochii mei cam ce se îmtâmplă la un bal al bobocilor, care numai bal de boboci nu e, și mi-am cam găsit ceva răspunsuri la unele întrebări.
 
eu dețin o perspectivă și asupra pieței de consultanță din .ro

I lol'd. O deții ca angajator, recruiter, intervievator, consultant, sau doar ca oricine a ieșit un pic din țară și i s-au deschis ochii? :lol:

Aștept cu nerăbdare să constați că PCR-ul și corupția e și pe-acolo, doar că mai subtilă și mai bine organizată. Va dura ceva. Io-mi iau popcorn :biggrin:
 
O dețin ca persoană foarte foarte apropiată de un consultant :wink: Care a făcut și muncă de recruiter/intervievator/angajator.

LOL@ieșit un pic din țară și deschis ochii.

PCR și corupție logic sunt peste tot și probabil sunt mai subtili și mai bine organizați, atâta timp cât eu nu o simt și munca mea nu o simte e foarte ok. Și aici ai făcut trolling cu grație, my friend.
 
war, nu te contrazic la faza cu "casa si masina", desi nu am intalnit-o pana acum si nu cunosc nici macar din auzite un astfel de caz (refuz pe motiv ca n-ai casa si masina). Poate masina ar trebui daca vor sa distribui ceva, dar cu casa nu inteleg.

In rest, totusi, sunt complet de acord.

pufi, daca elimini toate companiile fara coloana vertebrala nu prea iti mai ramane de unde sa alegi. Din pacate. Iar cand vine vorba de experienta, nu-i ca si cum nu te angajeaza NIMENI pentru ca esti student fara experienta. Ok, nu te duci la o companie mare dar asta nu inseamna ca s-a inchis piata. Lucrezi la o firma cu 50 de angajati si gata. Faci experienta. Si intamplator studentia e cam singura perioada in care iti permiti sa lucrezi cam oriunde, sa faci orice si sa te plateasca oricat de prost. Excluzandu-i pe aia care stau in buzunarul parintilor, nu prea te mai intalnesti cu o astfel de perioada alta data in viata, cand trebuie sa platesti rate, chirii, sa intretii o familie.
ONG-uri? Funny :smile: Uitandu-ma la toate ONG-urile care activau prin Politehnica (care aveau treaba si pe-acolo sa zicem) si la oamenii care se implicau de obicei in asa ceva... Funny. Ori avem experiente radical diferite cu privire la ONG-uri ori piata muncii e atat de la pamant si doar ONG-urile te pot scoate din rahat (ca angajator).
 
Back
Top